De nuntă
Mîine, după porunca oficialilor, capitala va fi în sărbătoare și se va veseli, după comandă, pentru căsătoria prințului Ferdinand de Hohenzollern cu domnișoara Maria de Edimburg. Arcurile de triumf s-au înălțat, negustorii au primit ordin să facă luminăție, focul bengal și artifițiile nu așteaptă decît fitilul indispensabil. În cazărmi soldații sînt ghiontiți în vederea parăzii.
Regele își vede visul cu ochii, moștenitorul așteaptă actul de deces al unchiului, elita socială și-a gătit hainele de carnaval, sublimitatea ridicolului mai are o clipă pînă ce să răsară.
Și în mijlocul acestei mascarade oficiale. Înscenată pentru a slăvi un act pe cît de omenesc în genere pe atît de caraghios în specie, țăranii vor fi aduși și ei ca să dea serbării caracterul unui ghiveci complet: cînd stăpînii beau, robii trebuie să joace.
Liberali și conservatori, toți sînt în extaz în fața marelui act, cu toții se întrec să aducă mai multe laude însurățeilor-altețe, care mai de care își face o glorie a lui din împreunarea celor doi tineri.
În fața acestei hori burghezo-regale, situația noastră e foarte clară. Noi privim la aceste sălbăticii, pe care numai o morală primitivă le poate justifica, tot așa cum un om civilizat ar privi la nunta unor sălbatici din centrul Africii.
Ca parte socială, ne pare rău de banii ce se aruncă de sufletul dracului, și așteptăm zile mai bune, cînd asemenea farse de iarmaroc nu se vor mai petrece, cînd popoarele vor fi scăpate de burghezime și, implicit, de monarhie…
În concertul de lingușiri. În acest duo al îmbunătățirilor ou îmbuibații, desculții și flămînzii, batjocoriții și asupriții. Înșelații și stăpîniții nu au ce căuta. La tot alaiul, la toată pompa, la toată înscenarea asta burghezo-monarhistă, poporul muncitor nu are ce căuta. Lăsat pradă sărăciei și necazului. Împovărat sub greutatea unui trai de rob, muncitorul nu se poate bucura de parada poruncită. El știe că tot fastul și toată poleiala curții, toată găteala și toate pregătirile înaltei burghezimi sînt rodul muncii lui, stoarse prin legea stăpînirii.
Social-democrația, reprezentanta cinstită și conștientă a poporului muncitor. Își bate joc de scena de mîine și e adînc convinsă că nu-i departe vremea cînd povestirea unor asemenea scene va stîrni homerice hohote de rîs la o omenire liberă. Înfrățită. În care nu vor exista exploatatori sub nici o formă.
În mijlocul păpușeriei ce se joacă cu banu noștri, să ne gîndim, muncitori, la ziua de mîine, la organizarea luptei de clase, singura care are pentru noi un farmec, pentru istorie – o putere de fatalitate.