Din registrul ideilor gingașe/Prefață
Cred că se pot numi, cu aceeași dreptate, gingașe ideile care, în general, trebuie să fie cunoscute oricui vrea să treacă drept om cultivat, ca și acele despre care acest om trebuie să pomenească totdeauna cu deosebită băgare de seamă, dacă vrea să nu supere atenția societății unde, în chipul cel mai util și cel mai plăcut, i se adăpostește persoana și i se apără interesele.
Viața omului cultivat este grea astăzi. I se impune, des și sever, să cunoască lucruri nouă și să vorbească despre dânsele elegant și sigur. Mai ales pentru tineri, obligația aceasta este constrângătoare. Pe cei maturi societatea nu-i silește, cu același zor ca pe tineri, la excese intelectuale. Conducerea afacerilor permite, în această privință, o dezinteresare care poate merge până la cea mai senină apatie; apoi în tot cazul rămân ceva idei cu care omul și-a ornat spiritul în tinerețe, și acestea, administrate prudent, pot face bune servicii până la anii venerabili.
Noutatea este una din valorile nediscutabile. Legile naturale ale atenției îi garantează cursul în toate domeniile vieții. Este o problemă de elementară mândrie pentru omul cultivat să afle cât mai repede noutățile, și tot atât de repede să le adopte ori să le respingă. În viața culturală lucrurile sunt astfel dispuse încât, obișnuit, afli noutățile gata legate de aprobările și dezaprobările cuvenite. Desigur, rămâne loc destul pentru ca cei dificili să poată introduce mici modificări personale în aprobările și dezaprobările primite dea gata; totuși, acest loc se micșorează simțitor prin intensificarea culturii, dar mai cu seamă prin accelerarea ei.
Timpul și puterile trebuiesc economisite, iar obligațiile de cultură nu ne iartă să rămânem în urmă cu ideile. Datoria literaților e să ușureze publicului această economisire în așa chip, încât acesta să nu-și pună în primejdie cultivarea anuală, lunară, săptămânală sau zilnică.
Politica, morala și moravurile, arta, sportul, tehnica sunt materiile obligatorii pentru omul cultivat.
Cantitativ cel puțin, tehnica și sportul sunt în progres considerabil: ele au acum deplin prestigiu de salon, și devin amenințătoare pentru vechile materii culturale. Singură politica își păstrează, se înțelege, importanța nealterată. Actual, politica financiară primează: e rar astăzi omul cultivat care să nu aibă doctrină financiară. Morala, religia și arta - tradiționale obiecte ale scrisului care se numește literar - se găsesc în relativă lâncezeală. Totuși, ele persistă a fi iritante și absorb încă destul timp și inteligență chiar oamenilor celor mai moderni, cu tot disprețul sarcastic pe care-l aruncă, la ocazie, asupra lor fanaticii sportului și ai tehnicii. Când l-a supărat rău de tot o femeie, cel mai rece și mai mândru sportsman, încearcă, vrând-nevrând, să gândească asupra crizei morale și asupra modernismului sexual și cade în ispită să citească foiletoane sau chiar cărți pe care le ignora superb până atunci.
Și apoi o bună parte din femei au rămas aliate prețioase pentru literații cari nu se pricep să scrie despre tehnică și sport. Atenția multor femei interesante și plăcute este, chiar astăzi, mult mai simțitoare când li se vorbește de artă sau psihologia moravurilor decât despre ultimele modificări ale motoarelor cu benzină. În sfârșit, trebuie luat seama că o expunere tehnică are, inevitabil, caracter autoritar, și adeseori dimensii indiscrete, ceea ce displace profund sexului care reprezintă încă, prin o durabilă tradiție, l'esprit de finesse. Astfel, neglijarea materiilor literare continuă a fi dăunătoare cel puțin intereselor sentimentale ale tânărului cultivat. E adevărat, de altă parte, că tot mai multe femei distinse cultivă, de exemplu, cu minunată ardoare, automobilismul; cu aceasta crește în sufletul lor o curiozitate multiplă și zeloasă pentru specialiștii acestui sport, indiferent de clasa lor socială. Conflictele rezultate din exagerarea unei asemenea curiozități servesc fatal să alimenteze cu ingrediente nouă materiile literare. În acest chip se servesc unele pe altele și se împacă, pe încunjur și fără prealabilă înțelegere, interesele și pasiunile numeroase și diverse ale omului cultivat.
Între mijloacele de a produce noutatea sau - ceea ce practic e totuna - sentimentul noutății este și reînvierea unor forme de gândire vechi care lungă vreme s-au odihnit, neglijate de atenția publică. În acest scop, atitudinea logică și elegantă este aceea a pocăinței. Se indică firește în asemenea caz să ne arătăm pătrunși de părere de rău pentru uitarea de care ne-am făcut vinovați față cu ideile și moravurile strămoșești.
Revenirea la idei și obiceiuri vechi, pe care le-ai uitat sau chiar le-ai prigonit, se poate opera dintr-o dată, ca sub o inspirație bruscă și misterioasă. Așa procedează oamenii cu temperament: ei au eleganța dezinvolturii. Alții, firi adânci și potolite, preferă să-și prezinte convertirea ca rod substanțial al unor studii și meditații lungi și anevoioase. În toate timpurile se întâlnesc amândouă speciile de convertiți, și iluminați și meditativi. Convertirile foarte repezi - așa cum se întâmplă ele în politică, de exemplu - erau socotite, pe vremea burgeziei raționaliste, ca puțin elegante. Dar, sub influența unor filozofii moderne care au răsturnat valorile, s-a ajuns a se considera inconsecvența și izbucnirile neraționale ca o eleganță supremă a spiritului și a caracterului.
Există totuși încă oameni care prețuiesc consecvența și privesc neîncrezători transformările prea vioaie ale spiritului, tot așa cum judecă de prost-gust schimbarea indiscretă a portului și a manierelor exterioare. Printre oamenii de acest fel se vor întâlni, cred, cetitorii cei mai potriviți ai acestui volum.
Evident, vremile de astăzi obligă clasa burgeză să-și revizuiască ideile.
Unii vor ca burgezia să adopte simplu toate concepțiile împotriva căror această clasă a luptat altădată. Această revenire nervoasă și grăbită la credințe și metode de viață din trecut se proclamă astăzi cu zgomotoasă pompă. Dar pompa și zgomotul nu sunt semnele unice, nici cele mai sigure, după care să se evalueze vitalitatea adâncă și reală a unor curente de idei. Oamenii cari n-au spiritul nervos imitator, nici înjosit de apetituri și vanități particulare se țin, în chip firesc, departe de grosolăniile modelor intelectuale sau politico-sociale. Singură atenția acestor oameni mă interesează și mi-a călăuzit scrisul.
Mobilitatea zăpăcită și caraghioasă, ca și imitația promptă și de comică fatalitate constituiesc grația amuzantă a unei specii animale care seamănă ridicul cu a noastră. La oameni inconsecvența săltăreață, răsturnarea ușuratică a convingerilor, împreunate cu imitația nestăpânită, nu sunt decât reflexe dizgrațioase, dacă nu și degradatoare, ale mobilității acelei specii ce pare destinată să parodieze omenirea sau, câteodată, să facă din omenire o parodie a ei.
P. Z.