Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Litera S

←Litera R

Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș de Dorin Ștef Litera S

Litera Ș→

sacríu, s.n. - v. săcriu.

sálcă, sălci, s.f. - (bot.) Salcie (Salix alba L); răchită albă (Borza 1968): "Cântă cucu-n vârf de salcă" (Bârlea 1924: 44). - Din salcie (< lat. salix, -icis).

sansíu, sansii, s.m. - (bot.) Garoafă (Dianthus caryophyllus L.): "Fă-mă pană de sansiu" (Calendar 1980: 74). Termen atestat exclusiv în Maramureș. - Din magh. szegfü (Candrea cf. DER).

saparấș, -ă, adj. - Acru; brânză acră (Memoria 2004). Amărui (Hotea 2006). - Cf. magh. szapora "repede, precipitat" (MDA).

sárcă, s.f. - (ornit.) Coțofană (Pica pica). - Din magh. szarka (< sl. svraka).

sas, sași, s.m. - Persoană care face parte din populația germană colonizată. Sasul, curs de apă care contribuie la formarea pârâului Botiza, afluent al Izei. - Din magh. szász.

saț, s.n. - Saturație, îndestulare. În expr. a nu avea saț = a fi lacom, nesățios: "Șohănit să n-aveți saț" (Papahagi 1925: 233). - Lat. satium.

săbăceág, -uri, (săbășag), s.n. - (mil.) Concediu militar; permisie: "Căpitane, domnuț drag, / Dă-mi o lună săbăceag" (Papahagi 1925: 182). - Din magh. szabadság.

săbădí, -esc, vb. intranz. - A întârzia undeva mai multă vreme. - Cf. săbășag "concediu, permisie" (MDA).

săcătúră, -i, s.n. - Toponim frecvent în Chioar (mențiuni documentare: 1773-Frâncenii Boiului, 1714-Ciocotiș, 1720-Măgureni, 1770-Fânațe, Curtuiușu Mic) care indică un teren secătuit, ce nu mai poate fi folosit pentru agricultură. Când parcelele de teren erau folosite până la epuizare, ele deveneau pășune, imaș. Alternarea țarinii cu pășunea are ca sop îngrășarea pământului (Șainelic 1986: 26). - Din seca, dial. săca + -tură.

săcrét, săcreată, adj. - 1. Pustiu, deșert (Papahagi 1925). 2. Loc părăsit, predispus a fi bântuit de duhuri rele (Bilțiu 1996). 3. Blestem; se folosește aproape numai în injurii: "du-te în săcreată! lasă-l în săcreată!" (Țiplea 1906). "Ți-ai luat casă săcreată / Și te duci în lut cu pt’iatră" (Memoria 2001: 70). "Mamă, nu-i lumea săcreată / Să nu mai găsesc o fată" (Ștețco 1990: 138). Circulă cu aceste sensuri numai în Transilvania. - Lat. secretus, cf. alb. škretë.

săcríu, săcrie, (sacriu), s.n. - Sertarul de sub tăblia mesei; puiuț, fiioc. - Din sicriu "ladă, cutie" (< magh. szekreny "dulap"); În Maramureș, "acela pentru morți e numit copârșeu", der. din magh. koporsó.

săcsấie, săcsâi, (săcse), s.f. - Locul unde s-a tăiat pădurea (atestat în Giulești și Vad); săhelbe (ALR 1973: 543). - Et. nec.

sădríe, sădrii, s.f. - Tribunal (Bârlea 1924): "Și la sădrie de-mblat" (Bârlea 1924: 80; Berbești). - Cf. sindie "primar; ispravnic" (MDA); Din ebr. Sanhedrin "tribunal evreiesc" (Țurcanu).

săhălbár, -i, s.m. - Persoană care se ocupă cu arderea cărbunilor de lemn; cărbunar (Papahagi 1925). - Din săhelbe, săhălbă "pădure tăiată" + -ar.

săhélbe, (sehelbe), s.n. - Loc defrișat, unde a crescut zmeură, mure, spini; zmeuriș (pe v. Izei și a Vișeului). Tăietură de pădure. Pădure tânără. Săhelbe, cătun pe Dealul Prelucilor. - Din selbă "pădure tânără și deasă" (< lat. silva "pădure").

săín, adj. - v. sein.

săláș, -e, -uri, s.n. - 1. Loc de mas, culcuș, adăpost. 2. Domiciliu, locuință, casă. 3. Vizuină, bârlog. 4. Locul unde își închid păstorii oile noaptea. 5. Sicriu, coștiug: "Și din locuț de sălaș / Puneți scoarță de bohaș" (Papahagi 1925: 103). - Din magh. szállás "adăpost".

sălămấzdră, -e, (solomâzdră), s.f. - (pop.) Salamandră, batrician cu pielea netedă, neagră, pătată cu galben. În Maramureș întâlnim mai multe specii cu acest nume: salamandră de uscat (Salamandra salamandra), care trăiește în pădurile întunecate și umede de fag, îndeosebi pe malul pâraielor sau lângă izvoare (în M-ții Rodnei, pe valea Slătioara, pe Vaser) și salamandră de munte (Triturus alpestris, Laur), pe Vaser, pasul Gutâi, M-ții Maramureșului, M-ții Rodnei (Ardelean, Beres 2000). - Din gr. salamandra (Tiktin); lat. salamandra (DEX).

sắlhă, -e, (silhă, sâlhă), s.f. - Pădure deasă prin care nu poți trece; zmnidă, stuhăt. - Din silha, sihla (cf. lat. silva).

sălhói, s.n. - Desiș, pădure deasă. (top.) Stâncăriile Sălhoi-Zâmbroslavii și rezervația botanică Sălhoi, în Maramureș. - Probabil din silhă, sâlhă "desiș" + -oi.

sălíc, adj. - v. călic.

sălίște, săliști, s.f. - (înv.) 1. Pradă: "Apoi tătarii o prădat tot șî o făcut sălișt’e- pradă" (Papahagi 1925: 313; Șieu). 2. Sat pustiit. 3. Locul pe care a fost așezat un sat; vatra satului. 4. Loc necultivat (în apropiere de vatra satului). - Din sl. selište (Tiktin, Conev, Iordan cf. DER, DEX).

săm, vb, ind. pr., pers. I, pl. - Suntem: "Noi cu mândru ne-am lua, / Da săm veri al doilea" (Bârlea 1924 I: 243); "Ei să țin domni, și noi săm proști" (Papahagi 1925: 326). "Pe Mara însă se aude mai des săm și săți decât sîntem și sînteți" (Bud 1908). - Din declinarea vb. a fi (< lat. sum "a fi, a exista").

sămădáș, -uri, s.n. - Calcul, socoteală. - Din magh. számadás "socoteală".

sămălí, sămălesc, (sămălui), vb. intranz. - A chibzui, a socoti, a judeca: "Apoi o sămălit că n-a da cu zd’iciu-n ie…" (Bilțiu 1999: 195); "Mere pe drum d’et’ilin / Și din cap sămăluind" (Ștețco 1990: 346). - Din magh. számol, "a socoti".

sămătíșă, -e, s.f. - 1. (gastr.) Lapte prins care rămâne după ce se culege smântâna. 2. (bot.) Ghizdei (Lotus corniculatus L.), (Borza 1968: 101). - Din ucr. samokiša (MDA).

sărăpánie, sărăpanii, s.f. - Sărăcie: "Știi sărăpania ce-i acolo, că toate le întoarnă prin pod" (Bilțiu 1999: 406) - Din sărăcie, sărac (< sl. sirakŭ), prin contaminare cu un alt termen. sărărói, sărăroaie, (sărăoi, sărăoaie), s.n. - Balon de sticlă terminat cu o prelungire de forma unei țevi, utilizat pentru scoaterea vinului din butoi (Șainelic 1986: 36). - Et. nec. (MDA).

sărcinér, -i, (sălciner), s.m. - Par lung, înfipt în pământ, făcut din trunchiul unui copac tânăr, cu crengile retezate aproape de tulpină, pe care țăranii și păcurarii atârnă diferite obiecte gospodărești; clincer (în Chioar), prepeleac (în Muntenia și Moldova). "La Lăsatu Săcului, făcem băute (…). Pun vasele-n sărciner, unde-i fată de măritat" (Memoria 2004-bis: 1200). - Din sarcină (< lat. sarcina).

sărín, adj. - v. sein.

sărindár, -e, s.n. - (în religia creștin ortodoxă) Rugăciune de pomenire. "40 de leturghii servite de același preot, la dorința vreunui credincios" (Bud 1908): "Dă-mă, mamă, după drag / Șapte sărindare-ți fac" (Bilțiu 2002: 221). - Din sl. sarandar.

sărpán, s.n. - Voalul care se pune pe fața mortului; giulgiu. - Et. nec. (MDA).

sărsám, -uri, s.n. - Unealtă, sculă; țarțam; "unelte folosite de lucrătorii forestieri" (Gh. Pop 1971: 88) - Din magh. szerszám "unealtă".

sărúne, săruni, s.f. - 1. Drob de sare: "Dă-ne des sărunile, / Că ți-om împle gălețile" (Papahagi 1925: 238). 2. Solniță, sălăriță (ALR 1971: 309) - Din sare (< lat. sale) + -une.

său, s.n. - 1. Ceară. 2. Grăsime animală, seu: "Său și rășină-o-nfocat" (Papahagi 1925: 253). - Lat. sebum.

sấlhă, s.f. - v. sălhă.

sấlță, -e, s.f. - (înv.) Laț. Sâlța, vale și cătun în partea de nord-vest a localității Rozavlea (Caia 2002) - Din ucr. sylice (Candrea cf. DER).

sấmbră, -e, s.f. - Asociație, întovărășire a proprietarilor de oi. Sâmbra oilor, obicei pastoral care are loc la sfârșitul lunii aprilie. - Din sl. sŭmbrŭ "tovarăș" (Miklosich, Tiktin cf. DER); Cuv. rom. preluat în magh. (cimbora) (Bakos 1982).

sâmbráș, -i, s.m. - Tovarăș de muncă asociat. - Din sâmbră + -aș.

Sângeorz, (Sângiordz, Sânjorz), s.n. - 1. Sărbătoare religioasă creștină, închinată Sf. Gheorghe (23 aprilie). 2. Personaj din galeria divinităților populare ale mitologiei române (Vulcănescu 1987). 3. Obicei: "În noaptea de Sân-Giorz se crede că umblă strigoii și bosărcoii ce iau laptele de la animale" (Papahagi 1925: 314); "Obiceiul Sângeorzului (23 aprilie) are ca element esențial stropitul cu apă, încadrându-se în categoria riturilor de fertilitate și fecunditate (…). Porțile maramureșene se împodobesc la Sângeorz cu ramuri de mesteacăn înfrunzite." (Dăncuș 1986). - Din sânt + Gheorghe.

sângeréu, sângerei, (sânger), s.n. - (bot.) Arbust cu ramuri roșii toamna și iarna, cu flori albe și fructe negre (Cornus sanguinea): "Cu părinți din sângerei, / Cu lacrimi din ochii mei." (Lenghel 1979: 155) - Din sânge (< lat. sanguis) + -er, -ereu.

sângiorgél, s.m. - (bot.) Albăstrea, iarba plămânilor, mierea ursului (Pulmonaria officinalis). În medicina populară, în afecțiuni pulmonare (Borza 1968: 140). - Probabil din Sângeorz.

Sânmédru, s.m. - 1. Numele unei sărbători creștine celebrate la 26 octombrie. 2. Obicei: "În această zi se aleg oile de la stână și se osâmbresc păcurarii (…). Această zi era numită și ziua răilor, pentru că se eliberează slugile de la gazdă." (Memoria 2002: 470). - Din sânt + Dumitru.

Sânnicoáră, s.m. - Sărbătoare creștină celebrată în 6 decembrie. 2. Obicei: "Dzua de Sân-Nicoară, atunce femeile leagă foarfecele, pentru ca să nu mănânce lupt’ii oile." (Papahagi 1925: 314). - Din sânt + Nicoară.

sânt, -ă. adj. - Sfânt. - Lat. sanctus.

Sântămăríe, s.f. - Numele unei sărbători creștine celebrate la 15 august (Adormirea Maicii Domnului). - Din sântă + Maria.

sântiána, -ene, s.f. - (bot.) Floarea Sântienii, sânziene (Galium verum L.) (Țiplea 1906). - Lat. sanctus dies Johannis.

Sântión, s.m. - Numele unei sărbători creștine celebrate în 7 ianuarie (Sf. Ion), cu care se închid sărbătorile de iarnă: "În ziua de Sântion se face vergel, la feciorii pe care-i cheamă Ion sau Simion" (Memoria 2001: 24). - Din sânt + Ion.

Sânvăsấi, s.n. - Numele unei sărbători religioase celebrate pe 1 ianuarie: "Sânvăsâi cu Bobotează, / Tot după Crăciun urmează" (Bârlea 1924 II: 249). - Din sânt + Vasile.

sânzắu, -auă, (sânză), s.f. - 1. Cui cu care se prind două lanțuri. 2. Drug de lemn folosit pentru a strânge lanțul care leagă carul cu lemne; ciorlău. - Et. nec.

sânzâiánă, -ene, (sânziană), s.f. - 1. (bot.) Numele mai multor specii de plante erbacee: drăgaica (Galium verum), sânzâiana albă (Galium mollugo) etc. (Med. pop.) Părțile aeriene ale plantei au proprietăți diuretice, laxative, sedative, afrodisiace (Pop, Olos 2004: 135). 2. Numele popular al sărbătorii celebrate la 24 iunie, care coincide cu solstițiul de vară și cu nașterea Sf. Ioan Botezătorul din calendarul creștin. 3. (mit.) Personaj mitologic local, întruchipat ca o zână benefică: "Tu, Ileană Sânziană, / Dalbă zână-a florilor, / Drăguța feciorilor" (Bilțiu 1990: 160); "De Sân-Zâiene fac făt’ieri pă dealuri, pe imașuri, pântre marhă, le țân în mână și învârtea, ca și cum învârtesc steagu" (Papahagi 1925: 322) - Lat. sanctus dies Johannis (DEX) sau lat. Sancta Diana; Cuv. rom. preluat în magh. (szinzijenya) (Bakos 1982).

sâríi, s.n. - Petrecere a tinerilor ce au frecventat o șezătoare; se organizează a doua sau a treia zi de Crăciun; fetele aduc mâncare (sarmale, cozonaci, gogoși), iar băieții băutură și muzicanți (Grad 2000: 234; Săcel). - Probabil din seară, cf. serată.

sâsâiác, sâsâiece, s.n. - Ladă pentru depozitarea produselor cerealiere pentru consum și pentru semințe; se ține în cămara casei sau în clădiri separate în cadrul gospodăriei (Șainelic 1986: 29). - Din sl. sasĕkŭ, cf. ucr. susik, magh. szuszék (DER).

scáiul Crăciunului - Pom de Crăciun substituit cu un scai (Codru): "Alteori se împodobea doar cu nuci un scai mare, care se numea scaiul Crăciunului. Contribuia la amuzamentul colindătorilor, întrucât era scuturat și nucile cădeau pe masă" (Bilțiu 1996).

scáldă, s.f. - Covată, cadă: "Pruncu-n scaldă țâpure" (Memoria 2001: 105). - Din scălda "a face baie" (< lat. excaladare).

scăldușă, s.f. - Prima baie făcută unui nou-născut; ciupă: "În apa scăldușei se introduc plante de leac și obiecte menite să protejeze copilul, să-i propițieze sănătate, voinicie și frumusețe. Apa scăldușei se scoate din casă cu un anumit ceremonial și se varsă într-un loc curat, de obicei la rădăcina unui pom tânăr" (Stoica, Pop 1984: 116). - Din scălda + -ușă.

scăbórcă, -e, s.f. - Așchie. Atestat doar în Maram. - Et. nec. (MDA).

scânteiúță, -e, (scânteuță), s.f. - (bot.) Numele mai multor specii de plante: răcuină (Anagallis arvensis L.), brumărea (Gagea arvensis), steluță (Aster amellus L.) etc: "Cu streșini de scânteuță / C-am avut multe drăguță" (Antologie 1980: 110). - Din scânteie (< lat. scantillia) + -uță.

sclépț, -i, s.m. - 1. Insectă dipteră, asemănătoare cu musca, de culoare brună, care înțeapă vitele (și omul), pentru a se hrăni cu sângele lor; tăun (Tabanus bovinus). 2. Țânțar (Culex pipiens). Sens exclusiv în Maram. - Cf. srb. školopac (MDA).

sclín, -uri, s.n. - Ugerul oilor și al caprelor (ALR 1971: 354). - Et. nec. (MDA).

sclóptă, sclopte, s.f. - Coajă de dovleac în formă de scoică: "C-am furat un pițiguș / Dintr-o scloptă de harbuz" (Bârlea 1924 II: 260). - Et. nec. (MDA).

scoábă, -e, s.f. - Cârlig, crampon; unealtă de fier de circa 25 cm, cu capetele ascuțite în vinclu; sunt folosite la fixarea butucilor în timpul fasonării lemnului. - Din sl. skoba (Miklosich cf. DER).

scoárță, -e, s.f. - Covor cu urzeală din lână; cergă - Lat. scortea "haină de piele".

scoácă, s.f. - Brânză de vacă făcută din lapte acru încălzit. Scocari, poreclă pentru locuitorii din Peteritea (Lăpuș). - Din scoace "a arde, a răscoace" (< lat. excoguere "a coace").

scociorî, scociorăsc, vb. tranz. - 1. A căuta. 2. A scormoni. 3. A scotoci. 4. A răscoli. - Et. nec. (MDA).

scof, -uri, s.n. - 1. Bârna care leagă stâlpii casei la partea superioară. 2. Acoperiș (Memoria 2001). - Cf. scafă " a scobi cu dalta".

scofârlíe, -ii, s.f. - Țeastă, craniu (în Moisei); curbătă, cuculbătă (ALR 1969). - Din scafă (MDA).

scorbáci, -uri, s.n. - Bici alcătuit din mai multe nuiele cu sfârcurile uneori plumbuite, care servesc ca instrument de tortură: "Ie scorbaciu, mă-mblătește." (Bilțiu 1990: 248). - Cf. zgârbaci (z- + garbaci).

scorúș, -i, s.m. - (bot.) Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile, cu lemn dens, dur și omogen (Sorbus aucuparia L). Lemn câinesc, merișor, pomul ursului, sorb. Se folosește în medicina populară la reumatism, tuse, tuberculoză și boli de sânge (Borza 1968: 163). - Der. regr. din scorușă, "fructul scorușului" (< sl. oskoruša, cf. bg. skoruša).

scovárdă, scoverzi, s.f. - (gastr.) Clătite din aluat dospit, umplute cu brânză și prăjite în grăsime (Bilțiu 1996). Scovergioare de mălai: preparate din făină de mălai amestecate cu sămătișă, ou, sare, bicarbonat și foarte puțină făină de grâu și prăjite în grăsime, iar apoi consumate cu lapte dulce sau acru sau cu lapte de oaie (Faiciuc 1998: 183). "La murguț i dă ovăzu / Mie gura și scoverzi" (Memoria 2001: 80). Scovărzaru, poreclă în Dragomirești (Faiciuc 1998). - Din sl. skovrada "tigaie" (Miklosich, Cihac cf. DER, DEX).

scrábă, -e, s.f. - Cizmă stricată; pantof vechi (Papahagi 1925). - Din ucr. scrab (MDA); Cf. jdd. schkrabes (Țurcanu).

scrádă, -e, (scriadă), s.f. - (bot.) Iarba pe care oile o pasc iarna (Papahagi 1925; Ieud). Șovar, rogoz (Carex pilosa Scop): "(…) toamna târziu, înainte de căzutul zăpezii, (oile) erau aduse la jir și scoadă (iarba mare din pădure pe care zăpada o prinde verde)" (Mirescu 2006: 49). - Et. nec. (MDA).

scribalău, -ai, (scribălău), s.m. - Funcționar, conțopist (Berbești, Desești). - Din scrib (< lat. scriba) + -alău.

scrijé, -ele, (scrijă), s.f. - Felie, bucată: "Și-apoi taie câte-o scrije și dau la prunci" (Papahagi 1925: 316). - Din srb. skriška (Cihac, Titkin cf. DER), din srb. krizati "a tăia". scumptíe, s.f. - (bot.) Arbore cu flori verzi-gălbui, mirositoare; scumpete, scumpătate (Țiplea 1906). Coaja și frunzele se folosesc în vopsitorie. (Med. pop.) Proprietăți antiseptice și astringente (Rhus cotinus L.). - Din pol. skapia.

scuteálă, scuteli, s.f. - Scut, șură, adăpost (în Trans.): "Cocia-o pun în scuteală / Și ruda rămâne-afară" (Bilțiu 1990: 123; Libotin). - Din scut (< lat. scutum) + -eală.

séchereș, -i, s.m. - Căruțaș (Bârlea 1924). - Din magh. szekeres.

secríu, -e, s.n. - Ladă ornamentală mai scurtă decât lădoiul, în care se păstrează hainele de zestre. Secriu de halube = ladă de zestre (Stoica, Pop 1984: 47). - Din magh szekrény.

sehélbe, s.n. - v. săhelbe.

seín, -ă, (sărin, săin), adj. - Oaie albastră, brează, cu alb pe nas (Latiș 1993). Oaie de culoare sură (Antologie 1980). Cu blană de culoare alb-murdar, înspicat cu negru sau maro și negru deschis (Bilțiu 1996). De culoare roșcat-cenușie (Bulgăr, 2002). "Oi, oi, oi, mândre seine". "În lâna țurcanelor negre apar și fire albe, lâna luând astfel un aspect brumăriu" (Georgeoni 1936: 31). - Din sl. sini "livid, vânăt" (Cihac cf. DER).

seleác, -ă, adj. - 1. Sărac. 2. Necăjit, supărat, bătut de doruri: "Și să am un glas să trag / La omuțu cel seleac" (Papahagi 1925: 205). - Cf. sărac.

sérvus, (serbus, serus), interj. - Formulă de salut (specifică în Trans. și Maram.) utilizată și în Austria (servus), Ungaria (szervusz), Slovacia (serbus), Cehia (servus), părțile sudice ale Germaniei, Croația (serbus), Polonia (serwus), estul Sloveniei și vestul Ucrainei. Sensul inițial: "Sunt sclavul tău", "Sunt la dispoziția ta". - Din germ. Servus, lat. servus "servitor, sclav", cf. magh. szervusz (MDA).

sfáră, s.f. - 1. Fum înecăcios. 2. Miros de carne sau de grăsime încinsă (Lenghel 1979). - Din sl. skvara (Miklosich, Cihac cf. DER).

sféter, -e, (sfetăr), s.n. - Pulovăr, bluza. - Din eng. sweater pătruns în lb. germ. din Friesland, dar și în terminologia germană și austriacă a modei din anii '20; azi cuvântul nu se mai utilizează în limba germană (Țurcanu 2005).

síchiș, -ă, adj. - Zgârcit. - Din magh. szükös "rar" (MDA).

sílhă, s.f. - v. sălhă.

simbríe, simbrii, s.f. - Răsplată în bani pentru o muncă sau un serviciu prestat; salariu, leafă: "Te-oi sluji fără simbrie" (Calendar 1980: 71). - Din sâmbră "asociație" (< sl. sŭmbrŭ, "tovarăș") + -ie.

siminíc, s.m. - (bot.) Plantă erbacee cu flori mici, galbene (Helichrysum arenasium). "Pă cel câmp cu siminic" (Papahagi 1925: 259). - Cf. ucr. semenjak (DEX).

sinalắu, sinalauă, s.n. - Construcție anexă pentru depozitarea fânului; șopron. - Din magh. szin "șopron" + -alău.

sirisắu, sirisauă, (serăstrău, firisău), s.n. - Ferăstrău de mână; hiriz: "Sirisău cu pană nouă / Să tăiem deluțu-n două" (Calendar 1980: 62). - Din hiriz (< magh. fűrész, din germ. Führsäge) + -ău.

slad, -uri, s.n. - Resturi de fructe ce rămân după ce se distilează horinca (în Berbești, Ieud, Bârsana); borhot, brohă (ALR 1956: 25). - Din sl. sladŭ, cf. srb. slad, magh. szalad. Sec. XVII (DER).

slátină, -e, s.f. - Apă sărată: "Slatină există în hotarele multor sate, ca Săliștea, Slătioara etc. (Papahagi 1925: 97). Se utilizează în bucătăria tradițională, dar și de leac. - Din sl. slatina.

slăbănoágă, -e, s.f. - (mit.) Personaj al mitologiei locale, întruchipat sub formă de luminițe: "Slăbănoagele le-am văzut cu ochii mei. Așa se arată ca luminele, ca niște lumini aprinse. Apoi tot joacă…" (Bilțiu 1999: 174). "Lumini cu cap de om și joacă noaptea; pe la unu-două noaptea. Io le-am văzut în grădină. Apoi le-am văzut pe lângă râu" (Memoria 2001: 25; Desești). - Din sl. slabŭ și noga "picior" (DER).

sloátă, -e, s.f. - Fulguială, lapoviță; fleșteriță. - Din sl. slota (Titkin, cf. DER).

smolénci, s.f. - Haine păcurărești cernite. Gatiile, smolencele și cămașa sunt înnegrite în modul următor: "Le ferb, apoi le îmbibă cu unt, peste care presară funingine, praf de cărbune sau de galascan; le pun apoi în apă fiartă cu scoarță de arin, după care le ung a doua oară cu unt. Aceasta pentru două motive: spre a fi feriți în tot timpul verii de insecte, întrucât ei nu se schimbă, și în timp de ploaie să le servească drept impermeabile, grație faptului că ploaia alunecă fără să poată pătrunde" (Papahagi 1925: 99). "La ele cine-i păstor? / Tăt tri frați îmbujorați, / În smolence îmbrăcați" (Lenghel 1985: 217). - Din smoli "a unge, a cătrăni, a înnegri" (< sl. smoliti) + -enci.

smúgă, s.f. - v. zmugă.

sobârtíță, -e, (sobârțâță, șobârtiță), s.f. - Grâu amestecat cu resturi și neghină, de dat la păsări (ALR 1973: 827). - Et. nec.

sobór, -oare, s.n. - 1. Adunare, întrunire, consfătuire, sfat. 2. (rel.) Sinod, adunarea clericilor. În exp. a face sobor = a se întruni (pentru a se sfătui). 3. Judecată: "Cu găleata la izvor / Pân-ei or fa’ sobor; / Cu găleata după apă / Pân-ei or fa’ judecată" (Papahagi 1925: 80-81). Atestat în Codicele de la Ieud (1630). - Din sl. sŭborŭ, magh. szobor.

socáciu, (socaci), s.m. - Bucătar . - Din magh. szakács, cf. sl. sokačĭ.

socăcíță, -e, s.f. - Bucătăreasă; persoană angajată să conducă prepararea bucatelor pentru ospăț, nuntă sau înmormântare. - Din socaci + -iță.

sodomní, sodomnesc, vb. tranz. - (înv.) A omorî, a ucide, a nimici, a prăpădi: "Cei mai mari se voroviră / Care cum să-l sodomnească" (Calendar 1980: 13); "Eu femeie nu i-oi si / Mai bine m-oi sodomni" (Ștețco 1990: 213). - Din Sodoma, oraș mitic din Palestina, amintit în Biblie (de obicei, asociat cu Gomora), distrus din voință divină.

sol, -i, s.m. - Om de încredere, trimis special. În expr. sol la Dietă = deputat. (Țiplea 1906). - Din sl. solŭ (Cihac cf. DER).

solgăbirắu, -i, s.m. - (înv.) Funcționar în fosta administrație austro-ungară, pretor, subprefect: "Și ne-om scrie comândău / La domnu solgăbirău" (Bilțiu. 1990, 8). - Din magh. szolgabiró "pretor".

solomấzdră, adj. - (ref. la capre) Pestriță (Precup 1926). Vezi sălămâzdră. - Din salamandră (ref. la culoarea pielii).

solovấrv, (sovârv), s.n. - (bot.) Plantă erbacee perenă aromatică, cu flori roșii-purpurii (Isatia tinctoria L). Iarbă văpsătoare, boitoriu, drobușor: "Solovârv s-o scuturat / Fetele s-o măritat" (Bilțiu 1990: 190). Se folosește contra gălbezei la oi (Borza 1968: 89). Plantă din fierberea căreia se extrage culoarea roșie, întrebuințată la coloritul țesăturilor (Papahagi 1925). - Din srb. suhoverh (MDA).

somná, somnez, vb. tranz. - A dormi, a trage un somn (Papahagi 1925). "Singur nu se folosește, numai în legătură cu cuvântul somn: am somnat un somn bun" (Țiplea 1906). - Din somn (< lat. somnus).

sor, -uri, s.n. - Șoric (de porc). - Cf. lat. solum "talpă" (MDA).

sorbáncă, s.f. - Găleată (Papahagi 1925). Vas de lemn folosit de păcurari la stână. Atestat doar în Transilvania de Nord. - Din sorbi "a bea puțin" (< lat. sorbere) + -ancă.

sormojác, s.n. - Strujac, saltea: "Joacă lelea cum i dracu, / Se-nvăle cu sormojacu" (Memoria 2004: 1.099; Cicârlău). - Din magh. szalmazsák "saltea".

sorozláș, -uri, s.n. - (mil.) Recrutare: "Vut-o bate Dumnezeu / Soroslașu de la Ceu" (D. Pop 1978: 118). - Din magh. sorozás "recrutare".

sosínă, -e, s.f. - (bot.) Plantă; osul iepurelui, asudul calului, buruiană de lângoare, sălășitoare (Onoris arvensis L). Frecvent utilizată în medicina populară ca afrodisiac și contra herniei și lungoarei (tifosului). Se dă și la vite când urinează sânge și când se încuie (Borza 1968: 120). - Et. nec. (MDA).

soțíe, soții, s.f. - Tovarăș, ortac, însoțitor: "Hei, voi, soțiile mele, / Pe mine mi-ți omorî" (variantă a Mioriței, Hărnicești, 1970). - Din soț (< lat. socius) + -ie.

sovấrv, s.n. - v. solovârv.

spágmă, -e, s.f. - Tort de cânepă sau in depănat (Papahagi 1925). - Cf. spegmă.

spátă, spate, s.f. - Piesă la războiul de țesut, prin care se trec firele de urzeală. - Lat. spatha.

spânz, -i, s.m. - (bot.) Plantă erbacee toxică, cu flori roșii. Se folosește în medicină (inclusiv în medicina veterinară) (Helleborus purpurescens). - Cuvânt autohton (Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

speteáză, speteze, (spetadză), s.f. - (bot.) Pipirig. Termen atestat în Maramureș și Sălaj (ALR 1961: 637). - Din spată (ref. la spetează, "spătarul scaunului", care mai demult se împletea din fire uscate de pipirig) + -ează.

spénțer, s.n. - Veston scurt până la talie. Atestat doar în Maram. - Din germ. Spenzer (MDA). sprijoánă, -e, s.f. - Reazăm, sprijin: "Nu vreau alta mândrului / Fără masa cucului / Și sprijoana vântului" (Bârlea 1924 II: 76). - Din sprijin (< sl. sŭprenženŭ) + -oană.

spúză, -e, s.f. - Cenușă fierbinte amestecată cu jăratic; șperlă (ALR 1971: 292). - Posibil cuvânt autohton (Brâncuși 1983); Lat. *spudia (=spodium) (Philippide, Capidan, Tiktin, DEX).

spuzár, -e, s.n. - Lemnul cu care se scormonește în spuză. - Din spuză + -ar.

staigăr, -i, s.m. - (min.) Supraveghetor, maistru, care conduce un sector într-o mină: "El a ținut cu lucrătorii că s-au dus la șteigări, care-o fost mai mari peste mină și le-a spus câți bani să le dea la lucrători" (Bilțiu 1999: 274). - Din germ. Steiger "maistru miner".

stalấș, -i, (stălâș, astalâș), s.n. - Tâmplar. - Din astalâș (< magh. asztalos "tâmplar").

stan, s.m. - 1. Partea inferioară a cămășii (Papahagi 1925). Poalele de la cămașa femeiască (Lenghel 1979). 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: "Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de pt’iatră" (Papahagi 1925: 264). 3. Stan, nume de familie frecvent în Săpânța. - Din sl. stanŭ "ședere, oprire", part. lui stati "a fi" (Titkin, Candrea cf. DER, DEX). Ref. la (3) Stan < stană "stâncă", ref. la o legendă locală care vorbește despre bărbatul prefăcut în stâncă de dragul zânei Săpâncioara; dar poate fi și der. din Stanislav.

stároste, starosti, s.m. - Persoană care conduce ceremonia nunții: "Mai mare" (Papahagi). - Din sl. starosta (DEX).

stat, -e, s.n. - Avere, situație materială: "Dint-al meu bine și stat / Supărarea mi-i fârtat" (Bârlea 1924 II: 456). - Din sta "a avea" (< lat. stare) + -at.

stául, -e, s.n. (staol, staor) - Adăpost pentru oi, în câmp sau lângă casă; târlă: "În staol stau oile unui singur om; în târlă stau oile mai multor stăpâni" (ALR 1971: 376; Strâmtura). - Lat. stab(u)lum (Graur 1980).

stávă, stave, s.f. - Herghelie. "Avea stâni de oi, ciurdă de vaci, stavă de cai" (Lenghel 1979: 198): "La stavă și-o d-alergat, / Murguțu și l-o luat" (Bârlea 1924 II: 51). - Cf. alb. stavë (DEX).

stăláj, -e, (stălajă, stelajă), s.n. - 1. Raft în cămară. 2. Dulap închis cu uși în față și cu picioare foarte scurte (Lăpuș). Piesă de mobilier utilizată pentru păstrarea alimentelor (oale cu lapte, slănină etc); își avea locul în tindă sau în cămară, pe podea (Mirescu, 2006). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei: stălajă (DRT). - Din germ. Stellage "raft, etajeră".

stăorí, stăoresc, vb. tranz. - A stabili stâna (într-un loc anume). - Din staul / staor "adăpost pentru oi" + -ori.

stărostí, -esc, vb. tranz. - 1. A peți (prin staroste). 2. A fi staroste. - Din staroste.

stărpár, -i, s.m. - Păcurar pentru oi (fără lapte). - Din sterp + -ar.

stătút, stătuturi, (stătământ), s.n. - Casa, curtea cu acareturile, dar și grădina de lângă casă (Dăncuș 2010): "O șădzut în stătutu lor" (Papahagi 1925; Săpânța). -Din sta "a locui" (< lat. stare) + -tut.

stăvár, -i, s.m. - Păstorul / cel care păzește caii de la stână. - Din stavă "herghelie" + -ar.

stăvăríște, -i, s.f. - Coliba stăvarului, a celui care păzește caii. - Din stăvar + -iște.

stâlcí, stâlcesc, vb. tranz. - A măcina, a strivi, a zdrobi, a mărunți: Cartofii fierți în coajă "îi stâlcem pân mășâna de lemn de stâlcit picioici" (Memoria 2001: 39; Desești). - Din sl. sŭtlačiti (DEX).

stâlpáre, stâlpari, s.f. - Ramură verde; ramură de salcie ce se împarte la biserică în Duminica Florilor: "Frunză verde de stâlpare / S-o spălat mândrele-n vale" (Bârlea 1924 I: 215); "La toarta păharului / Scrisă-i raza soarelui / Și stâlparea mărului" (Bilțiu 1990: 40). - Probabil din lat. *stirparia (< stirps, -is) (DEX).

stâmpăráre, stâmpărări, s.f. - Alinare, potolire, domolire: "Că horile-s stâmpărare / La omu' cu supăr mare" (Calendar 1980: 52). - Lat. *ex-temperare.

stânáș, -i, s.m. - Proprietar de oi cu stână. - Din stână + -aș.

stấnă, stâne, s.f. - Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului, unde se adăpostesc, pe timpul nopții, oile și păstorii. Stâna se constituie la "ruptul sterpelor", când are loc însâmbrirea și măsurișul laptelui. Stâna este alcătuită din coliba păcurarilor, ridicată "în furci", unde se așeza și vatra, din comornic, staulul oilor, în dosul colibei și strunga oilor, în față (după Dăncuș 1986: 49). După tipul de asociere: stâna pe cumpene (sistem clasic, autohton) și stâna pe fonți (sistem introdus de evrei). ■ (Top.) În Stânești, La Stânești, Preluca Stâneștilor, top. în Dragomirești (Faiciuc 1998). - Sl. stana "oprire", de la stati "a sta", cf. srb. stan "colibă de păstor", stanar "păstor", rus. stan "stație" (Densusianu, Titkin, Rosetti cf. DER); "Este un cuvânt tipic păstoresc, general și străvechi în limbă, dar cu obârșie deocamdată echivocă; posibil autohton. Cei mai mulți filologi l-au considerat slav (ca împrumut arhaic), alții însă l-au declarat autohton, tracodacic. Dintr-un traco-dacic *stana (rad. i-e, *stā "a sta, stațiune, loc de ședere"), ușor putea să derive rom. stâna" (Russu 1981: 388-389); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Russu 1981, Brâncuși 1983); Cuvânt românesc preluat de srb. sloveni (stira) și magh. (esztena) (Macrea 1970: 13; Bakos 1982).

stấnjen, -i, (stânjenel, stânjărel), s.m. - 1. Veche unitate de măsură pentru lungimi: "Doamne, mult tu ai muncit / Pântr-un stânjen de pământ" (Memoria 2001: 115). 2. (bot.) Plantă erbacee perenă, cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene (Iris pumila, Iris florentina). Coada cocoșului (Iris germanica) (Borza 1968: 88). - Din sl. sežinĭ, probabil contaminat cu sŭteženŭ "întins", cf. rus. seženi (DER); Din bg. stă(n)žen (DEX).

steág, -uri, s.n. - Drapel, stindard. a) Steag din spice de grâu, obicei agrar păstrat în zona Lăpuș: "Cununa și steagul erau duse cu alai de pe ogor până în sat de o fecioară și un flăcău" (Stoica, Pop 1984: 112). b) Steag de nuntă: "Apoi la nuntă treabă să hie un steag. Steagu-i făcut din pânzătură roșie și cu mn'educ alb. Apoi steagu de nuntă îl fa’ la fecior care n-o mai fo însurat" (Papahagi 1925: 318). - Din sl. stĕgŭ, cf. rus. stjag (DER).

stelájă, s. n. - v. stălaj.

stélniță, -e, s.f. - Ploșniță (Acanthia lectularia). Stelnițe, poreclă pentru locuitorii din Checiș. - Din sl. stĕnica.

sterejấie, (steregie, șterejie), s.f. - Cenușa ce se depune pe horn. Funingine (ALR 1971: h 293). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). - Cuvânt autohton (Russu 1981).

sterp, stearpă, adj. - 1. Nefertil, neproductiv, neroditor. 2. (Vacă oaie) Care nu dă lapte. - Cuvânt autohton (Russu 1981), cf. alb. shterpe; Cuv. rom. preluat în magh. (szterp) (Bakos 1982).

sterpár, -i, -e, s.m., s.n. - 1. Păcurar care păzește oile sterpe, miorii și berbecii. 2. Loc îngrădit la stână pentru oile sterpe: "În strunguța oilor, / În sterparu sterpelor" (Ștețco 1990: 91-92). - Din sterp + -ar.

stog, -uri, (stoh), s.n. - Claie de paie, snopi de grâu, care se termină cu un vârf conic: "Di pă znop pă cruce, / Di pă cruce pă stog" (Bilțiu 1996: 380). - Din sl. stogŭ.

stólnic, -i, s.n. - (gastr.) "Pt'ită de grâu ce se duce la biserică"; pâine mare și frumoasă, pe care sătenii o mănâncă în ziua de Anul Nou (Papahagi 1925): "Colac mare, frumos ornamentat cu flori și diferite însemne: pomu' vieții, soarele, stelele etc., care se ține tot timpul sărbătorii pe masă, ca simbol al belșugului și bunăstării" (Memoria 2001: 17). ■ "Când se pregătesc bucatele pentru sărbători, din primul aluat se face un stolnic, în care nu se pune nimic (nu se umple cu nimic) și care este împodobit cu diferite motive făcute tot din aluat". "În dimineața de Anul Nou, capul familiei taie felii din stolnic și le dă la fiecare membru al familiei, precum și la fiecare vită cornută, pentru a avea noroc și a fi feriți de boală" (Calendar 1980: 9). - Din sl. stolĭnikŭ "șef bucătar boieresc".

străiște! - (înv.) Noroc!; Să trăiești!: "… și era foarte cu norocu și cu străiște mare la războaie…" (Dariu Pop 1938: 50; Fericea). "Se folosește și astăzi în unele locuri din județ ca exclamație la ciocnirea paharelor: striște și noroc! (idem; la glosar, 155). - Din trăi (< sl. trajati).

strámă, -e, s.f. - Scamă; fir destrămat dintr-o țesătură. - Cf. destrămătură (< lat. *distramare, cf. tramă "urzeală").

stránă, -e, strani, s.f. - Băncile așezate în dreapta și în stanga iconostasului, destinate cântăreților, într-o biserică ortodoxă. - Din sl. strana.

străjuiác, -i, (străjiac, străjâiac, strejiac), s.m. - Mânz de un an (ALR 1971: 369). - Cf. străjnic (< sl. strijik) (MDA).

strămătúră, -i, s.f. - (înv.) Lână toarsă și vopsită în diferite culori, folosită la țesut covoare, la cusut: "Cu struțuri de strămătură" (Bârlea 1924 I: 106). - Din stramă + -tură.

strămóină, -e, s.f. - Pământ arabil, lăsat nearat ca să se odihnească (Budești, Rozavlea, Săcel, Borșa). Moină (ALR 1973: 787). - Din stră- "care indică vechimea" (< lat. extra) + moină (din moale).

strănitoáre, -ori, s.n. - (med.) "Loc de sub piele unde se adună sângele rău și-i bine să se tragă pân' ea, cu acu, un șir albastru" (Faiciuc 1998: 102; Dragomirești). - Et. nec.

strấgă, strâgi, s.f. - (mit.) Duh rău: "Dzână slăbănoagă" (Papahagi 1925); "În capătul satului a foc joc de strâgi…" (Bilțiu 1999: 184; Oarța de Sus). - Lat. striga, cf. alb. štrigë "vrăjitoare" (DER).

strâgói, s.m. - (mit.) Duh rău; apariție fantomatică: "Și moroii, / Și strâgoii, / Și d’eot’itorii" (Papahagi 1925: 283). - Din strigă + -oi.

strâmsuréa, s.f. - (bot.) Termen consemnat în Maramureș (în 1936) pentru iarba faptului, sclipeți, scrântitoare (Potentilla erecta). Se folosește în medicina populară la "strânsură la coș" și contra bătăturilor (Borza 1968: 137). - Din strânge (< lat. stringere), cf. strânsoare.

strânsúră, -i, s.f. - Adunare, mulțime: "Și numai pe la strânsuri, / Cu struțuri de strămături" (Bârlea 1924 I: 106). - Din strânge (< lat. stringere), cf. strâns "adunat" + -ură.

streájă, streaje, s.f. - Bucăți de lemn de stejar, la baza stâlpilor centrali ai porților maramureșene; au rol de legătură, dar și de a feri stâlpul de loviturile roților de care; căței, pripon. (Nistor 1977: 22). - Din sl. straža.

strejiác, s.m. - v. străjuiac.

strepezí, strepezesc, vb. refl. și tranz. - A produce o senzație de iritare în regiunea dinților și a mucoasei bucale, din cauza consumului de fructe acre: "Ori ți-o strepezit dinții" (Memoria 2001: 64). - Probabil din lat. *extorpidire (< torpidus) (DEX).

streșâná, streșân, (stresina), vb. intranz. - A strănuta (Papahagi 1925; ALR 1969: 67). - Et. nec.

strigătúră, -i, s.f. - Specie a liricii populare, în versuri, cu caracter satiric; chiuitură. După unii autori, o reminiscență a procesiunilor dionisiace, când totul era permis; "se cultiva vorba pe șleau, expresia batjocoritoare ce îmbracă formele strigăturilor noastre populare" (Nițu 1988: 23): "Haideți, fete, la căline, / Că la gioc nu vă ie nime; / Sunteți multe ca iarba / Și bătrâne ca mama" (Papahagi 1925: 220). - Din striga (< lat. *strigare) + -ătură.

stroh, -uri, s.n. - Resturi de paie. - Din germ. stroh "paie".

strohoí, strohoiesc, vb. refl. - 1. A se scutura de stroh. 2. "Când să scutură cineva, să ține măreț" (Papahagi 1925): "Nu te, bade, strohoi, / Nu-s a tăi boii popii" (Papahagi 1925: 227). - Din stroh + -oi.

stropșeálă, stropșeli, s.f. - (med.) Epilepsie; ceas rău (Bârlea 1924), baiu cel mare: "De aici și pân la voi / Să ai stropșele și nevoi" (Bârlea 1924 II: 340); "Celor apucați de stopșeală li se făceau băi la șezut cu zeamă de iarba fiarelor (drosera)" (Calendar 1980: 114). - Din stropși + -eală.

stropșí, stropșesc, vb. tranz și refl. - 1. A strivi, a prăpădi, a nimici. 2. A poci, a (se) deforma, a (se) schimonosi: "Că baiu al rău l-a stropși, / La mine de n-a zini" (Calendar 1980: 121). Din sl. stroșiti.

strujác, -uri, -ace, s.n. - Saltea umplută cu paie, fân sau pănuși și acoperită cu pânză. - Din germ. Strohsack "saltea de paie".

strungáș, -i, s.n. - 1. Ajutor de păcurar: "Fiecare stână mai are câte un strungaș, de regulă un copil, care are datoria să mâie oile pe strungă, la muls" (Precup 1926: 9). În plus, "ajută baciul în stână sau, alături de păcurar, păzește sterpele. El este ucenicul stânei" (Georgeoni 1935: 78). 2. Persoană cu dinți rari (ALR 1969: 80). - Din strungă "deschizătură, portiță" + -aș.

strúngă, -i, s.f. - Portiță prin care trec oile, câte una, la muls. - Cuvânt autohton (Russu, Brâncuși, Rosetti), cf. alb. strungë; Cuvânt rom. preluat în slovacă (strunga) și magh. esztrenga (Macrea 1970: 15 și 19).

struț, -uri, s.n. - Buchet de flori (la pălărie) (Papahagi 1925): "Frunză verde, măr, măruț / Toți feciorii poartă struț" (Calendar 1980: 94); "Nu se putea pomeni la intrarea în ceata de colindători fără struț, la căciulă. În componența lui intrau flori de iarnă: brad, busuioc, sarasău. În ultima vreme, datorită degradării obiceiului, locul struțului vegetal a fost luat de struțul de hârtie" (Bilțiu 1996). - Din germ. Strauβ "buchet".

stúhăt, s.n. - Pădurice deasă; sâlhă, znidă (ALR 1973: 545): "Stuhăt este o pădure deasă din aceea de loză, pe lângă apă" (Bilțiu 1999: 224). - Din stuh "stuf" (< lat. *styphus = stypa + typyhe).

stup, -i, s.m. - Deșirătură în partea de jos a poalelor țărănești; încrețitură la poale, în formă de romb (cf. fagurele de albină): "Lăsați-mi mâna dreaptă / Ca să-m ridic rochia / Ca să-m slobod io stupii / Să-m jelească părințî" (Bilțiu 1990: 174). - Lat. *stypus; Cf. gr. stupos.

stupúș, s.n. - v. astupuș.

stur, -i, s.m. - 1. Țurțure, chiciură de gheață, promoroacă. Valea Sturului, pe cursul superior al Văii Firiza. Pârâul prezintă patru cascade, în care apa se prăvălește cu zgomot de la înălțimea de 5+8+11+19 m (Meruțiu 1936: 34). 2. Stivă de sare de proastă calitate. 3. Zgură. 4. (med.) "Puncte roșii, care ies pe față, după bărbierit, din cauza briciului" (ALR 1969: h 55; Faiciuc 1998: 102). - Lat. stylus.

sturz, -i, (sturdz), s.m. - (ornit.) Pasăre călătoare cu pene galbene și negre; grangur. Termen atestat în Ieud, Dragomirești, Moisei și Borșa (ALR 1973: 602). - Lat. turdus.

sucitór, sucitoare, s.n. - Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat; răzvalcă: "De-ai nouă sucitoare, / Nouă tocănoauă" (Papahagi 1925: 297). - Din suci (< sl. sukati).

sudálmă, sudălmi, s.f. - Înjurătură, ofensă, ocară. - Din magh. szidalom (Cihac, Galdi cf. DER).

suduí, suduiesc, vb. intranz. - A înjura, a mustra, a dojeni: "Mamă, nu mă sudui, / C-așă umblă tinerii" (Calendar 1980: 43). - Din magh. szidni.

súgnă, (sucnă, sumnă), s.f. - "Se mai numește rochie, dar în realitate e o fustă din material fabricat, stofă de lână sau mătase. Cu timpul, a înlocuit zadiile. Fuste lungi, crețe, din cașmir înflorat, iar mai recent din stofă sau catifea. La sucnă se poarte în continuare cămașa maramureșeană" (Bănățeanu 1965: 121): "Cu tropotu cizmelor, / Cu poalele sucnilor" (Bilțiu 1996: 77). - Din sl. sukno "postav", de la sukati "a răsuci" (DER); Din magh. szoknya "fustă" (Țurcanu).

sumán, -e, s.n. - Haină lungă, confecționată din postav gros: "În general, sumanul era piesa de port a săracului, în satele în care se purta și guba." (Bănățeanu 1965). La fel ca și guba, sumanul se purta preponderent iarna, însă era o piesă obligatorie la cununie și la jocul din sat, indiferent de anotimp: "De curg sudorile din pereți și tot pun gubă sau suman". - Din rus. sukman (< sl. sukno "postav").

surcălắu, surcălauă, (surcalău), s.n. - Ac mare de oțel pentru găurit / cusut hamuri, piei (Memoria 2001); sulă. 2. Bucată de fier sau sârmă folosită la curățarea lulelei: "Bătrânul scoase pipa din jașcău, o curăță pe dinăuntru cu surcalăul…" (Memoria 2004-bis: 1244). - Din magh. szurkáló (MDA).

suretí, suretesc, vb. tranz. - A recolta via. - Din sureti.

suréti, -uri, s.n. - Strânsul strugurilor; se organizează în general la mijlocul lunii octombrie: "La suret'i participă, alături de membrii familiei, și cei care au executat lucrări în vie. Mai sunt invitați prieteni de familie. Aceștia sunt serviți cu horincă, pancove și alte mici gustări" (Memoria 2002; Cicârlău). - Din magh. szüret (MDA).

susán, -i, s.m. - Partea de sus a satului; oamenii din zona respectivă. Apelativ frecvent în satele din Maramureșul istoric (Rona de Sus, Vișeu de Sus, Săliștea de Sus). - Din sus "loc mai ridicat sau mai înalt; deasupra" (< lat. susum) + -an.

sușigát, -ă, adj. - Lipsit (de ceva): "Casa noastră-i sus, la șatră / Și de multe-i sușigată; / Și de pâine, și de sare / Și de câte-s pe sub soare" (D. Pop 1970: 176). - Din magh. szükséges "necesar" (Țiplea 1906).