Desacii

 

Chemă Gioe dineoară
Ca din toată împărăție
Cel ce umblă,-noată, zboară,
Înaintea lui să vie,
Să-i zică de-i mulțămit
Precum firea l-au urzit,
Că-are scop ca toate trepte
Dup-un nou calup să-ndrepte

Tu, momițo, vino-ntăi!
Între tine și ai tăi
Fă o dreaptă asemănare,
Cine vro meteahnă are?

După o tumbă ce-au făcut,
Momița au început:
Decât mine în toată lume
Nu e nime mai lăudat
La talent, la spirit, la nume,
Nici e mai frumos format.
Umblu-n patru și în două,
Eu scornesc tot modă nouă,
Și al meu chip frumușel
Omului au fost model.
Însă ursul, unchiul meu,
Este urât și nătărău,
Și cu minte numa ar fi
Când pre mult nu s-ar mândri.

Ursul care apoi vine
Foarte-i mulțămit cu sine
I se pare, după modă,
Pe elefant a-l reforma,
A-l lungi puțin la coadă
Și urechea a-i mai scurta.

Elefantul, ce se știe
Că e plin de-nțelepție,
Critică pe-a mării chit
Că mult pește au înghițit.

De altă parte o furnică,
Ce se crede un colos,
Chiar pe lindenea critică
Că n-aduce vrun folos.

După aceea s-au chemat
Din pământului popoare
Cât-un ales deputat
Ca să spuie ce le doare.
Dar ș-aici s-au înțăles
Că a fiecărui lege
Este propriul interes,
Pre care de bun alege.
Să văzu deci neputință
A preface vro ființă.

Că a lumei Împărat,
Când pre om au fabricat,
Celui tont și lui ghibaci
O păreche au dat desaci,
Ca zmintelele nebune

În acii desaci s-adune.
Dar omul a lui pacate,
Ca la ochii săi s-ascundă,
În desacul de la spate
Totdeauna le-acufundă,
Iar cele străine sminte
În desacul dinainte.