Dealul lui Ivan

Legende istorice din Bucovina de Simion Florea Marian
Dealul lui Ivan


În partea despre apus a satului Părhăuț și anume în mîna stîngă a drumului, care duce la Todirești, se află un deal cam înalt, care se numește Osoiul.

Pe timpul mandatarilor (Mandatari le zice poporul dregătorilor din primul timp al ocupației austriece), spun bătrînii din Părhăuț, că pe dealul acela se afla o casă în care locuia o vădană dimpreună cu trei fete ale sale.

Iar fetele vădanei aceleia zice că erau așa de frumoase, că li se duse vestea nu numai în întreg Părhăuțul, ci și prin toate satele învecinate.

Un flăcău, anume Ivan, (…), care s-a fost pripășit de vr-o cîțiva ani în Părhăuți, făcînd cunoștință cu fetele acelea și îndrăgostindu-se de una din ele, începu a îmbla mai toate serile la dînsele.

Îmblînd el așa mai multă vreme, iată că într-o sară întîlnește pre un alt flăcău străin, care venea din partea despre apus a dealului, adică despre Todirești și care trecea prin apropierea casei în care locuia văduva și cele trei fete.

Ivan, uitîndu-se mai de aproape la dînsul și văzîndu-l că este frumos la față și foarte bine îmbrăcat, se gîndi că nu s-a abătut de flori de cuc pe acolo, ci că de bună samă va fi îmblînd la fetele vădanei. De aceea, fără a mai sta mult pe gînduri, se repezi ca o fiară sălbatică asupra lui, îl prinse de piept, îl izbi la pămînt și cît ai bate din pălmi, îl ucise. Apoi, lacom, cum era, nu se mulțămi numai cu atîta, că i-a luat zilele, ci cugetând că va fi avînd cine știe cîți bani la dînsul, se puse să-i iee și banii.

Flăcăul ucis însă, din întîmplare, nu avea mai mult de șase crăițari la dînsul.

Ivan îi luă și pre aceștia și apoi, lăsîndu-l unde l-a ucis, se duse în treabă-și, ca și cînd nu s-ar fi întîmplat nimică.

A doua zi dimineață însă, aflîndu-se flăcăul ucis, întreg satul se puse în mișcare ca să afle pre ucigaș.

Nici n-a trecut mult timp la mijloc și s-a descoperit că Ivan e ucigașul.

Iară după ce s-a descoperit cum că întru adevăr Ivan e vinovat, îndată au pus mîna pe dînsul. Și nu mult după aceasta porunci mandatarul timpului să se rădice pe locul acela, unde a săvîrșit el fapta sa cea rea, o spînzurătoare și să-l spînzure pe dînsul.

Și cum a poruncit mandatarul așa s-a și întîmplat, și de atunci se numește partea dealului unde a fost Ivan spînzurat Dealul lui Ivan, iară partea despre apus, adică cea despre Todirești, se numește și astăzi tot Osoiul, cum s-a numit și mai nainte.