Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Litera N

←Litera M

Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș de Dorin Ștef Litera N

Litera O→

nacabắu, nacabei, adj. - Zăpăcit, distrat, năuc (Gh. Pop 1971: 43). Atestat și în satele din dreapta Tisei (DRT). Termen cu circulație intensă în Moldova. - Cf. macalău (MDA).

nádă, -e, s.f. - (bot.) 1. Trestie. 2. Papură. - Din magh. nád.

naft, (naftă), s.n. - Petrol lampant; opaiț, dohot, gaz, fotoghin (ALR 1971: 330). - Din sl. nafta (DER, DEX).

nahắu, -ăi. s.m. - Nătărău: "Măieran de lângă tău, / Bată-te focu, nahău" (Bârlea 1924: 90). - Et. nec.

nap, -i, s.m. - (bot.) 1. Plantă furajeră (Brassica napus). 2. Sfeclă roșie (în Petrova); burac. 3. Cartof (în Borșa). 4. Gulie (în Săpânța, Dragomirești, Vișeu). - Lat. napus.

naș, s.m. - v. nănaș.

nat, s.m. - 1. Individ, om, persoană. 2. Rudă, rudenie, familie. 3. Mulțime. În societatea feudală românească, "la baza piramidei sociale se afla stratul opiniei publice, alcătuit din mulțime, din natul satului; urma stratul cetei de feciori, stratul cetei de oameni vrednici, respectiv stratul cetei de bătrâni, din care erau aleși căpăteniile satului" (Vulcănescu 1985: 214). - Lat. natus "născut", cf. lat. nati "progenitură, urmași"; Termenul se întrebuința în lat. pop. cu funcția substantivală pentru "copii de ambe sexe" în raport cu părinții. Sensul etimonului l-a păstrat mai bine dialectul aromân și romanitatea apuseană. În dial. daco-român este atestat, rar, și sensul de "copil" sau "născut, fiu". Sensul de "persoană, ființă, individ" s-a păstrat în expr. tot natul = toată lumea, fiecare, cu toții (Scurtu 1966: 65-66).

năbálă, năbale, s.f. - Arătare, ființă monstruoasă: "... nici Omu Apei, nici Fata Pădurii și nici un fel de năbăliță nu mai umblă" (Bilțiu 1979: 161; Oncești). - În relație cu bală "monstru, fiară", prin contaminare cu namilă "uriaș".

năclád, năclazi, s.m. - 1. Buștean, buturugă, butuc: "Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent" (C.C. 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așează la marginea focului: "La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars..." (Bilțiu 1999: 168; Giulești). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții (Bilțiu 1999). 4. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: "Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră" (Georgeoni 1936: 73). - Cf. sl. naklada "a îngrămădi" (DER).

năclắu, năclaie, s.m. - Cureaua de la gâtul calului de care se leagă lanțurile de la rudă (Ieud). - Et. nec.

nădăí, nădăiesc, vb. intranz., refl. - A lua seama, a se dumiri, a se lămuri, a înțelege, a pricepe: "Dzua șuer păsărește, / Nime nu să nădăie, / Nici tata nu mă găse" (Țiplea 1906: 426). - Din sl. nadayati (MDA).

nădușí, nădușesc, vb. intranz. - 1. A transpira. Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). 2. A înăbuși, a sufoca, a strangula: "Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme" (A. Radu 1941: 16). - Din sl. neduh, ucr. naduha (DER).

năfrámă, năframe, s.f. - 1. Batic, pânzătură. 2. Batistă; șărincuță, pânzăturică, japcandău. - Din tc. mahrama.

năjít, (năjât, nejit, nejid, nejât), s.n. - 1. (med.) Nume generic dat nevralgiilor, durerilor de dinți, inflamațiilor urechii etc. (Bârlea 1924; Țiplea 1906: Papahagi 1925): "Nejid pă strigare, / Nejid pân poteca cea mare" (Papahagi 1925). 2. Afecțiune care apare la juninci, la prima gestație: "Ugerul se face ca piatra și începe să se umfla tot corpul animalului. Pentru tratament se aplică comprese cu apă rece, apoi se afumă animalul cu putregai de răchită aprins și se fac frecții cu usturoi. În timp ce se afumă, se descântă: Nejâte, / Pricăjâte, / Ieși de unde ești" (Memoria 2004: 1073). 3. Rău, necaz, boală: "Nejâtu-i de nouă feluri: / Luat pân didioti, / Luat pân supărare, / Luat pân pofta cea mare..." (Calendar 1980: 125). - Din sl. nežitu (DER).

nămí, nămesc, (nămn'i), vb. refl. - A se tocmi, a se angaja cu plata pentru o anumită perioadă: "Eu cu cât nu m-oi plăti, / Slujnicuță m-oi nămi" (Bârlea 1924 II: 66). - Din năiem (înv., "chirie" < sl.) (DEX).

nănáș, -i, (naș), s.m. - Persoană care ține pruncul în brațe în timpul botezului (naș de botez) sau care asistă, în calitate de martor oficial, la cununie (naș de cununie). În Munt., Olt. și sudul Mold. se folosește apelativul naș, iar în Banat, Trans., Maram. și nordul Mold. nănăș: "Mere de nănașă mare: / Pe cei miri de cununat, / Pe cei mici de botezat / Și-a si de cinste la sat" (Calendar 1980). - Lat. nunas, nun.

nănășí, -esc, (năși), vb. intranz. - A-i fi cuiva naș; a sta de naș (la cununie sau la botez). - Din naș.

năpấrcă, năpârci, s.f. - Specie de șopârlă lipsită de membre, acoperită cu solzi strălucitori (Anguis fragilis); șarpe orb, șarpe de sticlă. Semnalată în Maramureș, în M-ții Rodnei, Valea Vaserului, Igniș, Pietrosul Rodnei. Are ca habitat optim fânațele montane, din care cauză multe exemplare sunt tăiate în perioada cositului (Ardelean, Bereș 2000: 112). - Cuvânt autohton (Russu, Brâncuși, Rosetti), cf. alb. neperke.

năpârcós, -oasă, adj. - Răutăcios, veninos (Memoria 2004). - Din năpârcă + -os.

năpostí, (năpusti), vb. tranz. - A elibera, a da drumul, a slobozi (Papahagi 1925). A da voie cuiva să intre undeva, ori să se depărteze (Țiplea 1906): "Năposti-m mâna stânga" (Papahagi 1925: 246); "Năposti-mă, soră-n casă" (idem, 251). - Din sl. napustiti "a porunci" (Tiktin).

nărădí, nărădesc, vb. intranz. - A aștepta (pe cineva); a agodi (Papahagi 1925). - Et. nec. (MDA). nășí, -esc, vb. intranz. - v. nănăși.

nătântóc, -oacă, adj. - (înv.) Prost, nătâng (Papahagi 1925; Săcel); bădăran, ursuz. - Cf. nătâng.

năturní, năturnesc, vb. tranz. - A urmări pe cineva (Papahagi 1925; Lenghel 1979). - Cf. înturna (MDA).

năvấscă, s.f. - v. neviscă.

năzdróg, -oage, s.n. - (mag.) Obiect magic cu rol de vehicul aerian. Probabil un soi de măturoi năzdrăvan, precum în basmele populare: "Când aduceau pe sus, babele descântau în pielea goală su' horn. Luau din toate vadurile ape, bolovani și surcele și le serbe-ntr-o oală (...). Și de unde-l găsé, cu năzdrogu-l aducé. Îl prindé și-l aduce călare pă năzdrog. Înfijé cuțâtu-n pământ și atuncia să lăsă năzdrogu (Bilțiu 2001: 268; Borșa). - Probabil din drug "bucată de lemn”.

neá, s.n. - Zăpadă: "Ce stai, voinice,-n cărare? / Suflă vânt și neaua-i mare" (Bilțiu 1996: 357). - Lat. nex, nivis; "În fața vigoarei exotice pe care o aduce noutatea elementului lexical slav (zăpadă), uzata formă latină nea a început să cedeze din teren" (Papahagi 1925 Cursuri: 65).

neám, -uri, s.n. - 1. Popor, națiune. 2. Rudă, rudenie, familie. "Neamul, familia mare, patriarhală și virilocală" este instituția de bază a societății tradiționale maramureșene (M. Pop): "Hai la popă să videm / Care din ce neam suntem; / Di la popă la-mparatu, / Că nouă ni-i neam tot satu" (Bilțiu 1990: 115); "Tătă lumea-i dintr-un neam, / Numa eu pe nimeni n-am" (Ștețco 1990: 199). ■ "Neamul era format din două jumătăți: cei vii și cei morți, strămoșii, după cum lumea se împarte în două: lumea albă și lumea de dincolo (M. Pop 1980: 10). - Din magh. nem "gen, specie, sămânță, soi, viță" (propus de Cihac și Tiktin, preluat de DEX); "E posibil ca rom. să provină direct din sl. němǔ "barbar" (DER); Cuv. rom. preluat în magh. (nyám) (Bakos 1982: "Román eredetu").

neálcoș, -i, (nialcoș), adj. - 1. Elegant, aranjat, dichisit: "Curticele nelcoșele, / Tăt să șadă domnii-n ele" (Bilțiu 1990: 4). 2. (despre oameni) Mândru, orgolios. - Din magh. nyálcos.

nelcoșíe, (nelcoșag), s.f. - Fală, laudă, mândrie: "Bădișor, față roșâie, / Lasă-te de nelcoșâie" (Memoria 2001: 100). - Din nealcoș + -ie.

neámț, nemți, s.m. - 1. Austriac (Bârlea 1924): "Doamne, bate neamțu-n drum / C-o luat ce-o fost mai bun" (Bârlea 1924 II: 102); "Măi, neamțule de la Beci" (idem, 133), unde Beci = Viena. "Până ce am păstrat încă amintirea domniei austriece, domnul și neamțul, în mintea țăranului, se identifică" (Țiplea 1906). 2. Par cu clenciuri acoperit cu trifoi pentru uscat (Faiciuc 1998: 167; Dragomirești). - Din sl. němǐcǐ, din němǔ "barbar", cf. neam (DER).

nedéie, nedei, s.f. - 1. După înțelesul popular de azi, reprezintă "vârfuri goale, fără păduri, acoperite cu pășuni întinse de ierburi și mușchi". 2. Bătrânii mai povestesc despre vestitele târguri de vite care se țineau pe munte (pe Rodna), pe la Sf. Ilie Proorocul. Pe Nedeia Grajdului (1855 m.), Nedeia Șasă (1700 m.), Nedeia Bârledelor și Nedeia Mică se pot urmări și acum drumurile pe care veneau maramureșenii și moldovenii cu carele. Acolo, sus, pe nedei, se făcea schimbul de mărfuri între locuitorii deferitelor provincii (Morariu 1937: 11). Într-un document din 30 aprilie 1736 se pomenește despre existența "din timpuri străvechi" a unei întâlniri anuale care are loc de Sf. Petru și Pavel (29 iunie) la locul numit Stog (Știol) și unde "multă lume din Moldova și Polonia se adună sub formă de târg, vinde și cumpără diferite produse și se distrează". În 1738 târgul se desființează printr-un ordin al autorităților comitatului Maramureș. Tradiția se reia în 1968 sub forma Festivalului folcloric Hora de la Prislop (v. Tomi 2005, 84). - Din sl. nedélja "duminică", ceea ce înseamnă că, la început, bâlciurile numite astfel se făceau duminica (Iordan 1963: 52).

negurá, vb. intranz. - "Când trăiești rău cu fămeia" (Papahagi 1925). - Din negură "ceață" (< lat. nebula).

némeș, -i, (nemiș), s.m. - 1. Denumire dată în Transilvania, în Evul Mediu, nobililor mici și mijlocii. În Maramureș, "țăran cu rang de noblețe" (Dăncuș 1986): "Sub raport social, maramureșenii se împart în două categorii distincte: țăranul de jos și nemeșul. Această distincție nu e însă de natură economică, ci morală, de noblețe familială: sunt familii de rând, cu averi; aceasta însă nu le dă și dreptul de a fi și nemeși, nobile". Nemeșul este țăranul (și urmașii lui) care a fost onorat cu diferite titluri de noblețe din partea conducătorilor imperiului austro-ungar (Papahagi 1925: 86-87). Astfel de titluri de noblețe se primeau, de regulă, în urma unor acte de vitejie în confruntări militare. Nemeșii "o tăiat pădurea pă tătari. Acia n-o plătit impozit la stat multă vreme" (Ștețco, 1990 - referitor la evenimentele din 1717, când maramureșul conduși de Lupu Șandru au nimicit armata tătarilor în Strâmtura Cheia de sub Prislop). 2. Nemeș-birău = primar nobil: "Înainte de 1848, biraiele se alegeau numai dintre nobili, pentru aceea aveau titulatura de nemeș" (Bud 1908). Ulița nemeșilor, în Odești-Codru - "aici ședeau nemeșii, adică oamenii liberi, cu stare" (Odobescu 1973). - Din magh. nemes.

nemneșíg, -uri, (nemneșâg, nemneșag), s.n. - 1. Noblețe: "O căpătat n'emn'eșâg, nu le-o poruncit n'ime" (Ștețco 1990: VII). 2. Clasa nobililor, a nemeșilor: "Când o călcat împăratul țara, apoi tot n'emn'eșigu o pt'icat șî o fo' una cu tății" (Mitru Dunca, 100 ani, Sârbi, 1920, cf. Papahagi 1925). - Din magh. nemesség.

nemnicí, nemnicesc, vb. refl. - A se strica, a se distruge: "A me s-o nemnicit, o vacă. I-o luat laptele. O fost fătată de tri săptămâni și numa am văzut că n-are lapte, că-i scade laptele, până n-o fost deloc" (Memoria 2004-bis: 1283). - Din nimic (< lat. nemica), cf. nimici.

nemuríc, s.m. - v. nimuric.

nenerí, neneresc, (nineri), vb. tranz. - A alinta, a mângâia. - Creație expresivă.

nenerít, -ă, (ninerit, ninerat), adj. - Alintat, răsfățat, dezmierdat; mădărit: "Am fost pruncă nenerită / Și mi-o plăcut drăgostită" (Bârlea 1924 I: 213). - Din neneri.

nevedí, nevedesc, vb. tranz. - (la războiul de țesut) A trece firele urzelii prin ițe și spată, în ordinea cerută de modelul țesăturii (D. Pop 1978): "Fetele de pe la noi / Nu știu pune pă urzoi; / Nu știu nici a nevedi, / Cu feciori se știu iubi" (Ștețco 1990: 273; Borșa). - Din sl. navoditi (DEX).

nevestí, nevestesc, vb. intranz. - A duce viață de nevastă (Papahagi 1925). - Din nevastă (< sl. nevesta) + -i.

nevíscă, (năvâscă), s.f. - Nevăstuică; animal mamifer, acoperit cu o blană moale, roșcată (Mustela nivalis): "Vacă-nveninată, / De neviscă mușcată" (Memoria 2001: 59). - Din nevastă + -iscă.

ni, (nin, ninca, ninga, ne, en), interj. - 1. (exprimă ideea de uimire sau îndemn) Uite!, vezi!, ia!, privește!: "Ni, drăguțu tău, tu fată" (Țiplea 1906: 459). "Când i fuji pân mălai / Eu oi zâce nită-uoa-i" (Ștețco 1990: 29). "Ninga caii, zice cătana" (Bilțiu 1990: 387). 2. (exprimă un îndemn la acțiune) Hai!, haide!, haidați!. "Nin, ieși, gazdă, până-n tindă" (Bilțiu 1996: 68). 3. (cuvânt prin care se atrage atenția) Ei!, Hei!. "En, pușcaș, măi Toderaș" (Memoria 2001: 103). - Din magh. ne (DEX).

niálcoș, -i, adj. - v. nealcoș.

nimuríc, -i, (nemuric), s.m. - (ref. la oameni) 1. Mic, scund, pipernicit. 2. Schilod (malformație a oaselor din naștere): "Plinu-i iadu de voinici / Și raiu de nemurici" (Lenghel 1979: 166). - Din magh. nyomorék "infirm, invalid".

ninerí, vb. - v. neneri.

ninerít, adj. - v. nenerit.

níntă, -e, s.f. - (bot.) Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunze dințate și mirositoare; izmă (Mentha): "Tu, siruț de nintă creață / Altu nu-i mai si-n viață" (Calendar 1980: 115). - Din sl. menta (< lat. mentha).

no, interj, (noa) - 1. Ei, hei, deci: "Noa, amu ne căsătorim în iarna asta" (Memoria 2001: 13). "Noa, întreab-o că ți-a spune" (idem, 22). Echivalentul eng. well (adv.) "bine", (interj.) "ei" sau so (adv.) "astfel, deci". - Cf. sl. no (Tiktin cf. DER), magh. na (DEX).

noájă, -e, s.f. - Haită (de lupi). Termen general și unic în Maramureșul istoric, atestat exclusiv în această regiune (ALR 1961: 676). "Un mare număr de lupi este numit în Maramureș noajă de lupi" (Latiș 1993: 175). - Et. nec. (MDA).

noatén, (noatin), s.m. și f. - 1. Miel sau mioară până în vârsta de doi ani (D. Pop 1970): "Noatinaș frumos cornut, / Floriceaua să o ciunt" (D. Pop 1970: 150). 2. Strung folosit de tâmplari (Felecan 1983). - Lat. annotinus "de anul trecut" > rom. noatin "miel" (Graur 1980); Din rom. provine magh. nótin (DER).

nói, s.n. - (înv.) 1. Picuri de rouă. 2. Stropi de apă de pe roata morii; ziori. Termenul s-a conservat doar în incantațiile descântecelor și în practicile magice. Mai are sensul de "apă neîncepută". - Probabil în relație cu lat. novus "nou, tânăr, proaspăt" > rom. nou, cu același sens. Noianu - (mit.) Personaj fantastic; un fel de vârcolac: "Pă Soare zâcem că-l mânâncă Noianu" (Memoria 2002; Nănești). - Din noian "cantitate mare, belșug" (cuvânt autohton - Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

nojíță, -e, s.f. - Găurile de la opinci prin care se petrece șiretul: "Pe la nojiță cu flori, / Ti-om ridica până-n nori" (Bârlea 1924 I: 120). - Dim. din sl. noja "picior", contaminat cu sl. žica (cf. jiță) "șiret" (DER); bg. nožica (DEX).

nopsám, s.n. - Plata unei zile de lucru; simbrie. - Din magh. napszám (MDA).

nopsámoș, -i, s.m. - Muncitor cu ziua; zilier. - Din magh. napszámos (MDA).

noróc, noroace, (năroc), s.n. - 1. Soartă, ursită, destin: "Străinu-s, străină-i țara, / Inima-mi arde ca para. / Ardă focu pe tot locu / Dacă rău mi-a fost norocu" (Calendar 1980: 86). 2. Stare de fericire, bine; bunăstare: "Mamă, la ce m-ai făcut / Dacă noroc n-am avut? / Și de ce vrei să mă ai / Dacă n-ai noroc să-mi dai?" (Calendar 1980: 91). "Fântână cu bărbânoc / Omu bun n-are noroc / Nici cât arde paiu-n foc; / Nici noroc și nici ticneală / Nici cât arde paiu-n pară. / Mândră floare-i norocu, / Nu răsare-n tăt locu" (Calendar 1980: 85). În dimineața de Anul Nou colindă numai coconii. "Fetele aduc sărăcie; băieții aduc noroc". 3. Șansă, baftă: "Ce să mă fac dacă nu-i / Norocu la vremea lui, / Cu mâna degeaba-l pui; / Că norocu pus cu mâna / I să uscă rădăcina" (Calendar 1980: 91). ■ Noroc!, formulă de salut sau de urare. În Maramureș se folosește frecvent expresia "Noroc bun!". "Înainte, în sat la noi dzâcem năroc bun, bună dzua!. Apoi or si cam dzăce ai, de când s-o început a să dzâce Laudă-se Isus Hristos! când să întâlnesc doi oamnei. (...) O zinit poruncă de la Vlădică la popt'i ca să dzică oamenii așa" (Papahagi 1925: 319-320; Giulești, 1920). Această formulă de salut a fost preluată de băieși. ■ Din punct de vedere mitologic, de remarcat cultul zeiței romane Fortuna, care a pătruns pe teritoriul geto-dac, fiind numită Fortuna Daciarum, obținând numeroase altare în unele orașe (Kernbach 1989). - Din sl. narokǔ.

noród, -oade, s.n. - 1. Popor, nație. 2. Mulțime, gloată: "Ni, scoală-te într-un cot, / Te uită păstă norod" (Antologie 1980: 224). - Sl. narodǔ, din roditi "a zămisli" (DER).

num, numuri, s.n. - Denumire, nume: "...și să-mbrăcau bărbătește, o samă dintre ele. Își puneu numuri bărbătești: Vasalie, Gheorghe" (Bilțiu 2001: 257; Moisei) - Lat. nomen (> rom. nume).

numní, numnesc, (nămni), vb. tranz. - A desemna, a hărăzi, a da nume: "Da, numnindî-să pă sine, / L-o născut înt-o poiată" (Țiplea 1906: 506), cu mențiunea "făcându-și hâlvă, nume". - Din s. dial. num, numuri "nume" (< lat. nomen).

numnít, -ă, adj. - Desemnat, destinat, hărăzit: "Siecare zi îi nămnită pentru acele lucruri" - Din numni "a desemna".

nun, -i, s.m. - Naș de cununie. Nănaș: "Vine nunu cu nuntașii, / Mirele cu călărașii" (Bilțiu 1990: 94; Cupșeni). - Lat. nonnus, cf. alb. nun.