Din timpurile bătrâne

 

Cu a sa vitează oaste
Rákóczi s-a tăbărât
Și la el cu bâta-n mână
Iat-un săcui a venit;
Din mustețe tot sucea
Și-n jur dânsul lin privea.
N-are spadă lângă brâu,
E voinic sufletul său.
-- Dar tu măi, Rákóczi zice,
Nici spadă nu ți-ai legat?
Așa vii cum cei mișei.
La pradă s-au-ndătinat?
-- Ba mișelu-i al tău tată!
Strigă dânsul mânios:
-- Sau văd... că tu ești principe,
Deci te rog tare frumos!
-- Bine-i, bine... dar n-ai armă...
-- Pentru asta n-avea teamă:
Căci multe ne va aduce
Dușmanul ce ne-a ataca;
De la el îmi voi lua.