Cuvântare la Buzău

Jump to navigation Jump to search
Cuvântare la Buzău
de Ion Luca Caragiale
[Cuvântare rostită la 18 mai 1908. Editată de Șerban Cioculescu în suita de Cuvântări politice (după note stenografice) în Revista Fundațiilor Regale, VI, nr. 10, octombrie 1939]


Domnilor, să mă ierte amicul meu Bădărău, fruntaș mai mare în partid, să spun că ce a făcut d. Marghiloman, foarte bine a făcut.

Dacă d-l Marghiloman, închis în odaia d-sale, ar fi spus: mi-a dat Dumnezeu avere, nu-mi pasă de unde, mi-a dat Dumnezeu frumusețe, nu-mi pasă de unde, mi-a dat Dumnezeu destul, mă mulțumesc cu atât, să zică bogdaproste, voi trece pe sub lumina soarelui ca un triumfător într-o mahala (râsete), ca un triumfător la curse la Jockey-Club. (râsete) Când însă a greșit, e atunci când a spus: mai îmi trebuie să fiu triumfător și în politică; să fiu de pe acum, când ne-o muri trei șefi, să fiu numit eu moștenitor. A făcut o mare greșeală din punct de vedere politic, pentru el, dar pentru noi și pentru țară a făcut foarte bine, căci altfel rămânea un om fără păcate, dar nici rău, nici binefăcător; acum este un om cu păcate dar binefăcător. (râsete, aplauze furtunoase)

Cine a produs mișcarea aceasta ? Numai ambițiunea lui a produs această mișcare care, de, fatal trebuia să se întâmple și fără această ambițiune, dar bine că a produs-o mai repede decât trebuia. Și noi venim în orașul în care s-a închis ca un boier de prin veacurile de mijloc, noi venim cu o armată a țării întregi și-i zicem: boierule, o să ieși afară de acolo să ne dai drumul să intrăm ! (aplauze prelungite, râsete) Și cu atât mai mult îl somăm să iasă de aci, când știm că toți cetățenii vor să fie cu noi și nu știu cu ce mijloc mai țin câteva porți închise. Lasă că o să le deschidem noi; căci nu cu deschisul banilor se pot lua cetățile, ci cu deschisul inimii, dar cu deschisuri. Cu altceva nu se pot lua cetățile. (aplauze prelungite, repetate)

Noi nu venim aci la prima luptă, noi venim după triumfuri și d-voastră trebuie să deschideți cetatea în interesul d-voastră; și boierului să-i spuneți: stai pe loc, cum ședea pe vremea lui Nicu Constantinescu. În ajunul alegerilor întreba pe Nicu Constantinescu: amicul meu — desigur să-l ademenească.

    — Fratele meu, Nicule, ce e mâine ? 
    — Apoi de, ce să fie ? Bine. 
    — Cine o să iasă ? 
    — Apoi nu știi cine o să iasă la colegiul I ? 

Și a doua zi Izav ieșea printr-un blid de linte. Apoi nu se cumpără toată lumea cu un blid de linte. (aplauze) Noi venim aci după ce am biruit și luptăm cu un partid care a fost biruit și luptăm în orașul d-voastră cu un om care vrea să fie șef dinainte, al unui partid care acum e deja pierdut, un partid stins. (aplauze) Șefii fug pe la țară și subșeful vrea să mai vie aci. Nu mai poate: imposibil să mai vină aci. O să-l urmărim și o să-l scoatem de aci și să-l trimitem peste Dunăre. (aplauze zgomotoase, râsete) Căci, dacă nu rezistă toată țara avântului tinerelor generațiuni, cum să reziste un cavaler de la Buzău contra țării întregi ? Peste putință. (aplauze prelungite)

Sunt bătuți pe toată linia; sunt ajunși în halul acelui țigan din poveste, care a fost întrebat de un român: am auzit că v-ați bătut. — Și ce bătălie încă ! Grozavă ! Război strașnic. Ei erau o sută, noi o sută; de la ei a căzut unu, și de la noi a rămas unu; tantoi pe tantoi ! (râsete, aplauze) Așa fac și ei: din toată țara au pierit și a rămas Marghiloman la Buzău. (râsete, aplauze) Și toate aceste succese ale noastre, care nu sunt ale noastre, sunt ale țării întregi, condusă de spiritul lui Take Ionescu. O țară întreagă poate să aibă nevoi, nenorociri, dorințe, speranțe, dacă n-are un spirit directiv luminat, cum este omul acesta, nu poate să facă nimic. (aplauze prelungite) Și ne impută că am biruit; cu ce ? Nu cu forțele noastre proprii, ci cu nemulțumiții. Apoi, ați reușit la Vaslui cu nemulțumiții, cu conservatorii, ați reușit dincolo cu nemulțumiții carpiști, dincolo cu nemulțumiții liberali. Da, firește, cu nemulțumiții, dar cu cine ? Cu mulțumiții ? (aplauze prelungite) Uite, frate, auzi judecată politică și omenească ! (râsete) Apoi da, nu râdeți, că vă vorbesc foarte serios. Am reușit cu țărănii care sunt nemulțumiți. Sub pretext ca să se mulțumească proprietarii au nemulțumit pe țărani. Au reușit cu proprietarii nemulțumiți. Sub pretext de a se mulțumi țărănii, au nemulțumit pe proprietari. Am reușit cu cârciumarii nemulțumiți. Sub pretext de a se combate beția, au [ne]mulțumit pe cârciumari, au distrus o clasă socială. Totdeauna sub pretext de a se mulțumi o clasă s-a lovit în cealaltă clasă opusă și numai de a se menține prostul sistem că în țara aceasta, mediocritățile, impertinența boierească, iar nu voința națională trebuie să domine. (aplauze zgomotoase) Nu, nu impertinența, ci meritul; nu pretențiunea boierească, ci numele care și-a făcut omul acesta ilustru. (ovațiuni) Nu averile moștenite, ci averile câștigate cu merit, fiindcă acelea sunt produse numai ale unei familii, iar celelalte sunt produsul puterilor națiunii întregi. (aplauze) Cu nemulțumiții, firește ! Dar cu nemulțumiții s-au răsturnat templele păgânești și s-a ridicat crucea d-asupra munților; cu nemulțumiții aceia carie sufereau cruzimi, lipsa de rușine, tirania păgânească și lipsa de adevăr filosofic și social; cu nemulțumiții, firește ! Cu nemulțumiții s-a răsturnat tirania catolică în Germania și s-a înființat Germania de astăzi. Cu nemulțumiții s-a răsturnat tirania bourbonică în Franța și Franța întreagă s-a sculat ca să proclame în fața lumii întregi uimite, că un popor de oameni desculți poate să strige în fața lumii și să întroneze drepturile omului. (ovațiuni) Firește că nemulțumirile celor ce suferă au să-i strivească și să stoarcă din fundul acelor suflete dorința pentru mai bine și pentru dreptate. (ovațiuni) Prin nemulțumire a fugit omul acesta din club și prin o mai adâncă nemulțumire am ieșit și noi toți și ne-am găsit față în față lumea întreagă a nemulțumiților, a celor care veneau și a celor care coborâm și care ne-au întâmpinat. Acesta este astăzi Partidul Conservator-Democrat. Așa este partidul takist. Dacă un partid se pecetluiește frumos, apoi nu se pecetluiește mai frumos decât cu numele omului, care a luat stindardul în mână și cu prețul vieții și viitorului lui, s-a pus înainte și a plecat și merge înainte de frică. Că dacă n-o merge au să-l zdrobească valurile ce vin după el. (ovațiuni prelungite)

Nemulțumiți ? Apoi nemulțumiți sunt toți în țara românească astăzi. Nu mai merge cu sistemul de astăzi; nu mai merge cu sistemul clubului închis, de unde unul să poruncească la doi, trei; doi, trei să poruncească la patru și patru la douăzeci și patru și așa mai departe, și lumea să tacă. Degeaba te întrebi: ce sunt legea tocmelilor agricole, legea administrativă ? Ce sunt aceste reforme ? Nu știe cineva de unde s-au poruncit ? De unde ? Din nori. (aplauze) Nu mai merge să poruncești numai din nori, trebuie să ne coborâm pe pământ, și omul acesta este cel întâi om politic pe care îl văd coborând, după Ion Brătianu, și ca un frate când este vorba înainte de a da bătălia, ca un general ilustru când e vorba de a obține victoria, merge cu noi și nu se desparte de noi un minut. (aplauze prelungite)

Domnilor, știți de unde provin nemulțumirile ?

În clubul Vanicu, acel club celebru, cât de puțini au mai rămas, încă sunt nemulțumiți. Da, da, sunt nemulțumiți, pentru că, spun părerea mea de rău, încă au mai rămas acolo nemulțumiți, căci ar trebui să fim oameni absurzi să credem că toți oamenii să aibă curajul să vină după d-l Take Ionescu. Au fost suflete slabe, cărora le-a fost teamă de nu știu ce, și au mai rămas încă câteva acolo unde nu este decât supunere oarbă, fără judecată, și cu lipsă de demnitate intelectuală. (aplauze) De câte ori întâlnesc pe vreunul, — căci le sunt prieten —, îl întreb: dar tu ce faci ? Ce, n-ai ostenit ?

Oftează ! Ah ! Dacă m-ar da și pe mine afară ! Și atunci le zic așa: în loc să te dea afară, d-ta să le dai cu piciorul și să pleci. Așa a făcut Take Ionescu, căci în definitiv, fii drept și spune că nu te-a dat afară ! Nu mai umbla cu cochetării, le-ai dat cu piciorul undeva și-ai ieșit afară, așa da !

Și știți cum îi compar eu pe acei nenorociți, care sper încă că în curând se vor noroci ? Ați văzut, domnilor, într-o curte un vultur cu aripile tăiate, plimbându-se printre rățoi, claponi, cu corset și cu pantaloni ? (mare ilaritate, aplauze) Încât ați văzut, el care zboară după natura lui, în zborul său imens încât vede și Carpații și Dunărea, acel vultur stă în curte așa de umilit, și când vrea să umble e dizgrațios și seamănă de departe cu o broască râioasă, deșelată, cu o reptilă infimă. (mare ilaritate, aplauze prelungite)

Să sperăm că în curând, și acelor nemulțumiți o să le crească aripile și să se ridice, bineînțeles nu la înălțimea acestui vultur care zboară de demult, încât poate să vadă de acolo în jurul lui de nevoile poporului românesc. (aplauze prelungite) Până atunci să ne mulțumim că, în raza depărtată către care trebuie să țintească națiunea, este un vultur cu crace în cioc care zboară foarte sus, să-l urmăm. (aplauze prelungite, strigăte de trăiască) Uitându-mă la el văd că acesta este Take Ionescu. Niciodată să nu-i cadă aripile ! (aplauze prelungite, ovațiuni, strigăte de „trăiască”, urale)