Cultura liberă: Prefață
Conținut
Navigare: Precedentul - Următorul
Cultura liberă
[modifică]- Sau cum trusturile media și legea îngrădesc cultura și controlează creativitatea
- „Lui Eric Eldred, cel a cărui operă m-a convins să mă alătur cauzei“
Prefață
[modifică]În încheierea cronicii sale la prima mea carte, Code: And Other Laws of Cyberspace, David Pogue, strălucit autor a numeroase articole dedicate tehnicii și calculatoarelor, scria:
„Spre deosebire de legile actuale, software-ul Internetului nu are capacitatea de a pedepsi. Nu-i afectează pe oamenii care nu sunt online (și doar o minusculă minoritate a populației globului este). Iar dacă nu-ți place lumea Internetului, poți oricând să oprești modem-ul.“
Pogue era sceptic asupra principalului argument promovat în carte, acela că software-ul, sau „codul“, funcționează ca un fel de lege, iar recenzia sa sugera o variantă optimistă, aceea că, atunci când viața în ciberspațiu ia o turnură nefericită, este suficient să deconectăm modemul, să închidem calculatorul și, ca printr-o vrajă, toate neplăcerile din acel spațiu nu ne vor mai afecta.
Poate că, în 1999, Pogue avea dreptate. Sunt sceptic, dar, poate că... Însă, chiar și dacă avea dreptate în acea epocă, cele spuse de el nu mai sunt adevărate azi: Cultura liberă tratează problemele pe care le provoacă Internetul chiar și după ce modem-ul a fost oprit. Este un eseu despre modul în care luptele ce fac ravagii în Internet îi afectează și pe aceia care nu sunt online. Nu mai există nici un întrerupător disponibil ca să ne protejeze de efectul Internetului.
Spre deosebire de Code, subiectul nu mai este Internetul în sine. Mai degrabă este vorba despre modul în care Internetul afectează o tradiție fundamentală și, oricât ar fi de greu de acceptat acest lucru de către împătimiții informaticii și tehnologiei, mult mai importantă.
Această tradiție este legată de modul în care este creată cultura. Așa cum demonstrez în paginile ce urmează, suntem descendenții unei tradiții a „culturii libere“ – nu în sensul de „gratuită“, ci așa cum apare noțiunea în „libertate de exprimare“, „piață liberă“, „libertatea inițiativei private“, „liber arbitru“, „alegeri libere“. O cultură liberă sprijină și protejează creatorii și inovatorii. O face în mod direct, prin acordarea dreptului asupra proprietății intelectuale. Dar și în mod indirect, limitând aceste drepturi, pentru ca noile generații de creatori să aibă la dispoziție cât mai liber valorile trecutului. O cultură liberă nu este o cultură lipsită de noțiunea de proprietate, așa cum piața liberă nu este o piață în care totul este gratis. Opusul culturii libere este „cultura reglementată“, o cultură în care creatorul poate acționa doar cu permisiunea puterii sau a creatorilor din trecut.
Dacă înțelegem această paradigmă, cred că putem să trăim cu ea. Nu noi, cei de „stânga“, sau voi, cei de „dreapta“, ci noi toți, cei care nu suntem acționari ai industriei culturale ce a caracterizat secolul douăzeci. Indiferent dacă sunteți de stânga sau de dreapta, dacă nu sunteți cointeresați în sensul amintit, povestea pe care o spun o să vă tulbure. Pentru că schimbările pe care le descriu afectează valorile ambelor orientări în politica culturală, valori considerate fundamentale.
Am sesizat această atingere la drepturile fundamentale în primăvara anului 2003. Atunci când FCC (Federal Communications Commission: organism guvernamental care stabilește normele în domeniul radioului, televiziunii, transmisiilor prin cablu, prin satelit etc...) a luat în considerare modificarea regulamentului ce limitează concentrarea trusturilor media, o extraordinară și spontană mișcare de mase a apărut și FCC a primit peste 700.000 de scrisori de protest. Jurnalistul William Safire s-a descris atunci defilând „absolut stânjenit între «Mișcarea pentru pace a femeilor în roz» și «Asociația națională a proprietarilor de arme de foc», mărșăluind umăr la umăr cu liberala Olympia Snowe și conservatorul Ted Stevens“. El exprima mai colorat miza pusă în joc: concentrarea puterii. Și întreba:
- „Vi se pare că sunt anti-conservator? Mie, nu. Concentrarea puterii, fie ea politică, economică, media sau culturală, trebuie să fie condamnată de către conservatori. Descentralizarea puterii, încurajarea participării individuale este esența federalismului și cea mai importantă expresie a democrației.“
Această idee este un element central al argumentației din Cultura liberă, dar nu este vorba aici doar de concentrarea puterii provocată de concentrarea proprietății ci, mult mai important, pentru că este mai puțin vizibil, de concentrarea puterii produsă de o schimbare radicală în aplicarea legii. Legea se schimbă, iar această schimbare alterează modul în care este produsă cultura. Această schimbare trebuie să vă îngrijoreze, fie că vă pasă sau nu de Internet, fie că vă aflați, așa cum spunea Safire, la stânga sau la dreapta.
Titlul și cea mai mare parte din argumentele mele sunt inspirate de munca lui Richard Stallman și de Free Software Foundation. Adevărul este că, atunci când recitesc opera lui Stallman, mai ales eseul Free Software, Free Society, realizez că toate ideile pe care le dezvolt sunt cele enunțate de Stallman cu decenii în urmă. Este corect să afirm că această lucrare este o „simplă“ operă derivată.
Munca unui jurist este întotdeauna o operă derivată și nu doresc în această carte decât să readuc în spațiul cultural o tradiție ce a aparținut mereu acestui spațiu. Asemenea lui Stallman, apăr această tradiție pe baza valorilor. La fel ca Stallman, cred că aceste valori sunt cele ale libertății. Și, ca și el, consider că aceste valori ale trecutului trebuie apărate pentru viitor. Trecutul nostru a aparținut culturii libere, dar viitorul va aparține tot culturii libere doar dacă schimbăm drumul pe care ne aflăm azi.
Ca și argumentele lui Stallman pentru software-ul liber (free software), argumentul pentru cultura liberă poate creea o confuzie greu de explicat. Cultura liberă nu este o cultură fără drept de proprietate, nu este o cultură în care autorul nu este plătit. O cultură fără drept de proprietate, în care autorul nu este răsplătit, este anarhică, nu este liberă. Nu militez pentru anarhie aici.
Dimpotrivă, cultura liberă pe care o definesc în această carte este rezultatul unui echilibru între anarhie și control. O cultură liberă, asemănător pieței libere, este dominată de proprietate. Dar așa cum piața liberă este pervertită când proprietatea devine feudală, la fel și cultura liberă poate fi destrămată de extremismul în definirea drepturilor de autor.
De acest lucru îmi este teamă când mă gândesc la cultura contemporană. Împotriva acestui extremism am scris cartea.