Din manuscrisul 2257

 

౾

^{65 r} Ce să ¹ vă spun ²? Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele ³ căruia diplomații croiesc carte și rezbele, zugrăvesc ⁴ împărății ⁵ despre cari lui neci prin gând nu-i trece, iubesc acest popor care nu servește decât de catalici tuturor acelora ce se-nalță la putere, popor nenorocit care geme ⁶ sub măreția tuturor palatelor ⁷ de gheață ce i le așezăm ⁸ pe umeri.

Pe fruntea sa ⁹ străinii scriu conspirațiuni și alianțe ruso-prusiene, pe seama lui se croiesc revoluțiuni ¹⁰ grandioase ¹¹ ale Orientului a căror fală o ¹² duc vro trei indivizi, a căror martiriu și dezonori le duce poporul, sărmanul. Ați făcut din ¹³ o parte din oraș tirana celorlalte cinci părți ca s-aveți alegători pe sprânceană, ați scumpit hrana de toate zilele ca s-aveți alegătorii voștri, ca în urmă acei puțini alegători să ^{65 v} vă dea dreptul d-a vă croi diurne și d-a împovăra într-un mod || nemaiauzit în România.

V-aș fi iertat să vă serviți neonestități personificate, cu faliți declarați, cu furi cunoscuți de lume, cu nulități egale cu bestia, ca să ajungeți la un scop, dar să vă serviți cu aceste mașine oarbe ca [să] nu ajungeți nicăiri — asta n-o pot înțelege; pentru ca să vă retrageți în fața unui care după voi nu are încrederea țării — asta iar nu o înțeleg. În fața unificărei patriei ¹⁴ noastre sfâșiate, sângerânde, vă iertam chiar crima paricidiului, dar să ne omorâți puțina ¹⁵ încredere ce o aveau puterile în noi, garanția esistenței noastre naționale, pentru a nu ajunge nicăiri — asta e crud. Apoi ne-ați jucat guvernul în mâna unor oameni dintre cari unii nu au doar alt merit decât că sunt sămânța ¹⁶ urdorilor Fanarului sau alte cunoștințe decât să facă fluturi de hârtie și să … tacă.

1. după v[reți ?] șters 2. deasupra lui zic șters 3. deasupra există două încercări succesiv șterse de a înlocui spatele cu umerii ^* și spinarea 4. după desemnează șters 5. urmează sau regate șters 6. după suspină șters 7. după greutăților șters 8. deasupra lui punem șters 9. sa șters 10. după gra[ndioase] supraintercalat, apoi șters 11. supraintercalat 12. în manuscris: le 13. supraintercalat 14. după nenorocitei șters 15. supraintercalat 16. după din șters.

౾

Dar d-lor! mi-e rușine să fiu român! Dar ce fel de român! Român care ^{67 r} vrea ¹ a-și fi însușit monopolul ², privilegiul patriotismului și-a naționalităței — așa român de paradă mi-e rușine să fiu. Naționalitatea ³ trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura.

Ceea ce se simte și se respectă ⁴ adânc, se pronunță arareori! Hebreii cei vechi n-aveau voie să pronunțe numele ⁵ d-zeului lor! Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocții și superficialitățile sale.

1. după pare a lua șters 2. în manuscris: monopololul 3. după sim[țită] șters 4. și se respe[c]tă supraintercalat 5. după dum[nezeul] șters

౾

În suta ^415r a XV avanscena teatrului Universului este ocupată de români. Românii sunt poporul cel mai însemnat al Europei. Ioan și Matei Corvin în Ardeal, Banat și Ungaria, Mircea și Vlad Dracul în Țara Românească, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare în Moldova.

౾

Până în ^415v suta a șaptesprezecea sub Matei Basarab românii erau relativ unul din popoarele cele mai culte din Europa și incomparabil mai cult decât germanii sau ungurii, tot astfel în suta a XV românii au fost unul din cele întâi popoare militare și războinice. Două state puteau să-i întreacă: Spania și Turcia.

౾

Disprețuiește orice ^245v soi de speculă: fie specula de idei a politicianului, a gazetarului venal, fie specula de bani a cămătarului și¹ a negustorului uzurar, fie specula de tine însuți, a lingărie și a cocoteriei. Munca, iubit popor românesc, iată sufletul și creatoarea ² tuturor lucrurilor mari.

1. după fie șters 2. supraintercalat

౾

^288r Socialistul Bebel zice în organul său „Volksstaat“ a. 1873 —

Sau există un Dumnezeu ș-atunci suntem trași pe sfoară, sau nu există, ș-atunci putem să ne facem de cap, putem începe orice om pofti.

౾

Are omul ^245r un stăpân și acela e infinitul. Dezvoltarea omului nu merge în infinit, ci pân' la o proporțională. Nici un copac nu crește pân' la ceri.

౾

Ca să aibă cineva o idee despre caracterul românilor trebuie să ție seama de următoarele ^{420 v} lucruri: De la 1220 și pân' la 1818 românii n-au avut nici un fel de cod scris. Un obicei al ¹ pământului recunoscut de bunăvoie de toată lumea, dreptul consuetudinar — Jus valachale cum i ziceau ungurii și polonii acestui ² complex de datine străbune — a regulat viața lor publică și privată în curs de șase secole.

De la 1200 și pân-azi³ românii n-au avut revoluție politică. Mișcările lor din Ardeal din secolul trecut se datoresc insuportabilității condiției lor sociale definită prin Unio trium nationum. A fost o izbucnire de răzbunare⁴ a unui popor prea apăsat, nimic mai mult. La 1848 ei s-au ridicat pentr-o cauză cu totul sfântă și legitimă: unitatea monarhiei și existența⁵ dinastiei de Habsburg. În țările române n-a fost niciodată mișcare agrară.

Codicile lui Matei Basarab și Vasile Lupu sunt mai mult de drept canonic, pentru ^{421 r} regula clerului și pentru exercițiul* poliției morale din partea* sfintei⁶ noastre biserici.

Viteaz în războaie, muncitor și cinstit în timp de pace, grăitor de adevăr, glumeț și senin, drept și bun la inimă ca un copil, poporul românesc nu e capabil nici de trădare, nici de infamie. (11 fevr. n-au fost români. Candiano grec, Pilat grec, Leca bulgar.)

1. după de șters 2. după acelui șters 3. după la șters 4. după răz[bunare] șters 5. corectat din esistența 6. după Bi[sericii] șters

౾

Mai bine ^244v rob sub dominațiunea unui popor onest¹ decât egal cu aceste canalii fizic și moral decrepite.

1. inițial Mai bine rob sub un popor onest

౾

Mișcarea lui ^415v Luther în Germania. Calvinismul și Calvin în Transilvania. Reacțiunea românilor. Traducerea Bibliei superioară lui Luther. Unitatea limbei orare și scrise.

౾

Uite, uite — a prins ^281v mămăliga coajă, nu-i glumă. Apoi pare că ne cam știm de multișor cu d-nii unguri, slavă Domnului. Le-am apucat*** alături.

౾

O organizare ^246r între români asemenea Soc[ietății] francmasonilor și a iezuiților, ca a bisericii catolice. Pretutindene oameni ***, cari să ție registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat și lăudat pentru ca să devie bun; trebuie trezită deșertăciunea lui, decorat la nevoie, trezite mii de speranțe în el, în caz de estremă nevoie ajutat chiar. Să se simtă că Soc[ietatea] Matei Basarab reprezintă o putere enormă.

౾

Ș-apoi când e vorba la adică, cine conspiră mai mult contra soțietății „România“, ^{66 r} noi — unioniștii necondiționați¹ sau acei domni membri care ni fac onoarea opozițiunei ? Eu cred că ei, împreună cu însuși Senatul României. Și de ce? Senatul, și cu el majoritatea, în proiectul său de uniune admite o schimbare a statutelor, va să zică a legii fundamentale, a esenței societății; noi, din contra, n-avem a face nimica cu caracteristica, cu individul societății ca atare², el rămâne prin unire neschimbat. Ce se schimbă? Numele, epitetul, eticheta, firma, care nu-nsemnează neciodată ființa și ³ capitalul însuși.

Domnilor! Un comerciant are capital de-un 1.000.000. Firma sa e X ! Capitalul său nu ar fi același dacă el s-ar numi Y sau Z! — Noi sântem o societate cu un capital de principii și de inteligențe, firma noastră e România; presupunem că firma noastră ar fi d.e. „Românismul“, fondul nostru, ființa noastră morală n-ar fi aceeași. Comerciantul de sub firma X presupunem că bancrotează, oare caracterul firmei lui, cu toate că numele a rămas același, nu se schimbă? Dovadă dar cumcă firma, numele nu e lucrul, ființa însăși — cum haina ce o poartă un om nu-i omul însuși, cum zdreanța unui nume obscur poate acoperi un geniu, cum purpura unui nume regal poate investi pe-un idiot.

Cine conspira dar contra legii fundamentale a „României“ acela e mai conspirator ^{66 v} decât cel care conspiră contra numelui, a hainei, pentru că acea haină e strâmtă și noi vrem să-i croim tot ⁴ acestei societăți o haină mai largă, în care să-ncapă toată lumea românească ⁵ din Viena.

1. supraintercalat 2. supraintercalat 3. supraintercalat deasupra unei virgule pe care o anulează 4. după una șters 5. după no[astră] șters

EDUCAȚIUNE ȘI CULTURĂ

^{30 r} De maghiari nu ne-am temut neciodată. Ei sunt prea barbari pentru de-a ne putea înghiți. Ei sunt ca piatra ce apasă, nu ca soarele ce absoarbe. Espuși soarelui, el ne-ar fi absorbit și ne-ar fi prefăcut în raze de-ale sale, raze splendide însă solare. Dacă germanismul ar fi pătruns cu dulceața luminelor, nu cu asprimea dominărei în valurile poporului, noi până azi eram poate germani, căci ¹ farmecul culturei e cel mai mare farmec. Dar te pomenești că între noi și cultura germană se pune piatra cea brută și scorboroasă a maghiarismului, ea apasă pe noi cu greu, numai că noi nu ne vom da îndărăt, pentru că nu putem. Impenetrabilitatea corpului fizic nu permite ca în unul și același loc să stea două corpuri deodată; ce minune dar dacă impenetrabilitatea corpului noastru moral nu cedează nici un ² atom al ființei sale corpului străin ce apasă asupră-ni? Noi avem toți cauza de-a mulțumi maghiarilor pentru apăsarea lor, căci ei ne-au deșteptat ca și cum ai deștepta pe-un om ce doarme lângă o prăpastie c-o lovitură de cnută.

Dar să venim la obiectul nostru.

E multă diferință între educațiune și cultură. Așa d.e. educațiunea străină implică spirit străin — cultura străină ba. Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții. Educațiunea are a cultiva inima și moravurile, cultura are a educa mintea. În fine un om bine educat, cu inimă, caracter și moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrâns de cunoștințe, pe când, din contra, cultura, cunoștințele cele mai vaste pot să ^{30 v} fie cuprinse de un || om fără caracter, imoral ³, fără inimă.

Cultura străină ca atare nu poate strica ⁴ pe om pentru că trece prin prisma unui caracter, a unei inimi deja formate; educațiunea, creșterea cade însă în periodul acela al vieței omenești când inima neformată încă a omului seamănă unei bucăți de ceară în care poți imprima ce vrei. Când inima cu vârsta se-mpietrește, atunci n-o mai poți îndrăpta, o poți numai rumpe.

De aceea ne temeam mai mult de școalele populare maghiare decât de Dieta lor, de miniștrii lor, de honvezii lor. Dieta, miniștrii și honvezii se duc, omul rămâne. Pe acest om ce rămâne voiam a-l ști asigurat; și el e asigurat prin datoria cea mare a statului, care nu are de unde clădi școale populare; când va avea de unde, atuncea poporul le va respinge cu conștiința și cu brațul. Educațiunea străienă implică spirit străin, și un corp cuprins de spiritul străin e asemenea unei pietre desprinse din zid. Ea aparține zidului prin destinațiunea ei, însă spiritul străin al atracțiunei pământului o face să cadă. Căzând la pământ ea încă nu e pământ, cum românul renegat nu e încă ungur, cumcă evreul botezat nu e încă creștin. Abia dizolvându-se în pulbere devine pământ, cum ovreiul abia în nepoții lui devine creștin, cum renegatul abia în nepoții lui devine ungur. Factorul infectat de străinism e o mortăciune morală a corpului, ce mirare dar cumcă inamicii noștri așteaptă să cadă mortăciunele corpului nostru, ca din ele să-și constituie pe al lor. Numai că s-au înșelat amar inamicii noștri. Ei gândeau că ni e ⁵ mort corpul și începusă a tăia din el cu cuțitul. Dar corpul ⁶ nostru nu era mortăciune, ci numai amorțit, vorbe de-aceeași rădăcină, deși nu cu-același înțeles. Corpul amorțit e un corp viu, sănătos, numai că starea lui e anormală; inima a încetat de a fi centru pentru unele din estremități; ci ⁷ prin o mișcare cât de-nceată dar continuă partea amorțită intră iar în comunicațiune cu inima, care bate voioasă și repede, bate cât trăiește.

Renegații sunt veninul pe care natura binefăcătoare l-a depărtat din corpul nostru. Fericire e că lamura aurului nostru e însemnată pe lângă zgura ce-am putut-o lepăda fără ca să ni pese. Am râs totdeuna de-ncercarea de-a rea || duce în sânul națiunei pe renegați. ^{31 r} S-au dus? Cu-atât mai bine, era mai rău de rămâneau. La noi era un rău și e o fericire că în mânele dușmanilor ei sunt asemenea un rău. Ei sunt boala lor cea ascunsă, dar cronică. Răi naționaliști, ei sunt răi servitori. Mașine oarbe și materialiste, ei lovesc ⁸ fără rațiune. Toată iarna corpul e sănătos, fața roșie. Vine primăvara și buba venerică împle părțile cele mai nobile ale corpului, ochii, gura, nasul, și pătrunde până-n creieri, rozând până și oasele craniului. În curând capul națiunei ungurești nu va fi decât un monstru urâcios și plin de bube — un cap incurabil. În fine românii ⁹ naționaliști vor lucra spre binele nostru, românii renegați, fără să vrea chiar, spre ¹⁰ răul inamicilor noștri. Să vină numai primăvara libertății noastre, și-apoi veți vedea.

O repetăm cumcă nu înțeleg neci ungurii măcar cât bine ne-au făcut și ni fac prin apăsarea lor. Ei ne deschid ochii, ei fac să ne concentrăm în noi, în sufletul nostru, să ne vrem pe noi înșine înaintea orcărui; asemenea ariciului care, făcându-se vălătuc, arată în toate părțile sale ghimpii, pe când inima-n el trăiește ¹¹. Apăsați voi ! — apa nu cedează apăsării, cu cât mai mult o națiune. Din contra, ea crește ca îmflată de puteri nevăzute, se va îmfla și, zvâcnind, va răsturna piatra din fruntar spre a se înălța un alt ¹² soare, soarele de diamant al Orientului în ¹³ fața soarelui celui de foc al Occidentului. Apăsați voi ! Până ce ura noastră pentru voi nu va mai fi un simțământ ci o rațiune, nu psicologie ci logică. Și e teribilă ura cea surâzândă a logicei — ea justificată, căci e justiția. Este ura surâzândă, ura sclavului față cu tiranul său, este condițiunea legată de tranzacțiunile dintre unul și altul.

De-aș trăi în Rusia și poporul, într-un moment generos, ar închide tiranii spre a-i decapita, de n-ar găsi carnefice m-aș face eu ! Cine mi-ar imputa-o de ¹⁴ crimă? Cine-ar putea zice că nu-mi împlinesc datoria? Și oare moartea în rezbel are de bază ura simțământului? Desfid pe cineva de-a-mi arăta altfel ¹⁵ de cazuri decât escepționale. || E o ură logică. Te ucid ca să nu mă ucizi. Trebuie să pieri ca să esist eu. Prefer lupta ^{31 v} în locul unei dreptăți nedrepte; prefer de-a muri în loc de-a deveni maghiar. Cine mi-o poate ținea de rău dacă voi ca și copiii mei să fie ca mine de români. Guvernul ¹⁶? Nu-l recunosc de competinte ¹⁷. El are a-și regula trebile lui, ordinea publică, nu limba și religiunea copilului meu; are de-a surveghia referințele dintre el și persoane străine lui, nu caracterul lui propriu sau pe el însuși nepus în referință cu elementele străine lui. Și când eu plătesc pentru școală, dătoria ¹⁸ mea implică dreptul de-a cere cum să fie instruit. Și eu cer să fie instruit în limba mea și numai în limba mea, nu și în limba mea. Gimnaziile de stat din Transilvania ar trebui să fie române, căci românii le susțin cu birul lor amar, pe care-l storc pietrei și costișelor cu cari i-a-mproprietărit o dreptate ¹⁹ nedreaptă. Veni-va vremea și a dreptății celei drepte.

În fine, dacă vre-un domn de naționalitate maghiară mi-ar face până și onoarea reflexiunei, declar a priori că m-ar pune într-o pozițiune șoadă, căci nu știu ungurește, nu m-am silit să-nvăț frumoasa limbă asiatică, căci îmi mai plăcea barbara limbă italiană d.e. în locul melodioasei, dulcei, molatecei limbe maghiare. Aș fi putut s-o învăț ca să mângăi tigresa, dar prefer a o ucide. Ca origine, ca limbă, ca cultivabilitate chiar ne simțim prea mult superioritatea asupra cultei națiuni maghiare, cu ocultele sale bande cari pradă ziua-n amiaza mare până și drumuri de fier. Noi nu ne pretindem culți, ci numai cultivabili, nu avem pretențiuni mari noi ieștia. Am dormit cam mult ce-i drept, doi evi și mai bine, dar somnul nostru a fost sănătos și ne simțim minunat de bine, încât ne credem a întreprinde lupta esistenței noastre și cu 10 națiuni maghiare, nu numai cu una. După noapte vine ²⁰ și ziua, vine pentru că trebuie să vină. Și dacă somnul nostru a fost lung, cu-atât mai puternică va fi manifestațiunea vieței noastre. E pietroasă și-ncovoiată calea dreptății, dar e sigură. Știu că ne-ați închide gura de-ați putea fără ca ²¹ să vă scuipați vouă însăși în față, dar nu veți închide-o și ^{32 r} vom || protesta mereu, nu vom cu toții decât un protest personificat ²². Nu se ucid lesne națiunile, domnii mei, și mai cu samă ²³ cea română nu.

1. supraintercalat 2. supraintercalat 3. după f[ără] șters 4. după tr[ece] șters 5. supraintercalat 6. după noi nu eram șters 7. deasupra lui dar șters 8. deasupra lui sunt șters 9. după în bine or [în rău] șters 10. după la șters 11 inițial: pe când inima sa trăiește 12. supraintercalat 13. supraintercalat 14. supraintercalat 15. supraintercalat 16. deasupra lui Statul șters 17. de competinte supraintercalat 18. după n-o fac decât șters 19. după nedreaptă șters 20. după trebuie să [vină] șters 21. supraintercalat 22. după mare șters 23. mai cu samă deasupra lui cu deosebire șters

౾

Emanciparea economică ^244r și intelectuală a întregului popor românesc.

Nu ne mai trebuie epitrop în nimic și nicăiri. Nu trebuie nici unguri epitropi, nici germani, nici ruși. Încolo admitem orice formă de conviețuire cu alte popoare, fie aceea o conviețuire cu maghiarii sub Coroana Sf. Ștefan, fie cu¹ toate celelalte popoare în Imperiul habsburgic sub Coroana de Austria — idealul² unității politice ne e cu desăvârșire indiferent. Un singur lucru putem pretinde de la oricine: să respecte naționalitatea noastră cum o respectăm noi pe a lor. Crede oare Austria să câștige preponderanță pe Dunăre permițând ungurilor infamiile câte se comit?

Precum nu ^245v admitem în dezvoltarea muncii noastre și a economiei noastre epitropia unui negoț exercitat de străini, precum nu admitem în dezvoltarea noastră intelectuală epitropia unei limbi străine — pe chiar sora franceză, necum nemțeasca, slavoneasca sau ungureasca — având noi epitropi naturali limba latină și³ fiica ei, limba românească din suta a șaptesprecea, tot astfel… precum nu adm[item] în bis[erica] noastră⁴ epitropia Bizanțului sau a Romei, tot astfel evident că nu admitem nici epitropie pe Dunăre și sfătuim pe tot românul să facă asemenea nouă. Pe tot românul, oriunde ar fi⁵, sub a oricui stăpânire s-a afla.

1. după cu nemții șters 2. după un [ideal] șters 3. după și limba șters 4. urmează, decontextualizată, trimiterea subliniată Pasajul din Jiricek Traci 5. inițial de oriunde ar fi

౾

Cineva poate ^245r fi obligat prin locul nașterii sale de-a¹ servi în armata ungurească, adecă de a-și da puterile, trupul și viața fizică pentru statul ungur, dar limba ungurească nu e nimenea dator² de-a o învăța, nimeni dator, nici sie însuși, nici lui Dumnezeu,

1. după de-a [servi] șters 2. deasupra lui obligat șters

౾

deși în realitate ^416r poporul maghiar n-a ajuns niciodată la predominare în țara lui proprie, nici în trecut, nici azi. Îndată după stingerea dinastiei lui Arpad, s-a succes până în ziua de azi o serie de dinastii străine recrutate¹ de departe și de aproape, încât singura dinastie națională cu care se laudă este familia arhiromânească a Iancului, voievodul Ardealului, a Corvinilor. Bonfiniu deducea familia dintr-o gens de patricii de la Roma; realitatea este însă că Corvinii erau boieri români de neam, iar îndeosebi tatăl voevodului Iancu ținea în căsătorie pe o fiică din familia Paleologilor din Constantinopole. De aproape înrudiți cu Basarabii, ba poate ei înșii Basarabi, aveau în marca lor un Corb c-un² inel în gură. Acest corb cu inelul în gură este însă identic cu corbul legendei lui Radu Negru. Radu Negru, zice Miron Costin, a trecut din Țara Făgărașului munții și-n șesul Țării Românești a găsit³

1. după din toate șters 2. după cu un șters 3. a găsit deasupra lui s-a 'nsurat șters

౾

Un popor ^245v se naște prin reacțiunea unei rase în contra unei dominațiuni străine:

rușii — tătarii

ungurii — românii

spaniolii — olandejii

Naturile generoase țin cu cel slab și vin în ajutorul lui. Astfel se sporește puterea acestuia. Contra lui Mohamed pol[onii] și ung[urii] n-au luat parte din invidie.

౾

Stăpânul politic ^245v a trupului și a raporturilor lui de avere poate fi ici un Habsburg, colo un Romanov, dincolo un Rachenberg sau un Obrenovici; pe sufletul lui, pe limba lui, pe inima lui e stăpân Dumnezeu și el, și nimenea 'ncolo.

౾

Primi inter pares ^280r — coordinate cu supraordinate — precum temperatura cată¹ a se echilibra², și tocmai din aceasta se naște mișcare, tot astfel un popor se cultivă, caută a ieși la suprafață și dintr' aceasta se naște mișcarea sa de emancipare, pe care nimeni n-o poate opri.

Dacă opinia Ung[ariei] despre noi e atât de rea precum afectează a avea, cu atât mai bine pentru noi. Orice eroare asupra puterilor³ noastre⁴ este în paguba adversarului. Dacă nu⁵ sunt în eroare asupra noastră, și limbajul vehement al foilor lor ascunde numai, ⁶ c-o manieră lăudăroasă, frica și slăbiciunea care le stau ca un cui la inimă, iar cu atât mai bine pentru noi, căci atunci știm că, oricât⁷ va striga, ține⁸ în taină seamă de noi. A ne întrece însă⁹ în epitete înjurioase cu ei mai avem poate talentul, dar n-avem înclinarea. Un lucru li-l putem mărturisi numai: Beuge machen gilt mehr. Dacă lupta e necesară, nu injuriile vor fi armele celui victorios.

Ce mi-e rusul, ce mi-e ungurul? Ia pe unul dă în altul, vorba ceea.

Da, așa e.

Casa de Austria, care le-a dat r[omânilor] totul în trecut ca¹⁰ răsplată pentru purtarea lor eroică în război și iubirea lor¹¹ de neam în timp de pace, în¹² această Casă de Austria, care nu i-a nedreptățit ca alții, ei speră, ei cred, ei se 'ntemeiază, ei privesc supremația ungurească ca un accident nenorocit pentru ei în dezvoltarea istorică a monarhiei, ei speră chiar în ramificarea monarhiei, unde principiul¹³ unității va face ^281r concesii raționabile principiului decentralizării, bazat pe grupuri naționale coordonate și nu supraordonate. Politica românilor din Austria e politica austriacă și ar fi bine dacă M. Sa ar da¹⁴ o atenție binevoitoare numirii mitropoliților și episcopilor, pentru ca nu prin ei să se introducă sâmburii de politică maghiară între români. Împărat sau rege, rege sau împărat, e indiferent cum monarhul românilor ardeleni va avea buna grație de-a se numi.

Dar să stea în¹⁵ legături mai directe cu unul din cele mai credincioase și mai tinere popoare, care n-are vro¹⁶ istorie glorioasă îndărătul său și care bucuros ar fi să facă din istoria sângelui sau vărsat și a culturii sale câștigate o victorie a Casei de Austria.

C-o Transilvanie mulțumită vrem Dacia? Dar modești ne cred maghiarii. O, noi mergem mai departe. C-o Transilvanie mulțumită vrem Imperiul Roman al Orientului. Căci o formă oarecare trebuie să ia în viitor Peninsula Balcanică dacă e vorba să nu cază pradă cuceririlor din răsărit. Dar va fi o confederație dunăreană¹⁷, dar un Imperiu Roman al Orientului, lucrul îmi e indiferent. Dintre popoarele coordonate superioritatea va fi a aceluia care va munci și va cugeta mai mult, și lucrul se 'ncheie aci.

România a plătit-o aceasta și a plătit-o scump: întâi, ca avantagie economice concese pe zece ani negoțului austriac, al doilea, prin discreditarea și căderea unui partid onest, al treilea, prin venirea în locul acelui partid a tuturor adunăturilor orientale din țară.

1. deasupra lui căta lăsat neșters 2. deasupra lui egali[za] șters 3. după noastră, apoi adversa[rului] șters 4. după adversarului e în pag[ubă] șters 5. după nu s-ar [înșela] șters 6. după sentimentul șters 7. deasupra lui oricât șters 8. inițial trebuie să [țină] 9. supraintercalat 10. după pe șters 11. după d[-lor] șters 12. inițial deci în această 13. după unita[tea] șters 14. după lua seama șters 15. după d[irect] șters 16. deasupra lui nici o șters 17. după balcanică șters

౾

De dragul ^281v unui țigan n-are să-și schimbe Ardealul numele.

౾

Noi îi ^279v asigurăm că românii, să vrea numai, în trei zile și s-ar părea că de când e lumea și pământul n-a existat picior de ungur în Ardeal. Dar nu vor, și știu ei bine de ce nu vor.

౾

Dar de ^281v vreme ce noi vrem nu numai să supunem popoarele pământului, ci să și le fericim totodată și, știind focul fraților maghiari de-a se¹ reîmprospăta prin elemente omogene, deasemeni nobili descendenți, vom aduce pe turcii din Imp[eriul] bizantin — pe toți cu mic cu mare — și i-om așeza în Ungaria, asemenea pe tătarii din² Dobrogea.

1. după aduce șters 2. după și pe cerchezi șters

౾

De nu ^279v mai vin odată tătarii cu arcuri ușoare, azi vin rușii cu tunuri Krupp. Asta-i crima¹.

1. descifrare dificilă a întregului fragment

STUDII ASUPRA PRONUNȚIEI

^{54 r} Cum să ne esplicăm atunci unitatea de limbă a poporului nostru de vom permite cumcă el a fost adus din diferite colțuri ale lumei romane? Abaterile de la unitatea limbei noastre se găsesc numai pe locuri unde se pot dovedi urmele unor elemente quasi străine (Șcheii de lângă Brașov și cei de lângă Sibiiu). ||

^{55 r} Fiecăruia din noi i-ar fi rușine să pronunțe rău nemțește, românește ba. Bărbații noștri din Transilvania — cei de litere chiar — nu pronunță adeseori mai bine decât oamenii din satul lui natal. Silescu-se oare profesorii de prin gimnaziile românești ca să 'nvețe junimea a-și pronunța bine limba lor natală? Poate… dar nu credem; căci dovada vie e junimea din universități, care adeseori își face o mândrie din aceea că pronunță ca^* în provincia lui respectivă. Cum am mai spus — nu facem nimănui o crimă din străinismi, cum nu-i facem din pronunția rea, însă, pe cât avem încă vreme, să ne silim prin școli, de nu în casă și-n viața publică, de-a introduce o pronunție generală. Ca s-o introducem însă e neapărat ca să delaturăm din sistemul de ortografie etimologic ceea ce-i stă mai mult în cale acestei pronunții: vocalele pure cari nu se pronunță cum se scriu:
o pus în loc de u d.e. potend în loc de putând — potentia în loc de putință —
[e pus în loc de i d.e.] bene în loc de bine, tene în loc de tine ș.a. ||

^{54 r} Și ² apoi tocmai acest ă ³ pe care dnia-lor îl blamează le-a făcut mediu unificator cu ^{54 v} trecutul — așa: inimă, Săbiniu, băserica || astfel încât ă are un rol mult mai mare în etimologism decât în fonetism chiar. El e o piatră de care lovești în toate colțurile. ||

^{53 v} Daunele ce le face sistemul etimologic pur pronunției românești sunt însemnate. Având fiecare facultatea de-a pronunța cum va vrea, generațiune cu ⁴ generațiune vom păstra vițiul pronunției corupte. Tema ⁵ etimologiștilor cumcă fonetiștii vor consacra prin uz pronunția provincială și vor face dialecte e iluzorie. Astăzi mai toate ziarele românești au aceeași limbă scrisă; va să zică în nici unele nu s-a consacrat vieții provințiale.

Din contra, cu toată unitatea limbei literarie, pronunția diferă în fiece provinție, ba încă ce e mai mult ortografia etimologiștilor li lasă deplină largitudine de acțiune. Românenii zic națiune, ardelenii năciune etc. De-ar fi fost o ortografie unitară și fonetică, azi ziceau toți ⁶ or ciune or țiune, una din două, nu amândouă lângă olaltă. ||

Faptele câte par a sancționa teama etimologiștilor puri ne vom încerca să le cităm și ^{54 r} noi pe cât ni sunt cunoscute; declarând anticipando că vom cerca totodată să dovedim și puțina influință ce-au esersat ⁷ ele asupra pasurilor unitare ale literaturei noastre. Pronunția: Dumnedzăul meu! dz în loc de z. Vezi scrierile lui Asachi și novelele publicate de el în almanacurile calendarelor sale, prin care el consacra această pronunție ! Dar îmi va răspunde un etimologist cumcă prin citațiuni de natura acesteia eu nu fac decât verific oarecum prin fapte ceea ce domnia-lor susțin în principiu. Fapte de astea se repetează într-adevăr necontenit până cam pe la anul 58, însă era un timp acela de descentralizare atât politică cât și literară, cu toate acestea cei care erau unioniști în politică erau unioniști și-n pronunție, deși nu în principiile lor limbistice (vezi „România literară“. „Foiletonul Zimbrului“ ș.a.); ge în loc de j ⁸ (pronunția moldovenească ⁹) începe iar a se ivi în ziarul „Traian“: giudecată, giust, giumătate. Un alt fenomen e cel din scrierile scrise de chiar mâna d-lui Alecsandri, în cari preface pe ge cel mai legal în j, după francezi cred: jingaș.

_____________

1°. O greșală a pronunției e aceea de la românii din Muntenia, cari zic: d-aur, ^{53 r} p-aici în loc de: de-aur, pe-aici. Dar ei zic cumcă s-ar fi eliminând din cauză că vine a sta dinaintea lui a. Numai vezi că această eliminare este părută iar nu reală, căci ei nu eliminează în vorbele acestea pe-un e ci pe-un ă. Iată cum Muntenii zic pă și dă și ă se elimină când vine să stea înaintea unui a, cum de e: ap-amestecată cu vin ¹⁰ în loc de apă-amestecată cu vin, și de-acolo: d-aur, p-aici în loc de dă aur, pă aici, iar nu în loc de de aur, pe aici. Va să zică pronunția cea mai bună e aceea care conservă pe e deși scurtat, adică de-aur, de-aici etc.

_____________

2°. O greșeală de pronunție a moldovenilor și-a bucovinenilor este lungirea peste măsură a lui e intonat când acesta e urmat în silaba a doua de-un alt e, d.e.: pépene, réce, tréce ș.a. Ei susțin această pronunție de corectă și de frumoasă, deși ea nu-i alta nimica decât consecința naturală a unei greșeli de pronunție. Pe e final moldovenii (și bucovinenii) îl schimbă în i, precum: faci, coci, mergi. Tot așa pe-un e chiar în mijloc, numai de se-ntâmplă că urmează lui e cel intonat, d.e.: pepini, piéptini. Prin asta însă ecuilibrul și raportul ce esistă între silaba intonată, dominantă, și-ntre cele neintonate, domnite, se strică și trebuie restituit prin o lovitură de stat. Acea lovitură e lungirea peste măsură a silabei intonate. Astfel meargi își are rațiunea sa de-a fi, căci ea ține ecuilibrul nedreptului i; însă || mearge (cu e) nu-și scuză esistența, căci e final în toate ^{53 v} drepturile sale și prin ¹¹ asta i se ia silabei intonate dreptul de-a se lungi peste măsură, căci ecuilibrul esistă. Acest viciu e o pată, a cărților bisericești tipărite de mult și a fost până azi ¹² inima pronunției bisericești. Încă și azi poți auzi pe câte-un dascăl zicând iaste în loc de este.

_____________

Moldovenii puriză adesea pe ă dar îl fac în genere a ¹³. Așa ei zic a îmbraca, pieptana, ^{55 v} legana. Adesea corump pe u în o, d.e. on om.

_____________

moldovenești: ^{53 v}

(sî facî, sî tacî ¹⁴, cumpânî). (a mé; pre bunî), (tari)¹⁵ ce (cese), ge toț ^l6 (or încă tăț), faceț, mâncaț în loc de toți, faceți, mâncați.

_____________

ard[elenești]: ⁵⁵

poezie, filozofie în loc de poesie, filosofie

Adeseori s ¹⁷ se pronunță și-n România ca z, însă un z amestecat cu s (respectiv ¹⁸ prospect).

_____________

Chiar pronunția clasică începuse a despărți binișor în două castre, dintre cari un raționalist neci ¹⁹ n-ar fi știut cum s-aleagă. Pronunția moldovenească purizată care susținea numai acele sunete dulci cari le regăsești pe toate în același loc și-n dialectul toscan al limbei italiene — și pronunția cea din Țara Românească ridicată azi ²⁰ la gradul de națională. Astfel moldovenii [zic] giudicată, gioc, dzână, dzău, muntenii din contra judecată, ^{55 v} joc, zină, zeu. Calitativmente (musicalmente) vei alege pe cele dentâi ||, logice pe cele de-a doua. || ^{54 v} Românimea toată zice: șână, șî ²¹, țână, țâpă, zâuă, zână. Românenii ²² zic curat și clar: șină, și, ține, țipă, ziuă, zină.

Iată puntele în care se mărginește posibilitatea clasificărei ²³ pronunției. Afară de aceste punte totul e anomalie fonetică care, suferită, într-adevăr c-ar fi în stare de-a ne aduce la dezbinare în dialecte.

_____________

Arhaismii poate că-i va încetățeni cu-ncetul poezia, dar numai ea, căci e un drept escluziv al ei de-a revifica culorile limbei prin vorbe dezgropate din mormântul trecutului. Astfel Goethe dă lui Faust, prin arhaismi în vorbe și-n forma versului, coloritul cel bizar al evului mediu, colorit pe care Schiller n-a înțeles a-l da lui Wallenstein al său.

_____________

^{55 v} Toate astea le-am spus din puntul meu de vedere, adică din puntul de vedere al artei dramatice. Oricât de diferite pronunțiile în viață și în faptă, orcari ar fi proiectele filologiei de-a schimba pronunția cu desăvârșire prin principiul: Si consuetudo vixerit, vetus lex sermonis adolebitur, totuși pronunția pe scenă trebuie să fie pretutindenea una și aceeași, cea națională, căreia ardelenii îi zic „frumoasă“ („Vorbește frumos românește“).

Dacă această pronunție va avea puterea să schimbe filologia sau dacă filologia va avea puterea să schimbe pronunția, de-asta îmi pasă mie prea puțin, eu am constatat numai o trebuință esențială a teatrului, aceea a unei pronunții pe care chiar publicului i convine de-a numi frumoasă, care va să zică îi place.

Nimic n-ar fi mai ciudat decât un teatru ai cărei membri să aibă fiecare o coloratură diferită în pronunție ²⁴.

_____________

^{54 v} Cercetările sunt foarte interesante, foarte bune, foarte folositoare ca atari, dar a trece cu ele în domeniul faptului, astfel încât fiecare descoperire nouă să fie mama unei ortografii și-a unui sistem de limbă nouă, ni se pare a fi fapta cea mai nedreaptă față cu o lume ce scrie și citește și care, dotată ²⁵ pe fiecare zi c-un alt sistem, va ajunge ca, din îndreptare în îndreptare, să nu mai poată scrie drept ²⁶, să piardă până și simțul justeței.

_____________

Aceste cercetări, bune or rele, nu sunt scrise cu ură ^*, neci din punt de vedere al persoanei. În cazul unei reflexiuni, declar a priori ²⁷ cumcă nu permit nimănui de-a-mi imputa etatea or studiile mele, neci aluziuni asupra mea ca persoană. Însă, întâmplându-se ca cineva să-și ia acea permisiune fără ca eu să i-o dau, cu prin însăși uzurparea aceasta mă voi crede îndreptățit de-a nu răspunde nici ²⁸ măcar ad rem.

_____________

Previn că nu râd ca alții de aceste defecte. Eu le voi combate din puntul meu de vedere, fără a râde, știind bine ²⁹ că chiar puntul meu ³⁰ de vedere poate să fie fals; și, fiindcă ³¹ eu doresc să fiu reflectat iar nu persiflat, ce e mai natural decât ca eu să păzesc convenințele acelea față cu alții pe cari aș dori ca alții să le păzească față cu mine?

2. după T[ocmai] șters 3. de notat că alograful ă are aici, cum rezultă din exemple, dubla valoare de ă și de î, diferență la care moldovenii erau mai puțin sensibili 4. după și șters 5. după și șters 6. după or șters 7. după esersat urmează o încercare de modifice în esercitat abandonată 8. urmează începe iar șters 9. corectat din moldavă 10. cu vin supraintercalat 11. după nu șters 12. până azi supraintercalat 13. dar îl fac în genere a supraintercalat 14. corectat din tacă 15. inițial între cele șase exemple nu se aflau decât virgulele; parantezele au fost introduse ulterior, pentru a grupa cazurile: -â, -î, -ea, -é, -e, -i 16. între rândul precedent și acesta se află șters ardelene[ști] 17. corectat din z 18. în manuscris accentul este pe primul e 19. urmează nu știa șters 20. supraintercalat 21. șână, șî supraintercalat 22. termenul e folosit pentru românii din Țara Românească, ca și într-unul dintre fragmentele de pe ^{53 v} 23. clasif[ic]are e folosit aici cu sensul de consacrare ca fonetism clasic, deci ca normă a limbii literare generale, consacrată prin învățământ (cf. ^{55 r;} Chiar pronunția clasică începuse …) 24. după limbă șters 25. după pe fiecare șters 26. nu mai poată scrie drept supraintercalat 27. a priori deasupra lui înainte șters 28. corectat din neci 29. supraintercalat 30. supraintercalat 31. după eu asemenea doresc șters

౾

^68r Celor ce vor o purificare absolută a limbei li vom răspunde că acele vorbe pe cari vor ei să le alunge sunt așa de concrete, așa încrescute în țesătura limbei române încât trebuie să rupi țesătura toată ca să le scoți; și cumcă limba se deșiră alungând vorbe d'o iluzorie origine slavă e dovadă în latiniștii noștri.

Celor cari nu vor acea curățire de fel li vom răspunde că ei singuri sunt neconsecuenți, căci ei au lepădat o mulțime de vorbe grece și ruse pe cari le 'ntrebuințau încă părinții lor, și multe din vorbele pe cari le scriu d-nii Florentin, Negruzzi ș.a. — autori îndealtfel cu mult talent — s-au dus calea celor duse fără ca chiar dumnealor să le pară rău după ele. Am fi cam temerari de-a susținea cumcă limba noastră și-a sfârșit deja curățirea sa, că e organizată ¹, că a ajuns stadiul ultim al dezvoltării sale și că acum n-ar trebui decât constatarea formală a acelei dezvoltări prin etimologie și sintaxă. Limba noastră — placă-ne-o a crede — are un trai lung și de-aceea-i și trebuie o dezvoltare lungă. Purizarea ei merge 'nainte, deși e mai bine ca să meargă prea încet decât prea iute. Noi — generațiunea de față — nu împlem decât șanțurile, noi avem să dăm noțiuni poporului nostru, ca să cugete, limba clasică e sarcina ² generațiunilor viitoare.

Un fenomen nou e acela că cultura și literatura la români nu merg defel în același pas, ba sunt eterogene chiar. Cultura claselor privilegiate cel puțin e cu mult asupra literaturei țării lor, dar e străină, literatura e națională, dar e în urma culturei. Popor de contraste… e o frază.

1. urmează și formal șters 2. după a genera[țiunilor] șters

౾

Această parte netraductibilă a unei limbi formează adevărata ei zestre de la ^{242 r} moși strămoși, pe când partea traductibilă este comună gândirii omenești în ¹ genere.

Precum într-un stat ne bucurăm toți de oarecari bunuri cari sunt a ² tuturor și a nimănui ³, ulițe, grădini, piețe, tot astfel și în ⁴ republica limbelor sunt ⁵ drumuri bătute cari sunt a tuturor, adevărata avere proprie o are însă cineva acasă la sine;

iar acasă la dânsa limba românească este o bună gospodină și are multe de toate.

1. după în genere și îndeobște succesiv șterse 2. supraintercalat 3. și a nimănui supraintercalat 4. supraintercalat 5. deasupra lui are șters; redactarea, inițială: și republica limbelor are

POMOLOGIE

^{238 r} Mai întâi o mică observație filologică. Pomologie e un cuvânt hibrid, pe ¹ care autorul ar fi trebuit să-l eviteze cum trebuiesc evitate toate hibridele. Oare s-ar putea zice Dumnezeologie în loc de teologie sau s-ar putea zice în limba germană Versfussologie în loc de Metrik? Nu. Prin urmare nici pomologie. Autorul cred că nu împărtășește eroarea cea foarte răspândită că bogăția unei limbi consistă în cuvinte. Adevărata bogăție consistă totdeuna în locuțiuni, în acele tiparuri neschimbate cari se formează în curs de mii de ani și dau ² fiecărei limbi o fizionomie proprie, apoi în bogăția ³ formelor flexionare, în sufixe, în prepozițiuni ⁴ (de care limba noastră are foarte multe) în sfârșit în acele mulțimi de finețe psicologice ⁵ cari ele dau abia viață sunetelor moarte din cuvinte. Dacă n-ai un cuvânt îl circumscrii pur și simplu sau îl primești aproape ⁶ neschimbat dintr-o limbă mondială ⁷. Astfel în loc de pomologie se potrivea, credem, mai bine cultura ⁸ pomilor, căci a pune două cuvinte în loc de unul claritatis causa n-a fost niciodată un păcat. Cât despre cuvintele multe, în loc de-a îmbogăți, ele sărăcesc cumplit o limbă. Ele iau ideei ⁹ viociunea intuitivă; ¹⁰ Când la rostirea mai multor cuvinte ai să-ți închipuiești același lucru, ajungi a nu-ți închipui nimic sau mai nimic ¹¹ la rostirea ¹² fiecărei din ele.||

Să ¹³ luăm de ex. cuvântul samă și să dăm la toate locuțiunile ecuivalentul lor ^{239 r} german. „A băga de samă“, bemerken; „a lua sama“, aufmerksam sein; „sunt ¹⁴ de-o samă“, gleichen Alters, gleicher Höhe; „știe sama unui lucru“, weiss wie das Ding anzufassen ist; „o samă dintre ei“ ¹⁵, besondere unter ihnen ¹⁶; „a-și face sama“, an sich selbt Hand anlegen; „a-și da sama“, sich Rechenschaft ablegen; „a lua și a da pe samă“, Ubernehmen, ubergeben; „a ținea samă de ceva“, etwas mit in Berechnung ziehen¹⁷; „a-l ține în samă pe cineva“, „a-i căuta cuiva în samă“ ¹⁸, jenumden ¹⁹ achten. Ieie-se acum pentru fiecare din aceste locuțiuni câte un cuvânt nou ²⁰ și nici unul ²¹ din ele nu va esprima așa de bine lucrurile ca aceste șabloane ²² vechi.

Abstracție făcând de la numirea ²³ cărții, aceasta e cât se poate de bine scrisă și-și tratează materia într-un mod popular ²⁴, nu ²⁵ însă superficial. Îndărătul formei ușoare și a limbii populare, care poate c-ar fi putut fi și mai populară, autorul se vede a-și cunoaște cu temei toate ²⁶

1. după ce ar fi trebuit șters 2. după cari șters 3. după fo[rmele] șters 4. în manuscris: prepozițiunilor după mulțimea șters 5. după logice șters 6. supraintercalat 7. întreaga propoziție este scrisă deasupra alteia, șterse, și anume: în loc de pomologie ar fi fost mai bine pomărit sau [o circumscriere], numai acea circumscriere să fie potrivită 8. după pomăritul sau șters 9. deasupra lui locuțiunilor șters 10. după lor șters, urmă a primei redactări: iau locuțiunilor vioiciunea lor intuitivă 11. sau mai nimic supraintercalat 12. supraintercalat, după care fiecare a fost transformat în fiecărei 13. după Vom da ex[emplul] șters 14. deasupra lui amândoi șters 15. deasupra lui de oameni șters 16. besondere unter ihnen deasupra lui einige Menschen șters 17. mit in Berechnung ziehen deasupra lui nicht ausser Acht lassen șters 18. a-i căuta cuiva în samă supraintercalat 19. după ehren șters 20. după străin șters 21. nici unul supraintercalat 22. deasupra lui tipariuri șters 23. după ti[tlul] șters 24. după ușor șters 25. după fără însă ca asta șters 26. textul se întrerupe aici

STRÂNGEREA LITERATURII NOASTRE POPULARE

E păcat cumcă românii au apucat de-a vedea în basm numai basmul, în obicei ^{64 v} numai obiceiul, în formă numai forma, în formulă numai formula. Formula nu e decât manifestațiunea palpitabilă, simțită a unei idei oarecari. Ce face d.e. istoricul cu mitul? Îl lasă cum e or îl citează mecanic în compendiul său de istorie, pentru a face din el jucării mnemotecnice pentru copii? Nimica mai puțin decât asta. El caută spiritul, ideea acelor forme, cari ca atare sunt minciune, și arată ¹ cumcă mitul nu e decât un simbol, o hieroglifă, care nu e de agiuns că ai văzut-o, că-i ții minte forma și că poți s-o imiți în zugrăveală pe hârtie, ci aceasta trebuie citită și înțeleasă.

Trecând la obiceiuri, e iarăși sigur că ele numai în generare devin numai simple formalități. Primitive, ele sunt espresiunea esterioară a unui profund simțământ sau a unei profunde idei interne. Adevărat cumcă poezia nu are să descifreze, ci din contra ² are să încifreze o idee poetică în sinibolele și hierogiifele imaginilor sensibile, numai cumcă aceste imagini trebuie să constituie ³ haina unei idei, căci ele altfel sunt colori amestecate fără înțeles, astfel încât o mânjitură ne-nțeleasă de colori nu poate fi un tablou, cum o grămadă de bucăți de marmură nu e o statuă. Ideea e sufletul, și acest suflet poartă în sine ca imanentă deja cugetarea corpului său (deși în lumea reală se-ntâmplă adesea să fie tocmai viceversa și ca esteriorul să poarte în sine ideea interiorului). Dacă credem lui Lavater că putea să cunoască din trăsurile feței, din structura capului, în ⁴ fine din corp nu numai caracterul sufletesc, ci până și întâmplările vieței cari influențase asupra acelui suflet, atuncea am putea zice cumcă tocmai așa sufletul unei ⁵ poezii poartă în sine deja ideea corpului său, astfel cum cauza ⁶ poartă în sine o urmare neapărată a ei. Această dezvoltare dinăuntru în afară, această axiomă care face din sufletul propriu soartea proprie a omului, astfel încât întâmplări, fapte și suferințe nu emană din împrejurări esterne și neprevăzute care puteau să se-ntâmple și altfel, ci numai din suflet ca singur izvor, astfel încât toată acțiunea e un || rezultat al predispunerei naturale și trebuie să se-ntâmple astfel cum se-ntâmplă ^{62 r} și nicidecum altfel. Această dezvoltare e cea admisă de poeții clasici, cealaltă, care lasă teren întâmplărilor esterne și hazardoase, e caracteristica așa numitei drame populare sau mai bine zis plebeice.

Zicând într-un număr trecut că drama trebuie să fie morală ca litera evangheliului cu asta n-am zis doar cumcă ea să devină mijlocul religiunei, pentru a ajunge la un scop oarecare. Arta nu se poate degrada până la mijloc, ea și-e sie însăși scop. Scopul artei e arta, frumosul. Creațiunile artistice cari sunt mijloc numai pentru un scop care nu e imanent artei se numesc tendențioase. (Theorie des Nichtandersseinkönnens).

Lucrurile cari au astfel de fundamente încât ele nu pot fi și altfel decum sânt, acelea sunt nepieritoare, întrebuințând vorba „nepieritor“ în înțeles relativ, uman ⁷.

Materialele în care se sensibilizează ideea etern-poetică sunt imaginile, nu însă imaginile tuturor popoarelor, ci a aceluia la care are ce sensibiliza. Tropii unei națiuni agricole diferă de tropii, de imaginile unei națiuni de vânători or de păstori. Sub ce imagini va îmbrăca unul simțământul ⁸ etern al amorului și sub ce imagini celălalt decât numai prin ^* acele pe care le posede? Acest mod de cugetare care se reflectă numai asupra corpului, nu asupra ideei unei poezii constituie naționalitatea ei ⁹.

Momentul întâi — popoarele învață a cugeta; momentul al doilea — cugetă asupra sa însuși ¹⁰; al treilea — cugetă asupra lumei întregi și pentru lumea întreagă. Cel întâi e receptiv, cel al doilea emancipă individualitatea națională de sub sarcina recepțiunii, făcând-o să cugete asupra sa însuși, al treilea în fine e floarea de aur ce lucește lumei întregi. ||

^{62 v} De ce? Iată o întrebare ciudată. Nimica nu-i mai lesne decât ¹¹ ca să creezi mii de planuri și mii de căi pentru unul ș' același scop, căi și planuri cari de ¹² cari mai înflorite și mai frumoase. Dar de ce? O idee trebuie să se realize în modul ¹³ care nu permite posibilitatea de-a putea fi și altfel, ci așa și numai așa.

1. după vede șters 2. din contra supraintercalat 3. după fie șters 4. după d[in] șters 5. după ideea șters 6. după o [cauză] șters 7. urmează o linie care desparte restul textului de ceea ce s-a scris până acum 8. după ideea șters 9. urmează un inexplicabil (?) și apoi o nouă linie despărțitoare 10. asupra sa (inițial: lui) însuși supraintercalat 11. supraintercalat 12. supraintercalat 13. după într-un șters

DIN ȘEDINȚELE SOCIETĂȚII «ROMÂNIA JUNĂ» NAȚIONALII ȘI COSMOPOLIȚII

Reuniunea academică din Viena „România Jună“, care are de scop: 1) perfecționarea ^{225 r} reciprocă a membrilor săi pe teren literar-național, 2) dezvoltarea și alimentarea ¹ spiritului soțial, își alese în ² ședința din… noiemvrie biuroul său prin aclamațiune unanimă. Sub pretest că unul din biurou (subsemnatul) se ține de direcția ³ literară ⁴ societății Junimea (Maiorescu), d-nul prezident ales ⁵ declară ⁶ că nu va putea ședea alături cu mine din cauză de divergență a principiilor. Repet că asta a fost pretestul, cauza adevărată a declarațiunii d-sale nu merită de a fi adusă înaintea publicului. În urma acestei declarări prezidențiale patru din membrii biuroului își dau demisiunea, nu doar fiindcă ar aparținea sus-numitei direcții literare, ci fiindcă, conform statutelor, trebuie să fii contra esclusivismului de idei. Societatea nu primește demisiunile celor patru membri, validează printr-asta ⁷ de-a doua oară alegerea lor și printr-asta incidentul odios s-a părut închis, rămâind ⁸ ca la o a doua ședință să se aleagă prezidentul.

Intervalul dintre ședința primă și a doua a fost acuma spațiul în care s-a dezvoltat o activitate admirabilă în felul ei. Toate elementele pasive a Junimei ⁹ române din Viena care cu anii ¹⁰ nu se interesă de Societate, apoi contingentul proaspăt a studinților care vin din provinție, cari nu cunosc decât imaginea celuia ce s-apropie de ei ca să-i influințeze|| amândouă aceste părți interesante a Junimei române din Viena au fost puse în mișcare de ^{226 r} un anume Comitet format pe tăcute, ca să vie să voteze contra lui Slavici ș-a lui Eminescu, cari se țin de școala lui Maiorescu.

Pentru sara ședinței a doua ¹¹ Comitetul latent și-au ¹² procurat din România jurnale umoristice și serioase unde Maiorescu era stigmatizat ca persoană publică și privată, pentru sara alegerei au fost inventate mici calomnii adhoc, așa d.es. că Maiorescu ar fi delapidat averea Junimei, că a abuzat de încrederea ei și că în urmă ar fi fugit din România cu familie cu tot — toate aceste mijloace foarte oneste, cum se vede, de-a influința părțile interesante ale Junimei pe cari le-am caracterizat mai sus.

Ședința se deschide și alegerea biuroului ¹³ din ședința trecută e contestată de partea interesantă, fără ca în ședința trecută să se fi dat vrun protest contra legalității ei. Biuroul, știind elementele cu cari are a face, își dă demisiunea, dezvoltând prin membrii săi ideile ¹⁴ pe cari le credea raționale ¹⁵ în cazul de față. Iată-le grupate:

1) Societatea România Jună fiind întemeiată pe elementul stereotip a diferiților săi membri, pe acele atribute comune tuturor junilor români, nu ar fi oportun de-a ridica cestiunea divergențelor d[intr]e ei, fiindcă pe divergențe || nu se 'ntemeiază niciodată o ^{227 r} societate omenească. Divergințele sunt atât de multiple între individ și individ încât ¹⁶ o-ntemeiere pe ele l-ar sili pe fiecare de-a forma o societate pentru sine însuși, ceea ce-i o contradicțiune.

2) Societatea având de scop perfecționarea reciprocă pe terenul literar — național, aceasta prin espresiunile statutelor presupune o divergență între individe, căci dacă am avea fiecare din noi același cuprins sufletesc viața noastră ar fi repetarea aceleiași individualități în mai multe esemplare, iar nu o perfecționare reciprocă, o adițiune a aceluiași număr simplu, iar nu un complex. Apoi spiritul ¹⁷ soțial nu se dezvoltă nici se alimentează prin esclusivism față cu ideile altuia, ci ¹⁸ din contra ideile ce le-aduce fiecare de-a casă intră prin soțialitate într-un compromis organic, devine ¹⁹ o unitate de ordine superioară. Astfel ar fi cu putință să se facă concesiuni reciproce și ²⁰ ca să se găsească acea cale medie care ²¹, fără esclusivism, ar da fiecărui aerul cuviincios pentru dezvoltarea sa pe terenul mai sus amintit.

3) Ideile și principiile a căror proces se propunea Societății a-l face (antiteza nominală Maiorescu și Bărnuț) nefiind cunoscute părții celei mai mari din tinerime, a blama ^{228 r} pe unele și aplauda pe altele rămânea un fapt nesocotit. Afară de-aceea || Societatea neavând îndreptățirea de-a decide între vreuna din seriile de idei profesate în viața publică a românilor, prin asta e esclus și dreptul de-a determina măsura românității și a patriotismului după cum individul profesează una sau alta din ele. Fiind înșii în ²² vârsta ideilor, măsura patriotismului ²³ nostru va fi dată de faptele pe cari vom avea ocaziunea de-a le împlini în viitor, iară nu de profesarea ²⁴ nimic costisitoare a unor idei pe care individul și le-alege după plac.

4) Chiar în cazul când cei ce pun în discuțiune această cestie s-ar fi informat din scrierile numiților autori și ar fi în ²⁵ stare de a-și forma și da opiniunea fără preocupare, totuși scopul ²⁸ soțietății nu este acela de-a se amesteca în luptele militante ale publicului, ci acel scop determinat pregnant și cu acurateță de § 2 al statutelor cuprinde în sine interese obiective comune ²⁷ tuturor membrilor, cari-i unesc fără privire la ceea ce crede fiecare subiectiv.

5) Că alegerea din ședința primă ²⁸ nu se poate contesta legal, fiind ²⁹ confirmată de Societate de două ori. Intențiunea reală a statutelor a fost împlinită prin o duplă aclamațiune mai unanimă, nici un protest n-a fost ridicat contra alegerei. Alegerea secretă ^{229 r} fiind un drept iar nu o datorie, nimenea n-a putut fi silit de a-l esersa, mai ales || fiindcă nici n-a contestat nimenea, în ședeță sau nemijlocit după ea, aclamațiunea.

6) Cei ce contestă alegerea din ședința primă n-o fac din bună-credință, căci în realitate nu se îndoiesc despre legalitatea ei. D-nul Ioniță Bumbac, ales în ședința primă de președinte nu prin vot secret ci prin aclamațiune, a primit condiționat prezidența pe care azi el și cu ai săi o contestă. Toată agățarea de formalitatea votului secret este numai o circumvențiune conștie și intențioasă a legei, căci alegerea nu poate deveni ilegală prin aceea că Societatea în unanimitate renunță la un drept al său.

7) Unitatea Societății este periclitată prin sulevarea unor asemenea cestiuni și s-a adus de esemplu cazul analog al ³⁰ desfacerei Societății academice române din Viena prin despărțirea ³¹ în două ³² castre, de care una ridicase pe stindardul ei pe „Bariț“, iar alta pe „Șaguna“.

Biuroul a desfășurat ³³ prin membrii săi această apărare, a cerut susținerea principiului de: nesulevare a diverginței spirituale ³⁴ dintre junimea română și, pentru a evita până și prepusul că ambiția personală poate, ar putea ³⁵ fi motivul susținerei cu consecuență a ideilor emise, și-a dat demisiunea, deși ar fi avut dreptul de-a nu recunoaște contestarea și puterea de a închide ședința. ||

^{230 r} Motivele ce s-au adus contra noastră se pot rezuma într-aceea că:

a) nu suntem români buni, ci răi, asemenea chiar cum trădătorii de patrie și ³⁶ de națiune pot fi ³⁷ români de origine;

b) că trebuie să fim sau proști sau plătiți de străini pentru a susținea principiile ce le susținem;

c) că direcțiunea literară a Junimei (școala Maiorescu) ³⁸ nu merită decât ca să scuipe cineva în ea, și Societatea să decidă că scuipă în școala lui ³⁹ Maiorescu (ipsissima verba ! ale d-lui Ioniță Bumbac).

Abstragând de la cestiunea dacă idei emise cu bună credință pot fi tratate într-un mod brutal de oameni cari până azi nu pot să se fălească cu v-un merit, pentru de a avea dreptul ca să se esprime atât de vehement, să cercetăm numai cazul dacă subsemnatul, contra căruia au fost îndreptate loviturile, este într-adevăr cosmopolit, plătit de străini, prost și dacă direcțiunea literară de care se ține el merită a fi scuipată etc. etc.

Am susținut întotdeauna că cestiunea consmopolitismului e una ce nu esistă. || Să ⁴⁰ nu fim inventivi în cestiuni a căror înțeles ar fi greu de definit pentru fiecare din noi. ^{224 r} Poate că ar ⁴¹ esista cosmopolitism — dacă el ar fi posibil. Dar el e imposibil. Individul care are într-adevăr dorința de-a lucra pentru societate nu poate lucra pentru o omenire care nu esistă decât în părțile ei concrete — în naționalități. Individul e osândit prin timp și spațiu de-a lucra pentru acea singură parte căreia el îi aparține. În zadar ar încerca chiar de-a lucra deodată pentru toată omenirea, el e legat prin lanțuri nedesfăcute de grupa de oameni în care s-a născut. Nimic nu e mai cosmopolit decât matematica pură d. es., și cu toate astea omul de știință va fi silit să o scrie într-o limbă oarecare și prin acest mediu de comunicare ea devine întâi și 'ntâi proprietatea unui grup de oameni, a unei naționalități, și acea naționalitate privește pe omul de știință de al său ori cât teoriile lui ar putea să aparțină omenirii întregi.

Cosmopolitismul e o simulațiune și nimic alta, el n-a fost niciodată un adevăr. Străinii care au interese personale în Țara Românească de es. vor simula totdeauna cosmopolitismul, pentru că, declarându-și adevăratele lor simțiri, ar putea să pericliteze interesele lor individuale. State slabe, cum era Germania în secolul al XVIII, vor simula cosmopolitismul, pentru a denigra tendințele naționaliste a inamicilor lor tari. C-un cuvânt: Cosmopolitismul nu esistă decât ca simulațiune, ca fățarnicie. El mai ⁴² e pretestul pentru lenea și indiferentismul celor cari nu cunosc un alt scop în lume decât acela de a trăi bine. A acuza însă de cosmopolitism oameni cari se interesă de toate cestiunile vitale ale națiunii noastre, oameni cari lucrează pe când alții numai vorbesc, este sau un semn de rea-credință sau unul de primitivitate.

Maiorescu este încă tânăr și finitul unei însemnate vieți ^* [iese] târziu la lumină. ||

Principiul fundamental al tuturor lucrărilor d-lui Maiorescu este după cât știm noi ^{233 r} naționalitatea în marginele adevărului. Mai concret: Ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat prin împrejurarea că-i național, ceea ce-i injust nu devine just prin aceea că-i național, ceea ce-i urât nu devine frumos prin aceea că-i național; ceea ce-i rău nu devine bun prin aceea că-i național ⁴³.

Esemple

1) Norma limbei scrise trebuie să fie cea care esistă obiectiv și în realitate în gura poporului de jos ⁴⁴ și a societății mai fine, iară nu fantaziile mai mult sau mai puțin ingenioase ale filologilor noștri. Așadar adevăr obiectiv și nu arbitraritate subiectivă. În acest proces de a stabili o normă pentru limba scrisă trebuie luate în considerare și acele influințe istorice cari-au resistat tendinței de espulsiune și s-au conservat în limba vie.

2) Principii fundamentale din dreptul public al lui Barnuțiu sunt injuste din punctul de vedere al jurisdicțiunii moderne. Ele nu devin juste prin aceea că au fost profesate de un naționalist mare, ale cărui merite pe alt teren nu i-a venit nimănui în minte de-a le contesta.

3) Poezii urâte (Dongescu ^*, Bota, Grădișteanu, Macedonski, Costiescu, Adrian ș.a) nu devin frumoase prin aceea că-s naționale. Avem atâtea modele nobile ⁴⁵ în poeții mai vechi și mai ales în neîntrecuta poezie poporală, încât suficiența cu care sunt privite asemenea anomalii literare te împle ⁴⁶ de o spaimă lesne de justificat ||

4) În fine fapta rea ori greșită nu devine bună prin aceea că a fost comisă de un ^{235 r} naționalist sau în numele națiunii, ci este și rămâne.

Limba noastră, cum ea esistă obiectiv, toată lumea o va recunoaște de frumoasă și dulce (V. Scherr ⁴⁷, Allg. Litteraturgeschichte). Dreptul, întrucât e scris la noi în consonanță cu adevăruri recunoscute, este valabil pentru toată lumea, poezia noastră poporală și artistică întrucât e frumoasă e frumoasă pentru toată lumea, în fine binele obiectiv din noi ni-l recunoaște asemenea oricare om de bună-credință ||

Cumcă din acest principiu fundamental s-au tras apoi cu intențiune concluziuni ^{236 r} false nu trebuie s-o mai pomenim, căci altfel publicul n-ar fi până azi în eroare în privința adevărului. Tocmai în concluziuni false și imposibile, în răsuciri a vorbelor, în mistificare, c-un cuvânt în rea-credință consistă gloria celor mai mulți dintre contrarii lui Maiorescu, căci într-astă privință suntem în genere ⁴⁸ foarte inventivi. Așa s-a zis că cere egala îndreptățire a jidanilor (fiind justă). Dar nu-i adevărat c-a cerut-o, cum nu-i adevărat că o asemenea faptă e justă. Nu poate fi just de-a lăsa mâna liberă asupra populațiunei întregi unor oameni cărora religiunea lor (Talmudul) le ordonă de-a urî și înșela pe creștini. Învoit n-a fost numai cu modurile de dezlegare a cestiunii izraelite.

S-a zis că e francmason și prin asta cosmopolit. De este, noi nu știm, dar posito ⁴⁹ că este: nu este adevărat că masonismul esclude naționalismul. Unii din cei mai influenți membri ai partidei roșii (care trece de eminamente naționalistă ⁵⁰ ) au fost și sunt francmasoni. În Ungaria de es. vom găsi un mare naționalist în marele maiestru al francmasonilor (D. Pulszky).

Celelalte nimicuri câte se susțin despre viața sa ca om privat sunt meschine și demne numai ⁵¹ de cei ce le lățesc. E acuzat că nu-și vizitează prelegerile în curs de ⁵³ 3 luni, când cei ce-l acuză nu le vizitează cu anii. Regula este: că tot ce e permis generalității oamenilor din România liberă, toate ce ei fac nepedepsiți și necontrolați, toate, comise de M[aiorescu], iau dimensiuni gigantice și sunt taxate de crime ||

^{234 r} Cumcă în România liberă ⁵³ esistă episcopi atei, cari 'și țin metrese, e un fapt ce nu uimește pe nimeni, dar că d. Maiorescu, în locul lipsei absolute de religiune ⁵⁴ pozitivă, cearcă a pune ⁵⁵ principii filozofice morale pentru a așeza ⁵⁶ stavilă unei necredințe oarbe și a imoralității născute din ea, asta este o crimă. ||

^{231 r} Dacă direcția literară către ⁵⁷ care am onoarea a mă alătura ar profesa cosmopolitismul ar trebui ca tot ce-am scris și vorbit cu să fie scris și vorbit în sens cosmopolit. Am scris puțin și tocmai de-aceea rog de iertare pe cititor dacă-i dau osteneala de-a se familiariza cu scrierile a căror cuprins mi-au adus numirea de cosmopolit.

În articolul „Ecuilibrul“, publicat în Federațiunea (no. 38 și 39 — mai 1870), am susținut autonomia Transilvaniei, fărâmarea dualismului, a unei forme ce contrazice naturei obiective a monarhiei, dreptul ce-l are fiece popor de-a-și determina voința prin legi și de-a avea un propriu organ pentru formularea acestor voințe, o legislatură. Acest articol a dat însă procurorului public din Pesta de-a mă cita ⁵⁸ la judecătoria de instrucțiune.

Tot în acea lună am publicat un articol asupra conchemării unui congres, care se sfârșește în modul următor: „în caz dacă opiniunea publică și ⁵⁹ popoarele Austriei ar cere schimbarea sistemei constituționale de azi (a dualismului) 1) românii, spre a fi factori eminamente activi întru formarea imperiului, să provoace conchemarea unui congres general al lor, care să decidă atitudinea națiunii românești față cu situațiunea cea nouă ce împrejurările para i-o impune imperiului. 2) Congresul să se declare solidar cu națiunile ce urmăresc aceleași interese ca și cea română. 3) Congresul să-și aleagă reprezantanță a sa, care va comunica tronului voința națiunii românești, cerând a ei satisfacere. — Aparițiunea ⁶⁰ acestui articol a fost anunțată printr-un telegram din Pesta în „Noua Presă liberă“ ||

^{232 r} Când am scris primele linii în privința serbărei de la Putna (V. Convorbiri an. IV/ no. 14) am spus că frecările din viața politică și spirituală la români nu-și au cauza lor pe atâta în interese personale (precum o susțin unii), ci mai mult între profunda scisiune dintre direcțiunile pe cari au apucat unii pe de-o parte, alții pe de alta; că, pentru a nu se perpetua, moșteni și mări acest rău, generațiunea tânără are trebuință de o singură direcțiune spirituală și că încercarea de-a organiza viața viitorului va putea fi făcută de către junimea română cu ocaziunea foarte nimerită a serbărei de la Putna.

În epistola deschisă către ⁶¹ d-nul Dumitru Brătianu (Vezi Românul din august 1871) ce-am trimis-o împreună cu fratele Dan în numele comitetului central am spus cumcă în munca generațiunilor trecute — care-au pus fundamentele largi și nobil intenționate a edificiului național — în acea muncă este ⁶² deja cuprinsă toată ideea activității noastre din generațiunea jună, că numai în continuitate cu lucrările trecutului, în prourmarea consecuentă a celor bine începute consistă ⁶³ misiunea generațiunii viitoare. Oamenii cari au început regenerarea națională ne-au dat ideea întregului ce noi avem a o realiza.

1. și alimentarea supraintercalat 2. supraintercalat 3. după școala șters 4. după Maiorescu șters. 5. supraintercalat 6. după al biroului rid[ică] sulevează cestiunea ca Societatea să sco[ată] șters 7. printr-asta supraintercalat 8. deasupra lui și trebuind șters 9. după Societății șters 10. deasupra lui lunile șters. 11. urmează s-au șters 12. Comitetul latent și-au deasupra lui s-a șters 13. supraintercalat 14. după rațiu[nile] și deasupra lui principiile, succesiv șterse 15. după rațiunale șters 16. după fie[care] șters 17. după dezvoltarea și alimentarea spiritului soțial șters 18. după ide[ile] șters 19. după într-o unit[ate] șters 20. după pentru ca oamenii să [găsească] șters 21. după în viața publică șters 22. supraintercalat 23. deasupra lui românității șters, urmat în manuscris de noastre neajustat schimbării de termeni 24. urmează nepericuloasă și necosti[sitoare] succesiv șterse 25. supraintercalat 26. deasupra lui datoria șters 27. după af[…] șters 28. deasupra lui trecută șters 29. transformat din fiindcă [a fost confirmată] 30. după când șters 31. deasupra lui desfacerea șters 32. supraintercalat 33. deasupra lui adus șters 34. după dintr[vre] șters 35. supraintercalat 36. după sunt șters 37. pot fi deasupra lui sunt șters 38. (școala Maiorescu) supraintercalat 39. supraintercalat 40. după E o cestiune care nu esistă — aceasta a cosmopolitismului șters 41. deasupra lui nu șters 42. supraintercalat 43. rău nu devine bun prin aceea că-i național deasupra lui imoral nu devine moral prin aceea că-i național șters 44. de jos supraintercalat 45. supraintercalat 46. în manuscris, din inadvertență: împlu 47. urmează Geschichte der Litteratur șters 48. în genere supraintercalat 49. în sensul de: admițând 50. în manuscris: naționalist, prin acord mental cu cu partidului în loc de partidei 51. demne numai provine, prin ștergere și supraintercalare, din nedemne 52. supraintercalat 53. în România liberă supraintercalat 54. după credințe șters 55. cearcă a pune supraintercalat 56. deasupra lui pune șters 57. deasupra lui de șters 58. deasupra lui trage șters 59. opiniunea publică și supraintercalat 60. după Acest articol a fost [anunțat] șters 61. după pe care am trimis-o șters 62. deasupra lui zace șters 63. transformat din stă

౾

^274r Fiecare membru al unui sat răzășesc, când ¹ își făcea așezarea și vatra lui, căpăta de la comună sub titlul de feud ² o bucată ³ anume de pământ care după moartea posesorului era iarăși a comunei și se dădea unui alt membru. Posesorul vremelnic avea deci uzufructul liber și neîngrădit, dar nici putea să dispuie de fond ⁴ nici să-l ⁵ testeze cuiva ⁶. Când s-au ridicat boierescul în Rusia ⁷ și li s-au recunoscut țăranilor dreptul de a se muta și de a dispune cum or voi de pământurile lor, atunci n-au avut altă grabă mare decât a desface pe bani proprietatea lor nemișcătoare. Nici ⁸ nu le venea în minte că ei pot și testa ogorul, precum nu le-a venit în minte că au a se îngriji și de copiii lor; ei trăiau în rătăcirea că feciorii, când s-or face gospodari, or căpăta de la stat pământ, precum în trecut au fost ^275r căpătând ogoară de la proprietari sau de la comună. Proprietarii și agenții lor jidovi|| îi întăreau și mai mult pe mojici în această credință deșartă ⁹, și astfel s-au făcut că proprietarii au recâștigat ¹⁰ pământurile ce le dedese, cu te miri ce și mai nimică, iar boierescul există și astăzi de facto. Când țăranii se treziră din beția permanentă pe câtă vreme le-au ajuns banii scoși de pe părticelele vândute, au trebuit să cerșească de lucru de la proprietari, pentru-a și ținea sufletul ¹¹; deci au fost colonizați din nou de cătră proprietari. Pentru uzul unui ogor dat din nou, de pe care pot fi alungați în orice moment, țăranul face azi ¹² un boieresc mult mai greu decât înainte vreme. Deci s-au găsit și aici un modus vivendi, care nimicea toate bunurile câștigate. Așadar nu-i minune dacă 16 milioane de țărani ruși caută azi a câștiga cu puterea libertatea ce au fost câștigat-o, dar care au pierdut-o prin vina lor proprie. Rusia e-n adevăr subminată de o mișcare agrarie socialistă care va izbucni poate-n curând cu foc și sânge !

1. după căpăta șters 2. căpăta de la comună sub titlul de feud supraintercalat 3. după parte an[ume] șters 4. de fond supraintercalat 5. -l supraintercalat 6. urmează fondul șters 7. după B șters 8. după Ei n-ave[au] șters 9. după er[onată]* șters 10. după căpătat șters 11. după zilele șters 12. după un boi[eresc] șters.

౾

^69v Părerea ¹ mea individuală, în ² care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă ³, căci ⁴ pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiunilor noastre de azi ni trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu 'nainte. Eu las lumea ce merge deja ca să meargă cum îi place dumisale — misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunei tinere și a generațiunei ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de-a doua sufletul meu ține cum ține la el însuși.

1. în manuscris textul începe cu minusculă, de la capăt de rând, și pare a fi ori sfârșitul unui articol care nu se va fi păstrat, ori o însemnare destinată integrării într-un ansamblu mai larg 2. deasupra lui la șters 3. după mare^* șters; poate intenția a fost de a scrie: mare parte necoaptă 4. supraintercalat

౾

^54r Luptele de partidă în România — ca orice luptă pentru esistența și pentru pânea de toate zilele; și acea pâne de toate zilele e condeiul biuroului de cancelarie și biciul subprefectului, după cari îmblă masele atât a unor partide cât și a celorlalte. Burgezia cată a se da după păr — azi cu roșii, mâne cu albii — ca care singură ar putea să fie independentă; poporul plugar se dă după bici, care nu-l lasă să fie independent.

౾

Ne pare ^247r rău că interesul¹ de-a apăra țara noastră de bănuială* ne silește a spune câteva adevăruri, dar Regele nostru … nu e ca toți oamenii². Probă: Candiano. Macedonski.

1. după trebu[ie] șters 2. deasupra lui e un bărbat cam propriu în feliul său șters

౾

^{187 r} A treia figură e aceea în care medius e subiect în amândouă premisele, deci:

M + S M + S M — S M — S

M + P M — P M + P M — P

Regulele sunt:

1) Minora trebuie să fie afirmativă.

2) Nu se poate conclude decât particular.

Modurile ae și ao sunt escluse prin regula întâi, care zice că minora nu poate fi negativă.

aa și ea sunt escluse prin reg[ula] 2, care zice că concluzia nu poate fi generală.

Deci rămân 6 moduri.

aai, aii, iai afirmative [Darapti, Datisi, Disamis]

eao, eio, oao, negative [Felapton, Ferison, Bocardo]

Exemple:

Pentru Darapti:

Divizibilitatea materiei în infinit este nepricepută.

Divizibilitatea materiei în infinit este foarte sigură. Există deci lucruri foarte sigure cari sunt nepricepute.

౾

^{175 r} În Iași există o asemenea … foaie. Să zicem „foaie“, deși cuvântul e în cazul de față foarte impropriu întrebuințat când sub „foaie“ înțelegem un lucru cuviincios.

౾

Proroc mincinos ^372r s-ar fi numit acela care acum șase ani ar fi prezis următoarele lucruri:

Că după șase ani bugetul cheltuielelor se va urca cu 40%.

Că funcțiile se vor înmulți la îndoit de ce au fost.

Că ele vor atârna așa de mult una de alta încât autoritățile supreme să poată impune la câteva zeci de mii de oameni, pân-la ajutorul de scriitor din sat, purtarea sa politică.

Că, după un sistem regulat, se vor opri procente din leafa fiecăruia pentru scopurile partidului.

Că din ce în ce va deveni mai greu de-a-și agonisi mijloace de subzistență în neatârnare de guvern și că sporirea lefilor va spori numărul celor ce caută posturi și supunerea lor cătră oamenii cari pot distribui aceste posturi.

౾

Onorabilul Josua Quincy ^372r povestea, într-o prelecțiune ținută la Boston, că a văzut pe cineva dând în New York, cu ocazia alegerii de deputat în Congres, 25 de¹ dolari pentr-un singur vot și, mirându-se onorabilul că un om putea plăti atâta pentr-un singur vot², i s-a dat asigurarea că, dacă acest candidat va fi reales, va face o speculă cu mult câștig; în sesiunea din urmă primese 30.000 de dolari pentru că izbutise³ a trece un bill și putea plăti un preț⁴ bun. Există oameni cari, printr-un serviciu de 5-6 ani ^373r în Congres, s-au făcut enorm de bogați, cari, fără a poseda o⁵ mie de dolari, au ieșit din Parlament c-un sfert de milion de dolari.

(„New York Daily Times“)

1. supraintercalat 2. inițial pentr-un vot 3. după iz[butise] șters 4. după pr[eț] șters 5. după un dolar șters

౾

^{66 v} D-nul Prodan are ciudă¹, cumcă, după cum spune, un oaspe ar fi tras pe cineva de roc pentru ca să voteze contra. Dacă l-ar fi tras de limbă, mai zic și eu, ar fi avut dreptate d-nul Prodan, dar eu cred că a trage de roc pe cineva când apelul e nominal nu cred că însemnează a influința asupra conștiinței lui.

Sunt om ciudat eu când nu voi să confund haina cu ființa și poalele rocului cu conștiința, nu-i așa?

Apoi, domnilor, dacă-i vorba de dat afară, azi nu vă plac oaspeții ce ne onorează cu prezența lor, mâne poate că nu vă vom plăcea noi, membrii minori — sau majorităței (că nu se știe) — și veți avea poate poftă să ne dați și pe noi afară … mijloace puțin parlamentare și puțin apte pentru de-a ne convinge că ideile d-voastre sunt cele juste și ale noastre cele false.

1. în manuscris: D-nul Prodan ………… apoi, de la cap, D-nia lui e ciudă etc., urmă a intenției de a adăuga ulterior ceva cu privire la Prodan.

౾

Ar fi o ^279r evidentă nedreptate de-a ne plânge de lucruri pe cari le-am suferit chiar de la acei cu cari acum avem un program comun¹ de muncă², precum și o lipsă estremă³ de delicateță.

1. după de [muncă] șters 2. după mu[ncă] șters 3. după de [delicateță] șters

౾

Felul meu, ^279r gura mare fără de lucru mare, nu e de tine, tu ai stăpân și vrei să te 'nțelegi cu mine asupra unor¹ lucruri cari sunt ale stăpânului. Ce folos d' aci ? Mai bine mă 'nțeleg eu de-a dreptul cu stăpânul tău, care este ș' al meu, asupra unui² lucru care-i al lui, nu-i al tău.

— Da' cine și dincotro?

1. deasupra lui unui [lucru] șters 2. după lucrului lui șters

౾

Mai mulți ^279r politiciani mai de mâna a doua cari cred că tot ce zboară se mănâncă au și intrat în vorbă cu d. Melchior Lonyay. Mai pe urmă d. Melchior Lonyay, care confundase atât de lesne lucru cuprins cu lucru cuprinzător, a confundat și mai rău lucrul altuia cu-al său propriu și, într-o vecinică confuzie între al meu ș' al tău, s-au irosit ^* cu totul din politică¹

1. urmează încă un rând, indescifrabil; pe verso se află scris Melchior Lonyay 1872

౾

Ce așteptăm ^279v noi decât să vină* Rusetachi ***, care-ar vrea să dea numelui nostru *** un caracter grecesc.

౾

A spune ^415r grecului că e român înseamnă a-l lăuda și a-l împinge¹ să fie om cumsecade. Dar a spune românului că nu e român e o insultă gravă, demnă numai de un grecotei malonest²; cum e redactorul „Pseudo-Românului³“.

1. după sf[ătui] șters 2. supraintercalat 3. supraintercalat

౾

Austro-Ungaria ^244r ar trebui să simță că Tratatul de la Londra e o cursă ce i s-a pus de către celelalte puteri și că c'est un jeu au plus fin.

౾

Anglia și Rusia ^278r în Asia.

Cestiunea Orientului european. Întru cât e solidară Germania cu Austria nu știe nimenea. Pommercher Musketier. Franța și Italia în Tunis. Spania. Egipetul.

Danemarca, Suedia și Norvegia, Portugalia, Olanda, Belgia și Svițera. Olanda. Boerii¹. Vechile privilegii ale boerilor. Propunerea Schaepmann (62: 16) analogă cu Bradlaugh.

Belgia ministeriul Frere Orban. 1.600.000 majori. 116.000 Parlament ⅒.² Consiliile provinciale ⅙.

1. grafie mai veche pentru buri, populație olandeză din Sudul Africei 2. după ⅒ șters

౾

Acești oameni ^244v o simt aceasta și de aceea joacă rolul de agenți provocatori: Grădișteanu, virtutea în descompunere. Cariagdi, Carada. Agenți provocatori ai Rusiei.

౾

Am fi curioși ^245r cine întreabă pe d. Grădișteanu care sunt nestematele românilor ? Tot așa de bine, la o privință, pe a regelui Spaniei, dar pe noi nu ne privește. D. G nu este nici român, nici neromân — cată ce este d. Grădișteanu.

౾

D. Grădișteanu ^245r n-are nimic de pierdut, absolut nimic, nici chiar renumele de om cu castitate de moravuri și cu onestitate de conștiință. D-sa nu are decât de câștigat… cât se poate de mult și à tout prix.

౾

Înaintea ^245v bubuitului **** se pleacă Universul. Se ple[acă] o oaste dușmană, se pleacă regele dușman.

•

Birui-vor ^* Domnii sodomiei bizantine și ai cezaro-papismului cu capul de popă și trupul de priap ?

౾

Deci¹ nu ^415r e exact ceea ce afirmă M[onitorul] că cuvintele din Iași au fost rostite prin surprindere de către o persoană care n-avea nici un rol oficial la acea solemnitate.

1. după Asemenea șters

౾ [TRANSCRIERE: DIN LEGIUIREA CARAGEA] [ANAFORA OBȘTEASCĂ A PĂRINȚILOR ARHIEREI ȘI A DUMNEALOR BOIERILOR]

… Alcătuirea ^440r acestei pravili este o deslușire a Pravilelor împărătești (Codex Justinianaeus)¹ și a vechilor și a canonisitelor obiceaiuri ale pământului, nefiind împrotivitoare celor vechi urmate pân' acum.

[PENTRU LUCRURI]

[§ 3.] Verice se clădește pe pământul nostru fără știrea și voia noastră se face al nostru.

[§ 4.] Orice se sădește fără voia și știrea noastră, în pământul nostru, al nostru se face.

[CAP. 9 PENTRU CLACĂ]

§ 1. Claca este ^439r un chip de clădire în Țara Rumânească și se întocmește când stăpânul moșiei primește pe clăcaș, adecă pe săditoriu, să șază pe moșia lui.

§ 2. Datoriu este clăcașul să lucreze stăpânului moșiei: 12 zile pe an, și, de se va tocmi de acum înainte vreunul din stăpânii moșiilor cu clăcașul pe mai puține zile, tocmeala aceea să nu aibă tărie, iară, câte tocmeli sunt făcute până acum pe mai puține zile decât 12, acele să se păzească.

§ 3. Care din stăpânii moșiilor cu vicleșug se va tocmi cu clăcașii altuia să-i facă lui clacă mai puține zile decât 12 și-i va trage pe moșia sa, acesta — când se va vădi — să piarză privilegiul clăcii și să plătească și stăpânului moșiei claca clăcașilor ce au tras.

§ 4. Clăcașul, afară de claca de 12 zile, să are stăpânului moșiei încă o zi primăvara sau toamna, să-i dea și un car de lemne la Crăciun, cărându-le ori la moșia lui sau aiurea, unde are stăpânul trebuință de dânsele, până la un loc cu depărtare de șase ceasuri.

§ 5. De nu ^444r va avea stăpânul nimica a lucra, atunci să-i dea clăcașul un leu de fiecare zi.

§ 6. Să nu fie volnic stăpânul să aducă pe clăcaș de la moșia ce locuiește pe alta să lucreze, fără numai când moșia ³ îi va fi cu depărtare cel mult de trei ceasuri.

§ 7. Clăcașul să nu poată să facă curătură (despădurire) fără voia înscris a stăpânului, cuprinzătoare unde și cât loc să care, iară, urmând împrotivă, să-și piarză osteneala și să ia curătura stăpânul moșiei.

§ 8. Stăpânul să nu poată să ia curătura clăcașului ce o are de la părinți sau o face cu voia stăpânului.

…………………………………………

§ 15. Clăcașul, fugind de pe moșie sau murind fără de moștenitori, de nu e dator visteriei, să stăpânească stăpânul casa lui, grădina lui și curăturile lui.

[§] 16. Clăcașii ^443r să dea stăpânului moșiei:

Din douăzeci vedre din vinul său o vadră domnească (5%)

Din zece clăi de grâu, de orz, de mei, una (10%).

Din tot pogonul de porumb patru banițe de porumb bătut sau opt cocoloși cu banițe de ocă 22 (5%).

Din toate celelalte roduri de la zece ⁴ una (10%). Toate acestea cărându-le la casa stăpânului ce are pe moșie

Cap. G ^441r PENTRU MOȘTENIRE

§ 2. Dreptățile mortului ce se moștenesc sunt:

1. Toată averea lui, afară din boierii, din privilegiurile persoanei sale și afară din pedeapsa pentru vinele persoanei sale.

Cap. 1 ^442r PENTRU DOBÂNZI

§ 2. Să nu plătească nimeni pentru alte datorii dobândă mai multă decât unul la zece⁵ într-un an.

[PENTRU VÂNZĂRI] ^445r Partea III Cap. 2

§ 7. Cei ce vând lucru nemișcătoriu atunci numai pot să vânză la alții când mai nainte vor da de știre celora ce au cădere sau protimisis (sau epitropilor lor) și aciia, nev[rând] să cumpere, vor iscăli zapisul vânzării.

Se protimisesc la cumpărătoarea celor nemișcătoare:

a. Rudele de sus și de jos;

b. Rudele de alăturea până la a patra spiță când sunt și părtași sau devălmași;

c. Rudele de alăturea până la a patra spiță, când sunt și vecini;

d. Cei ce sunt numai rude de alăturea pân-la a patra spiță;

e. Cei ce sunt numai părtași sau devălmași;

f. ⁶ Cei ce sunt numai vecini: (întâi) ce se vecinesc în lung, (al doilea) ce se vecinesc în lat, (și al treilea) cei ce se vecinesc la vreun colț.

Iară când doi inși sau mai mulți se vor întâmpla să aibă deopotrivă cădere și vor vrea toți să cumpere, deopotrivă împărțesc și lucrul ce se vinde.

1. completarea lui Eminescu; de asemenea toate sublinierile din această transcriere îi aparțin 2. șters în manuscris 3. după mo[șia] șters 4. după zece șters 5. deasupra lui zece șters 6. în ms., din inadvertență, e

ARTICOLI NEPOLITICOȘI PROZĂ POLITICĂ — PROZĂ LIMBISTICĂ I ¹

^{48 r} Sunt persoane — singulare sau colective — cari-s inamici comuni tuturor partidelor și tuturor guvernelor, mai ales când acele partide sunt personale și nu de principii.

Partide personale și nu de principii? Ce va să zică asta? Ce? Nimica. Ați auzit ceva nou? Ionescu ² și cu Ion Ghica și-au dat mâna … Cum se poate — dar principii așa de diferiți? Iată ce va să zică partide personale. Partide de oameni fără caracter … politic — oameni pe care nu poți conta, factori cu cari nu poți calcula.

Ce va să zică caracter? Un om cu ³ principii bune or ⁴ rele, totuna, pe cari cunoscându-le însă să știi sigur și tare că poți proroci ⁵ cu sfințenie cumcă în împregiurarea cutare și cutare, omul nostru se va purta așa și așa — dar în fine numai așa și nu altfel. De se poartă altfel, chiar de s-ar purta bine, totuși nu mai e cu caracter, ci fără. În fine omul a cărui fapte sunt dictate ⁶ de principii bune or rele, salutarii or pernicioase, e om de caracter; iar omul care lucrează sub impresiunile momentului, fără ca prin faptele lui să se țese firul cel roșu al principiilor, e om fără caracter, e un ⁷ factor cu care nu poți calcula, e un individ de care nu poți ști cum se va purta anume în împregiurarea cutare sau cutare.||

^{48 v} Un ministru, fie cât de genial, în România nu va isprăvi nimica, pentru că nu are la dispozițiune alți factori cu cari să calculeze decât astfel de oameni. Azi omul meu e de-un principiu, mâne bagi de samă că s-a schimbat. Azi roșu, mâne alb; azi alb, mâne negru; azi Rada, mâne Neaga — ba 'ncă cu toate astea pretinde să-l și respecți ⁸, să și zic: Mare-i mă! Șiretu-i, mă! Grozavu-i mă! Uite mă ! etc.

Iată ce vor să zică partidele-n România — pardon! partidele personale — cine-ar putea presupune așa ceva despre onorab. ⁹ partide din România și mai cu samă încă de toate, fără deosebire! Auzi acolo prezumțiune.

Inamicul comun al acestor donquixonade e așa numitul simț comun. Ce principiu, domnule — îmi zicea un biet mitocan robust și roșu la față — ce principiu și libertate … Nu vezi că toți îmblă după chivirniseală.

După chivirniseală. Vorbă mare, căci ea e deviza tuturor partidelor, tuturor purtătorilor de stindard cum s-ar zice, căci în urma urmelor fiecare e în stare ca să moară pentru stindard și pentru … chivirnisală.

Dar acuși mă pomenesc c-un ziar roșu țipând: Domnule! D-ta ¹⁰ batjocorești opiniunea publică. D-ta calomniezi țara! D-ta, cinic și corupt, desprețuiești presa! D-ta insulți națiunea!

Națiunea! Hoho! Națiunea va să zică. Un rău au partidele noastre: că se identifică fiecare din ele ¹¹ cu națiunea. „Suntem națiunea … nu mai sunt partide-n țară! Toată țara-i numai o partidă: națiunea!“ Iată ce zic unii, iată ce zic și ceilalți.

Ba nu, domnișorilor, nu sînteți dv. națiunea, || neci unii, neci alții, neci măcar toți la un loc, neci măcar ^{49 r} generațiunea toată, căci națiunea are zeci și iarăși zeci de generațiuni. Dv. puteți fi o generațiune, un ¹² fragment, drept să vă spui cam mizerabil și cam putred, al acestui corp ce trăiește zeci de secoli: națiunea.

Dar dv. sînteți consecuenți. Ați zis că sînteți națiunea și vi se pare că o și sînteți — sau cel puțin faceți ca și când o ați fi — îngrijiți adică pentru dmv. și — mărire cerului — numai pentru dv. Trecutului îi dați cu piciorul, viitorului nu-i testați neci știința, neci limba, neci țara, ci numai corupțiunea dv. cea mare și partidele dmv. cele fără de caracter. Mâncați venitul țării ¹³, a trei generațiuni viitoare, căci mâncați pe dătorie pânea copiilor, nepoților și-a strănepoților dmv. Tot luxul ce-l faceți azi poimâine ¹⁴ la ei va fi mizerie. Dar finanțele țării se ruină.

¹⁵ Dar finanțele României se ruină? Cui ce-i pasă. Nu-i inteligență cât de mică în România să nu se fi hrănit vre o dată cel puțin în viața lui din banii publici ai statului. Ce vă pasă, voi sunteți națiunea … cu moartea voastră a murit și națiunea, vorba țiganului: ce-mi pasă mie că trăiește toată lumea, dacă mor eu. Dac-am murit eu, toată lumea a murit.

Deficit lângă deficit, împrumut lângă împrumut, dătorie lângă dătorie, gaură lângă gaură, până ce finanțele României nu vor fi curând decât o gaură mare. Aviz ¹⁶ onor. ministeriu de ga … de ¹⁷ finanțe! Aviz mandatarilor țării!

Trei moduri sunt de-a rezolva o cestiune ¹⁸.

Cel întâi e că vezi lucrurile, surâzi amar, te îndoiești … dar stai la îndoială și nu mergi mai departe. Scepticism.

Cel de-al doilea e că vezi ¹⁹ răul, îți sfărmi capățâna de-i afli cauzele, calculezi cu cifre pozitive și nu imaginare, iluzorii ²⁰, îți scurtezi din plapomă binișor și te-ntinzi numai pe cât ți-ai scurtat-o … devii onest și econom. Pozitivism! ||

Al treilea e că: văzând răul, surâzi cu noblețe și dispreț și-ți zici în minte: Țara ^{49 v} e bogată, țara va plăti … Timpul va șterge și urmele. Optimism!

Să analizăm toate aceste trei moduri in rebu. Cel dentâi și cel de al treilea sunt cele obicinuite în România, cel de al doilea e cel obicinuit prin alte locuri a ²¹ lumei, mai ²² cuminți.

Atât scepticul cât și optimistul se opresc la îndoială însăși și nu merg mai departe. Unul știe și cată lângă el ²³, altul știe și sare cu ochii închiși peste el ²⁴. Dar nevrând a ști de rău și ignorându-l, el totuși esistă. El ar esista chiar dacă nu l-ar ști nimeni, ar esista și, ca tot ce-i rău, ar crește și s-ar mări progresiv până ce ²⁵ s-ar fini cu ruina statului român. Să ne esplicăm.

Azi sunt în România atâția amploiați încât ai putea să împli cu ei două generațiuni, nu una. Jumătate din acești oameni cari ²⁶ zgârie la hârtie ar putea să zgârie brânză și să cântărească la măsline or să facă cizme și haine. Câte brațe s-au luat meseriei, câte comerciului, ba cine știi câte artei și literaturei! Dacă Gr. Alexandrescu n-ar fi fost toată viața lui amploiat ar fi devenit ²⁷ unul din cel întâi literați ai Orientului. Ci așa: toate puterile sufletești ale generațiunei sunt absorbite de lupte de partide, și la rândul lor toate partidele nu sunt decât amploiați ²⁸; pe de-o parte cei activi, pe de alta cei destituiți. Aceștia se ceartă pe țara cea de jaf. Modul cum se ceartă o numesc cu toții presă. Ce ²⁹ fizionomie are drăguța ceea de presă, despre aceea cititorul va fi avut bunăvoința de-a se informa din articolul meu intitulat: Limba în ³⁰ ziarele din ³¹ România liberă. ||

^{50 v} Încă un rău au oamenii din România: înainte ³² voia fiecare să fie domn, azi vrea fiecare să fie ministru. De nu fiecare, totuși aș vrea să am atâtea monede de-un ban pe câți i-am surprins cu vorba asta asupra visurilor lor celor mai fericite.

1. cifra și subtitlul indică intenția de a face un diptic sau poate chiar o suită de „articoli nepoliticoși“, dintre care n-a fost scris sau nu s-a păstrat decât acesta; 2. după Domnu șters 3. după astfel șters 4. supraintercalat după sau ^* șters 5. după ști șters 6. deasupra lui conduse șters 7. supraintercalat 8. în manuscris: respecti 9. supraintercalat 10. după D-ta insulți nația șters 11. fiecare din ele supraintercalat 12. după o fracțiune șters 13. supraintercalat 14. după m[izerie] șters 15. aici poate fi idealmente integrat următorul fragment răzleț de pe ^{5 r}: Dar finanțele României se ruină? Cui ce-i pasă. Nu-i inteligență cât de mică în România să se nu se fi hrănit vre o dată din, cel puțin în viața lui, din banii statului, publici 16. supraintercalat 17. după pr șters: poate fi pr[oști] așa cum ga de mai înainte poate fi gă[găuți] 18. urmează în continuarea aceluiași rând Cel întâi șters 19. după le șters și înainte de răul supraintercalat 20. calculezi cu cifre pozitive și nu imaginare, iluzorii supraintercalat 21. corectat din al 22. deasupra lui celei șters (redactarea inițială era: pe alte locuri, a lumei celei cuminți) 23. și cată lângă el supraintercalat 24. și sare cu ochii închiși peste el supraintercalat: Eminescu a scris întâi: Unul știe, dar nu vrea să știe, altul știe dar ignorează (în sensul de „nu vrea să-l ia în considerație“), apoi, supraintercalând și cată lângă el respectiv și sare cu ochii închiși peste el, a renunțat implicit la dar nu vrea să știe respectiv dar sare cu ochii închiși peste el, care nu mai pot fi menținute în text chiar dacă el a omis să le șteargă; de altfel fraza următoare, reluând ideile prin sinonimele lor abandonate, limpezește ideea și câștigă în forță 25. până ce deasupra lui și șters 26. după ar putea șters 27. deasupra lui fost șters 28. după pe [de-o parte] șters 29. după Cum [este] șters 30. inițial: din 31. supraintercalat 32. după fiecare din ei vrea să fie ministru (înainte: domn) șters

౾

În caracteristica limbei ziarelor din România ¹ putem număra și aceea că oamenii fac ^{54 v} capital politic, bat monedă politică până și din cele mai inocente și mai dezinteresate încercări ale junimei studioase. Nu numai atâta, ci adesea această junime e pusă de pârghie unor ² fapte care ele însele nu s-ar putea scuza niciodată, ci c-o adresă din partea junimei i se dă faptei vot de încredere și lustru pe care prin ființa sa nu-l are.

1. cf., în Articoli nepoliticoși ^49v: Limba ziarelor din România liberă dat ca titlu al unui articol publicat; fragmentul de față pare să fie singura urmă manuscrisă a unui asemenea articol 2. supraintercalat, iar fapte care urmează provine din faptelor