Din ce în ce

 

Din ce în ce mai multe
Amarnice insulte
Întâmpin ne-ncetat
Cât inima-mi sărmană
Întreagă e o rană,
Un hoit de sfâșiat

Albastra boltă-mi pare
Cernită de-ntristare
Ca sufletu-mi în dor,
Iar lacrimile mele
Întunecă și stele
Și soare-ncălzitor

E iarnă, este ghiață
Întinsă pe-a mea viață
Precum pe niște văi
Zăpada se întinde
Și-n giulgiu-cuprinde
Păduri, izvoare, căi.
Și cum ascunsă tace
Privighetoarea-n pace
Prin scorburi de copaci
Așa și tu biet suflet
Abia având răsuflet
Te-ascundă în piept și taci.