Datinile și credințele poporului român/Cum s-au făcut munții și văile

Căderea dracilor Datinile și credințele poporului român de Elena Niculiță-Voronca
Cum s-au făcut munții și văile
Pacatul


§ 1. Piatra. Munții[modifică]

Piatra, munții cari îi vedem, dracul i-a făcut; a suflat 24 de ceasuri, că el a vrut să ajungă la Dumnezeu la ceri, dar Dumnezeu a blagoslovit numai cît cu mînă și-au stat de crescut, de au rămas atîta cît sînt astăzi.

Pisarciuc

§ 2. Năsipul[modifică]

Piatra dracul a făcut-o, că lui îi era ciudă pe oameni, de ce nu-s ai lui; și pentru că n-a fost așa precum el a vrut, s-a apucat să facă tot pămîntul piatră, să nu crească nimică, ca să n-aibă oamenii ce mînca. Năsipul care este, acela-i sămînța de piatră ce a fost aruncat Necuratul să crească. Dar Dumnezeu a blagoslovit de a rămas așa.

Același

§ 3. Stîncele de la Prut[modifică]

Diavolul, de ciudă, s-a apucat într-o noapte să iezască Prutul cu stînci, că doar s-or îneca oamenii. Numai o stîncă mai avea să puie și ne prăpădea. Dar Dumnezeu a dat de a cîntat cocoșul și stînca a picat alăturea și noi am scăpat. Stîncele acele se pot vedea la Ștefănești în Moldova.

Același

„Stînca” de la Prut, dracii au făcut-o. înlăuntru e o cucoană a lor și mulți bani. De nu cînta cucoșul, iezeau lumea. Dumnezeu i-a blastamat și i-a făcut stînci.

Botoșani

§ 4. Pămîntul mîncat de diavol[modifică]

Dumnezeu, cînd a făcut lumea și l-a trimes pe diavol să-i aducă pămînt în numele său, diavolul tot lua într-al lui și-l mînca. Apoi Dumnezeu a făcut, cum știm, pămînt și s-au culcat. Dracul tot împingea pe Dumnezeu și pămîntul sub Dumnezeu creștea, dar și în pîntecele diavolului creștea pămîntul ce l-a fost înghițit, de era aproape să plesnească. Dumnezeu atunci a făcut că a vărsat acel pămînt și de atunci sînt munții.

Andron Dragan, Mihalcea

§ 5. Toiagul lui Dumnezeu[modifică]

Dumnezeu, umblînd cu Necuratul pe ape, a înfipt toiagul și s-a făcut pămînt. Apoi a trimes pe diavol să-i aducă o ocă de pămînt de prubă. El a mers și a rădicat un munte.

„Vezi că nu ești slugă credincioasă”, i-a zis Dumnezeu. „Mai mergi o dată.” Diavolul a mers și a rădicat alți munți. Dumnezeu iar l-a mustrat și l-a mai trimes și a 3-a oară, tot după o ocă de pămînt și el atunci a rădicat toți munții.

Domnica Doroftei, Suceava

§ 6. Munții Rarăului[modifică]

Odată, zice că dracii duceau pe oameni de vii în iad. Lui Dumnezeu i-a fost milă și nu a lăsat să-i mai ducă. Atunci dracul a zis:

„Noi cu ce să umplem dar iadul?” „Cu Munții Rarăului”, a spus Dumnezeu. Și de atuncea, pe Munții Rarăului nu crește iarbă; ei sînt fripți de foc și, cînd va veni vremea, sînt iadului făgăduiți.

Elisaveta Buzdugan, Ilișești

§ 7. De cînd sînt rîpele[modifică]

Diavolul, văzînd că nu-l poate îneca pre Dumnezeu (după ce a făcut pămîntul), a luat un topor și a început a sapa gropi adînci în pămînt, doar l-ar pute sparge, să dea de apă, ca pe acolo să-l poată arunca, dar pămîntul și-n afund creștea. Dac-a văzut că nici așa nu poate, a lăsat. Dar de atunci au rămas rîpele care le vedem. Apoi s-a apucat să hătească Prutul, ca să înece oamenii, dar a dat Dumnezeu cucoșul pe pămînt de a cîntat și diavolii au perit. Diavolul, dacă n-a putut să înece pre Dumnezeu, a vrut să înece macar pre oamenii lui Dumnezeu.

Vasili Masloschi, Mahala

§ 8. Munții și potopul[modifică]

Dintăi a fost pămîntul neted ca pe masă, dar cînd a venit potopul, a spălat apa pe unde era mai moale, iar unde a fost piatră, n-a putut să-i facă nimică și de atunci au rămas munții și văile de astăzi.

Dănilă Oloinic, Mihalcea

§ 9. Albina și ariciul, munții[modifică]

Zice că Dumnezeu, cînd a urzit lumea, a urzit prea mult și nu încăpea sub ceri. Ce să facă, ce să dreagă? Ia și trimite pe albina să întrebe de arici. Albina a mers la arici, dar acesta nu a voit să-i spuie, zice: „Dacă-i Dumnezeu, lasă să știe singur ce să facă!” Albina, cuminte, nu s-a dus, ci s-a ascuns lîngă borta lui. Ariciul, crezînd că-i singur, zice la sine: „Hm! El mă întreabă pe mine ce să facă! Da de ce nu strînge pămîntul în mînă boț, că s-ar face ici dealuri, colo văi, și ar încăpea!” Albina, cum a auzit, a zburat la Dumnezeu și i-a spus. Dumnezeu, pentru lucrul acesta, a blagoslovit-o ca să facă miere și oamenii să mănînce și de aceea e albina bună la Dumnezeu. (Alții pun în locul ariciului pe țincul pămîntului.)

Un tăietor de lemne, Botoșani

§ 10. Ariciul și Dumnezeu[modifică]

Dumnezeu a fost făcut pămîntul ca o minge și apoi l-a întins cum ai întinde un aluat. Pămîntul a fost drept, neted ca pe palmă și, cînd te uitai, vedeai peste tot locul. Dar ce folos, că pe pămînt izvoare, apă nu erau. Merge Dumnezeu la arici și-l întreabă: „Ei, cum îți pare, am făcut frumos pămîntul?” „Dă, frumos, i-a răspuns ariciul, dar oameni pe dînsul, vite, să știi că nu vor putea trăi, căci n-au apă!” „Apoi, dară, fă tu cum știi!” i-a zis Dumnezeu. Ariciul a luat și s-a bagat pe sub pămînt ș-a rădicat munții, a făcut gîrlele, a scos izvoarele și de la dînsul pămîntul e așa deluros și rîpos cum îl vedem.

Mihalachi Munteanu, Botoșani

Dumnezeu ariciului, pentru binele ce i-a făcut atunci cînd cu albina, i-a dat să aibă ghimpi pe trup, căci înainte era gol și-l mînca orișice.

Toader Clim, Botoșani