Despărțiri

Jump to navigation Jump to search
←Parcuri vechi Despărțiri de Ilarie Voronca
Parcuri vechi
Sonata→


Drumul e în amurg... alb râul.
O plecare dureroasă pe cărări reci.
Vântul cântă la ferești ca o scripcă veche,
Mereu spre desnădejde trupul ca pe-o cumpănă ți-l apleci.

Sfâșieri și clopote stăruie; grilajul rupt.
și deodată pe ramuri: toamnă romantică cu ciori.
Grădină părăsită și bănci putrede,
uite: lumini și frunze se tânguie ca și alteori.

Printre plopi, casă cu storuri trase și cu paznic bătrân,
și două brațe reci: sora străină; prin crengi glasul cuiva,
tristețea te sfâșie, și-ți lovește pieptul,
încerci cu gestul mâhnit să lămurești cevà.

E pustiu și e frig și odăi stinse.
Toată viața o regăsești ca pe-un ceasornic oprit.
Auzi sufletul căzând, poate sunt frunze,
Pasul tău prin amintire sângerat și rănit.

Luna tremură plopii în iazul alb,
treci prin ierburi lovind pământul.
Ploaia a contenit, crengi au plâns,
și asculți peste balcoanele pustii, numai vântul, câteodată vântul.

Astfel mereu o desnădejde tremură peste trupul tău,
ca o lumină galbenă departe peste ape.
Casa veche se’ngroapă în uitare, păsări o învăluie.
Au trecut sboruri, au tresărit pleoape.

Fărâmă viața și toamna care a mai rămas aici.
Treci mâinile sângerând prin ruginite zăbrele,
Gândul tău s’a rupt ca o așchie putredă,
În tusea ta s’au înecat glasuri, s’au sdrobit stele.

Format:Voronca-Restriști