Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor

Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul

Bine e cuvântat cel ce vine în numele Domnului; Osanna întru cei de sus.

Astăzi ne povestește Mathei evanghelistul istoriia zilei acestui sfânt praznic, întru care au întrat domnul nostru Iisus în Ierusalim, într-acesta chip zicând: Veni Iisus din Vithania la muntele Maslinilor și au trimis doi din ucenicii lui, zicându-le lor: Mergeți în satul carele iaste înaintea voastră, și numaidecât veț găsi o asină legată și mânzul cu ia; dezlegându-o, o aduceți. Și de va zice voao cineva ceva, veț zice că acéstia Domnului trebuesc și numai decât le va trimite pre iale.

Și acéstia toate au fost ca să se plinească ce s-au grăit prin prorocul ce zice: Spuneț fétei Sionului, iată împăratul tău vine la tine blând și șăzând pre asină și pre mânz, fiiul cei de supt jug.

Ci noi, cum, de această data, vom lăsa cuvintele evanghelistului într-o parte și vom zice numai pentru cuvintele prorocului carele zice: Iată împăratul tău vine, blând. Și nu numai singur acest proroc, ci toată ceata prorocească, cu un glas mărturisesc pre domnul Hristos a fi împărat și pentru aceasta pricină îi zic Mesiia (adecă împărat, miruit).

Iar poate să zică cineva pentru Hristos, cum că câtă vreme au fost pre pământ, ce lucru de mărire împărătească au arătat? Sau ce pohfală au făcut? Unde-i sunt curțele? Unde-i iaste scaunul? Unde-i sunt gloatele și slugile céle împărătești? Unde-i iaste stema și podoabele și célialalte lucruri ce să cuvin împăraților? Adevărat, nici unele de acéstia n-au avut, căci împărăția lui Hristos, nevăzută și neprecepută, iaste vécinică și nemutată, iaste nebiruită și fărde moarte, iaste cerească și sufletească, iar nu pământească și trupească, precum însuș au zis înaintea lui Pilat: Împărățiia mea nu iaste din lumea aceasta.

Drept acéia, dascalul și împăratul acest ceresc toată lucrarea Evangheliei au numit-o a fi împărăția ceriurilor adecă acéle ce sunt scrise în sfânta Evanghelie sunt cerești și dumnezeești, că ne îndreptează pre noi pre calea cea dreaptă ce mérge la împărățiia ceriului și cu duh ceresc ne întărește, învățându-ne că petrécem viața cerească, pentru ca să câștigăm și lăcașurile ei să ne facem desăvârșit, dumnezeești și cerești. Și de vréme, dară, ce iaste așa, cu cuviință au numit domnul Hristos Evanghelia sa cu numele împărăției ceriului, pentru că nimic nu iaste într-însa alta, fără numai lucru ceresc și dumnezeesc.

Drept acéia, pre împăratul acesta ca cu dégetul ni-l arată astăzi Zaharia prorocul zicând: Iată împăratul tău vine la tine blând, pre care împărat văzându-l fariseii, de zavistie răpștiia asupra lui. Iar pruncii cei mici, fiind porniți de Duhul Sfânt, cu glasuri de veselie îl măriia, zicând;Bine e cuvântat cel ce vine în numele Domnului; Osanna întru cei de sus, care cuvinte să înțeleg: Mântuiaște-ne, drept acéia, pre noi, cela ce ai venit din nălțime.

Multe și alése lucruri trebuesc a le săvârși împărații cei buni și vrédnici; iar mai vârtos au datorie să păzească pre norodul său de armele și de stricăciunile vrăjmașilor, care lucru și datorie domnul Hristos foarte din destul l-au săvârșit. Căci noi, fiind ocoliț de 5 vrășmaș, nebiruiț, carii stau de-a pururea împotrivă și ne aducea la mare și nevindecată stricăciune, cu preaputerniciia dumnezeirii, i-au biruit și i-au omorât. Care vrăjmaș sunt aceștea? Păcatul, moartea, iadul, diavolul și trupul.

Păcatul, prin vărsarea preascumpului său sânge l-au stins și nu poate nimic să ne strice de nu ne va fi străpânind vreo răutate. Moartea, carea s-au născut din păcat, precum zice fericitul Pavel: Printr-un om au întrat păcatul în lume și, prin păcat, moartea, ca un vrăjmaș nemilostiv ce iaste asupra noastră, cu moartea lui au omorât-o. Iadul, carele iaste plata cea desăvârșit a păcatului, prin pogorârea lui într-însul l-au deșărtat și l-au sfărâmat. Pre diavolul, ca pre un începător tuturor păcatelor și muncitoriu sufletetelor noastre, l-au legat și l-au îmbeznat întru prăpăstiile céle mai adânci ale iadului. Trupul prin patemile sale și prin răstignirea cea de pe cruce de patemi l-au domolit și l-au curățit.

Și, cum că ne-au mântuit domnul Hristos de acești 5 vrăjmaș nemilostivi, ce am zis, putem să ne încredințăm și din mărturiile sfintei Scripturi. Că întâi, pentru păcat, Mihea prorocul zice: Lepăda-va toate strâmbătățile noastre și va arunca toate păcatele noastre întru adâncul mării. Aceștea sunt eghipténii cei sufletești carii, gonind pre fiii lui Israil, fură înecați și omorâți în Marea Roșie (adecă întru sângele lui Hristos).

Pentru moarte zice apostolul Pavel, la cartea cea dintâi către corinthéni, în 15 capete: În vrémea cea noao (adecă la vrémea învierii cei de obște a trupurilor) vrăjmașa moarte să va strica și dintr-acéia zi înainte nu va mai avea loc întru oameni.

Pentru iad tot acestași apostol luminat arată, grăind: Nimica păgubitoriu nu iaste acelora carii sunt întru Hristos Iisus, carii nu dupe trup, ci dupe suflet umblă.

Pentru diavolul însuș Domnul zice la Ioan, în 12 capete: Acum iaste judecata lumii; acum mai marele lumii aceștiia să va lepăda afară.

Pentru patima trupului, putéria crucii minunat ne păzéște, pre caré omul nostru cel vechiu s-au răstignit, după cum zice la râmléni, în 6 capete: Ca să se strice trupul, adecă tăriia și putéria păcatului, ca de acum să nu mai slujim păcatului.

Că prin moartea lui, tuturor credincioșilor li s-au dat bunătate, cu care, prin duhul lui întărindu-să omul cel din lăuntru, pre omul cel dinnafară și vechiu să-l răstignească, împreună cu greșalele și pohtele sale și să îmbrace pre omul cel nou, carele iaste întru sfințiia și dreptatea adevărului.

Iară de vei pohti a cunoaște firea și năravurile acestui împărat, evanghelistul (tâlcuind cuvintele prorocului) le-au scris, zicând: Vine ție blând. Oamenii pohtesc pre împăraț a-i vedea înălțat întru trufie și să poruncească cu putére și cu groază mare. Iar precum grăiaște Solomon: Mila și adevărul iaste paza împăratului și cu dreptatea să întărește scaunul lui. Aceasta iaste dară, lauda cea mare a împăratului nostru.

Bine au grăit de dânsul Zahariia, zicând: Vine ție blând. Blând zic, iar nu groaznic și înfricoșat; că n-au venit să rădice oști, sau să arunce dări preste noroade, sau să-i îngreuiaze cu lucruri mari și grele, nici ca să ia bunătăț pământești, cela ce dăruiaște podoabe cerești. Ci au venit ție blând, adecă spre ocăr, spre necazuri, spre batjocuri, spre scuipări și spre bătăi a răbda; că trupul său, după cum zice Isaia: L-au dat celor ce-l bătea și obrazul său scuipătorilor. Și încă atâta au fost blândéțele împăratului acestuia și atâtea bunătăți ne-au adus noao printr-însa, căci vrând ca să ceară apostolul ceva de la oameni, cu denadinsul îi jura pre dânșii, pre blândéțele lui Hrisios zicând: juru-vă pre voi, fraților, pre blândéțele lui Hristos.

Și de vréme ce toț urmează împăratului și ascultă de dânsul, căci să nu ne îndreptăm și noi viața noastră spre blândéțele acestui împârat? Ce ținem în piepturile noastre mâniia hiarălor celor sălbatice și pohta izbândirii, limba aspidei, gura șărpilor, cu care toată zioa clevetim, batjocorim, ocărâm, înjurăm și ne pohtim unul altuia răul și paguba.

După acéia pomenéște evanghelistul a fi săvârșit ucenicii porunca Domnuluui și a fi adus asina, împreună cu mânzul ei. Iară n-au lipsit aceia carii striga și zicea: ce faceț, dezlegând mânzul? Care cuvinte nu s-au scris în deșărț de Marco evanghelistul, că cu acéstia au vrut sa însemnéze cum că niciodată de acum nu vor lipsi aceia carii vor sta împotrivă apostolilor, cu cuvinte gréle și împotriva celor ce vor urma lor și tuturor celor ce ar vrea să petreacă întru Hristos cu dreptate și să se nevoiască a întoarce și a învăța pre norod, spre bunătăți. Că așa iaste scris împotriva binelui, rău și împotriva vieții, moarte; așa și împotriva dreptului, cel păcătos.

După acéia, Domnul, șăzând pre asină, mergea în Ierusalim și toată cetatea, pornindu-să de dragoste, să bucura de o întrare fericită ca aceasta și cu ramuri de finic și de maslin l-au întâmpinat, cu acélia propoveduind nu numai biruința, ce și mila lui. Și cei ce era aprinși de dumnezeiasca dragoste, așternea pre cale veșmintele sale, care feliu de cinste și de întâmpinare nu aflăm nicăiri să fie făcut, nici unui împărat biruitoriu. Iar acest feliu de cinste de pre urmă, sufletéște, o dau lui Hristos, carii, pre omul cel vechiu lepădându-l, obiciaiurile céle vechi, pentru mărirea iui Hristos a le lepăda, să nevoesc; care lucru, măcar că și într-altă vréme, iar mai vârtos când iaste vremea pocăinții, trebuiaște a-l face, ca, răstignind păcatul întru Hristos, împreună cu dânsul înviind întru înoirea vieții să umblăm.

Drept acéia, de pohtim să facem această cinste și întimpinare Domnului, creștinéște, trebue să lepădăm mâniia, să scuipăm pizma, să stingem pohta izbândirii, să gonim de la noi gura cea vicleană și buzele céle hulitoare, să lepădăm de la noi. Și de am luat cuiva, ceva, cu strâmbul, să-l dăm înapoi, a cui iaste. Și de suntem însoțiți cu vreo soție oarecare, netrémnică și îndemnătoare spre lucruri réle și de aceia să ne lipsim. Căci toate acéstia sunt legăturile diavolului; că de nu vom face aceasta acuma, când avem atâtea pilde înaintea ochilor noștri și când ne îndeamnă atâta invățătură bisericească și încă tocma și moartea, crucea, piroanele, sulița, bătăile, scuipările, ocărâle, legăturile, încă și sângele cel vărsat a lui Hristos nu ne vor întoarce spre pocăință, dară la focul când ne vom mai întoarce?

Și de vom vrea a prăznui, cu dragoste, patima și înviiarea Domnului și de pohtim a priimi destoinicéște pre Domnul cel ce vine spre mântuirea noastră, trebue să lepădăm veșmintele omului celui vechiu, adecă să zdrobim și să sfărâmăm obiceaiurile și pohtele noastre céle vechi și așa îi vom face întimpinare priimită și cinstită. Și împreună cu pruncii cei mici, carii sunt fărde răutate, să strigăm din inimă umilită, cu bucurie sufletească și cu cucerie: Bine e cuvântat cel ce vine întru numele Domnului; Osanna întru cei de sus.