Deziderate legitime

Jump to navigation Jump to search
Deziderate legitime
de Ion Luca Caragiale


Urbea Târgul de Munte, numărând vreo 3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 școale primare și 180 de cârciumi, se află destul de pitoresc așezată pe malul stâng al Dâmbului Sec.

Se cheamă Dâmbul Sec fiindcă, între cele două maluri râpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri și departe unul de altul la tot cam atâția, nu curge aproape tot anul nici atâta apă câtă ar ajunge rațelor din mahalaua mărginașă să [se] bălăcească pe arșiță. Dar ca o ironie, în pofida numelui ce i-au dat riveranii, Dâmbul Sec se pornește vajnic către sfârșitul primăverii cu valuri posomorâte, și umple vâlceaua și, urlând nebunește, prăvălește la vale buturugi și fel de fel de rupturi, și surpă din maluri, și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele.

E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie să meargă omul la vale tot pe cursul Dâmbului Sec, să ajungă, la o distanță de șaizeci de kilometri. Cum am zice, în loc de o poștă, să faci șase; în loc de două ceasuri, douăsprezece.

Ei! dacă ar fi un pod peste Dâmbul Sec!

De aceea, toți cetățenii din Târgul de Munte, văzând că nenumăratele petițiuni ce au adresat Ministerului Lucrărilor Publice au rămas fără rezultat, se hotărăsc să adreseze, prin reprezentanții lor,

Camerelor Legiuitoare o petițiune, rugându-le ca din inițiativă parlamentară să vină cu proiect de lege prin care statul să se oblige a face în sfârșit ceva și pentru Târgul de Munte, ridicând un pod de piatră peste Dâmbul Sec, dacă nu de piatră, macar de lemn, dar să fie solid.


Târgul de Munte numără între cetățenii săi 39 de alegători de colegiul I și 390 de al doilea.

Mai toți au la școlile locale copii, cari termină în anul acesta cursurile primare și cari trebuiesc de acolo să intre în liceu, pentru ca de acolo să intre în Facultatea de drept, pentru ca de acolo să intre în Cameră și de acolo în diplomație ori în minister: trebuie să faci copiilor o carieră.

Ei! e greu unui părinte să se despartă de copii așa de fragezi; nu-i vine ușor unei mame să trimită între străini pe copilașul ei de la vârsta de 10-11 anișori.

Să-l bagi în pensionat!

Ce educațiune poate căpăta un copil într-un pensionat, unde s-amestecă la un loc cu atâția alții?... Și toate ca toate, dar la educațiunea copiilor mamele din Târgul de Munte țin foarte mult.

Dar, în sfârșit, să zicem că s-ar găsi pensionate, în capitala districtului sau la București, convenabile, garantând o excelentă educațiune. Cât costă însă?... Cui îi dă mâna, pe vremea aceasta de criză, să plătească atâta, fie chiar alegător de colegiul I?

Ce e prin urmare de făcut?

Să se adreseze cetățenii din Târgul de Munte Ministerului Instrucțiunii Publice, cerând înființarea unui liceu clasic — dacă nu chiar un liceu clasic, măcar un gimnaziu deocamdată, și peste patru ani adăogarea încă a celor trei clase superioare.

Dar de câte ori nu s-au adresat ministerului!

Înalta autoritate școlară a rămas totdeauna surdă la legitimele reclamațiuni ale cetătenilor din Târgul de Munte.

Nu le rămâne dar altceva de făcut decât să înainteze, prin reprezentanții lor, o petițiune către Camerele Legiuitoare, rugâdu-le ca din inițiativă parlamentară să vină cu un proiect de lege prin care statul să se oblige a face în sfârșit ceva și pentru Târgul de Munte, înființându-i un liceu, dacă nu un liceu, măcar un gimnaziu deocamdată, dar să fie clasic.


Târgul de Munte am spus că se află la o distanță de o poștă departe de capitala districtului, care este legată cu Bucureștii și cu toate orașele țării prin calea ferată.

Astfel, cetățenii dm Târgul de Munte, ca să se pună în contact cu capitala județului și cu capitala, țării, trebuiesc să meargă cu căruța cale de două ceasuri și jumătate.

Asta este un adevărat scandal, mai cu seamă pe vreme rea!

De câte ori nu sunt și ei jinduiți de o plimbare pe un bulevard, de o plimbare la Șosea, de operă, de concert!

Dacă ar fi o linie ferată care să-i lege cu capitala județului! ce viitor ar avea Târgul de Munte!

De ani de zile, acești cetățeni protestează că urbea lor e lăsata afară din mersul progresului! Sute de alegeri au trecut cu promisiuni din partea candidaților că nu vor dezarma până când legitimele pretențiuni ale Târgului de Munte nu vor căpăta deplină satisfacere! Odată, în ajunul unor alegeri generale, s-au și arătat în localitate niște ingineri, cari au măsurat, au studiat și au și arătat cetățenilor o schiță de plan pentru construirea liniei salvatoare intereselor și viitorului Târgului de Munte, ale cărei lucrări trebuiau să înceapă îndată după deschiderea Camerelor, fiindcă, până la votarea creditului necesar la acea lucrare, nu se putea face nimic, în lipsă de fonduri disponibile.

Planul era minunat; nu costa decât vreo trei milioane, dacă s-ar fi așezat gara pe malul drept al Dâmbului Sec, cum hotărâseră inginerii; dacă însă, precum pretindeau cetățenii, s-ar fi așezat gara pe malul stâng, atunci, adăogându-se costul podului, ar fi costat toată lucrarea vreo trei milioane și un sfert.

Dar, fatalitate! Camerele s-au deschis și s-au închis, și, cu toate protestările Târgului de Munte, nici pomeneală să înceapă lucrarea liniei.

Plictisiți, cu drept cuvânt, cetățenii alegători de atâta așteptare si atâta dezamăgire, s-au hotărât să înainteze, prin reprezentanții lor către Camerele Legiuitoare o petițiune, rugându-le ca din inițiativa parlamentară să vină cu un proiect de lege prin care statul se va obliga a face în sfârșit ceva și pentru Târgul de Munte, construind lina ferată, dacă nu cu gara pe malul stâng, măcar pe malul drept.


Pe când se gândesc la acest pas, iată că se împrăștie în lume vestea despre intenția guvernului de a veni, pentru acoperirea în parte a deficitului bugetar, cu o lege asupra fabricațiunii țuicii, lege care etc. etc.

Târgul de Munte este o urbe care lucrează foarte mult cu țuica.

Cetățenii alegători sunt dar cuprinși de panică auzind despre intențiile guvernului.

Ce e de făcut?

După mature chibzuiri, se hotărăsc să înainteze, prin reprezentanții lor, la Camerele Legiuitoare o petițiune, în care să repete cererea ca din inițiativă parlamentară să vie cu trei proiecte de lege: 1. pentru podul solid de piatră pe Dâmbul Sec; 2. pentru înființarea unui liceu în Târgul de Munte; 3. pentru construirea liniei ferate de la această urbe până la capitala districtului, și 4. să stăruiască a se retrage proiectul asupra țuicii, care lovește interesele cetățenilor alegători din Târgul de Munte!

Toate patru — deziderate destul de legitime...