Din Paris

 

Visez. Încet se face dimineață...
Sus, din mansarda — cuib de rîndunică —
Proptit de geam, mă uit în jos cu frică
La uriașul adormit sub ceață.

În purpur mîndru soare se ridică,
Luteției i-azvîrle raze-n față !
Ceas neuitat ! Priveliște măreață !
Aș vrea să zbor prin ferestruia mică...

Parisu-ntreg îmi cîntă la picioare.
Și nu e vis. Trăiesc. Biruitoare
Se redeșteaptă simțurile-n mine...

Ca fluture gonit din floare-n floare,
Alerg pe străzi voios... În seri senine
Stau de povești cu stelele vecine...

II

Vuiesc trăsuri, tramvaie, trenuri, care
Se-ncrucișează-n sus și-n jos. Drumeții —
Năluci — aleargă ca năvala ceții
Pe bulevarde-n veșnică mișcare.

Luminile răsar prin galantare.
În praf de aur, din adîncul pieții,
De pretutindenea beția vieții
Înalță zgomotoasele-i altare.

Mă cred pierdut. În juru-mi, rîs și glume,
Și cîntece, și lume peste lume !
Visez că-not pe-un ocean în spume.

Căci curge-n clocot din ateliere
Potopul viu al gloatei uvriere
În vastele Parisului artere...