Diplomație

Jump to navigation Jump to search
Diplomație
de Ion Luca Caragiale



Mă-ntâlnesc cu amicul meu nenea Mandache pe trotuar, la berărie.

— Salutare, nene Mandache.

— Salutare, neică.

— Ce stai așa pe gânduri?

— Eu? pe gânduri?

— Nu cumva te-a suprimat și pe dumneata?

— Ei, aș!...

— Te văz așa... distrat și cam nervos.

— Nu, frate; aștept pe soția mea, și nu mai vine; am mare nerăbdare să văz dacă a reușit și acuma... Dacă reușește ș-acuma, halal să-i fie!... că ăla e un ciufut...

— Cine e ciufut?

— Nu-l cunoști! unul de la care vrem să cumpărăm niște case... À propos: de ce nu ne trimiți și nouă acasă Moftul român?

— Ba vi-l trimiț bucuros.

— Grozav îi place soției mele să-l citească...

— Vi-l trimiț, nene Mandache; îl vrei pe un an ori pe șase luni?

— Cum, pe un an ori pe șase luni?

— Da, abonament.

— Cum, abonament?

— Nu zici că vrei să te abonezi?

— Ce abonament, monșer? de la prieteni să ceri abonament?... Ce mare lucru! un număr mai mult ori mai puțin.

— Cum, nene Mandache, gratis? se poate?... îmi pare rău...

— Ce dracu nu mai vine, frate... Mare nerăbdare am... Haz ar avea să-l traducă și p-ăsta!... Dacă-l traduce și p-ăsta... nu mai am ce zice: mă-nchin... Ce bună treabă ar fi!

— Ce treabă?

— Nu-ți spusei, frate! Este un ciufut bătrân, care are o pereche de case, depuse la credit pe zece mii de lei, și vrea să se desfacă de ele, fiindcă și-a făcut altele mai mari... și cere peste credit șapte mii de lei. Eu i-am dat cinci... Nu vrea... De zece zile stăm la tocmeală și nu vrea să lase nici o sută de lei; dar nici eu nu-i dau nici cinzeci de lei mai mult...

— Ei, și?...

— Ei! și am trimis-o acuma pe soția mea: să vedem e-n stare să-l traducă... Teribilă e, domnule! are o diplomație, domnule, e ceva de speriat... Curios sunt să vedem...

— Adică, nene Mandache, cum vine vorba asta de diplomație?

— Ei! uite, nene, este un secret, care nu poate să-l aibă orișicare... Se uită așa nu știu cum, și-l aduce pe om cu vorba, și iar se uită, și iar cu vorba, și iar se uită — e ceva de speriat, pe onoarea mea!... Dar aici e un caz mai greu: bătrânul e al dracului!...

— De unde știi? dacă a reușit până acuma diplomația dumneaei, de ce adică n-ar reuși și acuma?

— Ei! nu! bătrânul e ciufut al dracului... Nu lasă el două mii de lei!...

— Zi că-ți lasă o mie, tot e bine.

— Apoi nu! Șicul e să lase două. Aci s-o vedem cu diplomația dumneaei... Câte ceasuri să fie?

— Șapte fără un sfert.

— Ce dracu face, de nu mai vine!... s-a dus de la patru... Să știi că nu-l poate traduce!...

— Ori s-o fi abătut și prin altă parte... La câte v-ați dat rendez-vous?

— Imediat ce-o isprăvi, ori așa, ori așa.

— Apoi, trebuie să ai răbdare, nene Mandache; dacă e vorba de diplomație, unde trebuie mai multă răbdare decât în diplomație?

— Mi-e frică, monșer, că n-are să-l poată traduce... Și-ți spui drept, mi-ar părea foarte rău... Nu știi ce căscioară drăguță...

— Să v-ajute Dumnezeu s-o stăpâniți!

— Ei! numa să reușească...

— Daca întârziază, tocma asta este un semn că are speranțe să reușască; aminteri, n-ar sta dumneaei degeaba.

— Apoi, vezi că nu o cunoști... La ea nu merge așa agalea... merge iute... n-o cunoști... Să vezi... Zilele trecute — că tocmai mă-ntrebai adineaori dacă nu m-a suprimat și pe mine — zilele trecute, mă cheamă directorul nostru și zice: „Domnule Mandache, cu regret trebuie să te anunț că postul dumitale are să fie suprimat pe ziua de 1 aprilie ” . -„Cum se poate, domnule director? am zis eu; tocmai pe mine, care am servit cu zel și activitate, să mă suprimați?" „Trebuiesc economii, domnule Mandache. Sunteți în biurou trei șefi de masă; rămâne un șef la toate mesele și un șef de biurou, și-nțelegi bine, dumneata ca netitrat..." Că hâr! că mâr! nu se poate și nu se poate! Ce fac eu? dau fuga acasă și-i spui nevestii. Aleargă nevasta degrabă, cere audiență la directorul, la secretarul general, la ministru, și cu diplomația ei, mă-nțelegi, îi traduce pe toți...

— Și nu te suprimă...

— Stăi, să vezi... A doua zi, mă cheamă directorul si zice: „Domnule Mandache, ai scăpat! ți s-a luat în considerație că ai servit cu zel și activitate — ești menținut în serviciu". Dar eu întreb: „Cu leafa redusă, domnule director?" „Ai răbdare, zice directorul; fiindcă s-a suprimat trei șefi de biurou, rămâi dumneata ca șef în biuroul dumitale cu leafa respectivă."

— Care va să zică înaintat!...

— Firește.

— Ei! ce-ai zis directorului?

— Să trăiți, domnule director! să trăiască domnul secretar general, domnul ministru, și...

— Și nevasta dumitale!

— Firește... Fără diplomația ei, era să dau acuma afară muștele din Cișmegiu... Câte ceasuri să fie?

— Șapte și cinci...

— Nu mai vine... Teribilă nerăbdare am...

— Trebuie să vie, nene Mandache, și eu, nu știu de ce, parcă m-aș prinde că vine cu veste bună; parcă m-aș prinde că a reușit.

— Să te-auză Dumnezeu!... Să știi că dacă reușim, fac cinste...

— Ascultă-mă pe mine, reușiți!

Nenea Mandache stă pe gânduri, bâțâind din piciorul drept și scârțâind din vârful ghetei, ca orice om în prada nerăbdării, câteva momente, după care se ridică drept în picioare:

— Ea este... Uite-o! vine!

Și-ncepe să facă semne cu pălăria, strigând:

— Mițo ! Mițo !

În adevăr, o coconiță coboară din tramvaiul care a sosit în Piața Teatrului venind dinspre sf. Gheorghe. E încântătoare! tinerețe, grație, vioiciune, și un șic... un șic! A văzut semnele bărbatului și se apropie de masa noastră. După aerul ei radios, se vede că eminenta diplomată a repurtat un deplin triumf.

— L-ai tradus? întreabă nenea Mandache.

— Ei bravos! răspunse ea.

— Cu cinci mii!

— Cu.

— Nu ți-am spus eu, nene Mandache?

— Cu cine am onoarea? întreabă coconița pe consoartele său, arătându-mă pe mine.

Nenea Mandache mă recomandă.

— D-ta ești ăla care scoți Moftul român?

— Da! coniță... Vă place?

— Mă nebunesc... Bine, frate, tot spune Mandache că sunteți prietini... Nouă de ce nu ni-l trimeți?

— Zi-i și tu să ni-l trimeață, că pe mine m-a refuzat, zice nenea Mandache.

— Să ne refuze? se poate? zice diplomata noastră, dându-se cu scaunul foarte aproape de mine și aruncându-mi niște priviri de acelea la cari nu se poate răspunde decât prin supunere.

— Atunci... să vi-l trimit; vă rog, doamnă, dați-mi adresa, zic eu biruit.

— Ai văzut? zice nenea Mandache triumfător. Ți-am spus eu, că are diplomația ei... Ai văzut cum te-a tradus?