Cuvântare

Jump to navigation Jump to search
Cuvântare
de Ion Luca Caragiale


I[modifică]

Domnilor

Într'o seară frumoasă de vară, un tânăr călător obosit de drum, ajungând lângă un izvor, s'a așezat jos să se odihnească. În față spre apus de vale se ridica o pădure bătrână, iar la spatele pădurii cobora măreț soarele.

Pe deoparte oboseala, pe de alta înalta frumusețe a priveliștii l-au vrăjit; și sub vraja lor, tânărul nostru drumeț a adormit adânc... A adormit adânc - și a dormit foarte bine. Când s'a trezit - a doua zi dimineața - răsărea soarele. În fața tânărului, spre apus, acest soare nu mai lumina pădurea bătrână dindărătul căreia scăpătase aseară... lumina un oraș grandios: cu palaturi, catedrale, turnuri, cupole și viaducturi și mișcarea și sgomotul orașului mare... În locul pădurii negre de aseară, ce prestigioasă apariție aeriană sub strălucirea limpede a dimineții !... S'a șters omul umit la ochi... Cum se poate ? Cum se poate ? M'am culcat aseară - sigur - în fața unei păduri... și acum când mă trezesc... (aplauze).

Și necrezându-și ochilor, s'a aplecat asupra izvorului să-i spele... și privindu-se în apă s'a văzut acu, dimineața, tânărul de aseară, cu o barbă lungă albă până la brâu... Dormise o sută de ani... A rămas firește bătrânul încremenit...

Ei ! tot așa au rămas la noi încremeniți cei cari, după ce au dormit o jumătate de veac, s'au găsit în fața împrejurărilor sociale și politice din urmă (aplauze sgomotoase)... Se șterge boierul la ochi de dimineață... când se trezește în față cu fapta vremii, cu așa adâncă schimbare a lumii... Rămâne uimit boierul, când în fața ciubucului ridicat, în loc să găsească plecată supunere, întâmpină un om care-i spune: Boierule, mi se pare că dumneata nu-ți dai seama de realitate... și nu mai... poți raționa clar (aplauze multe). Cum s'a uimit omul din poveste în fața orașului ivit ca prin minune, așa s'au uimit mulți de la noi în fața revoluțiunii țăranilor... Da, trebue să numim lucrurile pe numele lor: revoluțiune a fost, iar nu răscoală.

Turburarea ordinei publice în anume moment și loc, chiar când e logică, este o răscoală; însă ridicarea generală a unei lumi întregi, chiar când pare că n'ar avea logică, este o revoluțiune (aplauze sgomotoase).

Și rămânând uimiți în fața revoluțiunii țărănești, și-au întors privirile înapoi, și înapoi au dat cu ochii de partidul conservator-democrat... Minune peste minune !

O jumătate de veac se cântă: Deșteaptă-te, Române !..., Talpa țării, Noi vrem pământ !... Învățați carte ! luminați-vă ! Ei ! s'a deșteptat românul... începe lumea să se lumineze. Cine strică ? Noi suntem de vină că am fost chemați să luăm parte la viața publică (aplauze).

Clasele sociale care au dominat țara au fost odinioară puse într'o grea dilemă:ori să renunțe a mai domina, cedând în favoarea intereselor străine, ori să continue a domina în favoarea intereselor naționale - și firește au fost silite să primească soluția din urmă. da; când Europa a acordat Românilor ca atari o stare de drept internațional, acele clase dominante au trebuit să dea țării, mai de milă, mai de silă, o formă de Stat europeană, și numai decât să introducă și la noi cultura apuseană... Și atâta a trebuit să aibă urmări. Când se părăsește o stare politică patriarhală, firește nu se mai pot păstra moravurile patriarhale. Nu noi stricăm dacă, deșteptându-ne în fața rămășițelor claselor odinioară dominante, suntem mai bine armați decât mai pot fi ele (aplauze multe).

Domnilor, un Stat modern nu mai poate fi conservator în înțelesul strântei doctrine a conservării privilegiilor de clasă dominantă. Această doctrină dominantă este astăzi patent anarhică, fiindcă energiile care cresc cu vremea pretind să se amestece și ele în conduccerea afacerilor publice, dacă sunt înlăturate prea îndelung dela satisfacerea legitimei lor pretenții, atunci când natural ar fi să fie elemente de ordine, devin elemente de desordine; în loc să fie din ce în ce mai de folos progresului Statului, devin din ce în ce o mai mare primejdie pentru liniștea și siguranța lui.

Doctrina conservatoare modernă îmbrățișează interesele mai largi decât ale unei clase dominante, interesele societății întregi. Partid conservator modern este acela care cu știință și cu metodă, se uită până în straturile cele mai adânci ale societății, și caută și se întreabă: unde, unde mai este o energie care s'a născut d'abia de eri și pe care încă n'o cunosc ? și aceea trebue s'o chem, să mi-o apropii și s'o pun la contribuția datorită de toți tutulor: la menținerea statului meu integral. Căci ce să coserv ? Firește, rațiunea de afi a mea și a tutulor - a Statului acestuia, care el însuși n'are altă rațiune de afi decât ființa neamului meu întreg. Dacă vreau să conserv ceva particular în paguba marelui interes general, atunci nu mai sunt conservator, ci anarchist (aplauze). Să nu se mai facă prin urmare glume... ieftine pe socoteala numelui partidului nostru conservator-democrat. În orice caz, cine cine le mai face să știe că le aruncă peste noi mai departe celor mai mari două imperii naționale - Engliteriei și Germaniei... Și asta... nu-i frumos ! (aplauze).

Clasele sociale, cu toate deosebitele lor interese particulare, trebuesc să exercite în mecanismul întreg al Statului, reciprocă presiune între dânsele, nu pentru a strica economia întregului, ci pentru a o păstra. Numai astfel acest vast mecanism poate înainta pe calea viitorului depărtat, pe care singur Dumnezeu îl cunoaște, și la care orice națiune simțindu-se națiune trebue să aspire.

Domnilor, spre a încheia, am să cer voe să spun d-lui Șef al partidului conservator-democrat, câteva cuvinte... Domnule Șef, istoria o fac împrejurările și oamenii. Vai de bărbatul politic care n'a înțeles împrejurările zilelor lui ! păcat de împrejurările politice cât de mari dacă nu și-au găsit un bărbat de mare valoare ! (aplauze entuziaste).

Țara noastră trece vădit prin împrejurări înalte, împrejurări determinante pentru viitorul Statului român, pentru viitorul națiunii întregi (aplauze). Cu siguranță, aceste împrejurări nu puteau găsi un bărbat mai potrivit pentru înălțimea lor, decât pe acela pe care l-au desemnat vechii conservatori dela clubul clasic:acest bărbat este Take Ionescu (ovațiuni delirante; urale sgomotoase nesfârșite). În adevăr, acest act al vechilor conservatori este un act de școală modernă conservatoare (aplauze entuziaste). Au gândit într'adevăr la binele general al țări dând cu totul uitării interesul lor particular de clasă. Și-au zis: Take Ionescu nu mai trebue ținut aici închis la strâmt; trebue să-l mânăm la larg la destinația lui, să-și poată îndeplini omul misiunea la care-l chiamă patria (ovațiuni entuziaste).

Și astfel, împrejurările și-au găsit omul. Și de aci, această clocotitoare dragoste cu care din toate părțile îl întîmpină pe acest om o lume întreagă (ovațiuni, urale).

N'a fost fost om mai tăgăduit și mai ponegrit decât dânsul... și câtva timp... va mai fi încă (ovațiuni).

De altminteri el însuși și-a prevăzut-o, de când era încă tânăr, făcând primii pași în Parlament. Și-a zis: știu pe unde am să trec, dar - am să trec ! (aplauze furtunoase și prelungite).

A trecut. Îl întâmpină atâta dragoste din atâtea părți și atâta ură dintr'o parte. Dragostea aceasta, pe care și-a cucerit-o, să-l îndemne a merge înainte pe strălucita lui carieră pentru binele public și pentru onoarea vremii noastre; iar ura sălbatică ce s'a deslănțuit asupra lui să întărească legământul de onoare că noi, oamenii împrejurărilor de astăzi, nu-l vom părăsi pe acest om niciodată (ovațiuni nesfârșite, aclamațiuni și urale sguduitoare).

II[modifică]

Domnilor,

Un orator de mare marcă (nu se află printre noi; pot asta fără să-i ating modestia) numea odată orașul Ploești, Atena, iar pe dv. vă numea Atenieni. Venea el, orator atenian, în Atena democrației române, în fața Atenienilor. Ca atare, a devenit reprezentant democrat atenian în Parlamentul liberal român. Mai târziu, nu știu cum s'au schimbat lucrurile și lumea așa, că Atenianul dv. nu mai este democrat: e astăzi aristocrat, aristocrat get-beget (ilaritate, aplauze). Și știți ce ați ajuns dv. ? Să nu vă supărați; nu o spun eu - tot Atenianul dv. o spune: dv. sunteți astăzi niște bulgari capsomani, niște ginabeți (mare ilaritate, aplauze).

Eu, d-lor, nu o să vă numesc Atenieni și, pe cinste, vă făgăduiesc că niciodată n'am să ajung aristocrat (ilaritate); prin urmare, nici dv. pentru mine n'o să ajungeți ginabeți și bulgari capsomani. O să vă numesc întotdeauna iubiții mei concetățeni, în dorința ca dv. să ziceți: omul acesta e un Ploeștean de-ai noștri, un om de rând ca toți oameni, iar nu un Atenian farsor (mare ilaritate,aplauze prelungite); e un Ploeștean, capsoman poate, dar om de omenie (mare ilaritate, aplauze sgomotoase).

Acelaș Atenian, democrat intransigent odinioară, astăzi aristocrat ireductibil, imputând cu adâncă revoltă sufletească la toată lumea inconsecvența politică, se sue pe o tribună publică și, el, altădată înamorat de meritele și de talentul lui Take Ionescu (ovațiuni nesfârșite), acum, de pe acea truibună aristocratică, îi tăgăduește aceluiași Take Ionescu, ce ?... nu numai viitorul, dar și trecutul (mare ilaritate). Ei, d-lor, aceasta mi se pare prea din cale-afară... aristocratic (aplauze sgomotoase).

Înțeleg să tăgăduiești oricărui om, cât de mare ar fi, viitorul; să te îndoiești, de exemplu, că Take Ionescu o să aibă răbdare să mai facă politică de aci înainte încă 25-30 ani, ca să-și completeze cu suprem succes o carieră strălucită; înțeleg să gândești că Take Ionescu ar fi un om prea iute și prea nevricos, și, prin urmare, poate să obosească pe un drum așa lung, dacă mai ales, din cauza piedicilor ce-i vor arunca în drum răutatea și invidia, nu va merge din succes în succes (mare ilaritate; aplauze furtunoase).

Dar să-i tăgăduești omului douăzeci de ani de carieră eminentă deja făcută, asta e, cum am spus, cam prea prea ! (ovațiuni entuziaste), cât de Atenian să fii, trebue să fii prea nedormit ca s'o spui (mare ilaritate; aplauze).

Onorabilul nostru amic d. Cămărășescu a făcut adineaori pe scurt istoricul partidului conservator. Eu am să mai spun câteva cuvinte despre ultima fuziune și despre urmarea ei necesară, fatală - despre ruptură. Când am auzit, fiind în străinătate, de fuziune, mi-am zis: să dea Dumnezeu să iasă cu bine ! să dea Dumnezeu ! dar nu mi se cam pare lucru solid; fiindcă, dé ! nici eu nu am trăit pe sub pământ o viață de om, și știu ce s'a petrecut de atâta vreme în partidul conservator. Acest partid a avut de luptat poate mai puțin contra adversarilor săi naturali, contra liberalilor, decât contra unei grupări care, dându-se de conservatoare, lupta sistematic să-l desorganizeze și să-l dărâme. Era o mână de oameni, un grup de intelectuali, care-și propusese să mineze partidul conservator, zădărnicindu-i cu toate mijloacele posibile orice activitate; era gruparea politică eșită din sânul societății literare ŤJunimeať dela Iași (aplauze). Când am auzit, prin urmare, că s'a făcut iar o fuziune, mi-am adus aminte iar de... o fuziune.

Cu vreo câțiva ani înainte nu se mai făcuse iar o fuziune ? Ce soartă a avut ? S'a spart ! iar partidul conservator care, fiind la putere, putea fără fuziune sta la putere, a căzut dela putere grație fuziunii. Și în definitiv, pentru ce ? Pentru o neînțelegere bugetară de vreo 200 și ceva de mii de lei.

Șeful guvernului, cu un gest larg, a exclamat în Cameră:ŤScrieți, domnilor stenografi, că pentru o neînțelegere de două sute treizeci de mii cad dela putere !ť Așa a uimit aceasta pe toată lumea, încât nu s'a găsit un glas în Cameră să strige: ŤDa, da, scrieți domnilor stenografi, că pentru o neînțelegere asupra unei sume de câteva mii de lei cădem de la putere ! că pentru o încăpățânare, un om politic, un ministru, un prezident de partid, un șef de partid dă brânci partidului său dela putere !ť (aplauze prelungite).

Auziți, oameni buni, un bărbat politic, de necaz că nu i se cedează la un buget de trei sute milioane, asupra unei țifre de câteva mii de lei, să-și arunce în opoziție partidul d'abia venit la putere ! Pentru o încăpățânare neînfrânată, să distrugă situația politică pe care și-a cucerit-o un partid ! Când am aflat dar de noua fuziune, am zâmbit sceptic. M'am gândit că bărbatul politic care a ambiționat totdeauna să se urce în capul partidului conservator, ca să-l mâne ca pe o turmă după caprițiile lui personale, are câteva teorii la care ține poate și mai mult decât la faimoasa țifră pe care a dictat-o stenografilor acum câțiva ani. Mi-am zis: o să vrea omul firește numai decât să le aplice, și firește, n'are să găsească pentru ele mulți partizani în partidul conservator, și firește, asta o să-l contrarieze, și firește, el o să se supere, și, firește... n'are să-i meargă bine fuziunii bine (aplauze). Prima teorie, un șef de partid nu vorbește cu nimeni și dictează tutulor; iar partidul e o adunătură de un număr mai mare sau mai mic de gogomani (aplauze, ilaritate). Dar cine în lume, afară de acel șef, poate concepe un partid politic astfel ? (aplauze).

A doua teorie: cine nu are măcar 40.000 de lei venit pe an nu trebue să facă politică. Cum ? Va să zică un om, cât de priceput, care nu are decât 39.500 lei venit nu poate să facă politică ?... Alaltăeri vorbeam cu un jurisconsult distins despre cazul unui înalt magistrat care murise cu câteva zile înaintea împlinirii ultimului termen de pensie. Fără să fie cineva versat în știința dreptului, trebue să recunoască necesitatea așa numitelor termene fatale. Dar oricare om simte în fundul sufletului că se face o nedreptate când pentru lipsa câtorva zile se nesocotesc zece ani. Și a recunoscut și distinsul jurisconsult că ar fi mai echitabil când termenele fatale nu ar fi așa de puține, și prin urmare atât de depărtate unul de altul.

Această dreaptă gândire a lui o putem aplica și aci: cum ? numai dela 40.000 de lei în sus să pot face politică ?... Lasă-mă mai eftin, nenișorule (aplauze, ilaritate). Lasă-mă măcar cu 39 și ceva (mare ilaritate, aplauze).

Apoi, afară de cei câțiva fericiți cu dela 40.000 în sus, cine dintre oamenii cari se ridică încet-încet cu vremea prin talentul și munca lor, și cari se simt capabili să se amestece și ei în afacerile publice, are să admită o așa mirifică teorie ? (aplauze).

A treia teorie: teoria succeselor probate prin istorie. Prin moștenire se dumică, se fărâmițează proprietatea țărănească. În loc să mă gândesc cum să dau la copiii țăranilor mai multă cultură; cum să-i fac a munci mai spornic; cum să ajut energia lor care sporește prin număr, mă gândesc mai bine la un succes istoric sigur, probat: introduc în țara românească majoratul din Prusia (ovațiuni sgomotoase). Proprietatea nu se dumică; un singur copil moștenește ! Bine, dar ce faci cu ceilalți copii ? - Ceilalți să se ducă să se plimbe ! - Sau să vie, zic eu, la d-ta în calitate de gogomani să-ți mărească partidul spre mulțumire (ilaritate), și d-ta să le faci hatârul să-i primești și fără 40.000 lei venit (mare ilaritate, aplauze sgomotoase).

În sfârșit, cea din urmă și cea mai încântătoare: teoria ministeriabilității încercate. Numai noi putem veni la putere; voi conservatori-democrați nu puteți veni. - De ce ? întreb eu. - Fiindcă n'aveți destui miniștri, mi se răspunde; pe când noi avem 24 ! - Să vă trăiască ! zic eu (mare ilaritate). Mare partid într'adevăr, care are gata trei tacâmuri de miniștri ! Auziți, d-lor, ce grije trebue să aibă un partid politic !... Dar din copiii d-voastră nu pot să iasă miniștri ?... Am doi băieți... (aplauze furtunoase). Rog pe cei 40 Sfinți Mucenici pe cari îi prăznuim astăzi, să pue o vorbă bună la Dumnezeu pentru mine; doar o avea un băiat al meu un talent politic să-l văz la adâncele mele bătrânețe ajuns ministru, și să zic: încai dacă n'am putut lăsa băiatului 40.000 lei venit, am avut norocul să dau Patriei un vrednic servitor (aplauze furtunoase). Iată teoriile cu care se pretindea a conduce partidul nostru conservator (aplauze sgomotoase). Când am auzit că s'a adus pe masa clubului niște proiecte deja tipărite și s'a zis: acestea sunt proiectele mele, și asupra lor nu e admisă discuțiunea; și când am aflat apoi de împrejurările dela 9 ianuarie din acelaș club, am spus: Take Ionescu nu mai poate să stea acolo; are să plece... și n'are să plece singur. Bine a făcut ce-a făcut ! să-l felicităm și pe el, să ne felicităm și pe noi, să felicităm și țara ! (ovațiuni nesfârșite).

D-lor, partidul conservator-democrat este o energie care s'a deșteptat covârșitoare, și nu o energie inferioară care scade pe văzute, ar putea birui o energie care pornește acum cu atâta avânt: aceasta trebue să biruiască pe aceea (ovațiuni).

Încă puține cuvinte și termin.

Domnule șef, ești un erou care pornești în fruntea unei armate devotate către o țintă glorioasă (ovațiuni). Pășește cu fruntea sus, privind departe înainte ! Nu te opri dacă, în calea, uneori aspră, calci peste șerpi și peste reptile (ovațiuni); ele îți vor arunca bale peste picioare; vor rămânea strivite înapoi, iar d-ta avei ajunge cu noi acolo unde trebue să ajungi ! (ovațiuni entuziaste, prelungite).

III[modifică]

Domnilor,

Fiindcă orele sunt destul de înaintate, dați-mi voie să vă fac... istoria țării... dela 1866 încoace (ilaritate). Voiu căuta să fiu cât mai complet; și, se înțelege, trebue să aveți puțintică răbdare; orice istorie completă are nevoie de comentarie, de note și de note la note (ilaritate).

Încep.

Constituția noastră dela 1866 s-a făcut ca prin farmec, ca printr-o vrajă: o Constituție întreagă de nu știu câte capitole, paragrafe, articole, s-a făcut... foarte iute... Englitera și-a făcut-o pe a ei nu știu după câte lupte seculare; țara românească și-a făcut-o, fără prea multe necazuri - într-o noapte (mare ilaritate, aplauze). Pe semne că de aceea Constituția engleză a ieșit așa de proastă: au pierdut prea multă vreme la ea; prea au migălit-o - n-au putut-o nimeri dintr-o dată... Noi am nimerit-o ! scurt, într-o noapte... și este - cum o vedem (ilaritate, aplauze).

Din două curente a rezultat atunci această importantă operă: curentul înaintat, aproape jacobin și curentul retrograd, regulamentar. S-a recurs, pentru a nu întârzia marea operă cu prea multe hărțuieli, - n-avea vreme de pierdut, - la o formulă doftoricească... Recipe: 50 la sută retrograd; 50 la sută jacobin; amestecă frumos și... e gata: avem Constituția ! (ilaritate aplauze). Din greșală pesemne, spițerii au scăpat de partea retrogradă 51 la sută, iar de partea jacobină numai 49 la sută (mare ilaritate, aplauze). Jacobinii au protestat și au început strașnică luptă, supărați, nu pe spițerii cari greșiseră alifia, ci pe Vodă, care nu înțelegea s-o mai dreagă: luptă înverșunată contra Suveranului (aplauze). Și astfel n-a trecut mult timp și Capul Statului s-a găsit, la un moment, într-o mare... nu tocmai primejdie, dar desigur supărare și mâhnire... Greu, foarte greu moment !... Partidul conservator, în care pe lângă retrograzi se găseau și spirite moderate și patrioți cuminți, aceia cari obținuseră se la retrograzi concesiunile ce se putuseră obținea, au luat cu bărbăție situația în mână, au mângâiat și încurajat pe Suveran, și au condus țara șase ani de zile, începând să aplice încet-încet Constituția. Luptând cu multe piedici atâta vreme, au obosit; pe de altă parte împrejurările politice exterioare reclamau pentru cârma Statului nostru un partid cu puteri proaspete.

Conservatorii s-au retras dela putere cedând locul lor partidului liberal, care venea acum amestecat și el cu elemente moderate. Am avut după aceea guvernul de doisprezece ani al liberalilor, un guvern cu așa putere și așa avânt, încât, ha-ha ! către sfârșit, să leșine cu totul partidul conservator (mare ilaritate, aplauze multe).

Doisprezece ani de opoziție, domnilor... doisprezece ani ! Un ilustru conservator spunea aceste memorabile cuvinte :ŤCe să mai facem noi conservatorii dacă o parte din noi, și încă tineri, au ajuns Ťopozițiune miluită, iar noi, propriu zișii conservatori, am rămas atâția în club încât nu putem adesea găsi pe al patrulea pentru o partidă de preferanță (mare ilaritate, ovațiuni). Au început așa dar conservatorii să se gândească serios. Erau între ei, în fruntea lor, iluștrii răposați Lascăr Catargiu și Alexandru Lahovari, cari și-au zis:ŤE poate și vina noastră că nu ne gândim să evocăm elementele cari trebuesc să fie în poporul acesta înclinate către ideea conservatoare. Oare școalele de când le avem; oare munca câtă se face; agricultura, micile industrii - nu trebuesc să poseadă elemente cari necesar să fie conservatoare ?

Le-au căutat și le-au găsit; au găsit pe mulți; mai ales dintre tineri, și între aceștia au găsit - pe d. Take Ioneascu (ovațiuni furtunoase și prelungite). Scrupulurile de pietate ce le aveau acești tineri față de doctrina liberală demodată, din care rezultase viziratul liberal, au fost rupte. Acești oameni s-au dus la partidul conservator, care era cât p-aci să-și dea sfârșitul, a început a reînvia, ca Lazăr, pe care l-a luat Christos și, suflându-i în față, l-a pus iar pe picioare (ovațiuni furtunoase). A reînviat partidul conservator și a avut și el pe urmă atâția ani de activitate și de glorie, pe care Istoria nu i le va putea tăcea, necum tăgădui. (Ovațiuni). În aceeași vreme, aceia la care făcea aluziune Lahovari numindu-i opoziție miluită, s-au gândit:ŤBine ; noi ne dăm drept conservatori și tocmai acum când partidul conservator a ajuns iar tare și mare, noi să stăm pe dinafară ? Și, în loc să intre franc și frumos în sânul partidului, au început să-l mineze, ca să-l aducă iarăși la impotență, la pieire, spre a i se oferi ei la urmă drept salvatori (ilaritate, ovațiuni). Au început să-i tragă clopotele ca de maslu și să spună despre Lascăr Catargiu, despre acela care odinioară scosese din momentele cele mai grele țara, despre acela care refăcuse partidul conservator, că-i rezervă o înmormântare de clasa întâia (ovațiuni nesfârșite). Cu toată cobirea lor, Lascăr Catargiu a guvernat șase ani și a mai guvernat încă și din opozițiune, căci, dacă nu guverna el din opozițiune, o chestiune care ar fi putut sgudui țara aceasta, nu s-ar fi putut rezolva cu bine (ovațiuni sgomotoase).

A murit în fine bunul și marele Catargiu - a murit în momentul când trebuia să vie la putere...

Atunci - ruptură... Guvern conservator face fuziune cu partidul conservator dela putere; apoi, pentru mai nimica, iar se rupe fuziunea, și... partidul cade dela putere; și iar vine guvernul conservator și iar cu... opoziția conservatoare (aplauze multe). În fine, iată răscoalele țărănești, și atunci, aman ! iar unirea conservatorilor, iar fuziune, și de data aceasta, șeful vestitei opozițiuni miluite devine șeful partidului conservator (aplauze).

Aceasta o dorea de mult: i s-a împlinit în fine ! (ilaritate) și i s-a împlinit cu așa avânt, cu atâta dragoste din partea tutulor conservatorilor și mai cu seamă din partea șefului nostru, încât parcă nu mai putea fi îndoială că trebue să meargă toate bine. Eu, modest observator al afacerilor publice, am oftat sceptic: bine ar fi să meargă; dar... nu prea crez c-o să meargă ! (ovațiuni furtunoase). Pentru Dumnezeu ! n-am trăit o viață pe sub pământ, îmi cunosc omul:știu că dacă îl așezi frumușel pe scaun, e în stare să-i rupă singur piciorul, numai de drag să se vază iar căzând (mare ilaritate, ovațiuni). Curioasă petrecere ! (ilaritate mare). Astfel găsindu-se într-un cerc de favoriți, de câțiva oameni dintre aceia cari simt o crudă plăcere a încuraja apucăturile... originale, s-a gândit:ŤOare n-ar fi bine să întoarcem partidul conservator iar la idilica și patriarhala stare de odinioară când era leșinat ? (mare ilaritate). Cum am face să-l aducem iar acolo ?(mare ilaritate, ovațiuni futunoase). Lucru foarte ușor ! Toate elementele populare, democrate, atrase de pe vremuri de Lascăr Catargiu și Alexandru Lahovari, să le gonim afară din partid și să rămânem noi... enfin seuls ! (mare ilaritate, ovațiuni nesfârșite). Iertați-mă, d-lor, să vă dau pe lângă enfin seuls, și o formulă românească mai trivială poate, dar desigur mai lirică. Unul pleacă dela horă cu iubita lui și, depărtându-se de lumea toată, zice cu dragoste:ŤBine este câte doi, și noi, puică, amândoi (mare ilaritate; ovațiuni furtunoase prelungite). Care va să zică am scăpat de desbateri ! Proiectul tău este votat de mine, proiectul meu este votat de tine, fără vorbă, fiindcă... suntem singurei și fiindcă... ne iubim (mare ilaritate, ovațiuni furtunoase prelungite).

Domnilor, niște băieți dela țară găsesc, în nămolul svântat de vântul primăverii, un obuz de tun... cine știe de când și cum rătăcit pe acolo. Încep să-l scotocească la șurupul din vârf, să vază ce o fi înăuntru. Un drumeț le spune:ŤNu vă jucați, măi băieți ! Să nu fie încărcat, să izbucnească să vă ia capul ! Nu izbucnește, ba izbucnește ! și nu se lasă copii de sgândărit până când izbucnește obuzul... și apoi, vai și chiu !... Din jucăria băieților într-o seară la club a izbucnit partidul conservator-democrat, cum nu se așteptau dumnealor (ovațiuni furtunoase prelungite). Domnilor, nimeni nu putea prevedea, sunt sigur, nici șeful nostru - chiar el o mărturisește - ce proporțiuni are să ia această împrejurare (ovațiuni).

Cine însă nu-și închipuia de loc ce are să se -ntâmple, sunt băieții cari au sgândărit obuzul: credeau că au să găsească cofeturi înăuntru (mare ilaritate, ovațiuni prelungite).

Faceți-vă odată, domnilor, curiozitatea și treceți pe lângă o școală, pe lângă un liceu, la ceasul ieșirii din clasă, pe lângă o Universitate când ies studenții dela cursuri; sau la paradă când defilează școlile speciale și... micii dorobanți - și întrebați-vă:ŤOare această mulțime de tineret crește ca să ajungă clientelă dreptcredincioasă, gogomani, la clubul clasic din piața Teatrului ? (ovațiuni entuziaste). Elementele acestea tinere, cari, mâine poimâine, cu capul și cu mâinile, au să ducă această țară, cari ei vor fi această țară, atunci când mulți dintre noi nu vom mai fi - aceste elemente vor putea fi conservatoare în sensul Vanicu ? (ovațiuni entuziaste prelungite). Maica Domnului ! dar se poate un om cu minte gândi la așa ceva ? (ovațiuni).

Din tineretul acesta au să iasă viitorii agricultori, comercianți, finanțiari, industriali; viitori ofițeri superiori, profesori, oameni politici... Ei ? au să se ducă aceia la clubul Vanicu, să facă mătănii și să sărute, ca pe niște icoane sfinte, proiectele tipărite și... indiscutabile ? (ovațiuni prelungite). Masele acestea de producători și de gânditori ai viitorului o să mai fie oamenii trecutului ? Pământul o să se învârtească, și țara românească o să stea pe loc ? Din zece în zece ani, răsar generațiuni nouă... Științele cu vremea merg înainte; cu ele, filosofia își deschide mai adînci orizonturi; stele chiar își schimbă locul ... și noi să stăm pe loc ? E posibil asta ? (ovațiuni furtunoase, urale).

Cum adică ? avem tot:știință, artă, bogăție, înțelepciune... nu mai avem nevoie să ne mișcăm din loc; să ne oprim prin urmare: să ne mulțumim cu clubul Vanicu, că mai încolo n-avem ce căuta, că mai departe nu ne trebue să mergem, că mai bine decât atât nunse poate ! (ovațiuni entuziaste, prelungite).

Este o vorbă, domnilor, care mi se pare că în Moldova nu se întrebuințează; în Muntenia, cînd prinde dulceața scoarță, se zice că s-a zaharisit...

Voci: Se zice și la noi.

– Bine; dar nu se zice altceva la d-voastră: când se cam vestejește creerul, la noi, în Muntenia tot așa se zice - e zaharisit ! (mare ilaritate, aplauze).

Celebrul Menier făcuse multă avere cu ciocolata lui; deodată însă îi apăru în față un puternic concurent elevețian cu un fabricat mai bun și mai eftin. Bătrânul șef de ciocolată s-a gândit atunci să arunce în lume următoarea reclamă:ŤNu cumpărați altă ciocolată decât ciocolata Menier. Dece ? Fiindcă este singura ciocolată care îmbătrânind albește. Cum am zice, e mai cuminte (mare ilaritate). Ei bine, se poate să fie la ciocolată bună zahariseala; dar în politică nu-mi prea vine a crede să fie tot așa de bună (mare ilaritate, ovațiuni nesfârșite ).

Domnilor, după ultimele evenimente, după clocotirea produsă de imprudența puerilă și de încăpățânarea sterilă, statistica ne dă cifra pozitivă a câte partide avem în țară.

Avem trei.

Unul conservator-reacționar: șeful știe ori nu știe ce vrea; partidul nu știe nimic și nici gândește să știe ce vrea șeful (mare ilaritate, ovațiuni).

Al doilea, partidul liberal: partidul știe ce vrea; șeful nu știe deloc ce vrea partidul, și, după cum se vede, nici nu-i prea trebue să știe (mare ilaritate, ovațiuni furtunoase).

În fine, al treilea partid, partidul viitorului, care știe ce vrea el și ce vrea șeful, care șef știe și el ce vrea și știe ce vrea și partidul.

Acesta este partidul nostru, partidul conservator-democrat (ovațiuni prelungite, aclamațiuni).