Datine naționale

Jump to navigation Jump to search
Datine naționale
de Gheorghe Asachi


Preste toată fața pământului, atât de variată prin clime și producte, locuiesc oameni fericiți. Arșițele cocitoare a ecvatorului, ghețurile amorțitoare a polurilor nu-i îndeamnă a se strămuta aiure, deși, macar din auz, li sunt cunoscute țările mai frumoase și stâmpărate în care o climă paradisită răvarsă mană și plăcere.

Di ce nu se oțărăște eschimoul de câmpiile coperite cu giulgiurea unui vecinic omăt și de noapte neîntreruptă de câteva luni? Etiopul di ce sufere săgetarea soarelui și se desfătează în miezul câmpiilor de arină? Pronia dumnezeiască au aprins în inima omului scânteia cea sfântă al amorului de patrie, care îl leagă cătră pământul unde au văzut lumina vieței, unde răposază părinții cătră carii dorește și el a uni a sa țărână.

Ist sentiment, de Dumnezeu însuflat find împărtășit de mii conviețuitori a unei țări, au produs legătura cea puternică a naționalităței, care se nutră și se păstrează prin relighie, limbă, istorie, port și datine. Evenimentele au adeverit că un popor, de demult apus din orizonul politic, carele au știut păstra un asemene paladium, au triumfat de giugul veacurilor și, ca un fenix, au reînviet din proprie cenușă.

Precum cu interes păstrăm odoarele și averile moștenite care ni asigurează o viață materială, cu atâta mai mult, mic și mare, să respectăm și să păzim semnele caracteristice a naționalități, din care fiecare poartă în sine tipul evlaviei, a virtuții, a pietății[1] și a simplicității trecute!

De aceea să urmăm cu respect datina cea duioasă prin care românii mărturiesc în sâmbăta moșilor a lor sentiment în suvenirul strămoșilor ce odineoară stătură în putere, făptuiră pentru binele patriei și a familiei, plecară capetele obosite și muriră! Cu câtă îngrijire, de câteva zile, se îndeletnicea femei bătrâne și june întru pregătirea părței unei pietăți sfinte, și în noaptea de ieri nu era mormânt carele să nu fi fost avut a sa lumină, o cunună de flori și în genunchi o ființă vie carea răposatului ei consfințea rugi și lacrimi!

Dar nici meserul cel lipsit nu fu ieri uitat. Precum în faptul zilei se văd albinele grăbindu-să spre stup pentru de a depune mana culeasă, de asemene de dimineață se purtau june fete ducând cu panere de fructe și cu cofe încununate și pline de lapte, de vin, căutând, săturând și adăpând pe acii săraci!

Mărire celor ce păzesc datinele naționale! Prin dânșii nu va pieri dintre noi sentimentul de evlavie, de pietate, de dreptate și de unire, ce sunt baza puternică pe care se razămă ființa și fericirea unei nații!


  1. Pietate, sentiment de iubire firească (Gh. A.).
▲ Începutul paginii.