Cura lu dom' Paladu – Țucurcan - otelul și ștrudelul fierbinte

 

Dom Paladu află că există și medici români la Carlisbadu. Știrea aceasta îl umplu de bucurie.

— Cu ăștia știu c-o să mă înțeleg, exclamă cu satisfacție menesterul, căruia îi erea încă prezentă în memorie aventura cu Kurliste.

Și se duse la domnul doctor I. T. Mera.

Doftore, îi zise dom Paladu, scapă-mă de afurisitu ăsta de diabet, că mi s-a acrit cu atâta zachăr! Să nu minț, da fac, pardon, câte cinci chile și mai bine de țucăr-candel pă zi, și nu știu din ce păcatele mele, că n-am mai luat să zici măcar o sarailie în gură, de când sunt la jtetiț!

Doctorul pipăi cu atențiune vastul abdomen al ministrului, apăsă în sus, apăsă în jos, ciocăni, trase cu urechea să surprindă vre-o conversație a intestinelor bărbatului de stat zi după ce reflectă câteva minute zise:

Grav, domnule ministru, foarte grav, și-ți recomand să urmezi un regim de șprudel foarte strict. Cât mai mult șprudel, — și cât mai cald!

Sprudelul, se știe, e o sursă termală, un izvor de apă caldă, ale cărei proprietăți medicinale sunt universal cunoscute,

— Aiurusu, doftor! zise dom Paladu când eși în stradă, clătinând din cap cu admirație. Nu prescrie mediținuri de-alea amare, ca ăilaiți, nici lipitori și nici cataplasmuri. Cică să mănânc cât mai mult ștrudel și încă de-ăi cald.

Ștrudel cu mere, ștrudel cu vișine, cu zarzări, cu cremă și cu brânză. Cură de asta înțeleg și eu! Cui pă cui se scoate afară, și ștrudelul vindecă de zacăr; am înțeles!

Și nenorocitul intră la cofetărie, „Schweizer Băckerei“, unde începu, spre groaza frumoaselor vânzătoare, să înghită la ștrudeluri fierbinți cu un zel incomparabil. Voia omul să se vindece de diabet ce vreți! La al unsprezece-lea ștrudel își dete drumul brâului și-și descheie un nasture la pantaloni: când ajunse la nouăsp-ce, se opri să răsufle; la două duzini le puse cruce.

Dom' Paladu urmează zilnic aceiaș cură, observând cu multă scrupulozitate regimul de ștrudel ce i s-a prescris. Din parte-ne, îi urăm grabnică însănătoșire.