Datoria noastră

Jump to navigation Jump to search
Datoria noastră
de Alexei Mateevici


Vremea și împrejurările, în care ne aflăm noi astăzi, pun asupra noastră o datorie, pe care trebuie s-o știe orișice moldovean din Basarabia și să se străduie s-o aducă la îndeplinire. Să nu creadă nimeni că ea este un lucru nou, necunoscut sau că este atât de greu, încât nici nu te mai poți gândi la îndeplinirea datoriei. Nu este lucru necunoscut, căci este din suferințele de veacuri ale norodului nostru moldovenesc. Este plângerea moldoveanului nostru, năzuința lui la o viață în rând cu oamenii. Cum să nu știe el, sărmanul, ceea ce are și ceea ce ar dori sa aibă? Durerile lui au găsit întotdeauna răsunet pe paginile gazetei noastre.

Nu este lucru greu, căci este firesc. Omul nu poate să tacă și să doarmă liniștit când îl doare ceva. Este destul să simți durerea, ca să cauți alinare, însăși firea te face s-o cauți îndată ce ai simțit-o. Asta este o datorie firească.

Dacă moldovenii noștri pân-în vremea de astăzi au stat obijduiți în întuneric, apoi asta din pricină că au fost atât de chinuiți în traiul lor, atât de lipsiți de cele mai trebuincioase trupului, inimii și minții, că nici n-au știut că mai este ceva pe lume, afară de bordeiele lor sărace și pustii. Ei nici n-au auzit de bunurile învățăturii în limba mamă, nici nu ș-au putut închipui ce plăcere simți când citești o carte scrisă în limba care-o auzi și o vorbești din leagăn. Iar despre drepturile cetățenești nici nu-i de grăit. Toate acestea un lung șir de ani au fost pentru el necunoscute.

Acum, când răsare soarele deșteptării, moldoveanul simte toată povara cea grea a vieții nenorocite, care-l apasă pe el. Se înțelege că și la noi cel dintâi o simte asta țăranul, care în toate vremile și la toate popoarele a fost suferitorul, plângătorul și ducătorul nevoilor întregii națiuni (întregului norod), pe când tagmele cele mai de sus, căpătând destul de lesne plăcerile vieții, adeseori uită de fratele sau cel înjosit și neîndreptățit. În aceeași vreme s-a văzut că atunci când cei mai mari și mai norociți din norod nu uitau de cei mai mici, întreg poporul scăpa de întuneric, de jugul neștiinței și al lipsei de drepturi. Când cei mai mari dădeau mâna frățească de ajutor și de unire la cei mai mici, atunci poporul își înalța mândru capul, se adăpa la izvorul luminii și al științei și mergea, tot mergea înainte. Așa ne spune nouă istoria — povestirea faptelor trecute a tuturor popoarelor (noroadelor). Prin spusele istoriei, datoria noastră, ca a unui popor, ni se înfățișează și mai lămurit.

În scurt, ea constă într-aceea ca țăranul luminat prin faptele ce se petrec acuma la noi în împărăție și pricepând în ce stare de plâns se află, să nu stea ademenit, nepăsător, ci, ascultând glasul firii sale, să spuie întotdeauna și peste tot locul de suferințele sale. Căci numai dacă va cere, i se va da.

Iar moldovenii cei ce prind locuri însemnate în împărăție, se deosebesc prin avuție multă, să nu uite niciodată că sunt moldoveni și că după spinările lor un popor întreg zace în sărăcie trupească și sufletească, așteptând de la ei măcar o rază, o licărire luminoasă în lungul său rând de suferințe.

Așadar, fiecare moldovean trebuie să-și aibă în vedere datoria spusă mai sus, dacă vrea ca poporul nostru să iasă la calea propășirii și să fie în rând cu lumea.