Disțărare șlicului

Jump to navigation Jump to search
Disțărare șlicului
de Constantin Negruzzi


În a Olimbului munte Iupiter singur șăzând,
Au văzut că capu nostru n-a să mai poată purta
O mătăhală așa mare, făcută de mucava —
Șlicu—vreau să zic—atunce au tunat și fulgerat
Și îndată toți dumnezeii lângă ei s-au adunat.
Minerva cea înțăleaptă, Mars cel viteaz și avan.
Mercur, Venus cu bărbatu și Apolon aceal plăvan,
Neptun cu-a lui furculiță, Pluton negru c-abanos,
Țiind în mână țăpoiu c-un aer fioros.
În sfârșit, într-o clipală toată lățime atmosferii
De dumnezei să umplură, era ca nisipu mării.
Iupiter, cu îngâmfare, barba-n mână au apucat,
S-au uitat la adunare, au tușit, au stărnutat.
Atunci d-un "Să-ți fii de bine" tot ceriul au răsunat,
De uietul acel groznic pământu s-au clătinat.
Toți cu gurile căscate din acea mar-adunare
Ce-a să fie, ce-a să iasă, aștepta cu nerăbdare.
Mercur, șăzând într-o laturi, având în mână un compas
Și măsura de câte palme este al lui Iupiter nas.
Minerva și Prozerpina, Seres și fiica Latonii,
Criticând câtu-i de mare cocu, corsetu Iunonii,
Mai încolo șidea Febus, țâind caii dishamați,
Și Mars, Vulcan și Venera pe lângă el adunați.
Iar vicleanu Cupidon lângă Imeneu era
Și da sfârle piste nas, câte putea rădica.
Îi da tifle, îi făcea coarne și de chică îl trăgea,
Și apoi zicea că e în șagă, dacă-l videa că plângea.
"Mi să pare, zice Venus, că ochiu iar ș-au mai pus
Pe vro nouă muritoare; vrea să ne-o aducă sus,
Ca când îndestule aicea nu-s: avem și de lepădat.
Că de când era mai tânăr, cu târâșu le-au cules."
"Prepui, răspunde Apolo, câ-i vro pricină de stat,
Nu cumva oare titanii iar să vor fi rădicat?"
"Vina a șchiopului este, zice Mars c-un chip fălos,
Fulgerile n-au fert bine, nu le-au lucrat sănătos.
Am să dau un proiect astăzi lui Iupiter și să zic,
Spre pedeapsă să-mi dea voi și cela picior să-i stric.
Toți au râs d-această vorbă, și Venus râdé mai tare,
Vulcan, deși are flegmă, dar l-a fost scos din răbdare.
"Bătăușule, îi zice, fimei fără de minte,
De gură sunteți prea bune și nu vă aduceți aminte
Că ne-au ferecat în lanțuri întocmai cum să cuvine
Unor dumnezei ca voi, făr de cuget și rușine."
Mars s-aprinde, Vulcan strigă, Venus țipă cât ce poate,
Că bărbat-o ocărăști și că e vrednic de moarte.
Gâlceava era să înceapă, când iat-un lung țistuit
I-au făcut pe toți să tacă și sfada s-au potolit.
Fimeia când e sfădită cu al său amorezat
Toată ciuda și mânia ș-o întoarce pe bărbat,
Îi tot ninge, îi tot plouă, și nimica nu-i mai placi.
Bărbatu, văzând furtuna, să tragi-ntr-un colț și taci.
Să meară cari-i pricina de-i așa de mânioasă,
De suspină și oftează, de răstoarnă tot în casă,
Stă să-și aducă aminte nu cumva i-au zis ceva
Și deși în gând nu-i vine vro întâmplare așa,
"Poate oi fi urlat zice, dar să vedi câ-s greșit,
Fimeia ari dreptate și cu rezon s-au pornit."
Pe urmă cu amorezul, dacă iar s-au împăcat,
Îi tot chef, tot voi bună și bărbatu încântat
Își laudă fericire, lui Dumnezeu mulțămești
Că i-au dat așa soție cari hojma îl iubești.
Să împărțisă în grupuri, să făcusă tot părechi„
Făcea feliuri de proiecturi, își șopotea la urechi.
Și la căpițele noastre aminte bine luând,
Iupiter deschide gura și îndată toți tăcură,
Nu s-aude nici a muștii măcar o bâzâitură.
"Dumnezei, dumnezeiță, ai noștri supuși și fii,
Ce de toate n-a veți teamă, ce sunteți pururea vii,
V-am adunat pe toți astăzi ca să vă cerem un sfat,
Ce să facem unii nații ce, pentru a lui păcat,
S-au fost osândit de soartă de un veac întreg trecut
Să poarte pe cap o povoară ce nu s-au mai auzit.
O mahină umflată, mare, pe care șlic o numesc.
Nu pot găsi în cer lucru să v-o asămăluiesc.
Își aduci cu a lumii glob ceva la rătunzire
Și de-aș vrea pentru plăceri să va fac o potrivire,
Când pe creștitul Ecatii se puni cât o planetă
Și-o întunecă de-i eclips, așa are o plăcintă
Și el pe vârfu său pusă, când mai mică, când mai mare,
După chef și după crieri poartă fieștecari,
Și altile iar au bortă și apoi cu păr îmbrăcat."
Cupidon iasă și zice: "Cunosc cest lucru ciudat;
Mă dusesem la o fată în săptămâna trecută,
Și pe furiș, vrând să întru, mă-mpedic de-un șlic deodată,
El s-au dat de-a rotogolu și ca Iho răsuna
Și apoi întorsăsă gura și la mine să uita.
Gândem că este vro fiară și că vrea să mă mănânce.
Am și plecat-o la fugă, tot îmi părea că mă agiunge,
De abia sosind în ceriuri, ceva m-am mai răsuflat,
Dar de frica mea cea mare pân în ziu-am tremurat."
Pluton atuncea să scoală, să-nchinâ la adunări,
Pe lângă el să răsufla un duh, o de moarte boare.
"Părinte a omenirii ș-a dumnezeilor toți,
Zice, tu, ce-a tuturora sorți într-a ta dreaptă porți,
Primești cu umilită, să supui l-a ta mărire
A iadului jăluire și a mea nedumerire.
Mahina această mare, ce șlic o ați botezat,
Când să-ntâmple ca să vie la iad pentru vrun păcat,
Pe a Tartarului poartă s-încapă nu-i cu putință.
Deci, văzând eu acest lucru, găsisem de cuviință
Poarta să să mai lărgească și smetul de cheltuială
Acuma să și făcusâ și am fost în socoteală
Să poruncesc pentru meșteri, dar Minos luând aminte
Că trebuiesc some mari, rezon mi-a pus înainte
Că finanțăle se află într-o stare de jălit,
Pentru că întâmplări multe și piste iad au venit.
(Minos este controloru împărăției mele.
El sloboade, el primești, el ține la socoteli.)
Au trebuit să mă las. Pe urmă am mai poronci
Că nime cu șlicu-n cap să nu fii în iad primit.
Dar însă și la aceasta Radamant să-mpotrivești,
Zicându-mi că acest lucru de pravilă să oprești ;
Căci în iad după căciulă giudecăm pe fiiștecare;
Pe-acel cu căciulă mare îl chinuim și mai tare."
Cupidon atunci se pleacă la urechea lui Febus,
Zice: "Vai de cei cu șlice, dac-așa pravil-au pus.
Mă rog, dă o hotărâre: ori șlicu să nu mai fie,
Sau cu astfel de căciulă în iad de acum să vie.
Iar, de esti să stric poarta, atunce puni la cali
Să mi se sloboadă o soma din visteriile tale."
Iupiter să cam zbârcești, căci, măcar că dumnezeu,
Dar a scoate bani din pungă, îi părea foarte cu greu.
Ș-adevărat de când lumea bani cineva a tot ceri
E lucru prost, de rău ton, cari aduci neplăceri.
Prin această oricine arată că n-are învățătură,
Că neștiind ce să zică, numai bani îi ias din gură.
Eu ca creditorii breaslă mai ră să fie nu crez,
Căci îi destul p-unu numai dintre dumnealor să vez.
Îndată chefu să duci și buzile în gios lași,
Și-apoi începi pin odăi a te primbla cu mari pași,
Îți muncești mintea să poată vrun nou mijloc iscodi
Ce să-i mai pui înainte, să-l poți din casă urni.
N-am bani, mă rog, mai așteaptă, îi un metod tari prost,
Breasla ce creditorească îl știi acum de rost,
Amețăști fantazia, poezia le sfeclești,
Căci nu faci haz de stihuri, numai bani strigă, răcnește.
Să mă ierte cetitorii, c-am ieșit din șiru meu,
Dar să îl mai spui o dată acestor îndărăptnici vreu
Că nu-i frumos, nu-i cu cale, cât or trăi să tot cei,
Mai aștepți pe datornici, când or avea să le dei.
Sfârșind, Pluton gios să pune,
Deci el lasă lucru baltă, să-ntoarci spre toți și zice...
Iupiter atuncea zice: "Acel scopos pentru cari v-am fost adunat aice
Esti să să hotărască astăzi a șlicului soartă,
Să să dizlege pedeapsa norodului care-l poartă
Și șlicul să să arunce în Ocheanu cel lat.
Pomenire lui să pei". "Eu îl primesc nenecat,
Zice bătrânul Neptun, din el un caic mi-oi face."
"Ai caice", Vulcan strigă, "mai bine adă-l încoace,
Căci am de foi trebuință, din el niște foi prea bune",
Iară Mars, îi taie vorba, nu-l lasă mai mult a spune:
"Eu l-am fost chitit că-i bun drept pavăză să slujască,
Căci apără mâna stângă și poate să-ngrozască
Pe dușmani cu a sa formă; socotința mea-i așa."
Iupiter în îndoială cui să-l dei să afla.
Plecându-să la urechi, Iunona nu-ș ce i-au zis
Pentru șlic. Am aflat... Iupiter tar-au râs.