Din iarnă

Jump to navigation Jump to search
Din iarnă
de Bogdan Petriceicu Hasdeu


Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus.
Totu-i alb și rece totul: jos—omătul, bruma — sus.
Moartă-i lumea cea albită, peste care fără față,
Fără nori și fără soare greu atârnă alba ceață.

Șerpuește-n aer fumul și se întinde alburiu
Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea-ți cată negre benghiuri în albeață:
Pan'și umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiață.

Însă iată, că șiraguri de calugărei în sbor,
Văd ceva negrind în zare: doar ele pe șes cobor
Și de spânul chip ai ernei vesel croncănind s'agață...
Mult mai drag mi-e viul negru, decât albul fără viață,