Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858

Jump to navigation Jump to search
Despre teatrul italian. impresiuni din sezonul anului 1858
de Nicolae Filimon


Teatrul de operă italiană peste puțin va începe cursul reprezentărilor sale. Publicul așteaptă cu ansietate să auză pe artiștii aceia pentru care, cu toată criza monetară ce sfîșie societatea întreagă, au să plătească enormele prețuri stabilite prin contractul încheiat de guvernul principelui Ghica cu antreprenorul de astăzi, fără a se consulta abonații, precum se urmează în toate părțile lumii, unde teatrul și administrațiunea teatrală esistă în faptă iară nu în nume.

Va fi oare publicul mai bine respectat în anul acesta decît în cel trecut? I se va da tot ce este în drept a cere după contract și dupe banii ce plătește? Asta nu se poate ști decît după prima reprezentațiune.

Ceea ce știm și știe toată lumea este că drepturile abonaților și ale publicului amator de operă, deși au fost mai totdauna nerespectate, nu fură, cu toate acestea, călcate în picioare cu atîta cutezare și dispreț ca în timpul antreprizei actuale. Am studiat această chestiune din mai multe puncturi de vedere și am văzut că răul nu vine din lipsa de mijloace pecuniare.

Teatrul nostru, privit din punctul de vedere al specului, oferă antreprizei un folos destul de mare ca să-și poată împlini cu onestie datoriile luate asupră-i prin contract. Răul dar vine numai din nesațiul de cîștig al întreprinzătorilor și din marea înlesnire ce găsesc acești oameni de a sfîșia condițiile contractelor, fără teamă de penalitate sau răspundere.

Contractul antreprizei actuale, deși încheiat prin violarea obiceiului de concurență adoptat la noi de mai mult timp, conține însă condițiuni foarte favorabile pentru prosperitatea operei și satisfacerea amatorilor de muzică.

Iată acele obligațiuni ce, voluntariamente, a luat asupră-i impresariul operei prin contractul menționat:

„Articolul 13. Antreprenorul va fi dator a avea, pe timpul de șase luni ale anului, o trupă italiană de prima forță, compusă de persoanele următoare:

2 primi tenori absoluți

2 tenori secondari

1 primadonă soprano (serie)

1 primadonă soprano (bufă)

2 baritoni absoluți

1 bas profund (seriu)

1 bas profund (comic)

1 primadonă contralto

1 seconda primadonă

1 bas comprimariu

24 coriști de ambele sexe

1 regizor

1 sufler

1 decorator și orice alte persoane trebuincioase pentru roluri secondarii.

Orchestrul va fi compus de 34 artiști de primul pupitru, dirigiați de capelmaistrul Wiest.

Art. 14. Atît artiștii operei, cît și ai orchestrei, înaintea dării celor dintîi trei reprezentații, se vor esamina în teatru în prezența direcțiii superioare de către o persoană competentă, orînduită de guvern.

Art. 15. Antreprenorul, prin știrea direcțiii superioare, va face destribuția logelor (à tour de rôle), dînd preferință persoanelor care, de la introducerea teatrului în capitală, a fost abonate mai neîntrerupt.

Art. 16. Antreprenorul va fi dator a avea o gardirobă bogată și conformă cu operile ce se vor da, reprezentînd fidel costumul epocelor în care se petrec scenile etc.

Art. 17. Repertoriul sezonului va fi de 16 opere din cele mai bune, ce le va însemna antreprenorul direcției teatrale; din aceste 16 opere, douăsprezece vor fi din cele ce s-a mai reprezentat pă teatrul nostru, iar patru vor fi noi, alese din cele mai bune și împărțite cîte două de fiecare trimestru, combinindu-se reprezentarea cu o bună rotație spre a nu osteni publicul cu darea unei opere de mai multe ori etc.

Art. 25. Din testul muzical al operilor ce se vor da, nu se va putea retracta nimic fără consimțămîntul direcțiii superioare.

Art. 26. Nici un artist sau artistă, corist ori coristă și muzicanți, care au mai fost angajați la teatrul de aici și sunt cunoscuți societății, nu se vor putea angaja din nou fără aprobația direcției.

Art. 5 (?). Abonamentul va fi obligatoriu pe șase luni, iar plata lui se va efectua pentru trimestrul întîi după trei reprezentări suspendate; iară pentru cel d-al doilea trimestru, înainte de cele trei reprezentări din urmă ale trimestrului I.

Art. 34. Neîndeplinirea din partea antreprenorului a condițiilor prin care i se dă esploatarea operei italiane dă drept Ministeriului din Năuntru a desființa contractul, supuind pe antreprenor la despăgubirea abonaților și a oricărora alte pagube ar rezulta.

Art. 35. Daca după cele dintîi trei reprezentații de la începutul sezonei, ce se vor da una după alta și în care va trebui să debuteze toți artiștii, vreunul din artiști nu va plăcea publicului, antreprenorul va fi dator a aduce altul, iar daca și acel preschimbat n-ar mulțumi pe public, atunci direcția teatrelor va aduce de oriunde va găsi, în socoteala antreprenorului și a chezașului, alt artist capabil în locul celui depărtat.“

Cu asemenea obligațiuni și cu un adaos aproape de o mie cinci sute ducați pe an peste ceea ce să da antreprenorilor de operă pînă acum, eram în drept a crede că vom avea o companie mult mai bună decît cele ce am avut mai nainte. Credeam și aveam tot dreptul a crede că publicul nostru va fi scutit de suferințele trecutului, dar n-au fost așa.

Noul impresariu era unul din oamenii aceia care se pun cîteodată pe scena lumei ca să arate omenirei pînă la ce grad poate să ajungă violarea cînd este protejată.

El dară, în loc de artiști de prima forță, ne dete o companie compusă de artiști de aceia care se aud numai în teatrele de a treia clasă din Italia; în loc de un repertoriu compus din opere alese, ne dete o serie de opere vechi, rău alese, stropiate și puse pe scenă fără a fi bine studiate; în locul unui orchestru compus de artiști exersați și cu cunoștințe întinse în specialitatea lor, ne dete un corp compus de individe foarte puțin demne de această misiune [1].

În contract se prevede îndatorirea de a ne da un cor compus de douăzeci și patru individe de ambele sexe. În realitate însă, corpul acesta, care constituie unul din cele mai esențiale elemente ale operei, cea mai mare parte fu recrutată din tot ce are Bucureștii mai nemuzicabil.

Unde sunt acele patru opere noi prevăzute prin contract? Unii zic că au rămas în portofoliul unuia din miniștrii căimăcămiei din octombriu; alții iarăși, că le­au luat cometa Filimon. Noi însă o spunem curat că acele opere stau și pînă acum în magazinul de muzică al domnului Tito Ricordi de la Milan.

Unde sunt costumele cele bogate și conforme cu operile? Publicul teatrului italian trăiește și poate mărturisi că de cînd există opere la noi, nu s­a văzut pe scenă costume mai bogate în sărăcie și mai pline de anacronisme decît cele din anul trecut.

În ce parte a lumei și care impresariu a cutezat vreodată să silească pe public a­i plăti prețul abonamentului pe șase luni înainte, cînd contractul regulează plata pe trimestru și cu condiția ca să esamineze mai întîi artiștii spre a vedea de sînt buni sau nu? În care parte a lumei s­a reprezentat în teatru opere fără primadonă și fără contralto? [2] Unde s­a văzut vreodată mulțimea aceea de buchete de partit și clachiorii cei nerușinați care, prin zgomotoasele și intempestivele lor aplaude, lipsea pe public chiar de plăcerea de a asculta muzica astfel precum i se da? Pe care teatru s­a văzut să se bată artiștii tocmai pe timpul acțiunei și să ceară clemența publicului cu lacrămile în ochi?

Toate aceste scandale și flagrante violări nu s­a întîmplat nicăieri decît la noi în anul trecut.

Se vor găsi oameni care vor zice că sta în puterea direcțiii teatrale să protesteze pă artiștii cei răi și să îndatoreze pă impresariu ca să aducă alții buni. Direcția a protestat totdauna și la oricare violare a contractului, dar n-au reușit căci impresariul cunoștea arta de a paraliza orice protest sau încercare privitoare la limitarea călcărilor ce făcea.

Iată tristul cadru ce înfățișează sezonul operei din anul trecut. Iată unde ajunge un contracciu cînd i se permite a viola fără penalitate condițiile contractului. E datoria Ministerului de Interne și a municipalității ca să facă a să păzi de acum înainte contractul literalmente.

Această datorie devine mult mai imperioasă în țara noastră, unde avem numai un teatru, căci daca acest teatru se va lăsa și pe viitor în discrețiunea impresariului, desigur că va ajunge la ultimul grad al mizeriei. Panem et circensescereau romanii de la senat. Nu suferiți să se atingă de pîinea noastră morală și materială, strigă românul de mai mult timp; și astăzi crede că va fi auzit și salvat de individele ce-l speculă cu nedemnitate.


  1. Istoria muzicală de Martini.
  2. Numele științific muzical ce se dă artistului cînd are toate calitățile cerute sau cînd îi lipsesc cu totul!