Da capo al fine

 

lui N. Davidescu

De-a lungul catacombelor săpate
În visele granitului de ieri,
Eu retrăiesc legenda anonimă
A primilor martiri autohtoni
Și-n lumea stalactitelor sonore ―
Miragiu subteran de palmieri ―
Desăvârșesc o Biblie-adnotată
De nesfârșitul șir de Epigoni!...

Sub bolțile de trei ori milenare ―
Închis ca-n propriul meu mausoleu ―
Transcriu pe pergamentul veșniciei
Ecoul preistoricului Vers,
Și-n fundul catacombelor săpate
În visele proteicului Eu,
Prin glasul meu tălmăcitor de dogme
Vorbește parcă-ntregul Univers!...

Contururile șterse de-ntunerec
Redau viață vechilor Aezi,
Sub degetele lor imaginare
Re-nvie, parcă tetracordul grec,
Și-n bolțile de trei ori milenare
Se-nalță, după epoci, trei grămezi ―
De piatră,
De aramă
Și de aur ―
Simbolurile tragediilor umane,
Clepsidrul mut al clipelor ce trec...

Trec toți la rând...
Pe lespezile negre,
Ca-ntr-un postum cortegiu funerar,
Trec iambii
Și troheii altor vremuri ―
O-ntreagă-apoteoză de fantome...
Iar aiurarea harfei rafinate
Cu fluieratul naiului barbar,
În noaptea catacombelor răsună
Ca-n nopțile venericei Sodome,

Trec toți la rând...
E-atâta majestate
Și-atâta surd tumult în mersul lor,
Și-n lumea stalactitelor sonore
E-atât decor
Și-atâta feerie,
Că iambii
Și troheii altor vremuri
Re-nvie-n subterana tragedie
Dezastrul mitologicei credințe
Și doliul semizeilor ce mor!...

Trec toți la rând...
Exodul neființei
Se pierde-n coridorul milenar,
Iar urma celor ce-au trăit prin cântec
Dispare-n calea celor care vin
Să reclădească-n noaptea milenară
Același alb, fantasmagoric far
Spre care mateloții inspirării
Se-ndreaptă și-azi pe iahtul lor divin...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Martiri autohtoni ai catacombei
În care eu sunt ultimul venit...
Postuma voastră apoteozare ―
Că după moarte nu veți mai muri ―
Mă-ndepărtează tot mai mult de dogma
Eternității voastre de granit...
Voi sunteți cei ce-ați fost,
Eu nu sunt încă
Decât preludiul celui ce voi fi!...