Datinile și credințele poporului român/Lupta între Dumnezeu și dracul

 

§ 1. Cum s-a făcut pămîntul

Din început era peste tot numai apă; singur Dumnezeu și cu Dracul umblau pe deasupra. Iată să întălnesc amîndoi. „Cum te cheamă pe tine?” - zice Dumnezeu. „Nifărtache”, zice Dracul. „Da pe tine?”, întreabă Dracul. „Pe mine mă cheamă Fărtache”, zice Dumnezeu. „Haide ș-om face pămînt”, zice Dumnezeu. „Haide”, zice Nifărtache. „Bagă-te în mare și ia pămînt în numele meu”, zice Dumnezeu. Nifărtache se bagă și zice: „Iau pămînt în numele meu, nu într-al tău.” Cînd scoate mîna din apă, nu mai era nimic, pămîntul tot s-a fost spălat. „Vezi, zice Dumnezeu, că ai scos în numele tău, nu într-al meu. Mai bagă-te o dată.” Nifărtache se bagă și zice tot ca dintăi: „Iau în numele meu, nu într-al tău.” Dară Dumnezeu a făcut gheață deasupra; pănă ce a spart el gheața, pămîntul iar s-a fost spălat. „Vezi, zice Dumnezeu, iar n-ai făcut cum ți-am zis eu!” Dintăi, Dracul sta pănă în genunchi în apă, pe urma pănă în brîu, amu era pănă în gît. „Ia seama, i-a zis Dumnezeu, că îndată te-neci.” El s-a plecat și tot n-a făcut cum i-a zis. Dumnezeu iar a prins gheață. Cînd s-a suit sus ș-a văzut că amu nu mai are pămînt nimică în mînă și avea să se înece, a zis: „Apoi dar lasă să fie și într-al lui.” Cînd a zis vorbele aceste, atăta pămînt a rămas cît era pe sub unghii și cu acela a ieșit afară. Dumnezeu a luat un pai, i-a scobit unghiile și din țărna aceea a făcut o turtiță, a pus-o în palmă, a suflat și a bătut cu palma deasupra. Cînd deschide, este pămînt cît un pat. Pune turta pe apă: „Amu avem pămînt pe ce ne culca la noapte”, zice Dumnezeu.

Vine seara, se culcă alături, dar Nifărtache îl tot împinge pe Dumnezeu să-l înece. Și l-a tot împins toată noaptea; cînd se uită a doua zi, era pămînt cît este și astăzi, el tot creștea sub Dumnezeu!

Ioan Pisarciuc, Roșa

§ 2. Binecuvîntarea pămîntului, crucea, botezul

Din început era numai apă. Dumnezeu zbura pe sus ca un hulub, iar Necuratul cu trei rînduri de aripi sta în apă și a fost strîns niște spumă cît casa. „Ce faci acolo?” îl întreabă Dumnezeu. „Vreau să-mi fac un loc, să am pe ce ședea.” „Nu face așa, că nu-i bine, ci fă cum ți-oi zice eu. Du-te în fundul mării și adă pămînt în numele meu.” El n-a vrut să zică așa, căci voia să fie pămîntul al lui, și tocmai a treia oară a zis, cînd nu-i mai rămăsese decît pe sub unghii. Dumnezeu a luat acel pămînt și a făcut un pat de s-au culcat amîndoi. „Mîne îl voi blagoslovi”, a zis Dumnezeu.

Cînd a gîndit Necuratul că Dumnezeu doarme, l-a luat încetișor în brațe ca să-l arunce în mare, dar pămîntul a început a crește și apa a se depărta. Diavolul a prins a alerga cît putea, doar ar ajunge la mal. Mai întăi a alergat spre răsărit cît e pămînt spre răsărit în ziua de astăzi și, văzînd că nu-i capăt, s-a întors iar la culcușul lor, știind că acolo e malul aproape. Acuma a pornit înspre asfințit, dar pămîntul și aice a început a crește sub picioarele lui și a mers iarăși pănă unde e az capătul pămîntului. Văzînd că nu-i încotro, s-a înturnat iară la locul lor, cu gîndul că mai este încă în două părți malul apropiat, vrînd să-l arunce înspre miezul nopții. Dar și aice a mers pănă ce-a ajuns la capăt, de unde iarăși s-a înturnat și a luat-o înspre amiazăzi pănă ce apoi, văzînd că oricît ar merge, nu mai e sfărșit, s-a întors și l-a pus pe Dumnezeu înapoi jos de unde l-a luat. Dar Dumnezeu toate le știa. A doua zi, spune Diavolul cătră Dumnezeu: „Hai, Doamne, ș-om blagoslovi pămîntul.” „Dac-amu-i blagoslovit!” îi răspunde Dumnezeu. „Tu ce-ai făcut cu mine astă noapte, nu i-ai făcut cruce, nu l-ai blagoslovit?”

Iluță Moraraș, Roșa

Alții spun că Dumnezeu ar fi zis: „Nu l-ai botezat (pămîntul)?” și că diavolul l-ar fi tras de picior pe Dumnezeu în cele patru părți.

Un țigan din Mihalcea

Diavolul mai întăi să se fi făcut rățoi și, ca rățoi, îmbla pe apă, cînd s-a întălnit cu Dumnezeu. De aceea nu se mănîncă capul de rață. Locul unde a fost cel întăi pat al lor e unde se află Ierusalimul. Acolo e buricul pămîntului.

Elena Olanu, Broscăuți

Dumnezeu, pe unde călca, creștea iarbă și flori, iar în urma Necuratului creștea piatră și năsip.

Moraraș, Roșa

§ 3. Cum s-a făcut focul, de cînd e cîrja mitropolitului

Dracul s-a apucat să facă focul. Dumnezeu a mers cu un băț bortit de soc și, tot jucîndu-se cu bățul în foc, a întrat un cărbune în băț; așa a avut și Dumnezeu foc. (De atunci bățul acela e cîrja mitropoliților.) Dumnezeu a ascuns focul său în piatră, iară focul

Dracului s-a stins. Dracul a început a-l învinui pe Dumnezeu că i-a furat focul... „Prostule!, îi zice Dumnezeu, nu-mi trebuie mie focul tău, că am foc și în piatră.” Și lovind două pietre, au sărit scîntei: „Uită-te cît de degrabă fac eu foc!” Atunci Dracul a rămas pe jos. „Tot mai mare dar ești tu decît mine!” a zis el lui Dumnezeu.

Ioan Pisarciuc, Roșa

§ 4. De cînd e lupul, de cînd sînt cînii, de ce n-are dracul călcăi la picioare

Diavolul s-a apucat să facă dihănii de plop, ca să-l mănînce pe Dumnezeu, și a făcut pe lup. Iată vine Dumnezeu! „Ce faci?”-îl întreabă. „Ia, fac și eu, numai nu poate îmbla.” „Mai cioplește-l puțin!”... L-a cioplit. „Dă-mi-l mie, zice Dumnezeu, c-a îmbla.” „Ți-l dau!” Dumnezeu l-a blagoslovit și s-a făcut lup; iar din surcelele cioplite, căței și i-a amuțat asupra Dracului. Dracul, la fugă. Lupul și cînii, după drac. Dracul, de frică, s-a suit într-un copac, da lupul a sărit și l-a apucat de călcăi. De aceea e dracul cu călcîiul rupt.

Același

§ 5. Cum s-a făcut casa

Dracul a făcut casa, dar fără ferești; cara cu sacul lumina în casă. Trece Dumnezeu pe acolo și îl vede tot ieșind cu un sac afară și fuga iar în casă înapoi. „Ce faci, Nifărtache?” îl întreabă Dumnezeu. „Ia, am făcut o casă, dar e întuneric înuntru și m-am apucat să duc soarele ca să fie lumină.” „Degeaba, că n-a fi ce vrai tu! Dă-mi-o mie!” „Dată să-ți fie!” Dumnezeu a luat și-a taiat în părete ferești și îndată s-a văzut. „Dară tot ești tu mai cuminte decît mine”, a zis diavolul lui Dumnezeu.

Pisarciuc

§ 6. Cum a făcut carul

Tot dracul a făcut și carul. L-a fost făcut întreg, frumos, în casă, cînd să-l scoată afară, nu poate. S-apucă să năruie casa. Trece Dumnezeu pe acolo și vede. „Ce te-ai apucat să faci, Nifărtache?” - îi zice Dumnezeu. „Ia, am făcut un car și nu-l pot scoate afară.” „Dă-mi-l mie.” „Dat să-ți fie!” Ia Dumnezeu și desface carul și merge afară de-l pune iar la loc cum a fost; apoi l-a blagoslovit să fie pentru oameni și amu avem car.

Pisarciuc

Unii spun că a făcut carul și sania și Dumnezeu s-a tocmit astfeli cu dînsul, ca vara să fie sania a diavolului și iarna carul al lui.

§ 7. Cum a făcut ciubotele

Dracul a făcut și ciubotele. A făcut mai întăi o ciubotă să se încalțe și tot baga amîndouă picioarele într-însa; nu-i vinea în minte să facă altă ciubotă pentru celălalt picior. Vine Dumnezeu: „Dă-mi-o mie, că tot nu știi ce să faci cu ea!” „Dată să-ți fie!” „Mai fă una ca asta.” Dracul se apucă și mai face una. Atunci Dumnezeu s-a încălțat și dracul tare s-a minunat. Iar Dumnezeu le-a dat la oameni și de atunci avem ciubote.

Pisarciuc, Roșa

§ 8. Omul

Pe om ,dracul l-a făcut din lut și a început a vorbi la dînsul; dar lutul nu-i răspundea. Trece Dumnezeu pe acolo și îl întreabă ce face. „Ia, fac și eu, numai nu vorbește!” „Dă-mi-l mie!” „Dat să-ți fie!” Dumnezeu a suflat duh sfînt omului și a început a vorbi. Atunci dracul, de ciudă, face: „Ptiu!” și l-a stupit tot. Dumnezeu l-a înturnat pe om cu ceea ce era afară înlăuntru și pe dinafară l-a făcut așa cum e acuma. De aceea omul nu-i curat înlăuntru și noi de aceea stupim, pentru că ne-a stupit atunci dracul. Noi, de cîte ori stupim, pe dînsul îl stupim.

§ 9. Femeia

Dracul a făcut pe Adam din lut , iar apoi l-a dat lui Dumnezeu de l-a blagoslovit și-a înviat. Adam era cu păr pe dînsul. Dumnezeu i-a făcut să aibă și soție; din coasta lui Adam a făcut-o pe Eva. Dracul, cînd a văzut-o, s-a luat la fugă după Dumnezeu, să-i spuie ce este aceea. Atunci Dumnezeu i-a spus că aceea e femeia, soția omului.

Domnica Culincu, Mihalcea

§ 10. Fierul, scripca, altițele, vitele, plugul

Zice că tot ce-i pe lume „El” a făcut. Și fierul l-a făcut din piatră; tot fierbea și fierbea și nu știa cum să isprăvească. Dumnezeu a venit și i-a arătat.

Și scripca tot el a făcut-o. Numai borțile la scripcă, ca să răsune, nu le-a fost făcut. (Alții zic că lemnișorul, pe care se rădică strunele, nu l-a știut pune.)

Dumnezeu a venit și a isprăvit și acu avem scripcă de cîntat. (Scripca se zice că mai întăi decît toate cele a făcut-o.)

Și altițele la cămeșe la femei tot diavolul le-a făcut așa frumoase cum sînt, dar nu știa unde să le puie; cerca să le puie ba pe picioare, ba pe trup. Dumnezeu a spus că la umere au să vie, și așa e.

Vitele tot diavolul le-a făcut din lut; numai cît Dumnezeu le-a suflat duh și le-a blagoslovit să fie de folos la oameni. Și plugul diavolul l-a făcut, numai nu știa cum să puie boii; îi punea cu dosul la proțap și nu-i putea porni nici într-un feli. Dumnezeu a pus boii cum se cade și a tras o brazdă, ca să facă și oamenii așa.

El toate le făcea, numai nu știa cum să le încheie. Așa Dumnezeu sfîntul voia și îi da în gînd să facă, ca să le poată lua de la dînsul și le-a blagoslovit să fie pentru noi.

Diavolul îi spunea lui Dumnezeu „fărtate”, iar Dumnezeu îi zicea lui „nefărtate”, dar lui tot i se părea că Dumnezeu îi zice „fărtate.”

Aceleași se povestesc pretutindene

§ 11. Pînea, ierburile, copacii

Dracul a făcut și om, și vite, dar nu știa ce să facă cu dînsele. Dumnezeu a luat și le-a împărecheat: pe om cu femeie, pe găină cu cucoș, pe vită cu vită și toate celea. „Bine, a spus dracul, dar din ce vor trăi acestea, cu ce se vor hrăni?” Dumnezeu avea niște gunoi, niște colb în buzunari, vîrî mîna și aruncă pe pămînt. îndată s-a acoperit pămîntul cu de toate: grău, săcară, orz, ierburi, pomi ș.a. „Iată: acesta-i grău, a spus Dumnezeu, cu de acesta și cu poame se vor hrăni oamenii; aceasta-i iarbă, vor paște și să vor hrăni vitele; găina pe lîngă om se va ținea”; și tot așa, a spus Dumnezeu despre toate.

G. Cosmischi, Roșa

§ 12. Moara

Și moara tot dracul a făcut-o cu totului tot, cum are să fie, numai clenciul, care toarnă grăunțele în piatră, nu era și nu măcina. (Alții spun că numai bortița nu era, pe unde curge făina.) Dară Dumnezeu a îndreptat-o, după ce i-a dăruit-o, și moara a început a îmbla. Atunci dracul a pornit a plînge: „Cum, toate mi le iai, nici pe aceasta nu mi-o lași?” „Nu plînge, că-i a ta, a zis Dumnezeu, numai tu să n-ai treabă la oameni cari vor măcina.” De aceea să țin dracii la moară.

§ 13. Morariul dracului, ursul

Dracul, ca să spărie pe Dumnezeu, a zis morariului să se îmbrace c-un cojoc întors pe dos și să se ascundă sub pod să morăie. Dar Dumnezeu știa toate. Trece pe acolo, da morariul face „mor...r...r” la Dumnezeu. Atuncea Dumnezeu l-a blagoslovit că așa să rămîie și pe loc s-a prefăcut în urs. De atuncea e pe lume ursul. Ursul e din morari!

§ 14. Dumnezeu aruncat în apă

Dumnezeu, cum dormea odată la mal lîngă moară, dracul l-a trîntit în apă, doară l-ar îneca. Dar apa îndată s-a uscat și Dumnezeu nu s-a înecat. Atunci a văzut diavolul puterea lui Dumnezeu.

Pisarciuc