Depresie zece

Jump to navigation Jump to search
Depresie zece
de Gelu Vlașin


nu mai ești simplista
care-mi tulbură ochiul îngust
și decorul absent cînd
lumea dansează
tango
printre mese cu
vin alb și roșu
în ritmul radioului obosit
nu mai ești
banala poveste a
geniului ratat
cînd rînjetul cretin inundă încăperea
și nici
omul orchestră la
festivalul proștilor
deghizați
și nici
femeia fatală
confundată cu o tîrfă de
cartier mărginaș
sau ceea ce
gîndul meu primitiv
caută disperat
printre mizeriile cotidiene
nu ești
zîmbetul ascuns în
suferințe conjugale prea
ușor acceptate
și eu știu prea bine de ce
sufletul prea plin pentru
îndeletniciri fără sens
și nu pot
să te simt
aproape când
tu nu mai ești