Dîmbovița

 

Sus din munte curge-n vale
    Apă dintr-un mic izvor,
Care șărpuind pîn țară
    Murmură încetișor :
        Dîmboviță, apă dulce,
        Cine-o bea, nu se mai duce.

Vremea trece, apa curge,
Numai bine ce-a trecut,
Dar ăst rîu a fost și este
Și va fi în veci plăcut.
        Dîmboviță, apă dulce,
        Cine-o bea, nu se mai duce.

Dîmboviță, undă dulce,
Undă cu cerescul dar,
Cine te-a gustat vreodată,
Va să plece în zadar.
        Dîmboviță, apă dulce,
        Cine-o bea, nu se mai duce.

Rîulețe ! după tine
Simț departe mare dor ;
Facă ca patria să-și uite
Un străin și călător.
        Dîmboviță, apă dulce,
        Cine-o bea, nu se mai duce.

Rîu, cu unda sa cea dulce,
Cu dreptate lăudat,
Tu pe matca-ți nisipoasă
Murmură neîncetat :
        Dîmboviță, apă dulce,
        Cine-o bea, nu se mai duce.