Departe (Octavian Goga1)

 

Și-acuma când pământul și apa ne desparte
Tu-mi vii tot mai aproape, cu cât plec mai departe
Și-aice firea-ntreagă numai de tine-i plină
Și-n jocul ei de umbre și-n jocul de lumină,
Ori unde mă mai cheamă un strop răzleț de viață
Tu vii și pretutindeni ești pururea de față...
Și azi mi te apropii... Iar mi-ai pătruns în casă
Din liniștea-noptării tăcerea ta m-apasă.
Te simt tot mai aievea și-atâta de fierbinte
Cum simte ucigașul aducerea aminte...
Ești tu ca totdeauna, din nou îmi pari mai vie
Trecutul ca o fiară din neguri reînvie...
Mi-ai destrămat iar tihna, mi-ai sugrumat răgazul,
Răsufletul tău moale mi-a-ncolăcit grumazul,
Mă strânge ca un șarpe cu solzii de văpaie
Și rostul tău îmi umple tot golul din odaie...
Din raza care trece ferestrele deschise
Îmi flutură cuvinte odinioară zise
Mi se desfac prăpăstii din golul neființei
Aud cum patimi negre se sfâșie cu dinții...
Răsare-o glumă, un cântec, un zâmbet ori un vaier,
Mă năvălesc într-una, se zbuciumă, se-ncaier
Și dintr-odat-păreții par căptușiți cu șoapte...
Ce groaznică orgie e-n fiecare noapte!...