Din psalmul CXLV

 

Tot ce e lumesc, înșală ca năluca răpitoare;
Tot ce e lumesc, e-ntocmai ca și unda schimbătoare;
Cu deșertăciuni în lume geaba vrem să ne hrănim;
Numai Dumnezeu e mare, numai dânsul nu se schimbă;
Ne dă viață, ne dă limbă:
Să-l urmăm și să-l iubim!

În zadar pentru dorințe ce ne-nsângeră rărunchii,
La monarhii cei puternici ne plecăm cu toți genunchii
Și dăm zilnic, de disprețuri și de suferințe noi;
Ca și noi, nu pot nimica, și de poartă-un mare nume,
Ca și noi, ei trec prin lume
Și sunt oameni ca și noi!

De-și dau sufletul, îndată, le vezi fala renumită,
Ca se schimbă-ntr-o țărână rece și ne-nsuflețită
De și-n lume vreau să fie și-mpărați și Dumnezeu!
Și-n mormintele mărețe ce-și ridică din mândrie,
Vrând ș-acolo regi să fie,
Sunt mâncați de viermi și ei!

Împărați cât de puternici, sau războinici plini de fală,
Au cu toți aceiași soartă neschimbată și fatală:
De cum moartea le ia sceptrul nu mai au lingușitori,
Și cu dânșii dimpreună cad și oamenii ce-n lume
Se-nchinara-n al lor nume
Și le fură servitori.

1880.