Din cine e compusă opoziția ?

Jump to navigation Jump to search
Din cine e compusă opoziția ?
de Ion Luca Caragiale
[Ordinea, nr. 110, 13 aprilie 1908]


Domnilor,

Fiindcă orele sunt destul de înaintate, dați-mi voie să vă fac... istoria țării... de la 1866 încoace (ilaritate). Voi căuta să fiu cât mai complet; și, se înțelege, trebuie să aveți puțintică răbdare; orice istorie completă are nevoie de comentariu, de note și de note la note (ilaritate). Încep.

Constituția noastră de la 1866 s-a făcut ca prin farmec, ca printr-o vrajă: o Constituție întreagă de nu știu câte capitole, paragrafe, articole, s-a făcut... foarte iute... Englitera și-a făcut-o pe a ei nu știu după câte lupte seculare; țara românească și-a făcut-o, fără multe necazuri — într-o noapte (mare ilaritate, aplauze). Pesemne că de aceea Constituția engleză a ieșit așa de proastă: au pierdut prea multă vreme la ea; prea au migălit-o — n-au putut-o nimeri dintr-o dată... Noi am nimerit-o ! Scurt, într-o noapte... și este — cum o vedem (ilaritate, aplauze).

Din două curente a rezultat atunci această importantă operă: curentul înaintat, aproape iacobin și curentul retrograd, regulamentar. S-a recurs, pentru a nu se întârzia marea operă cu prea multe hărțuieli, — n-aveam vreme de pierdut, — la o formulă de rețetă doftoricească... Recipe: 50 la sută retrograd; 50 la sută iacobin; amestecă frumos și... e gata: avem Constituția ! (ilaritate, aplauze).

Din greșeală pesemne, spițerii au scăpat de partea retrogradă 51 la sută, iar de partea iacobină numai 49 la sută (mare ilaritate, aplauze). Iacobinii au protestat și au început strașnică luptă, supărați, nu pe spițerii care greșiseră alifia, ci pe Vodă, care nu înțelegea s-o mai dreagă: luptă înverșunată contra Suveranului (aplauze). Și astfel n-a trecut mult timp și capul statului s-a găsit, la un moment, într-o mare... nu tocmai primejdie, dar desigur supărare și mâhnire... Greu, foarte greu moment !... Partidul Conservator, în care pe lângă retrograzi se găseau și spirite moderate și patrioți cuminți, aceia care obținuseră de la retrograzi concesiunile ce se putuseră obține, au luat cu bărbăție situația în mână, au mângâiat și încurajat pe Suveran, și au condus țara șase ani de zile, începând să aplice încet-încet Constituția. Luptând cu multe piedici atâta vreme, au obosit; pe de altă parte, împrejurări politice exterioare reclamau pentru cârma statului nostru un partid cu puteri proaspete.

Conservatorii s-au retras de la putere cedând locul lor Partidului Liberal, care venea acum amestecat și el cu elemente moderate. Am avut după aceea guvernul de doisprezece ani al liberalilor, un guvern cu așa putere și așa avânt, încât, ha-ha ! către sfârșit, să leșine cu totul Partidul Conservator (mare ilaritate, aplauze multe).

Doisprezece ani de opoziție, domnilor... doisprezece ani !

Un ilustru conservator spunea aceste memorabile cuvinte: „Ce să mai facem noi conservatorii dacă o parte din noi, pretinși conservatori, și încă tineri, au ajuns «opozițiune miluită», iar noi, propriu-zișii conservatori, am rămas atâția în club încât nu putem adesea să găsim pe al patrulea pentru o partidă de preferanță” (mare ilaritate, ovațiuni). Au început așadar conservatorii să se gândească serios. Erau între ei, în fruntea lor, iluștrii răposați Lascăr Catargiu și Alexandru Lahovari, care și-au zis: „E poate și vina noastră că nu ne gândim să evocăm elementele care trebuiesc să fie în poporul acesta înclinate către ideea conservatoare. Oare școlile de când le avem; oare munca câtă se face; agricultura, micile industrii — nu trebuiesc să posede elemente care necesar să fie conservatoare ?

Le-au căutat și le-au găsit; au găsit pe mulți, mai ales dintre tineri, și între aceștia au găsit — pe d-l Take Ionescu (ovațiuni furtunoase și prelungite). Scrupulele de pietate ce le aveau acești tineri față de doctrina liberală demodată, din care rezultase viziriatul liberal, au fost rupte. Acești oameni s-au dus la Partidul Conservator, și Partidul Conservator, care era cât p-aci să-și dea sfârșitul, a început a reînvia, ca Lazăr, pe care l-a luat Hristos și, suflându-i în față, l-a pus iar pe picioare (ovațiuni furtunoase). A reînviat Partidul Conservator și a avut și el pe urmă atâția ani de activitate și de glorie, pe care istoria nu i le va putea tăcea, necum tăgădui. (ovațiuni) În aceeași vreme, aceia la care făcea aluzie Lahovari numindu-i opoziție miluită, s-au gândit: „Bine; noi ne dăm drept conservatori și tocmai acum când Partidul Conservator a ajuns iar tare și mare, noi să stăm pe dinafară ?” Și, în loc să intre franc și frumos în sânul partidului, au început să-l mineze, ca să-l aducă iarăși la impotență, la pieire, spre a i se oferi ei la urmă drept salvatori (ilaritate, ovațiuni). Au început să-i tragă clopotele ca de maslu și să spună despre Lascăr Catargiu, despre acela care odinioară scosese din momentele cele mai grele țara, despre acela care refăcuse Partidul Conservator, că-i rezervă o înmormântare de clasa întâi (ovațiuni nesfârșite).

Cu toată cobirea lor, Lascăr Catargiu a guvernat șase ani și a mai guvernat încă și din opozițiune, căci, dacă nu guverna el din opozițiune, o chestiune care ar fi putut zgudui țara aceasta, nu s-ar fi putut rezolva cu bine (ovațiuni zgomotoase).

A murit în fine bunul și marele Catargiu — a murit în momentul când trebuia să vie iar la putere...

Atunci — ruptură... Guvern conservator cu opoziție conservatoare... Apoi opoziția conservatoare face fuziune cu Partidul Conservator de la putere; apoi, pentru mai nimica, iar se rupe fuziunea, și... partidul cade de la putere; și iar vine guvernul conservator și iar cu... opoziția conservatoare (aplauze multe). În fine, iată răscoalele țărănești, și atunci, aman ! iar unirea conservatorilor, iar fuziune, și de data aceasta, șeful vestitei opozițiuni miluite devine șeful Partidului Conservator (aplauze).

Aceasta o dorea de mult: i s-a împlinit în fine (ilaritate) și i s-a împlinit cu așa avânt, cu atâta dragoste din partea tuturor conservatorilor și mai cu seamă din partea șefului nostru, încât parcă nu mai putea fi îndoială că trebuie să meargă toate bine.

Eu, modest observator al afacerilor publice, am oftat sceptic: bine ar fi să meargă; dar... nu prea cred c-o să meargă ! (ovațiuni furtunoase). Pentru Dumnezeu ! N-am trăit o viață pe sub pământ, îmi cunosc omul: știu că dacă îl așezi frumușel pe scaun, e în stare să-i rupă singur piciorul, numai de drag să se vază iar căzând (mare ilaritate, ovațiuni). Curioasă petrecere ! (ilaritate mare). Astfel găsindu-se într-un cerc de câțiva favoriți, de câțiva oameni dintre aceia care simt o crudă plăcere a încuraja apucăturile... originale, s-a gândit: „Oare n-ar fi bine să întoarcem Partidul Conservator iar la idilica și patriarhala stare de odinioară când era leșinat ? (mare ilaritate). Cum am face să-l aducem iar acolo ? (mare ilaritate, ovațiuni furtunoase). Lucru foarte ușor ! Toate elementele populare, democrate, atrase de pe vremuri de Lascăr Catargiu și de Alexandru Lahovari, să le gonim afară din partid și să rămânem noi... enfin seuls !” (mare ilaritate, ovațiuni nesfârșite). Iertați-mă, d-lor, să vă dau pe lângă enfin seuls, și o formulă românească mai trivială poate, dar desigur mai lirică. Unul pleacă de la horă cu iubita lui și depărtându-se de lumea toată, zice cu dragoste: „Bine este câte doi, și noi, puică, amândoi !” (mare ilaritate, ovațiuni furtunoase prelungite). Care va să zică, am scăpat de dezbateri ! Proiectul tău e votat de mine, proiectul meu e votat de tine, fără vorbă, fiindcă... suntem singurei și fiindcă... ne iubim (mare ilaritate, ovațiuni furtunoase prelungite).

Domnilor, niște băieți de la țară găsesc, în nămolul zvântat de vântul primăverii, un obuz de tun... cine știe de când și cum rătăcit pe acolo. Încep să-l scotocească la șurubul din vârf, să vază ce o fi înăuntru. Un drumeț le spune: „Nu vă jucați, măi băieți ! Să nu fie încărcat, să izbucnească și să vă ia capul !”. Nu izbucnește, ba izbucnește ! Și nu se lasă copiii de zgândărit până când izbucnește obuzul... și apoi, vai și chin !... Din jucăria băieților într-o seară la club a izbucnit Partidul Conservator-Democrat, cum nu se așteptau dumnealor (ovațiuni furtunoase prelungite).

Domnilor, nimeni nu putea prevedea, sunt sigur, nici șeful nostru — chiar el o mărturisește — ce proporțiuni are să ia această împrejurare (ovațiuni).

Cine însă nu-și închipuia deloc ce are să se-ntâmple, sunt băieții care au zgândărit obuzul: credeau că au să găsească cofeturi înăuntru (mare ilaritate, ovațiuni prelungite).

Făceți-vă odată, domnilor, curiozitatea și treceți pe lângă o școală, pe lângă un liceu, la ceasul ieșirii din clasă, pe lângă o Universitate când ies studenții de la cursuri; sau la paradă când defilează școlile speciale și... micii dorobanți — și întrebați-vă: „Oare această mulțime de tineret crește ca să ajungă clientelă drept-credincioasă, gogomani, la clubul clasic din Piața teatrului ?” (ovațiuni entuziaste). Elementele acestea tinere, care, mâine, poimâine, cu capul și cu mâinile, au să ducă această țară, care ei vor fi această țară, atunci când mulți dintre noi nu vom mai fi — aceste elemente vor putea fi conservatoare în sensul Vanicu ? (ovațiuni entuziaste prelungite). Maica Domnului ! Dar se poate un om cuminte gândi la așa ceva? (ovațiuni).

Din tineretul acesta au să iasă viitorii agricultori, comercianți, financiari, industriali; viitori ofițeri superiori, profesori, oameni politici... Ei ? Au să se ducă aceia la Clubul Vanicu, să facă mătănii și să sărute, ca pe niște icoane sfinte, proiectele tipărite și... indiscutabile ? (ovațiuni prelungite). Masele acestea de producători și de gânditori ai viitorului o să mai fie oamenii trecutului ?

Pământul o să se învârtească, și țara românească o să stea pe loc? Din zece în zece ani, răsar generațiuni noi... Științele cu vremea merg înainte; cu ele, filozofia își deschide mai adânci orizonturi; stelele chiar își schimbă locul... și noi să stăm pe loc ? E posibil asta ? (ovațiuni furtunoase, urale).

Cum adică ? Avem tot: știință, artă, bogăție, înțelepciune... nu mai avem nevoie să ne mișcăm din loc; să ne oprim prin urmare: să ne mulțumim cu Clubul Vanicu, că mai încolo n-avem ce căuta, că mai departe nu ne trebuie să mergem, că mai bine decât așa nu se poate ! (ovațiuni entuziaste, prelungite).

Este o vorbă, domnilor, care mi se pare că în Moldova nu se întrebuințează; în Muntenia, când prinde dulceața scoarță, se zice că s-a zaharisit...

Voci: Se zice și la noi.

— Bine; dar nu se zice altceva la d-voastră: când se cam veștejește creierul, la noi, în Muntenia tot așa se zice — e zaharisit ! (mare ilaritate, aplauze).

Celebrul Menier făcuse multă avere cu ciocolata lui; deodată însă îi apăru în față un puternic concurent elvețian cu un fabricat mai bun și mai ieftin. Bătrânul șef de ciocolată s-a gândit atunci să arunce în lume următoarea reclamă: „Nu cumpărați altă ciocolată decât ciocolata Menier. De ce ? Fiindcă este singura ciocolată care îmbătrânind albește”. Cum am zice, e mai cuminte (mare ilaritate).

Ei bine, se poate să fie la ciocolată bună zahariseala; dar în politică nu-mi prea vine a crede să fie tot așa de bună (mare ilaritate, ovațiuni nesfârșite).

Domnilor, după ultimele evenimente, după clocotirea produsă de imprudența puerilă și de încăpățânarea sterilă, statistica ne dă cifra pozitivă a câte partide avem în țară Avem trei.

Unul conservator-reacționar: șeful știe ori nu știe ce vrea; partidul nu știe nimic și nici gândește să știe ce vrea șeful (mare ilaritate, ovațiuni).

Al doilea, Partidul Liberal: partidul știe ce vrea; șeful nu știe deloc ce vrea partidul, și, după cum se vede, nici nu-i prea trebuie să știe (mare ilaritate, ovațiuni furtunoase).

În fine, al treilea partid, partidul viitorului, care știe ce vrea el și ce vrea șeful, care șef știe și el ce vrea și știe ce vrea și partidul.

Acesta este partidul nostru, Partidul Conservator-Democrat (ovațiuni prelungite, aclamațiuni).