Discuție:Trei culori

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.

Surse=[modifică]

Cele două versiuni au fost în uz între anii 1977 și 1990, dar e neclar care dintre ele a fost considerată varianta "oficială" și în general ce statut a avut fiecare dintre ele și care a fost ordinea succesiunii lor exactă.

Ambele se deosebesc de varianta originală a lui Ciprian Porumbescu: limbajul și ortografia sunt modernizate, mențiunile celor trei culori sunt grupate într-o singură strofă și se face referire la concepte specifice socialismului ("ziditori ai lumii noi", "partidul", "elan muncitoresc"...). Formulele respective sunt prezente preponderent în variante a doua, intitulată "Imnul Republicii Socialiste România" în articol.

E nevoie totuși de niște surse care să clarifice statutul fiecăreia dintre cele două versiuni. Sfaefaol (discuție) 5 aprilie 2015 14:04 (EEST)[răspunde]

Cele două variante din anii socialismului[modifică]

  Sfaefaol greșește când susține că ambele variante ale cântecului "Trei culori" sunt din perioada 1977-1990 și că nu este clar în ce ordine au apărut ele, dar are dreptate când susține că este necesară citarea unor surse care lămuresc aceste aspecte. Îmi amintesc că în primul meu an de studenție, în 1966, la corul studențesc am cântat "Trei culori", repus în circulație, cu text modificat, de 5 strofe, în care singura trimitere la epoca socialistă era versul "Ziditori ai lumii noi". În urma organizării unui concurs pentru un nou imn al Republicii Socialiste România, în anul 1977, a fost ales cântecul "Trei culori", muzica de Ciprian Porumbescu, dar cu un nou text, de 6 strofe, în care s-au adăugat încă trei referiri la regimul comunist, care se aprecia atunci că învinsese "deplin și definitiv" în țara noastră. Deci, prima variantă este de prin 1965-1966 (cea cu o singură referire comunistă) și ar fi greșit să o considerăm varianta neoficială a Imnului RSR, fiind predecesoarea acestuia.
  Poate că ar trebui întrebat la Biblioteca Academiei Române: 1) când și unde a apărut cântecul "Tricolorul", de Ciprian Porumbescu; 2) când și prin ce act oficial a fost pus la index (interzis) cântecul "Tricolorul", de Ciprian Porumbescu; 3) când și prin ce act oficial a fost scos de la index acest cântec; 4)cine i-a modificat titlul (din "Tricolorul" a devenit "Trei culori") și cine i-a adaptat textul; 5) care este cuprinsul textului adaptat; 6) prin ce act oficial a fost organizat concursul pentru noul Imn Național, care să înlocuiască "Republică, măreață vatră"; 7) prin ce acte oficiale a fost stabilit rezultatul acestui concurs; 8) cine este autorul textului Imnului Național"Trei culori"; 9) prin ce act oficial a fost stabilit ca Imn Național al României cântecul "Deșteaptă-te, române!".--Monu Mircea (discuție) 11 mai 2016 04:00 (EEST)[răspunde]