Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3

 

Ziceț fétii Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând și mântuind, ne povestește Mathei evanghelistul, în Evangheliia de astăz.

La acest preacinstit și sfânt praznic de astăz aflu doao lucruri împotrivitoare, carele amândoao deodată, întru acestaș ceas, îmi pricinuesc și veselie și întristare. Văz, de-o parte, pre mântuitoriul lumii că întră, biruitoriu, în Ierusalim, însoțit cu de tot féliul de rânduială și de vârstă omenească, dintru carii, unii, mergea înainte și alții urma. Alții tăia ramuri din copaci și alții așternea hainele lor pre pământ. Alții îl lăuda și alții îi cuvânta măriri: Osanna, fiiul lui David. Și de bucurie tot sufletul mi să veseléște.

De altă parte iară văz pre acestaș mântuitoriu Hristos că apropiindu-să de Ierusalim, varsă lacrămi amară pentru dânsa, din ochii lui cei dumnezeești. Și văzând cetatea (zice evanghelistul) au plâns pentru dânsa. Și, de multă întristăciune, mi să amăraște inima și stau de mă mir cum poate aici de să unește lumina cu întunéricul, liniștea cu furtuna, săltările cu suspinul, bucuriia cu întristarea, cântările cu lacrămile? Cum așa amăraște, dulcele Iisus, cu plânsul, bucuriia biruinții sale? Cum nu să veseléște împreună cu norodul ce-l laudă? Cum nu să bucură cu cei ce-l propoveduesc, pretutindenea, împărat: blagoslovit cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israil?

Plânge, feții miei, între bucurii, domnul nostru Iisus Hristos, pentru căci întră întru nemulțumitoarea de cetate, cu totul blând, pentru ca să o mântuiască de păcatele ei. Ziceț fétii Sionului i proci.

Și în loc de a afla într-însa pocăință și umilință, află sudălmi și necinstiri, află inima ei gata să-l osândească spre moarte. Acest féliu de plată sunt obicinuiț oameni a da lui Dumnezeu, când cu milostivirea lui cea de margine îi chiamă la pocăință și pohtéște să-i mântuiască.

Și iaste cu putință să aibă pricină să se întristéze astăzi Hristos și să plângă și pentru voi, fiii miei cei sufletești, carii cu stâlpări și cu ramuri aț venit, cu toții, véseli, întru întâmpinarea lui. Însă, pentru ca să cunosc adevărul, vă pohtesc să-mi dăruiț puținică ascultare, pentru ca să se mângăe și cuceriia voastră și dorința mea.

La învățătura ce am făcut în a dooa duminecă a postului, de veți ține minte, aț auzit cât iaste fără de asemânare milostivirea lui Dumnezeu și cu câtă dragoste părințească chiamă pre păcătoș la pocăință; că numa pentru acest sfârșit au rânduit Dumnezeu în sfânta a lui besérică acéste 40 de zile ale postului acestuia, pentru ca să aibă păcătoșii pricină să se pocăiască de păcatele lor și Dumnezeu să-ș arate cătră ei milostivirea lui. Au rânduit această vréme să fie ca o zeciuială anului, nu pentru dânsul, ci pentru folosul nostru, pentru ca să lăsăm răutățile, pentru ca să înfrânăm patemile, pentru ca să supunem trupul, pentru ca să facem lucruri creștinești și plăcute lui Dumnezeu: să hrănim pre săraci, să miluim pre cei streini, să ertăm pre cei greșiț, să arătăm dragoste cătră Dumnezeu și cătră vecinul nostru, iar mai vârtos pentru ca să ne curățim cugetele noastră de tina păcatului și cérem, ertăciune de la Dumnezeu pentru necinstele ce i-am făcut, peste tot anul, cu gândul, cu cuvintele și cu lucrurile céle făr de lége.

Acum, toate acéstia, oare făcutu-li-am? Oare cine iaste sluga cea credincioasă și înțeleaptă? (Întreb și eu, cu gura mântuitoriului Hristos, după cum zice la 24 de capete a lui Mathei). Carele, viind domnul lui, va afla făcând așa? Cine iaste creștinul acela carele într-acéste sfinte zile ș-au plătit datoriia? Cine iaste acel drept în credință și îmbunătățat, carele să fie postit și sufletéște și trupéște, să se fie pocăit de păcatele lui, să fie alergat, cu umilință adevărată la milostivirea lui Dumnezeu și să ceară ertăciune? Cine iaste sluga cea credincioasă și înțeleaptă?

Marele Vasilie, la cuvântul al doilea ce face pentru post, zice cum că îngerii a fieștecării besérici au câte o carte, întru caré, de la începutul postului scriu pre cei ce să postesc penca să știe cei ce nu-ș fac datoriia. Besérica încă are o carte, caré au luat-o de la Hristos după a căruia învățătură sunt să se întrébe toț câț să laudă a fi creștini, următori lui Hristos și fii adevăraț ai sfintei besérici. Și oare ce carte socotiț să fie aceasta? Iaste acéia ce stă în lăuntru, în sfântul jărtăvnic, pre sfântul prestol, căriia ne închinăm cu toții și o crédem; adecă iaste sfânta și dumnezeiasca Evanghelie.

În cartea îngerilor poate să fie mulți nescriș, sau pentru vreo nevoe lumească, sau pentru vreo boală trupească, cu carele li s-au zăticnit postul, iar în cartea beséricii iaste să se afle, negreșit, scriș toț și cei tineri și cei bătrâni, bogații și săracii, arhiereii, și preoții, boiarii și stăpânitorii și toț câț mărturisesc dreapta credință. Pentru căci cine nu să va afla într-acea carte nu să va învrednici împărăției ceriului.

Pentru această sfântă carte, prorocind David, cu duhul zice un lucru preaslăvit la Psalomul 138, care mă pune la mare mirare. Și cuvintele lui sunt acéstia: Și în cartea ta toț să vor scrie: zile să vor zidi și nimeni întru dânșii. Adecă zice că în cartea lui Dumnezeu toți să vor scrie și cum că să vor rândui niște zile despărțite, întru carele nimeni nu să va afla scris.

Acéste cuvinte a lui David foarte mi să par întunecate și nepricepute. Eu știu din Scriptură cum că în cartea lui Dumnezeu nu numa să scrie fieștecarele, ce să scriu încă și a fieștecăruia și faptele céle bune ce au lucrat și păcatele ce au făcut și zilele și ceasul și locul întru carele le-au făcut. Că zice iarăș David: Și cel nelucrat de mine au cunoscut ochii tăi.

Dară oare care sunt zilele acélia întru carele nici unul nu va fi scris? Multe sunt, peste tot anul, iar mai multe ale sfântului post. Întru acéste zile mă tem, adevărat că nimeni nu să va fi scris în cartea lui Dumnezeu, căci așa mi se pare cum că nimeni n-au făcut pocăință adevărată.

Cartea lui Dumnezeu iaste sfânta Evanghelie, precum am și mai zis. Nu zic pentru célialalte zile ale anului, ci numai péntru acéstia ale sfântului post. Cine s-au scris într-însa? Cine au făcut acélea ce l-au învățat Evangheliia?

În Dumineca de lăsata secului de brânză ne-a învățat Evangheliia să ertăm pre vrăjmașii noștri, pentru ca să ne iarte și pre noi părintele cel ceresc, să nu facem lucrurile noastre în fățărie, să nu adunăm comori pre pământ, ce comorâle să le adunăm în ceriu, unde nici moliile, nici rugina nu o strică și unde furii nu o sapă nici o fură. Și acéstia, cine din noi le-au făcut? Au trecut acea zi și în carte nimeni nu s-au scris. Zile să vor zidi și nimenea întru dânșii.

Au venit Dumineca cea dintâi a postului, întru caré au zis Evangheliia cum că Fiiul lui Dumnezeu ne-au văzut supt smochin: smochinul iaste semnul păcatului. Și din noi care creștin au lăsat păcatul? Cine s-au asemânat lui Nathanail, să alérge cu pohtă și cu dragoste cătră Hristos, să-i mărturisească Fiiul lui Dumnezeu și să urască din tot sufletul pre blestematul de smochin, pre păcatul? Au trecut zioa și în carte nu s-au scris nimeni, carele să se fie pocăit. Zile să vor zidi și nimenea întru dânșii.

Au venit a dooa Duminecă, a slăbănogului și cu pilda cărturarilor și a fariseilor, carii au clevetit pre Hristos și-l făcea hulitor, pentru căci erta păcatele, zicând: ce grăiaște acesta așa hule? Ni-au învățat Evangheliia să părăsim clevetirile, să nu grăim de rău pre vecinul nostru, să nu-i zicem cuvinte grozave, să nu-l necinstim. Și cine au făcut-o aceasta? Cine și-au oprit limba de rău și buzele lui să nu grăiască vicleșug? Au rămas și într-acea zi cartea nescrisă. Zile să vor zidi și nimenea întru dânșii.

Au venit a treia Duminecă, a închinării cinstitei cruci, întru caré ne sfătuia Hristos să ne lepădăm de lume, să fugim deșertăciunile și să rădicăm crucea lui: Cine va vrea zice vie după mine, să se lépede de sine și să-ș ia crucea sa și să vie după mine. Și carele din creștini au primit sfatul lui? Cine au făcut acel lucru plăcut lui Dumnezeu? Zile să vor zidi și nimenea întru dânșii. Au trecut și acea zi și nimenea nu s-au scris.

Au venit a 4 Duminecă și ni-au pus Evangheliia de față pe fiiul acelui om ce avea, din copilărie duh mut. Și oare câț s-au învățat dintru aceasta să tacă păcatele céle streine și să-ș ispoveduiască, cu umilință, precum să cade, păcatele lor? Zile să vor zidi și nimenea întru dânșii. Câț era obicinuiț să-ș ascunză greșalele și să nu-și vădească păcatele lor, la duhovnic, au rămas iarăș aceia, precum au fost și mai înainte. Au trecut și zioa acéia și în carte nimeni nu s-au scris.

Au sosit și a cincea Duminecă a fiilor lui Zevedeu și cu dojana ce le-au făcut Hristos, zicându-le: Nu știți ce cereți au vrut să ne învéțe să nu fim trufaș, să nu cérem măriri deșarte, să nu purtăm grijă pentru bogății și pentru slave trecătoare, ci pentru împărățiia lui Dumnezeu. Și cu aceasta ce am sporit? Că au rămas și într-acea zi cartea nescrisă și nimeni întru dânșii.

Și la cea de pe urmă au venit și zioa de eri, a lui Lazar, carele de patru zile zăcea în groapă și au înviiat. Și cine, au din cei tineri, au din cei bătrâni, s-au sculat din groapa păcatului? Cine ș-au deșchis ochii să vază lumina darului? Cine au ascultat glasul Fiiului lui Dumnezeu, carele cu pilda lui Lazar îl chiema la pocăință? Au trecut și această zi și cu dânsa s-au săvârșit și sfântul post și unde să se scrie cineva în sfânta carte Zile să vor zidi și nimenea întru dânșii.

Dară acéstia sunt rodurile pocăinții? Acest folos ne-au mijlocit postul? Aceasta dobândă au făcut zeciuiala acestui an? Precum văz eu și pentru noi are pricină să se întristeze Hristos precum să întrista și plângea și pentru Ierusalim, când întra cu ramuri și cu stâlpări.

Dară când vor fi zilele acélia întru carele au să facă creștinii hotărâre să schimbe firea, să schimbe viața și să se facă îmbunătățiț, de nu vor fi acéstia ale postului, carele să numesc zilele plângerii și ale umilinței? Ce acésția iată că au trecut, făr de folos și nu iaste cu putință vrémea ce au trecut să se mai întoarcă înapoi.

Acum, dară, ce altă vréme ni-au mai rămas pentru ca să putem să ne scriem în cartea lui Dumnezeu, cu o pocăință adevărată și cu ispovedanie?

Văz în Sfânta Scriptură, la Eșire, în trei capete cum când au chiemat Dumnezeu din rug pre Moisi și i-au descoperit cum că va, prin mijlocul lui să mântuiască din robiia lui faraon pre neamul jidovesc, i-au poruncit să meargă, să zică acéste cuvinte: Așa să zici fiilor lui Israil: domnul Dumnezeul jidovilor ne-au chiemat pre noi să mérgem cale de trei zile în pustiiu, să-i facem jărtvă. Această poruncă iaste taină ascunsă și trebuie să o descoperim, pentru ca să se înțeleagă. Aici vedem patru lucruri: Eghipet, faraon, Moisi și trei zile în pustiiu.

Eghipetul iaste lumea aceasta, neascultătoare și vicleană, întru care iaste întins întunerécul păcatului, unde să omor toate întâi născute, adecă sufletele céle cuvântătoare, unde să prefac apele în sânge, adecă faptele omenești în sudălmi și în batjocură lui Dumnezeu, unde stăpânește lăcusta și omida, adecă apucăturile, strâmbătățile, ura, zavistiia și vrajba.

Faraon iaste diavolul, carele cu înșelăciunile și cu vicleșugurile, adecă cu desfătările trupului, cu deșertăciunile céle lumești, cu pohtele céle réle prinde pre oameni în cursă și ține robiț pre creștini, carii sunt Noul Israil și norodul cel ales a lui Dumnezeu.

Moisi sunt eu, nevrédnicul, păstoriul vostru și câț alți arhierei propoveduesc Evangheliia, carii suntem trimiși de Dumnezeu să vă chiem la pocăință, să faceț jărtvă lui Dumnezeu, să-i jărtvuiț tot sufletul vostru, tot gândul vostru și toată inima voastră. Că așa zice David: Jărtvă lui Dumnezeu, duh zdrobit și inimă înfrântă; și apostolul Pavel: Jărtve ca acéstia sunt plăcute lui Dumnezeu. Așa ne iaste poruncit la al doilea cap al lui Ioil: Trâmbițat zice cu trâmbiță în Sion, sfințiț post, strigați slujbă, adunați norod, sfințiți adunare, alégeț bătrâni, adunați prunci.

Și de vréme ce acéste 40 de zile ale sfântului post le-aț trecut în Eghipetul patemilor, întru grijile vieții, întru deșărtăciunile lumii, Dumnezeu, carele iaste tot, cu totul milostiv și îndurătoriu, iară vă chiamă pre toți în pustiiu, adecă întru această sfântă săptămână, caré să cuvine să fie pustie, adecă slobodă de griji, de păreri lumești, de desfătări, de mâncări și de odihne trupești și vă rânduiaște cale de trei zile, carele sunt acéste trei zile ce au mai rămas, adecă luni, marți și miercuri, pentru ca să vă curățiț cu pocăința, pentru ca să vă îndreptați cu ispovedaniia, pentru ca să vă împodobiți cu lucrurile céle sufletești și pentru ca să vă gătiț cu rugăciuni și cu milostenii, în zioa cea mare și înfricoșată a sfintelor taini. Să aduceț lui Dumnezeu jărtvă de laudă, să vă împreunaț cu trupul și cu sângele Fiiului lui Dumnezeu, să vă uniț toț cu Dumnezeu și toț să vă scrieț în cartea lui.

Acuma, iaste cu putință să se afle cineva atâta de vrăjmaș luiș, cât să lase să treacă și acéste trei zile și să rămâe nepocăit, să rămâe nemișcat din Eghipetul răutăților, să rămâe lipsit de darul și de milostivirea lui Dumnezeu, ce-l chiamă la pocăință?

Aceasta iaste, feții miei, vrémea cea bine priimită, ce zice marele Pavel. Și zilele aceștii sfinte săptămâni sunt zilele mântuirii, întru care să cuvine să răscumpărăm vrémea, caré în deșărt o am pierdut; pentru căci célialalte zile ce așteptăm sunt vicléne, sunt zilele lumii, zilele trupului, zilele deșărtăciunii, întru carele nu s-au folosit cei ce au umblat și întru acéstia trebue să se vază cuceriia voastră, întru acéstia să strălucească râvna creștinătății voastre, întru acéstia să cunoască lumea putéria credinții voastre.

Norodul ce au ieșit astăzi întru întâmpinarea mântuitorului Hristos zice sfânta Evangheliia la Mathei în 24 de capete cum că unii au așternut veșmântele lor pre cale și alții frângea stâlpări den copaci și așternea pre cale și măcar că Mathei nu zice ce fel de stâlpări era, iar Ioan zice că era stâlpări de finic și Luca zice că era stâlpări de maslin și aceasta să cuvine să facă fieștecare creștin într-acéste zile, pentru ca să cinstească patemile lui Hristos și pentru ca să priimească cu vrednicie dumnezeeștile taini, să aștearnă pre pământ veșmântele lui și să ție în mână stâlpări de finic și de maslin.

Veșmântele zice dumnezeescul Theofilact cum că închipuesc trupul, că trupul iaste veșmânt sufletului. Drept acéia să cuvine să supue neștine trupul sufletului, să-l smerească cu posturi, cu țineri și cu strimtorimi, pentru ca să se facă lăcaș Dumnezeului celui viu și vas curat Fiiului lui Dumnezeu.

Stâlpările céle de finic închipuesc răbdarea, iar céle de maslin închipuesc îndurarea. Și să cuvine acéste doao bunătăț să le arate creștinul mai mult decât célialalte, întru acéste sfinte zile și cu acéstia să priimească pre mântuitoriul lumii; să rabde puținică scârbă pentru dragostia celuia ce au răbdat crucea și moartea. Aceasta să se înțelepțească întru voi, caré și în Hristos Iisus ne învață marele Pavel.

La toate simțirile au pătimit Domnul nostru: la vedére, la auz, la miros, la pipăire și la gust și la toate simțirile iaste cu cale și cu dreptate să pătimească cine iaste creștin și următoriu mântuitoriului: ochii lui să vérse lacrămi, pentru ca să-ș plângă păcatele; urechile lui să asculte cu răbdare, în toate zilele, cetaniile besericești, cântările și slujbele; cu mirosul să nu mirosească alta făr numai mirosul cel duhovnicesc, ce iase din sfintele cuvinte și din darul Duhului Sfânt. Gustul să păzească post desăvârșit și ținére cu pâine și cu apă, numai să împlinească trebuința și nu cu bucatele céle de multe feliuri și cu băuturile céle multe. Pipăirea iară, pentru căci iaste de cât célialalte simțiri mai vinovată, să cuvine să se smerească mai mult decât célialalte, cu neodihna, cu metanii și cu alte osteneli cu cât să înfrânează trupul.

Și acéstia sunt stâlpările céle de finic; dară n-ajung numai acélia, ce trebuesc și stâlpările céle de maslin.

Când au mers priiatenii lui Iov să-l vază la acea nevoe mare ce i s-au întâmplat, zice Sfânta Scriptură cum că au stătut 7 zile numai uitându-se la el, făr de a-i grăi un cuvânt măcar. Și aceasta să cuvine să facă și sufletele céle creștinești, într-această săptămână. De iubesc pre Fiiul lui Dumnezeu, să se uite la el, să tacă și să se minunéze; să gândească pentru a cui dragoste pătiméște un Dumnezeu, făr de păcate și dimpreună să simță durére, pentru durerile lui, să se întristéze pentru întristarea lui și dinpreună să pătimească cu dânsul, cu gândul și cu inima.

Și așa făcând, într-acest fél, veț răscumpăra vrémea postului, ce au trecut făr de folos; vă veț face vrédnici să vă împreunați cu preacuratele taini ale mântuitoriului, vă veț scrie făr de nici o îndoială în cartea lui Dumnezeu. Și Domnul nostru Iisus Hristos, viind blând și mântuind, va avea pricină nu să se întristéze, nici să vérse lacrămi pentru sufletele voastre, și să vă blagoslovească, să vă sfințească și să îmbogățească cu darul lui cel dumnezeesc, a căruia noianul milostivirii să fie pururea acoperemânt, putére și mântuire sufletelor voastre. Amin.