Din registrul ideilor gingașe/Trepte istorice

 

Spunea deunăzi foarte drept d-l I. Teodorescu despre bulgari că nu se cuvine săi hulim, așa, fără nici o măsură, pentru asasinatele lor politice (cam prea remarcabile, în adevăr, de o bucată de vreme), ci să căutăm a înțelege bine pe ce treaptă istorică se găsesc ei astăzi. Și d-l Teodorescu ne aduce aminte că, de exemplu, englezii se măcelăreau între ei groaznic, nu mai mult decât acum câteva sute de ani, iar azi stau în fruntea tuturor neamurilor. La acest îndemn spre o evaluare mai dreaptă a popoarelor, în deosebitele puncte ale vieții lor, vreau să adaug următoarele:

Acum doi ani a publicat un neamț, dr. E.I. Gumbel, jurisconsult de meserie, o broșură cu titlul Doi ani de asasinate politice; iar anul acesta a reeditat-o - din broșură s-a făcut volum solid, și pe copertă stă, se-nțelege: Patru ani de asasinate politice (Vier Jahre politischer Mord. - Berlin-Fichtenau, 1924). Lucrarea, conștiincioasă și strict juridică, este un fel de dosar rezumat al tuturor asasinatelor politice din imperiul german, de la căderea monarhiei încoace.

Dr. Gumbel dă următorul bilanț:

Crime ale partidelor din stânga - 22.

Crime ale partidelor din dreapta - 354.

Crimele partidelor din dreapta au fost pedepsite, la un loc socotind, cu 90 de ani închisoare, ceea ce dă, una în alta: 3 luni de cap. Iar cele 22 de crime ale partidelor din stânga s-au răsplătit cu 10 condamnări la moarte și 248 ani de închisoare.

Începutul s-a făcut la 11 ianuarie 1919; șapte comuniști asediați în localul ziarului Vorwaerts au cerut să capituleze și li s-a acordat viața. Au ieșit fără arme, cu steag alb; au fost duși numaidecât în curtea unei cazărmi și împușcați fără nici o altă procedură. Între dânșii s-a întâmplat să fie și un redactor al ziarului, care venise tocmai să-și vadă de slujbă, și a fost împușcat numai așa, din grabă, și pentru că s-a nimerit să fie acolo... Pe urmă a urmat uciderea lui Liebknecht și a Rozei Luxemburg, a lui Eisner, a lui Rathenau, atentatul contra lui Harden. Publicul european nu cunoaște, îndeobște, decât aceste nume vestite; foarte puțin bănuiau, până la publicația lui Gumbel, că victimele obscure trec mult de trei sute. Pentru o țară așa mândră, până mai deunăzi, de "ordinea" ei exemplară, cifra e frumoasă.

Spre a caracteriza lucrul ceva mai plastic, se poate cita, de pildă, represiunea mișcării separatiste în orașul Pirmassens (în Bavaria renană), cu care ocazie studenții din Heidelberg au gâtuit și au ars de vii oameni, au vărsat bidoane cu benzină în burțile spintecate ale victimelor.

Din descompunerea armatelor nemțești care ocupase Rusia, rămăsese o sumă de trupe care se tot mișcau în preajma granițelor poloneze, și trăiau de capul lor, bătând chiar monedă și rechiziționând (mai cu seamă!) după pofta inimii, adevărat ca pe vremea războiului de 30 de ani, un anahronism de toată frumusețea. Cu aceste oști a făcut Kapp lovitura contra republicii, în martie 1920. Lovitura n-a reușit, mai ales din cauza grevei generale a lucrătorilor industriali. O dată salvat, guvernul republican a luat în solda lui trupele care stătuse să-l răstoarne, și le-a trimis să potolească, cum trebuie, pe greviștii care-l salvase. Din aceeași armată s-au născut și societățile secrete reacționare, în sânul cărora se organizează violența politică. Gumbel cunoaște și descrie vreo șaizeci de asemenea organizații, și adaugă că desigur numărul e mult mai mare.

Ce putem înțelege din acestea?

Desigur, mai întâi că pentru evaluarea nivelului istoric al unei nații, trebuie să despărțim numaidecât politica de celelalte domenii ale vieții sociale. Despre germani, nu se poate zice că stau altfel pe treapta istorică a bulgarilor, și totuși, iată, când fu vorba de conflicte politice grave, ce bine încep să semene aceste două popoare! Era vorbă statornică printre germani, înainte de război, că "așa ceva la noi în imperiu nu e cu putință".

"Așa ceva" erau, de ex.: atentatele și represiunile din Rusia, mai ales, ori din Balcani, câteodată. Felul acesta de fariseism sau de naivitate națională se întâlnește pretutindeni. În Germania cea atât de conservatoare și sigură de imutabilitatea ei asemenea pronosticuri categorice erau cu deosebire consacrate printre formulele curente ale mândriei naționale. Își făceau oamenii socoteala fără să gândească la surprizele ironice ale istoriei. Și e desigur particular de amuzant și pitoresc să vezi cum tocmai în țara "ordinei" prin excelență, chiar partidul clasic al "ordinei" a devenit, în câteva luni, cuibul conspirațiilor și al violenței în politică.

Mulțimile trăiesc de azi pe mâine, se bucură, cât se poate, de favorurile momentului și disprețuiesc, fără pic de spirit creștin, necazurile și păcatele vecinului. Este fără îndoială firesc și sănătos să te bucuri de pace, cu toate bunurile pe care ți le hărăzește, o dată cu dânsa și în clipa de față, norocul. Dar nu-i frumos să-ți completezi bucuria aceasta zâmbind pe sub mustață de nenorocirile celor de peste hotar; și e orbire proastă să uiți că orice om și, încă mai mult, orice societate poartă cu sine germenii acelorași mizerii și urâciuni proprii speciei întregi.