Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Notǎ asupra ediției

Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș de Dorin Ștef
Notǎ asupra ediției

Lucrarea de față se așază în urma glosarelor regionale întocmite de folcloriști (și îi numim aici pe Tit Bud, Alexandru Țiplea, Ion Bârlea, Tache Papahagi, Petre Lenghel Izanu, Dumitru Pop, Pamfil Bilțiu), a antologiilor de folclor, a monografiilor locale (reținem, în special, contribuția Elisabetei Faiciuc-Dobozi), precum și a studiilor competente realizate de lingviștii și dialectologii maramureșeni (printre care Gheorghe Dăncuș, Ion Chiș Șter, Gheorghe Pop, Georgeta Corniță, Ion Faiciuc, Victor Iancu, Gheorghe Radu, Nicolae Felecan, Rodica Țurcanu, Mircea Fărcaș, Ștefan Vișovan). Nu putem să omitem nici contribuția Academiei Române, care a întocmit și publicat (în a doua parte a sec. al XX-lea) o serie de atlase lingvistice dedicate Maramureșului.

Prezentul dicționar este, în mare măsură, o sumă a cercetărilor anterioare (reținând termeni extrași din documentele cu caracter folcloric și dialectal publicate în culegeri, antologii și periodice), dar și rodul unor cercetări personale de teren, întreprinse în perioada 1987-2010, în sate de pe Valea Izei, zona Baia Mare, sudul Lăpușului și Lunca Someșului.

Numindu-l Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, am avut în vedere termeni atestați în toate regiunile din actualul județ Maramureș. Astfel, aria cercetării a vizat așezările din Maramureșul istoric (inclusiv satele românești din dreapta Tisei), Chioar, Lăpuș, respectiv Codru (jumătatea de est). Rămâne un deziderat o prelungire a cercetărilor în zona vestică a zonei Codru până la Sătmar, în sud, spre Sălaj, apoi Bistrița, Oașul și nordul Moldovei.

Spre diferență de glosarele anterioare, am considerat necesar să menționez, la fiecare articol, variantele, sensurile multiple, contextul, localitățile sau zona în care a fost atestat, mențiunea "sens ori cuvânt atestat doar în Maramureș" (potrivit Atlaselor lingvistice sau a Dicționarelor Academiei), precum și soluții etimologice. În acest ultim caz, acolo unde etimologia este discutabilă, am indicat mai multe soluții. De asemenea, pentru termenii neconsemnați în Dicționarul Academiei (dicționarul tezaur al limbii române), am recurs la dicționare bilingve sau consultați de specialitate. Acolo unde am considerat că se impune, am consemnat și sensul etimonului în limba din care provine.

În cazul unor definții, am realizat o descriere minimală a obiectului, a obiceiului sau a unor practici, mai ales dacă acestea sunt pe cale de dispariție.

Lectura acestei lucrări trebuie să țină cont de perspectiva diacronică, a contextului istoric și cultural corespunzător regiunilor cercetate, dar și a stadiului la care s-au aflat graiurile în momentul înregistrării termenilor. Acest stadiu corespunde cu sfârșitul secolului al XIX-lea, până la jumătatea secolului al XX-lea.

Înainte de toate, prezentul Dicționar se dorește a fi o lucrare de uz general. Desigur, ne-am bucura dacă lucrarea ar fi, în egală măsură, un instrument de lucru pentru elevi, studenți, profesori și toți cei pasionați de studiul regionalismelor.