De dorul altor lumi

 

La geamul care dă-n grădină
Să veștejește-ncet în glastră
Și moare arsă de lumină
O drăgălașă floare-albastră.

Adusă-i din păduri bătrîne,
Din țări cu umbră și isvoare,
Cu primăvară ce rămîne
Mereu și veselă și-n floare.

În foi păstrează din frumosul
Azur al cerului de sară
Și ne-a adus cu ea mirosul
Străin de lungă primăvară.

Și moare-aici uscată-n glastră,
La focul arșiței de soare,
Înstrăinata floare-albastră
Din țări cu umbră și isvoare;

I-i sete de pădure-adîncă
Și dor de-un vînt ușor s-o culce,
De șoapta apelor sub stîncă,
De primăvara veșnic dulce —

Și moare-n locul strîmt din glastră
Si făr-o lacrimă de rouă
Cum mor atîți pe lumea noastră
Cu dorul sfînt de-o lume nouă.