Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Litera G

Jump to navigation Jump to search
Litera F Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș de Dorin Ștef
Litera G
Litera H



gadínă, -e, s.f. - Animal sălbatic, jivină: "Iară el degeaba aleargă și le ajunge pre acele gadine..." (Dariu Pop 1938: 48; Fericea). Termen atestat și în Codicele de la Ieud (1630): "Lăsa-voiu... de toate gadinele și broaște și cărăbuși". Gad’ine, poreclă pentru locuitorii din Corni: "apoi la aceia le dzic gad’in’e" (Papahagi 1925: 316). - Din sl. gadinǔ (Miklosich, Cihac cf. DER).

gáist, s.n. - Țuica din prima distilare (Săcel); țuslă, arcoziță (ALR 1971: 463). - Din germ. Geist (Țurcanu).

galascán, s.n. (galaschin) - (geol.) "Pt’iatră neagră-vânătă de cernit" (Papahagi 1925). - Din magh. gálatskö sau gálitskö sau o der. din slav. merid. galu "negru" (Drăganu cf. Iordan: 271).

gálben, -ă, (galbân, galbin, galbăn), adj. - 1. Blond, bălai: "Dragă-mi-i frunza de pin / Și omu cu păr galbân" (Memoria 2001: 21; Borșa). 2. Palid, tras la față; uscat, săc (ALR 1969: 56). 3. Ducat, monedă veche de aur: "Berbințele cu galbeni ale haiducului Pintea..." (Calendar 1980: 102). - Lat. galbinus.

gálhău, (calhău), s.n. - Casma, târnăcop; hagău (ALR 1971: 401; Lenghel 1979). - Din germ. Keilhaue.

galíscă, galiști, (găliscă, caliscă), s.f. - 1. Colivie pentru păsări; cușcă, cotrui, agrat’e (ALR 1971: 280). - Din magh. kalitka "cușcă, colivie" (Țurcanu).

gáliță, -e, s.f. - (ornit.) Pasăre de curte, orătanie; găină (Gallus domestica). - Din sl. (bg., srb.) galica "cioară", din sl. galǔ "negru" (Cihac, DER, DEX).

gardínă, -e, s.f. - Gardul confecționat din lemn ce împresoară o fântână la partea superioară (ALR 1971: 285) - Din gard "împrejmuire" (< alb. gardh, sl. gradǔ) + -ină; Cuv. rom. preluat în magh. (gárgyina) (Bakos 1982).

gáter, -e, s.n. - Utilaj de debitat cherestea. - Din germ. Gater (Țurcanu 2005).

gáti,-i, s.n. - Izmene; pantaloni din pânză de cânepă, purtați de bărbați pe timpul verii: "Tu, mândruță, bine-m’ placi / De când ai zâs că-mi faci gati’" (Ștețco 1990: 297). - Din magh. gatya “izmene; pantaloni" (deși pare o traducere din rom.).

gázdă, -e, s.f. - Stăpânul casei. - Din magh. gazda “stăpân, bogat" (DA, DER).

găbănáș, -e, s.n. - Acaret, depozit, cămară; spațiu de depozitare a cerealelor, a produselor lactate, a unor piese textile și de îmbrăcăminte etc. Cămările se prezintă ca niște miniaturi ale caselor de lemn din zonă (Șainelic 1986). Construcții specifice zonei Chioar și Lăpuș, dar întâlnite și în Maramureșul istoric: “În forma sa tradițională, gospodăria chioreană cuprinde o clădire independentă, cu funcție de cămară, numită găbănaș. El nu a fost o unitate arhitectonică obligatorie în ansamblul clădirilor cu rost economic, putând fi întâlnit doar la oameni mai bogați, mai găzdaci. Necesitatea construirii unei clădiri cu rol de cămară a apărut datorită faptului că în casa tradițională nu exista nici o încăpere cu această funcție. Cămara, ca unitate separată, s-a conservat în Chioar până acum 20-30 de ani, dar nu este specifică acestei zone. Clădiri asemănătoare cu găbănașul din punct de vedere planimetric și funcțional pot fi întâlnite în Maramureș, Munții Apuseni și în regiunile viticole (Chiș Șter 1983: 200-202). - Din magh. gabonas “grânar, hambar".

gădărái, -ie, s.n. - Prispa colibei construite în pădure de muncitorii forestieri (butinari); aceste construcții erau utilizate frecvent de către păcurari, pe timpul verii: “Coliba are un antreu, o tindă, care se numește gădărai și în care se păstrează diferite unelte necesare stânei, precum și lemne uscate tăiate pentru foc" (Georgeoni 1936: 74). - Et. nec.

găinúșa, s.f. - (astr.) Numele popular al unei constelații: “Răsărit-o Găinușa, / Hai, mândră, deschide ușa" (Memoria 2004-bis: 1279). - Din găină (< lat. gallina) + -ușa.

gălbeáză, -e, (călbează, călbază), s.f. - 1. Vierme parazit (Distomum hepaticum; Fasciola hepatica). 2. (med.) Boală de ficat a ovinelor și bovinelor: Boală a ficatului la oi: "Pe la noi, pe valea gioasă, / Pier oile de călbază" (Bârlea 1924 II: 12). - Cuvânt autohton, cf. alb. këlbázë, gëlbázë (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Russu 1981).

gălúșcă, găluște, s.f. - (gastr.) Sarma (în Vișeu, Săcel, Moisei, Borșa); piroșcă, brozbuță: “Săracele druștele / C-o mâncat găluștele" (Ștețco 1990: 255). - Din rus. galuska (DEX).

gămán, -i, s.m. - 1. Linguroi, polonic (Chioar). 2. Mâncău. - Probabil din găvan "linguroi".

gărván, -i, s.m. - (mit.) Strigoi, muroi: “Nouă gărvăniți, / Din munte viniți, / Cu ochii zgâiți" (Calendar 1980: 125). - Probabil de la garvan “cioară" (< bg. garvan).

gătá, (găti), vb. refl. - 1. A (se) pregăti, a (se) aranja, a (se) împodobi: “Să mă gat, să siu frumoasă / Ca să pot striga la masă" (Calendar 1980: 30). “Că-i vreme de să gătat, / Curțile de măturat, / Mesele de încărcat" (Calendar 1980). 2. A termina, a isprăvi, a sfârși: “Corinduța de-o gătăm / Sus la gazde o-nchinăm". 3. A omorî, a ucide, a nimici: “Legea lui că i-o gătat". - Din gata, cf. alb. gatit (DEX); Din sl. gatiti (DER).

gătát, -ă, adj. - Aranjat, îmbrăcat cu haine de sărbătoare: “Unde meri, mândruț, gătat?" (Memoria 2001: 98). - Din găta.

gătéj, -e, s.n. - Vreasc; creangă subțire și uscată. - Din sl. gatǐ “snop" (DA cf. DER).

găván, -e, (gâvan, ghivan), s.n. - Lingură mare de lemn, cu care se măsoară cheagul când se pune în lapte ca să se facă brânză; are coada de 60 cm și capacitatea de 500-700 cmc (Georgeoni 1936; Papahagi 1925). - Cf. srb. vagan "strachină" (Cihac, DA, DEX).

găzdóc, -i, s.m., s.f. - Cu stare materială bună, înstărit: "Du-te la ceie găzdacă / Că ț-a da doi boi și-o vacă / Și râtu de peste apă" (Calendar 1980: 79) - Din gazdă + -oc.

găzdălui, -esc, vb. tranz. - A trebălui, a lucra (pe lângă casă): "Și mai cu grijă-i trăi / Dacă-i vre găzdălui" (Memoria 2001: 109) - Din gazdă + -lui.

găzdoáie, s.f., - Stăpâna casei; femeie harnică și avută: "Și găzdoaia veseloasă / C-o ajuns zile frumoasă" (Calendar 1980: 6) - Din gazdă + -oaie.

găzdușág, -uri, s.n. - Bogăție, avere, stare. În expr. a lua pe găzdușag = a găzdui, a da găzduire. "Dracul avea de lucru cu ea, că l-a luat pe găzdușag, că a fost bogată femeia și îi trebuiau ajutoare de lucru" (Bilțiu 1999: 392). Există credința că averile unor oameni au fost obținute în chip miraculos, nefiresc, caz în care persoanele respective erau suspectate că "l-au luat pe dracu pe găzdășag". Dracul putea să ia forma unui șarpe, a unui câine sau altă vietate (pești), ori era vorba de un zapis iscălit între om și necurat. - Din magh. gazdagság "bogăție".

gâdigánie, -i, s.f. - Insectă, gânganie; animal sălbatic înfiorător (Lenghel 1979). - Din sl. gadǔ > rom. gad (DA cf. DER), contaminat cu gânganie.

gâlcói, adj. - Cu gâlci, noduri. (s.m.) Gâlcoi, poreclă pentru locuitorii din Moisei (Papahagi 1925). Gâlciuroși, poreclă pentru locuitorii din Ieud (T.B. Dăncuș 2005). - Din gâlcă "umflătură, nod, tumoare" (< sl. galka "umflătură").

gấlmă, -e, (gâlgoi), s.f. - Izbuc; punct de ieșire la suprafață, ca izvoare puternice, a cursurilor de apă subterane care străbat interiorul masivelor calcaroase. Gâlmă de apă "umflătură, gâlcă". - Din sl. chlǔmǔ, dar și în relație cu gâl (onomatopee care imită zgomotul produs de lichide), cf. gâlgoi.

gâltán, -uri, -e, s.n. - (anat.) 1. Esofag, gât. 2. "Mărul lui Adam"; poama lui Adam (Ieud), nodul de la grumaz (Petrova), ciontu' grumazului (Vad), (ALR 1969: 96): "Iar unu mai hoțoman / Haț! găina de gâltan" (Bilțiu 1990: 60). - Gâlt "gât, gâtlej" + -an (MDA).

gândác, -i, s.m. - Șarpe: "Așa să nu margă nici mușcatu / A gândacului, / Da să crepe capu lui…" (Papahagi 1925: 283). - Cf. srb. gundelj (DEX).

gânj, -uri, s.n. (ghinci) - Nuia flexibilă (de alun sau de salcie), folosită pe post de funie, legătoare (Papahagi 1925; Nistor 1977). (Top.) Gânju, fânațe în Borcut, după Gânju, n. pr. sau poreclă (Vișovan 2002). - Din sl. gazǐ (Cihac cf. DER).

gârb, -ă, (gârbov), adj. - Cocoșat, adus de spate, încovoiat; gujd’it. Gârbova, top. în Ieud (Papahagi 1925). - Din sl. gǔrbǔ "spinare", cf. bg. gărb "cocoașă" (DER), magh. görbe "curbă".

gấrci, -uri, s.n. - 1. Cartilaj. 2. Cârcei, contractare a mușchilor (Țiplea 1906). - Din zgârci "a se strânge, a se contracta, a se chirci" (< sl. sǔgrǔčiti).

gârdí, gârdesc, vb. intranz. - A lătra: "Și câinele rău gârdé" (Memoria 2001: 105). - Din gârbi "a lătra, a sări pe cineva, a se arunca în spinarea cuiva" (în Trans. și Bucov.), de la gârb "spinare" (DER).

gâreábdă, s.f. - v. jereabdă.

gârgălắu1, -auă, s.n. - Cocor (Grus grus) (ALR 1961: 696; Borșa). - Et. nec.

gârgălắu2, -i, s.m. - (peiorativ) Cârciumar: "De când beu la gârgălău / Nice clopu nu-i a meu. / De când beu la gârgăleasă / N-am nemic pe lângă casă" (Bârlea 1924 II: 168). - Din gâl "care imită sunetul produs de lichide", cf. a gâlgâi "a sorbi zgomotos o băutură", probabil contaminat cu gârlă "apă curgătoare".

gâț, -uri, (gâță), s.n. - Grup de 2-3 oi. Mai multe gâțuri formează un botei; 5-7 boteie formează o stână: "La noi nu-s multe oi, e așa, câte vo trei gâțuri" (Papahagi 1925; Vad). - Et. nec. (MDA)

gâván, s.n. - v. găvan.

gemânár, -i, s.m. - Geamăn, identic: "Oile se aleg după cum au fătat gemânari sau nu și după cantitatea de lână ce au dat-o la tuns" (Georgeoni 1936: 64). - Din geamăn (< lat. geminus) + -ar.

genuí, genuiesc, (genelui), vb. tranz. - A bănui (pe cineva), a suspecta. - Din magh. gyanit "a bănui".

genúne, -i, s.f. - Apă adâncă: "Troscot în pădure / Bulbuc în genune" (def. pentru "lemne pe apă"; Papahagi 1925: 299). - Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Russu 1981).

gerár, (gherar, ghenarie, gerariu), s.n. - Denumirea populară pentru luna ianuarie; cărindar: "1655 în luna lui Ghenuar în 5 am scris Ioan Diiac" (însemnare într-o biblie din 1648; în Vișeu). - Din ger (< lat. gelum) + -ar, suprapus peste ghenarie (< sl. genarii "ianuarie").

germán, -i, s.n. - 1. Cui gros de fier, bătut pe fundul ulucului pentru a micșora viteza lemnului care vine la vale. 2. Butuc gros, prins cu un capăt de o margine a ulucului, celălalt capăt fiind lăsat liber pe marginea opusă, de care se freacă buștenii corhăniți și își încetinesc mersul (Gh. Pop 1971: 86; Vișeu). - Lat. germanus "etnic german".

germănár, (germinar), s.n. - Denumirea populară pentru luna martie. - Din germina "a încolți" (< lat. germinare) + -ar.

gheb, ghebe, s.n. - Specie de ciuperci comestibile (Armilariella mellea). - Probabil din lat. *glibbus (DEX).

gherdán, -e, (zgărdan), s.n. - Șirag de mărgele, de galbeni. - Din tc. gerdan "gât", gerdanlik "șirag" (Șeineanu cf. DER).

ghézeș, -uri, (ghezăș), s.n. - Garnitură de tren: "Când i vedé ghezășu / Nu-ț’ mai usca sufletu" (Memoria 2001: 93). - Din magh. gõzõs "cu aburi" (din gõz "abur") (Țurcanu).

ghin, ghinuri, s.n. - Daltă cu tăișul rotund, cu care se realizează ornamentele pe obiectele din lemn (Nistor 1977; Felecan 1983). - Et. nec. (MDA).

ghíndură, -i, s.n. - Nod. - Lat. glandura (Felecan 2011).

ghínci, (gânj), s.n. - Cerc făcut dintr-o nuia subțire și scurtă: "De Bobotează, fetele își aduceau o farfurie cu apă și își făceau ghinciuri de mesteacăn luat de la Sînjorz" (Bilțiu 2001: 352). - Et. nec.

ghionoáie, ghionoi, s.f. - (ornit.; pop.) Ciocănitoare (Picus viridis). În Maramureș este o specie sedentară, care părăsește însă iarna pădurea, apărând în livezi, unde găsește mușuroaie de furnici, ouăle acestora fiind hrana lor preferată (Ardelean, Beres 2000). - Cuvânt autohton, cf. alb. gjon "cucuvea" (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

ghizdéi, -eie, s.n. - Peretele din bârne sau piatră, cu care se căptușește fântâna pe dinăuntru (Antologie 1980). - Din sl. gyzda "podoabă, ornament" (DA, DER, DEX).

giudéț, s.m. - 1. Primar. 2. Judecător. Giudețu', supranume în Suciu de Sus (Mirescu, 2006). - Din jude "cârmuitor, judecător".

giúlgi, -uri, (giolgiu, giolj, jolj), s.n. - Pânză subțire, transparentă, cu care se acoperă mortul; lințoliu: "Știu eu ce mi-i leacu, / Giolju și colacu" (Calendar 1980: 6). - Din magh. gyolcs (< germ. Kölsch).

giundí, giundesc, vb. tranz. - A înjunghia: "Iosâp ș-o pus un gând rău / Să giunde pă frate-său" (Țiplea 1906: 440). - Din junghia "a înjunghia" (< lat. ingulare).

giuválă, s.f. - Jivină: "O giuvală de câne" (Papahagi 1925). - Et. nec.

glájă¹, -e, s.f. - Sticlă, recipient (Memoria 2001). Sticlă de lampă. - Din germ. Glas "sticlă" (DER).

glájă², -e, s.f. - Cureaua cu care se leagă cele două părți mobile ale îmblăciului. "Glaje d'e-mblăciu" (Mara). - Din oglajă (< sl. oglavu "cap, căpătâi").

glédă, -e, (glidă, gled), s.f. - (mil.) Rând, șir de soldați. Unitate de luptă: "Stăm în gledă, ca nește brazi" (Bârlea 1924: 8). "Stăm în gled cu noaptea-ntreagă / Să sim gata mai degrabă" (Papahagi 1925: 275). - Din germ. Glied "front, rând".

gligán, -i, s.m. - Porc mistreț; porc de pădure. Gligan, poreclă și n. pr. - Din bg. gligan (Conev, Candrea, DEX).

gloábă, -e, s.f. - 1. Taxă, amendă (Țiplea 1906). 2. Despăgubire (Papahagi 1925): "Am trăit numa cu gloabă și cu năcazuri" (Papahagi 1925: 325). 3. Mârțoagă, cal slab: "C-am rămas cu cele gloabe, / Cu oile cele șchioape" (Fochi 1964: 563). - Din sl. globa "pedeapsă" (Miklosich cf. DER).

gloátă, -e, s.f. - 1. Mulțime. 2. Alai. 3. Familie, neam: "Cu tătă gloata sa" (Papahagi 1925). - Din sl. glota, cf. srb. glota "familie".

globdí, globdesc, vb. tranz. - A pedepsi, a amenda: "Plata care o-am plătit, / Doamne, bine m-o globd'it" (Bilțiu 1990: 137). - Din gloabă "amendă".

glod, -uri, s.n. - 1. Noroi, mâl. 2. Teren, drum noroios: "Că de glod te duci pe pod, / Da' de dragoste nu pot" (Memoria 2001: 95). 3. Glod, localitate în Maramureșul istoric, pe valea Izei. - Cf. magh. galád "josnic, mârșav, perfid" (DA, DEX); Creație expresivă, din rad. glo- "bălăceală" (DER).

glúgă, glugi, s.f. - O fâșie din țesătură din lână, dreptunghiulară, îndoită pe lungime, cusută la una din laturile înguste, formând astfel un capișon, care acoperă capul și, în parte, umerii și spatele. Prinsă cu un șnur de umăr, mai servește pe vreme bună și ca traistă. Iar noaptea este uneori folosită și drept un fel de sac de dormit (v. Bănățeanu 1965). "Este incontestabilă reprezentarea glugilor din grupul de daci veniți să trateze cu romanii, așa cum apar pe Coloana lui Traian de la Roma" (idem, 31). "Pe mine pământ nu puneți, / Numai dalbă gluga mea" (Fochi 1964: 565). - Cf. bg. gugla (DEX); Bg. glugla (Tiktin, DA, Scriban cf. DER).

goángă, s.f. - 1. Nume generic pentru insecte. 2. Șină de lemn, utilizată în exploatarea forestieră: "Un mijloc mai perfecționat de deplasare a lemnului la drumul de acces era goanga, care funcționa după principiul șinelor, doar că acestea nu erau din fier, ci din lemn; trunchiul glisa, fiind tras de cai" (Dăncuș 1986). - Formă onomatopeică (MDA).

godín, -i, s.m. - Godac, purcel (până la un an): "Cu untuț din godinaș" (Memoria 2001: 8). - Cf. godac (< sl. godu "an" + -an).

godínă, -e, s.f. - Loc cu mulți purcei, cf. (top.) Godineasa, una din vetrele vechi ale satului Gârdani (zona Codru). - Din godin "purcel în lapte".

gógă, gogi, s.f. - 1. Conducătorul ceremonialului ghicirii ursitului (la Vergel). 2. Sperietoare de noapte pentru copii (Hotea 2006). - Cuvânt autohton, cf. alb. gogë "bau-bau" (Rosetti 1962, Brâncuși 1983).

gogolí, gogolesc, vb. tranz. - A desmierda, a mângâia (Papahagi 1925). - Din cocoloși.

golimán, -i, s.m. - Om sărac, cerșetor, scăpătat: "Că nu suntem golimani, / Că suntem oameni cu bani" (Antologie 1980: 179; Borșa). - Din gol + -man.

golomós, adj. (golomoz, golomoț, gălămoz) - 1. Ghem, cocoloș. 2. Netrebnic, fără niciun folos (Bârlea 1924): "Și-a rămas ce-i golomas / Să iubească ce-i frumos" (Bârlea 1924 I: 102). - Et. nec. (MDA).

golónd, -uri, s.n. - Șiret, șnur. - Din magh. galandféreg, trad. calc din germ. Bandwurm (Țurcanu 2008: 91).

góman, (gumăn), s.n. - Sunet, cântec, zgomot, larmă. Termen atestat accidental în Maramureș: "Pe cel picioraș de munte / Ce gumăn de om s-aude? / Nu-i gumăn de om bătrân, / Că-i de trei păcurărași" (Fochi 1964: 570; Tg. Lăpuș, 1927). Îl reîntâlnim în Moldova: "S-aude, s-aude / Departe la munte / Gomăn, gomănaș, / Glas de buciumaș; / Gomăn, gomănind, / Oile pornind" (Miorița, Costăchescu). - Din sl. gómon, hómon (Costăchescu, DA, DER).

gomolóz, -oaze, s.n. - Tăciune de grâu (Memoria 2001). - Din gomoloz "cocoloș, bulz", ref. la forma tăciunelui.

góniță, adj. - 1. Ud, fleașcă, leoarcă: "Și dacă se ducé, ziné tăt goniță până la brâu, că umbla pân ierburile ude și p'îngă râu" (Memoria 2004-bis: 1281). 2. Animal "în călduri" (se referă de obicei la vacă). - Din goni (< sl. goniti) + -iță. gordónă, -e, (gurdună), s.f. - Contrabas. - Et. nec. (MDA).

gorgán, -ă, adj. - Boțit, crescut, dâmbos: "Mămăligă gorgană" (Papahagi 1925; Ieud). - Din gorgan "movilă" (< rus. kurgan, cf. ucr. kurhan).

górnic, -i, s.n. - 1. Paznic, pândar. 2. Pădurar: "Și eu, mândrucă, m-oi fa / Un gornicel hireșăl" (Bârlea 1924: 57). - Din sl. *gorǐnikǔ (< gora "munte, pădure").

gótcă, gotce, s.f. - 1. Curcă (gotcoi = curcan); trușcă (trușcoi). Atestat în Giulești, Berbești, Vad și Săpânța (ALR 1971: 396). 2. Găină sălbatică (m., cocoș de munte). - Din ucr. gotka (DER).

goz, -uri, s.n. - Rest, gunoi, mizerie: "Curțile le măturară, / Gozu-n poale că-l luară" (Calendar 1980: 134). - Din magh. gaz "buruiană".

grádiște, -i, s.f. - 1. Gard din lemn ce împrejmuiește prispa casei (D. Pop 1978). 2. Grilaj: "Dar ușa era închisă cu gradiștea de fier pe dinăuntru" (Bilțiu 1999: 279; Sarasău). - Din sl. gradište "castru, fortăreață, cetate".

grái, graiuri, s.n. - 1. Glas, voce. 2. Vorbă, cuvânt: "Soru-sa din grai grăie" (Bilțiu 1990: 33). În expr. a lua în grai = a bârfi: "Nu vini pă strat de ai, / Te-or lua oamenii-n grai" (Bilțiu 1996: 326). - Der. regr. din grăi (< bg. graja, srb. grájati).

gráiner, s.m. - v. crainer.

granát¹, -e, (grănat), s.n. - 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: "Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat" (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. - Lat. granatum.

granát², (granatir), s.m. - (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta cocoșului, iarbă amară, mușețel de grădină. Se folosește în medicina populară contra durerilor de cap și de urechi (Borza 1968: 47): "Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât" (Bârlea 1924: 28; Ieud). - Et. nec. (MDA).

grápă, -e, s.f. - 1. Greblă pentru fărâmițarea pământului arat: "Până la finele sec. XIX, cele mai multe grape erau în întregime din lemn. Treptat, acestea au fost înlocuite cu grape cu dinți din fier și cu structură din lemn, iar astăzi tot mai frecvent se folosește grapa mecanică" (Dăncuș 1986: 41). 2. Îngrăditura care se pune în gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele care le aduce apa spre moară. - Cuvânt autohton, cf. alb. crep "cârlig" (Russu 1981; Brâncuși 1983; Rosetti 1962).

grăí, vb. refl. - A se vorbi, a se sfătui, a pune la cale, a complota: "Tăt s-o grăit să-l omoară" (Bilțiu 1996: 118). - Din srb. grájati (MDA).

grăíță, -e, (graiță, grițar), s.f. - Crucer, 2 bani (Bud 1908). Grițar, monedă veche de 2 fileri (Bârlea 1924): "Pentr-on struț de două graiță" (Bârlea 1924 II: 213). Monedă mică de aramă în uz (în Trans. și Bucov.) înainte de Primul Război Mondial și valorând a suta parte dintr-un florin (Bilțiu 1996). - Din germ. Kreuzer, monedă veche cu o cruce imprimată, care a circulat în sec. XIV-XIX.

grămătíc, -i, s.m. - (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: "Vine Micu, grămăticu" (Antologie 1980: 83; Sălsig-Codru). - Din ngr. ghrammatikós.

grấci, adj. s. - Zgârcit. Grâciu, poreclă în Dragomirești (ALR 1969). - Din zgârci "a se strânge".

grâmjí, grâmjesc, vb. intranz. - A scânci, a plânge: "Prinse pruncu a grâmji / Și arinii a-l pârî / La păgânii de jidani" (Brediceanu 1957: 141; Budești). - Et. nec. (MDA).

grâíște, s.f. - Holdă, lan de grâu. - Din grâu (< lat. granum) + -iște.

gréblă, -e, s.f. - 1. Unealtă agricolă cu dinți de lemn și coadă lungă, pentru strâns fânul: "Clăcașii cu furcile, / Fete mari cu greblile" (Memoria 2001: 82). 2. Grătar; îngrăditură de fier deasupra puțului, în exploatările miniere. - Din srb. grebla, cf. alb. grembëlë (DER).

greu, grea, adj. - În expr. a fi grea = a fi însărcinată, gravidă; groasă: "Când am fo cu tine gré / Am trecut peste-o vâlce, / Ți-am scăpat norocu-n ié" (Calendar 1980: 91). - Lat. gravis, grevis.

grindéi, -eie, s.n. - Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: "Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două" (Ștețco 1990: 233). - Din grindă (< sl. grenda) + -ei.

grindél, -ei, s.m. - Specie de pește (Orthris barbatulus) frecvent în râurile din Maramureș. - Din săs. grendel (< germ. Grundel, Gründel).

grițar, s.f. - v. grăiță.

grof, -i, s.m. - Nobil maghiar, proprietar de terenuri, cu titlul de conte: "Nu-mi dau mintea cât o port / De binele unui grof" (Bârlea 1924 II: 265). Grofu, poreclă în Rohia-Lăpuș (Birdas 1994); în Săpânța (ALR 1969). - Din magh. gróf (< germ. Graf).

gróhot, -e, s.n. - Grohotiș; îngrămădire de bucăți de rocă colțuroasă, rezultate din dezagregarea stâncilor. (top.) Grohotu, munte în Borșa. - Din rus. grohot (MDA).

gromóvnic, -e, s.n. - Carte populară de prevestire a viitorului, cu caracter astrologic, pe baza interpretării tunetelor, în raport cu zodia în care se produc. - Din sl. gromovǐnǔ, de la gromǔ "tunet" (DA, Scriban cf. DER).

gros, groși, s.m. - 1. Adâncime, profunzime: "Sare-n vânt, sare-n pământ, / Sare 'naltu norilor / Și-n groșii pământului" (Bilțiu 1996: 95; Mânău). 2. Buștean, butuc gros (Dariu Pop 1938). Groși și Groșii Țibleșului, localități în jud. Maramureș. - Lat. grossus.

groș, -i, (groșiță), s.m. - Monedă de argint care a circulat odinioară în Moldova: "Lasă, lele, pe-o groșiță. / - Nu poci, că-i de bivoliță" (Papahagi 1925: 173). - Din germ. Groschen, pol. grosz (< lat. grossus).

groștiór, (groșcior), s.n. - Smântâna care se alege deasupra laptelui nefiert: "Care se alé în cănți de lut, deasupra, dacă se pune laptele proaspăt, nesert, la prins" (Faiciuc 1998); "Că laptele mi l-o luat, / Groșt'iorul mi l-o strâcat" (Memoria 2001: 55). Atestat doar în Transilvania de nord și Maramureș (ALR 1956: 305). Groșt'ioru, poreclă în Gârdani-Codru. - Din gros "dens; gras" + -tior.

grúi, gruiuri, s.n. - 1. Pisc de deal; colină, movilă: "Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui" (Memoria 2001: 99). Grui, deal în Lăpușu Românesc. 2. (s.f.) Cocor; gruhă, gruhoi (ALR 1961: 696). Grui, Gruia, n. pr.: "Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor" (Memoria 2001: 104). - Cuvânt autohton, de la rad. *guer "munte" (Russu 1981); Cuv. rom. preluat în magh. (guruj) (Bakos 1982).

grumáz, grumaji, s.m. - 1. Gât, beregată. 2. Gâtlej: "Cu plăcintă și cârnaț / Că merg bine pe grumaz" (Calendar 1980: 16). - Cuvânt autohton, cf. alb. gurmaz, gërmaz (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

grumbí, grumbesc, (grumbdi), vb. intranz. - A supăra, a necăji (pe cineva); a greși (față de cineva): "De te-a grumbdi câteodată, / Strânge-o-n brață și o iartă" (Memoria 2001: 110). - Cf. grumb "grosolan, vulgar" (< sl. grabu, srb. grub).

grunz, grunji, s.m. - 1. Bucată dintr-o materie sfărâmicioasă. 2. Bulgăre: "Pună-n scaldă grunz de sare" (Calendar 1980: 111). - Cuvânt autohton, cf. alb. grundë, din rad. *grund (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

grunzurós, -oasă, (grundzuros), adj. - Grunjos, cu asperități; cu obstacole: "Drumu-i greu și grundzuros" (Papahagi 1925: 278). - Din grunz + -uros.

gúbă, gube, s.f. - Haină țesută din lână, cu mițe, care se poartă iarna, atât de bărbați cât și de femei: "Da' aceie nu-i negură, / Că-i badea cu gubă sură" (Calendar 1980: 104). În Maramureș, în trecut, a avut și o funcție socială, de diferențiere dintre nemeși, ce purtau gube albe și porțieși, care purtau gube sure (v. Bănățeanu 1965: 124). - Din magh. guba (Cihac, DA cf. DER, DEX).

gudurá, vb. refl. - (Despre câini) A-și manifesta bucuria față de om. (Despre oameni) A se linguși. - Cuvânt autohton, cf. alb. gudutis (Russu 1981).

gugúț, adv. - A sta pe vine; ghemuit. - Probabil din gugu "bulgăre de pământ" (< germ. Kubel "glob") sau guguș "porumbel" (< bg. guguška).

guj, -i, (guz), s.m. - Șobolan. Guji de pământ = șobolan de mină, socotiți "protectori ai minelor": "Gujii-s un fel de șoareci mai mari, șobolani. Aceia anunță surpările. Dar nu toți, numa care-s de pământ, care-s căței de pământ" (Bilțiu 1999: 120; Oncești). - Din magh. güzü "șoarece de câmp".

gújbă, -e, s.f. - Lemn bătut în pământ care, cu ajutorul gânjului, servește la fixarea vârtejului la stână (Papahagi 1925; Budești). - Cf. cujbă (MDA).

gujdít, -ă, (cujdit), adj. - Cocoșat, adus de spate; gârb: "Și cei bătrâni să gujdesc" (ALR 1969: 111). - Din gujbă "lemn încovoiat" + -it.

gurgói, (gurgui, gurgâi), s.n. - 1. Vârful ascuțit al opincii: "La gurgâi cu floricele / Ți-om rădica până-n stele" (Bârlea 1924 I: 120). 2. Partea încovoiată de la tălpile saniei; botul saniei (ALR 1956: 359). 3. Vârf, culme. (top.) Gurguietu, munte în Botiza (Papahagi 1925). - Cf. lat. gurgulio "beregată" (DA, DEX); Gurgullus (Hasdeu).

gustáre, gustări, s.f. - Mâncare rece între mese. În Maramureș: prânz, dejun: "Haida la noi pe gustare" (Memoria 2001: 63). "Maramureșenii la dejun îi zic prânz, gustare, iar mâncarea de după-amiază, între orele 16.00-17.00 e ojină" (Bârlea 1924). - Din gusta (< lat. gustare).

gúșă, -e, s.f. - 1. (med.) Umflătură a gâtului, prin mărirea glandei tiroide. 2. Fire de tors strânse pe degetele mâinii în formă de cerc, spre a servi la împletitul unui brâu. 3. Umflăturile de la trunchiurile arborilor. - Cuvânt autohton (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

gútă, s.f. - (med.) Apoplexie, paralizie, dambla. - Lat. gutta "picătură", cf. ucr. gota "paralizie" (DER).

gutấi, (gutui), s.m. - (bot.) Pom fructifer cu fruncte galbene, mari, acoperite cu puf și cu miezul tare (Cydonia oblonga). În Maramureș: mere gutâi, mere gutâie, mai rar gutui. Forma gutui e specific în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei; gutin - în Transilvania, gutân - în Banat. "Mere roșii și gutâie, / Să mănânci, să te mângâie" (Ștețco 1990: 209); "Blem, mândrule, la fețâie / Să mâncăm mere gutâie" (Țiplea 1906: 480). (med.) Ceaiul din fructe se folosește contra tusei și răgușelii; din semințe se prepară "apă de ochi" (Butură 1979). ■ (top.) Dubletul lui Gutâi, masiv muntos, de origine vulcanică, situat la nord de Baia Mare. Probabil forma locală "(măr) gutâi" se datorează confuziei cu top. Gutâi. - Lat. cotoneus, prin intermediul *cottaneus (< cottana "smochină") (Graur, Rosetti, DA); Cf. germ. Quitte "gutuie" (Țurcanu).

guz, -i. (guj, guzgan), s.m. - Nume dat unor animale rozătoare (mari): șobolan, cârtiță. - Din magh. güzü "șoarece".