Cuvântul „colectivitate”
Cuvântul „colectivitate” de Ion Luca Caragiale |
[Voința națională, II, nr. 358, 3 octombrie 1885] |
Am vorbit acum câtva timp despre un interesant studiu al d-lui Paulhan asupra „prostiei la om”; d-l Paulhan stabilește, după cum s-a văzut, că prostia provine mai cu seamă din pretenție.
Nu mai încape îndoială că un zidar, care se ține de meseria sa și nu se amestecă în lucruri pe care nu le poate pricepe, nu se va expune niciodată a fi tratat de prost; din contră, dacă-și va exercita meseria sa cu conștiință și cu iscusință, se va putea cu drept cuvânt spune de dânsul, că e un zidar inteligent. Îndată ce însă zidarul nostru se va amesteca în cestiuni înalte economice și va căuta să le dezlege fără a fi dobândit mai înainte cunoștințele trebuincioase, cu alte cuvinte, îndată ce-l va apuca boala pretenției, toată lumea va spune despre dânsul că e un „prost”.
După cum vedem, prostia e un lucru foarte relativ; un om e prost sau nu, după cum e plin sau lipsit de pretenție. Așa fiind, nu e de mirat că întâlnim prostia chiar la oameni de altminteri deștepți și înzestrați cu o cultură mai deosebită. Nimeni bunăoară n-ar îndrăzni să atribuie calificativul întrebuințat așa de des de d-l Paulhan unui mare număr de persoane, care fac parte din opoziție, dacă toate aceste persoane s-ar ține cu modestie de profesiunile lor și nu ar voi să iasă cu orice preț la iveală. Când mai toate aceste persoane însă nu strălucesc, în activitatea lor de toate zilele, prin nici un talent sau o însușire deosebită, e din parte-le o dovadă netăgăduită de pretenție, din momentul ce se aruncă în luptele politice, scot gazete și-și dau o osteneală nemaipomenită să convingă lumea că sunt oameni politici și că lor ar trebui să li se încredințeze frânele guvernului.
Pentru a face pe lume să creadă că ești om politic, nu e de ajuns să o spui singur, înainte de toate trebuie să fii un asemenea om.
Apoi de oameni politici e compusă opoziția de astăzi ?
Afară de câteva mici excepții, care se țin cu totul retrase din politica activă și pe care nu le vedem la nici una din întrunirile opoziției, restul sunt mai mult niște politicieni pretențioși, incapabili de a se uni în jurul vreunei idei comune, și ca atare demni de-a figura în vreuna din rubricile stabilite de d-l Paulhan.
Apoi oameni politici sunt cei de la România, care, neavând nici o idee a lor proprie, nefiind în stare să scoată din creierul lor un singur argument serios și original, nu găsesc altceva mai bun de făcut decât să plagieze pagini întregi din Laboulaye și articole publicate acum câțiva ani de alte ziare și să le servească apoi publicului ca ale lor proprii ?
Apoi oameni politici sunt cei de la Lupta, care nu au găsit în arsenalul lor altă armă decât insulta la Rege, insulta sistematică ?
Apoi oameni politici sunt cei de la Națiunea, care declarau acum câtva timp urbi et orbi că ținta lor este de-a face din România cel mai mare imperiu al lumii (textual) ?
Și oameni politici sunt oare urzitorii tuturor știrilor îndreptate în contra intereselor țării ?
Oameni politici sunt aceia care nu găsesc alt mijloc de-a combate guvernul decât acela de-a pune în circulație fel de fel de știri pline de neadevăr, menite a discredita nu numai guvernul dar țară întreagă ?
Oameni politici sunt acei care anunțau acum câtva timp că guvernul va revizui din nou art. 7 ? Că guvernul trebuia să convoace chiar în septembrie Camerele pentru a propune abrogarea legii privitoare la comerțul ambulant ? Că d-l Bleichröder s-a opus la contractarea oricărui împrumut al României în Germania ? Că guvernul are de gând să facă în străinătate un împrumut de 155 milioane ? Că negăsind 155 el se mulțumește cu 30 milioane ? Că negăsind nici această sumă, guvernul va scade toate lefurile funcționarilor cu 20 la sută ? Că d-l Grigorescu, șeful direcției contabilității din Ministerul de Finanțe, va pleca la Berlin, Viena și Frankfurt în scopul de-a plasa rentă 5 la sută română pe prețul de 75 suta ? Că guvernul a dat ordin să nu se mai achite nici un mandat la casieria centrală ?
Ar trebui să umplem mai multe coloane dacă ne-am da osteneala să reamintim toate născocirile puse în circulație de unele ziare din opoziție, care, dragă Doamne, au pretenția de-a reprezenta o direcție politică.
Când s-a adeverit că nici una măcar din aceste știri, de care toate ziarele din opoziție s-au folosit în timp de luni întregi pentru a ataca guvernul, când s-a adeverit că nici una nu e adevărată, cum rămâne cu pretenția acelor ziare că sunt serioase și că opoziția pe care o fac guvernului e întemeiată pe motive temeinice ?
Pretenții și iar pretenții, putând figura toate ca adaos la materialul adunat de d-l Paulhan.
Nu e de mirat acum că mai toate ziarele noastre de opoziție, începând cu România și sfârșind cu gazeta de mode și scandaluri, nu mai au cea mai mică autoritate și că strigătele și vaietele lor prefăcute răsună în deșert.