Cuvântare la Pitești

 

(Se fac oratorului mari și călduroase manifestațiuni de simpatie, aplauze prelungite.) Domnilor și doamnelor, din câte persoane sunt aici, fără exagerare, jumătate cel puțin sunt membri ai Partidului Conservator de când sunt alegători și chiar mai devreme, de când începuseră ca cetățeni să gândească, să aibă pornirea de a judeca și socoti afacerile publice. Așa e ? Aici sunt conservatori, afară de doamne, care până acum nu au dreptul să fie nici conservatoare, nici liberale. Să sperăm însă că cu vremea, poate, și d-lor să ia parte la afacerile publice și dacă discuțiunea va fi mult mai luminată în Parlament, dar și judecata va fi cu mai multă inimă adusă în dezbaterea publică. (vii aplauze)

Care va să zică, d-voastră, domnilor conservatori veniți aici, dacă m-aș adresa și v-aș spune: tâlharilor ! (râsete) șnapanilor ! hoților ! chilipirgiilor ! oameni care nu aveți altă socoteală decât numai să furați din banul public și să vă chivernisiți pentru interesele voastre particulare ! (mare ilaritate) Ce-ați zice ? Ați zice: omul din cauza căldurii acesteia a înnebunit ! Căci în adevăr că nu e glumă. (aplauze)

Ei bine, domnilor, de două luni și jumătate au început să ne numească așa pe noi toți, pe Partidul Conservator, pe partidul lui Lascăr Catargiu. De vreo două luni au început încet-încet să ne numească șarlatani, coțcari, până când după împrejurarea nenorocită de la Craiova acum suntem în adevăr briganzi, bandiți, încât țara este pușcăria și oamenii cinstiți au rămas la clubul lui Vanicu ! (mare ilaritate) La clubul lui Vanicu e moralitate, la clubul lui Vanicu e patriotism, naționalism și toate istmurile, până și Istmul de Suez poate că tot acolo e, (ilaritate, aplauze) iar noi suntem niște ticăloși, încât, în adevăr, M.S. Regele trebuie să fie disperat, (ilaritate) trebuie să-și zică: nu mai merge cu țara așa; pot eu să fac două ministere din colivia lui Vanicu, (mare ilaritate) dar n-o să mai am țară ! (ilaritate, aplauze)

D-lor, toate babele ale mai cicălitoare, care nu se învoiesc cu proprietarii, se mută de Sfântul Gheorghe și de Sfântul Dumitru, (ilaritate) clubul d-lui Carp se mută și el, prin februarie, prin septembrie. (ilaritate) Așa tam-nisam vedeai bagaj pe drumuri:

    — Ce e ?! 
    — Se mută ! (mare ilaritate) 

Pleca cu o parte din bagaj într-o parte, ceilalți rămâneau sau ceilalți plecau și alții rămâneau, dar de mutat se muta, așa că ajunsese băieții de la băcănia de peste drum când vedeau bagaj pe drumuri să zică: „Se mută domnu' Carp”. (hohote de râs, frenetice aplauze)

    — Unde se mută ? 
    — În altă parte. 

Pe la mijlocul lui iulie, vara, iarăși bagaj:

    — Ce e, domnule, bagaju' ăsta ? 
    — Se mută domnu' Carp. 
    — ?? 
    — Se mută la loc ! (imensă ilaritate, aplauze) 

Aceasta e tactica clubului conservator, adică a persoanelor care constituie clubul conservator de la Vanicu, veșnic să se mute. Le-a venit la urma urmelor inspirațiunea să ne facă și pe noi să ne mutăm ! (mare ilaritate)

Ei, ne-am mutat și noi odată. Acum, vorba aia, au destul loc să dea muștele afară din club. (ilaritate, mari aplauze)

Și nu e primejdie să se lovească membru pe membru cu coada măturii în ochi. (hohote de râs, aplauze)

Acolo însă a rămas o creatură înzestrată cu o putere dumnezeiască, un prooroc, care proorocește regulat cu trei luni înainte ceea ce ar dori să se întâmple și nu se întâmplă niciodată. (frenetice aplauze, râsete zgomotoase)

Pe vremea lui Brătianu, din trei în trei luni, ba din șase în șase luni, îl auzeai:

   — Cade Brătianu, vin eu la putere. 
   — Pentru ce, Excelență ? 
   — Nu se mai poate să mai ție !... 
   — Dar presupunând că nu mai poate ține el, de ce vii d-ta ? 
   — Pentru că Regele nu mă poate aduce decât pe mine ! 

S-au împlinit șase luni, beam șampania !... Acum iar: Mă cheamă pe mine ! L-a chemat pe Iorgu Cantacuzino ! Iar nu s-a împlinit.... Acum iar: îi dau lui Take Ionescu trei luni ca să facă mofturi și se va liniști ! S-a liniștit, a avut de ce să se liniștească ! (aplauze, ilaritate)

Acum altă proorocie: că la Craiova s-a isprăvit ! Știți de ce suntem nenorociți și pierduți ! Fiindcă am reușit la Craiova !... (mare ilaritate, aplauze) Au reușit la Craiova ?!... Apoi nu mai merge, sunt pierduți !... (aplauze)

Acum profeția este că ne pierdem la București.

Domnilor, d-voastră toți trebuie să știți o anecdotă: un român pe care îl cicălise un țigan bătrân i-a tras două palme țiganului. Țiganul zice: ia mai dă o dată !... I-a mai tras încă o dată. S-a dus țiganul bătrân la fiu-său: Uite, mă teteo, m-a bătut rumânica ! — Care e ăla ? Tu l-ai bătut pă tetea ? Ia mai dă-i o dată !... Îi trage acela încă una. — Ia mai dă-i o dată ! Îi mai trage încă o dată. Băiatul zice: Haide, tată, că ăsta e nebun ! (mare ilaritate, aplauze)

I-am tras la Iași, ia mai trage o dată ! Dă-i la Vaslui, ia mai trage o dată ! (mare ilaritate) Dă-i la Craiova... acum o să vie cu băieții să zică: ia mai trage o dată la București !... (ilaritatea este la culme, aplauze prelungite) Și când i-o trage și acolo o să-i auzim: „Tată, hai la Vanicu înapoi, că ăștia sunt nebuni !” (tumultuoase hohote de râs mult prelungite, aplauze frenetice)

Domnilor, să nu mai glumim. (mare ilaritate, aplauze) Până la Târgoviște nu mai spun nici o glumă. (ilaritate)

Domnilor, toate cazanele în care ardem cărbuni, lemne, o putere calorică ca să se producă mișcare, au ca regulă că ele mănâncă combustibilul pe care i-l dăm: o parte se preface în putere, altă parte se aruncă ca cenușă. Mașinistul trebuie să bage totdeauna de seamă ca mașina să fie curată, să se ardă bine produsele producătoare de căldură, și pentru aceasta trebuie să curețe cenușa care nu mai trebuie, căci cenușa lăsată acolo strică cazanul, împiedică producerea puterii, oricât combustibil am pune, de oricât de bună calitate. Așa și cu partidele politice: generațiuni peste generațiuni sunt combustibilul care face să meargă mașina țării, a statului, și generațiunile acestea arzând, prin munca capului, a brațelor, prin voință, Dumnezeu a vrut să producă cenușă; acelea sunt elementele care au ars mai de mult, care trebuiesc din când în când curățate, lăsate deoparte. Nu se poate progres fără să se îndeplinească acest fenomen. Să luăm o pildă din istoria țării. Dacă Brătianu Ion, care ajunsese cât p-aci să puie mâna pe puterea supremă a statului, dacă n-ar fi înțeles că combustibilul de la 1848 arsese, că cenușa trebuie aruncată din mașină ca ea să mai poată funcționa, dacă ar fi lăsat să continue iacobinismul liberal care vorbea numai în formule păsărești, nu ar fi fost figura mare a istoriei noastre. A știut însă la timp să scoată combustibilul ticălos, să scoată cenușa afară și să pună combustibil nou...

Adu lumea muncitoare, fa-o să se îmbogățească, și cu aceea să meargă puterea statului înainte. Și de aceea Brătianu până azi este poate cea mai mare figură a noastră după emanciparea țării. Se înțelege că nu vorbim de M.S. Regele; aceea este o figură sacră, sfântă. M.S. Regele este pentru noi și pentru vecii vecilor, câtă vreme trebuie să trăiască această țară, această națiune română, simbolul existenței ei. (aplauze furtunoase)

După cum când începem istoria din depărtări pomenim de Traian, acum de istoria noastră nu se mai poate vorbi fără să se vorbească de Carol, întemeietorul ei. (aplauze) În istoria noastră românească sub Carol întemeietorul, cea mai ilustră figură a fost a lui Brătianu, pentru că a știut când să arunce cenușa și să puie combustibil nou.

Noi am avut o mașină mai norocoasă; n-am avut nevoie să aruncăm cenușa. S-a întâmplat o așa învârtitură încât cenușa a căzut singură și acum avem combustibil nou, avem zeci de democrați, oameni care așteptau ca să se curețe cenușa, să intre cu toată inima să joace rolul de combustibil ca să meargă mașina statului mai departe ! (aplauze) Sunt oameni de gândire, de muncă pe toate căile; sunt țăranii care vor să se îmbogățească, sunt profesorii care muncesc în știință, artiștii în artă, oamenii de legi, oamenii tehnici și comercianții cei mari care vin să zică: dați-ne voie să ardem și noi ca să meargă statul înainte, căci statul acesta nu poate să meargă înainte numai cu boierii care s-au cenușit ! (aplauze)

Și, domnilor, eu nu sunt omul care să fac complimente zadarnice și seci. Dragostea pe care o am pentru șeful meu mă împiedică să-i fac laude mari, mai ales față de alții. (ilaritate) Știe cât îl iubesc, nu de astăzi, nu de când a devenit șeful real al partidului; i-am declarat aceasta acu doisprezece ani când bănuiam că o să devie șef — poate că de aia ți-am făcut curte că te știam ce ai să ajungi ! (ilaritate)

Însă zic așa: și-a făcut rolul, Partidul Liberal, prin cumințenia politică a lui Ion Brătianu care rămâne o figură ilustră a istoriei; a venit vremea ca Partidul Conservator-Democrat să ia el situațiunea în mână, să ducă statul către viitor, să lucreze pentru binele patriei, și mai bun director de mișcare, mai minte limpede pentru prezidarea arderii elementelor sociale care vin să muncească la această mașină, nu e decât acest om. (aplauze entuziaste, se fac ovațiuni d-lui Take Ionescu)

Eu rog pe Dumnezeu, ca instinctul meu nu de a prevede, dar de a presimți, să nu se dezmintă prin împrejurări de ordine brutală; să dea Dumnezeu să trăiască Take Ionescu; acest om va fi un al doilea Ion Brătianu în sensul modern al cuvântului. (aplauze entuziaste, strigăte repetate de bravo)