Dacii

Jump to navigation Jump to search
Legende istorice din Bucovina de Simion Florea Marian
Dacii
(fragment)


Așa spuneau bătrânii că în Poiana Mărului, care se află în munții despre apus de la tîrgul de astăzi, de o întindere cam de trei sute de juguri, era pe timpul dacilor un tîrgușor, în care se adunau aceștia de pe munți și opcini, cînd aveau ceva de vîndut ori de cumpărat.

Și cum că într-adevăr a trebuit să fie în vechime un tîrgușor în această poiană se poate cunoaște de pe mulțimea de urme de ziduri ce se mai văd și astăzi. Iar urmele acestea se află mai ales spre muntele Scorușet, care se hotărnicește cu pământurile satului Monăstirea Homorului.

Tot în Poiana Mărului s-au mai aflat, vor fi acum vr-o câțiva ani de atunci, și o mulțime de bani vechi de către o femee din satul Frumosul, anume Ana Dumbravă, care i-a arătat la mai mulți oameni din satul său.

Sub muntele Smidovaticul, care e spre apus de la Poiana Mărului și se despărțește de dînsul numai prin apa Prislopului și a Poienei Mărului, de altă parte însă stă în legătură cu Ciumărna și cu muntele Calul, se află două pivnițe foarte lungi, zidite cu lespezi foarte mari pătrate și așezate una peste dunga celeilalte.

Una dintre aceste două pivnițe, despre cari asemenea se zice că sunt. de pe timpul dacilor, e cam de doi stînjeni de lată și mai înaltă de cît statura unui om. În această pivniță a intrat, înainte de vr-o cîțiva ani, Andrei Furcal din Dragoșa cu o lumină aprinsă pînă la vr-o șapte prăjini de afund, dar, ștîngîndu-i-se lumina și neputînd merge mai nainte, nu putu să-i dee de capăt.

Acuma pe pivnițele acestea, care sunt la gură înguste și ai căror usciori erau făcuți, după cum spun cei ce i-au văzut, din tîrșan (un fel de brad), pîrlit, au crescut o mulțime de copaci foarte mari și groși, și de aceea nimene nu mai poate întră întrînsele.

În pivnițele acestea zice că-și țineau dacii din Poiana Mărului averile lor.

În apropierea pivnițelor, despre care mi-a fost vorba, s-a aflat, înainte de vr-o douăzeci-treizeci ani, o ladă cu bani la adîncime ca de un stînjen. Lada ceea era făcută din scînduri groase de brădău, cioplite numai din topor și prinse la capete cu cuie asemenea de brădău. Scândurile erau albastre, un semn cum că lada a fost foarte de mult îngropată acolo, căci brădăul, dacă e îngropat afund în pămînt, nu putrezește degrabă, ci trăiește mai multe sute de ani. Iar groapa, în care a fost pusă lada, se vede că a fost săpată cu o lopată,căci pe ladă s-a aflat și o lopată de scorbură de brădău, care de asemenea era albastră.

Din oamenii aceia însă, care au aflat lada cea cu bani, nu s-a ales nimic, căci scurt timp după aceea s-au nenorocit și au murit unul după altul. Se vede că banii puși într-însa au fost necurați, adică blăstămați ca să n-aibă nime parte de dînșii afară de cel ce i-a îngropat.

Tot în părțile acestea și anume pe Valea Dragoșei, care izvorăște nu departe de Poiana Mărului, s-au aflat înainte de treizeci-patruzeci de ani, un sfleder și un topor de peatră. Toporul era pe de o parte ca topoarele de azi, pe de cealaltă parte însă era în forma unei cazmale.

Cînd s-a făcut fabrica de ciment din Valcău, tăindu-se o parte de pădure foarte veche, s-au aflat sub rădăcinele mai multor copaci urmele unui zid. Risipindu-se zidul acela s-a aflat o piatră pe care sta scris că acolo a fost un sat al dacilor. (…)