Dezrobirea țiganilor
Dezrobirea țiganilor de Alecu Russo |
Proiectul dezrobirii în curând va intra în dezbatere, și ne măgulim a crede că, deși această faptă a nației nu va fi mărturisită cu aceeași mărime de fizionomie națională de la 1749 în biserica Triisfetiților, rezultatul va fi tot același. Nu este îndoială că se va încuviința și despăgubirea, dacă cumva adresuri numeroase ale interesaților nu ar ierta de istov acea despăgubire. Până la promulgarea legii, (pe) care vom fi datori a o primi oricum, publicul este chemat de măria sa a (o) conlucra cu știința și opinia. Despre opinie o cunoaștem... Iar pentru știință, rămâne a o propune, discuta și răspândi presa până la ziua hotărârii.
Cât de mărginit, mic este, un cetățean are datoria a aduce contribuția glasului și a precugetărilor sale în chestii de asemene, de aceea, deși nemărginit mic în rândul cetățenilor, ne credem dator a vorbi și ținti luarea-aminte a publicului asupra chipului despăgubirii.
Hotărârea obștească let 7257 aprilie 6 nu rostește despre despăgubire. Dar putem crede oare că o despăgubire sau o răsplătire nu a urmat?... Oare privilegiile date boierilor de N. Mavrocordato nu sunt vreo răsplătire a vecinătății... și oare baștina scutelnicilor, prefăcuți cu vremea în alte îndatoriri, nu se leagă de dezrobirea locuitorilor?... Multe numiri din istorie se șterg, dar trebuie ani și iar ani ca urmările unor instituții să se nimicească de tot. Scutelnicie nu se mai poate și, sub orice nume ar mai trăi, trebuie a cădea.
Răsplătirea ce se poate aștepta astăzi, suntem încredințați, va fi numai o răsplătire bănească. Dar vine întrebarea: cum va urma acea răsplătire foarte însemnată, oricât de mic ar fi prețul despăgubirii?
Știm toți că greutățile țărilor sunt mijloacele bănești; știm că drumurile de fier, șoselele, canalurile, spitalurile, temnițele, școalele, amploiații; soldații, artiștii, ulițele, monumentele etc., etc. se fac și se țin cu cheltuieli mari. Putea-o-(v)a oare visteria scoate pungi?... Sau fi-va ea silită a alerga la vreun greu împrumut, pentru a plăti moldovenilor, ca zarafi și neguțitori din piață, prețul unei mărfi cu suflet și creștină?... Dar plata unui împrumut se poate sminti de vreo întâmplare neprevăzută, căci bugeturile, cât de regulate, tot vor da deficituri; și sminteala ar fi datori a o plăti moldovenii, care nu au avut robi. Nu cumva s-ar socoti, pentru întâia dată în Moldova, a se introduce creditul statului pe alte baze decât creditul neguțitoresc, nu se va lua oare hotărârea de a se preface despăgubirea într-un venit (rente), ce ar reprezenta capitalul despăgubirii hotărâte, un venit potrivit de șase, șapte sau opt la sută, ce ar avea o înrâurire folositoare asupra oborârii dobânzilor de astăzi? Acel venit înscris în condicile însărcinătoare ale bugetului, va putea fi vecinic sau cu amortizație.
Suntem pentru acest mod de despăgubire; el ar avea folosul de a crea creditul public, a pune în circulație valori necontestate și ușor de a se negocia, ar mai deschide nouă căi duhului speculației și ar aduce mai strânse relații și legături între țară și ocârmuire decât acele ale birului. Și cu amortizație sau fără amortizație, se înțelege că dările dezrobiților au a sluji venitul hotărât. Pentru amortizație va fi menit prisosul și sporul dajnicilor noi și al copiilor. Fără amortizație, sporul și prisosul vor intra în lăzile visteriei pentru a contribui la cheltuielile statului.
Pentru cei dedați cu chestiile economice, consecințele se văd. Iar proprietarii de astăzi pot să-și realizeze marfa dindată, marfa astă omenească reprezentată prin valorile statului sau ale visteriei... Chibzuința cârmuirii va fi în înțelepciunea sa de a cumpăni prețul despăgubirii ca un capital sau ca venit. Credem că acest princip, introdus în țară, ne va înlesni alte chestii mari, care se văd în zarea politicii.
Dând astăzi drumul discuției presei asupra modului despăgubirii, socotim a fi de un folos obștesc, și toate înțelepciunile finanțiale ale noastre ar trebui să se puie la muncă a lumina chestia și a pătrunde pe speriați că dreptul lor nu li se ia, decât se preface în altă proprietate, ce nu le va cere hrană, îmbrăcăminte, răspunderea cugetului și îngrijirea de a o strânge de pe drumuri în cătușe, când fuge împinsă câteodată de bătaie, chinuri, iar de multe ori de glasul slobozeniei, ce-i strigă rușinea și degradația lui, și nedreptatea noastră.
Când se nasc chestii de căpetenie, de cele ce aduc strămutare în rânduielile economice ale unei țări, misia presei este de a deștepta publicul și a-l convinge de folosurile ce i se dau, în contra altor folosuri ce i se iau. Jurnaliștii îndeobște au acea misie, mai ales în țări neînvățate, unde obiceiurile și driturile sunt întemeiate pe așăzăminte seculare, ce nu se potrivesc cu noile așezăminte ale omenirii și hristianismului. În asemene cazuri presa are de datorie nu numai a lumina, a discuta, dar a consilia, a întări și a dezveli acea scânteie a sufletului oamenilor, ce-i îndeamnă la fapte mari și la jertfe, și se zice Mărinimie. Toți cei ce scriu nu înțeleg astfel și se prefac în moraliști de șarivari, pepeli sentimentali, în loc de a îmbărbăta jertfa și dovedi folosul prefacerii. Într-o polemică vestită a răposatei Românie literară dl Mihail Kogălniceanu presimțea pe răii moraliști în chestii de finanțe și averi.
Suntem de școala aceea ce zice cârmuirilor, când prefacerile vin: driturile căpătate au sfințenia lor relativă, și în cumpăna strămutărilor trebuie a se arunca alte drituri: de acele ce nu vatămă nici existința țărilor, nici vrednicia personală a omului.
De a purta morala pe principiul robiei numai, ar fi un curs de retorică mai mult, în acele mii de cursuri făcute până astăzi, fraze, logică, simțire, toate mai frumoase decât frazele, simțirile și logica noastră, dar mustrarea îndeosebi asupra foștilor îndrituiți ai robiei este mai mult decât o mustrare zadarnică, este o zgândăreală la patimile îndărătniciei individuale și slăbește porneala obștească.
Necumpăna pepelilor nu trebuie a ne depărta de discuția serioasă a interesurilor materiale și a ne convinge că prefacerea robiei în bani este un folos mai simțitor pentru îndrituiți decât robia.
Să luăm condicile de vânzarea țiganilor de 15 ani încoace. Ele ne vor dovedi că încrederea în cumpărarea lor lipsea și că mușteriii se depărtase din zi în zi. Vânzările au fost pe mici some de suflete, și, în contradicție cu un articol ce a huit în zilele aceste, cumpărătorii nu sunt de acei proprietari de mii și sute de țigani. Cu cât o proprietate e mai mică, cu atâta e mai exploatată; și folosurile cele multe și abuzive le-au avut proprietarii de țigani puțini la număr. Dacă vreodată s-ar provoca o cercetare în condicile judecătoriilor și o cercetare despre soarta trecută a viețuirii dezrobiților, aceste două fapte economice s-ar putea ușor dovedi.
Convicția de greutate ce se întâmpina a se vinde țiganii ne aduce la altă convicție, anume că proprietarii de țigani aveau un capital ce nu le da toată dobânda ce dă banul, un capital greu de a preface. O mare parte din țiganii boierești nu plătea nici o dajdie, o parte sunt netrebnici la munca pământului, ca salahori se văd rari, și un grădinărit nu plătea de multe ori hrana și îngrijirea lor.
Putem astăzi rezuma proiectul supus hotărârii: 8 și 4 galbeni sufletul de vătrași și lăieși fără osebire de vârstă și de sex; se scot numai nevolnicii.
Iar modul despăgubirii se încheie în următoarele cinci articole: 1. Obligațiile despăgubirii vor fi nominative. 2. Acestea se vor împărți în două serii după valoarea lor. Seria a va fi de la 200 până la 900 lei, iară b de 1.000 lei. 3. Ele se vor trece în condicile ce vor purta numirea de registrul datoriei publice, în rând după ordinul numerației. 4. Creditorii statului vor primi atâtea obligații, câte se cuvin, spre a acoperi suma datorită de stat, și vor fi înscriși la registru pe numărul obligațiilor ce vor primi. 5. Pentru primirea procentelor, creditorii statului vor înfățișa obligațiile la sfârșitul fiecărui an și, pe lângă achitarea de primirea procentelor în dosul obligațiilor, vor slobozi și adeverire de primire sub a lor iscălitură.
Proiectul legiuiește după pilda altor staturi: Exoflesirea obligațiilor (capite și dobânzi) prin glasul sorților, precum se urmează cu datoriile Eforiei Parisului, adică din termene în termene obligațiile, după numerația lor, sunt chemate a trage la sorți exoflesirea lor. Cele ce nu ies, se amână la a doua vadea, și din vadea în vadea, după mijloacele date creditului într-un timp hotărât, toate obligațiile se găsesc stinse.
Operația despăgubirii este așa: de pildă, dl S. are una sută suflete țigani de categoria întâi, adică de cei cu câte 3 galbeni, și una sută câte de 4 galbeni, peste tot i se cuvine 1.200 galbeni, sau în lei de piață 44.400. Pentru această sumă statul sloboade dlui S. atâtea bucăți (sineturi) câte de 1.000 lei și de 900 lei și de 200 lei, câte vor acoperi suma întreagă de 44.400 lei, cum se socoate în cursul pieții; iar bucățile toate poartă dobânda câte 10 la sută. La a doua tragere, bunăoară, numerele neieșite la tragerea dintâi concurează cu obligațiile numerate 2. În alte țări obligațiile nu se fac pe capital, dar pe venit numai, care reprezentează capitalul; dar într-o țară de speriați obligațiile vor cuprinde și rostirea capitalului, pentru odihna duhului încă neînțelegător de aceste operații.
Ce câștigă țara și ce câștigă îndrituiții prin acest mod?... Țara câștigă, că, fără a avea comori în monedă, nu are nevoie de a înmulți birurile, sau a se împrumuta cu milioane de pe aiurea, care milioane trebuie iarăși a se duce de unde au venit, ba încă și cu un spor de dobânzi. Țara câștigă, că ne deprinde a avea încredere în noi înșine, și își poate pregăti mijloace pentru toate marile îmbunătățiri ce așteptăm; țara câștigă, că vom avea mândria faptelor noastre și mândria de a susține creditul ce ne dăm, și ne va strânge împrejurul ei cu noi legături mai vii...
Dar proprietarii, oare pierd ceva? Vedem că prețul hotărât e un preț foarte însemnat și care nu se găsește chiar în tranzacțiile urmate de bunăvoie. Dacă ideea pierderii ar putea prinde vreun loc, ar fi numai că banii nu se numără odată. Astă idee îi dreaptă după codul civil, dar dritul codului civil trebuie să slăbească înaintea dritului omenirii și al vieții publice; căci națiile, adunate în staturi, au dreptul de a le modifica, când trebuința o cere. Sila morală a noroadelor abroghează câteodată puterea dritului particular de a dispoza după plac de un lucru... dritul cunoscut în jurisprudență "user et abuser", jus utendi et abutendi.
Însă, în viața privată, sunt oare un fenomen tranzacțiile pe termene lungi, și cu condiții de plată din vreme în vreme?... Nu sunt zapise, prin care se dau bani în împrumut pe cinci, șase și zece ani, plătitoare de capitale și dobânzile lor din vadele în vadele?
Aceste zapise nu trec din mână în mână, și escontul lor nu se suie și se coboară după nevoile partizilor? 8.000 galbeni în obligațiile statului se vor vinde, ca și toate sineturile și vecselele ce se vând în piață, cu osebire ca amaneturile și siguranțele private aduc prelungiri, procesuri; iar obligațiile statului se vor privi ca bani gata, cu atâta mai lesne, că sunt mici și pot ușor intra în toate tranzacțiile.