Divina Comedie/Paradisul/Cântul II

Jump to navigation Jump to search
←←Cântul I Divina Comedie de Dante Alighieri
(Paradisul, Cântul II)
Cântul III→→
Traducere de George Coșbuc


O, voi acei ce-n slaba luntrișoară
cu dorul ascultării-mi urmăriți
pe mare nava ce, cântând, îmi zboară,

vă-ntoarceți iar la mal să v-odihniți,
căci poate că,-ndrăznind să-ntrați, vrodată
perduți de mine-n larg, voi să periți!

Pe-o mare merg ce n-a mai fost umblată;
Minerva-mi suflă, mă conduce-Apoll’
și nouă muze Ursa mi-o arată.

Dar voi, puținii-acei ce-ați dat ocol
la vreme pânii îngerești din care
trăiești aici și-n veci te simți tot gol,

puteți intra, socot, pe larga mare
cu-al vostru vas, cât timp nu-i egalat
al mării câmp brăzdat de-a mea cărare.

Cum voi vă veți mira nu s-au mirat,
trecând prin Colhis, gloat-argonaută,
și-n câmp pe Iason l-au văzut argat.

Eterna sete-a noastră ce-nnăscută
grăbit, cam cum vedeți pe cer, ne-a dus
spre lumea cea dintru-nceput făcută.

Priveam la doamna mea, iar doamna-n sus,
și,-n timp ce poate-un cui să se destrune
zburând din arcul de pe care-i pus,

văzui că sunt ajuns unde-o minune
atrase văzul meu; iar Beatrice,
cui văl pe gându-mi nu-i puteam eu pune,

mi-a zis, frumoas-așa cât și ferice:
— „Spre domnu-ntoarce inima cu-ardoare
că-n prima stea voi să ne ridice“.

Părea că ne-a cuprins o lucitoare,
solidă ceață, deasă și polită
cum este-un diamant bătut de soare.

și ne-a primit eterna mărgărită
În sânul ei cum apa ce primește
o rază-n ea persist-a fi unită.

De-am fost eu corp, și nu-nțelegi, firește,
cum rabd-un corp să intre-n el străinul,
cum este-a fi când corp în corp răzbește,

cât trebuie de-aprins să-ți fie chinul
să vezi esența-n care poți să vezi
unit-a noastră fire cu divinul.

Acolo vei vedea ce-aici tu crezi
nu demonstrat, ci manifest prin sine,
cum crezi un axiom fără dovezi.

și-am zis: — "Madono, mulțămesc, vezi bine,
cu-ntreag-ardoare câtă-n mine este
cui smulsu-m-a mortalelor destine.

Dar spune-mi tu ce pete sunt aceste
pe-al lunei corp, de care jos la noi
spun oamenii cu Cain nu ș’ ce poveste?"

Puțin stăpâna mea zîmbi și-apoi:
— "De-i fals-orice părere-n om, când n-are
vro cheie simțul spre-a deschide-n voi,

cu-atât mai mult nu-ți fie de mirare
când vezi că, și urmând vrun simț, ce mici
spre zbor aripi rațiunea voastră are.

Ci-ntâi să-mi spui, tu cum ți le explici?"
Iar eu: — "De-apar diverse stări, aș zice
că-s pături rari și dese-n lun-aici."

Iar ea: — "Vedea-vei cert cum o să pice
credința ta-n absurd prin toate-acele
dovezi ce-n contra o să ridice.

V-arat-a opta sferă multe stele
la cari, privind mărimea lor și clarul,
găsești fenomene diverse-n ele.

De-ar face-aceasta desul lor sau rarul,
În toate-ar fi o singură putință,
ușor, ori greu, ori drept având cântarul.

Diverselor puteri le dau ființă
fântâni diverse, cari, afăr’ de una,
distruse-ar fi, de-ar sta a ta sentință.

Mai mult, când rarul ar produce bruna
coloare-a lor, cum crezi, ori numa-n parte,
lipsit-ar trebui să fie luna

de-a ei materie,-ori, tocmai cum se-mparte
ce-i gras și slab în corp, ar fi și-aceste
diverse părți ori pline,-ori mai deșarte.

Ne-ar da eclipsele de soare veste
În primul caz, căci el s-ar arăta
ca ori prin care-alt corp când rar el este.

Dar nu-i așa. Deci trec a cerceta
al doilea caz, și el, de se prăvale,
va fi vădită-n fals părerea ta.

Prin rarul strat de n-are drum la vale,
desigur este și-un hotar, de unde
contrarul său deloc nu-i lasă cale.

Se-ntorc de-aici ale luminii unde
precum se-ntoarce-o rază refractată
din sticla-n dosul cărei plumb s-ascunde.

Vei zice-acum că raza ni s-arată
mai mult aici ca-ntr-alte părți obscură,
fiind dintr-un mai mare-adânc redată.

Tu poți scăpa de-această-ncurcătură,
făcând experiment izvoru-acel
din care-a voastr-orice știință cură.

Iai trei oglinzi, două distând la fel
În fața ta, și-ntre-ambele așează
pe-a treia, mai departe stând nițel;

privești spre ele-n timp ce luminează
În dosul tău stând astfel o făclie
că toate trei spre tine-o reflectează;

În cea mai depărtată n-o să fie,
ce-i drept, egal volumul de lucoare,
va fi însă egal-a ei tărie.

și-asemeni cum, bătut de caldul soare,
rămâne gol pământul de zăpezi
și și de ger, și-ntâia sa coloare,

așa și restul ce-a rămas să-l crezi
voiesc să-l scad prin facl-așa verace
Încât va scânteia când o s-o vezi.

Rotește-n cerul din divina pace
un corp ce-nchide-n vecinica-i virtute
pe esse-a totul ce-n cuprinsu-i zace.

Vecinul cer cu-atâtea lămpi văzute
împarte-esența-n deosebi ființe,
de el distincte, dar în el ținute,

iar alte roți prin varii diferințe
trimit în jos distinctul ce-l cuprind
conform cu scopul lor și-a lor semințe.

Aceste-organe-a lumii deci descind
din grad, cum vezi, și-astfel urmându-și gradul,
că-n jos trimit ce de deasupra prind.

ăst drum pe care merg, tu vezi cum scadu-l,
mereu spre ținta ce-al tău dor o cere,
Încât de-acum să-ți afli singur vadul.

Motori divini deci cat-a da putere
ca și mișcare-acestor roți divine,
precum lucrarea-n fier un faur cere.

Deci cerul cel cu-atâtea dragi lumine
ia chip din mintea cea dintru-nceput
ce-i dă și curs și-al ei sigil devine.

și,-așa cum sufletu-ntr-al vostru lut,
prin fel de fel de membre, conformate
diverselor puteri, e desfăcut,

suprema minte-a dânsei bunătate
prin stele-astfel și-o-mparte înmiită,
etern rotind în propria-i unitate.

Diversă stea primește-o felurită
putere-n ea ce,-ntrând, o face vie,
fiind, ca viața-n voi, cu ea unită.

Străluce-apoi prin corpul . . .
conform fericei firi care-o produce
ca și prin-ochii vii o veselie.

De-aici apoi o stea și-o stea străluce
În mod divers, dar nu din des și rar,
căci ea-i principiul formei ce produce

conform cu-a sa putere,-obscur și clar."

▲ Începutul paginii.