De profundis clamavi

Jump to navigation Jump to search
De profundis clamavi
de Charles Baudelaire
Traducere de Al. Philippide


Îți cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie și fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime și blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă șase luni
Iar șase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n țările polare:
Nici vietăți, nici ape, nici crânguri, nici pășuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viață
Decât cruzimea rece a soarelui de gheață
Și bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Așa de-nceată-i vremea pe nesfârșita-i cale!