Cultul Soarelui

Jump to navigation Jump to search
Cultul Soarelui


■ La botez. Tânăra mamă lua copilul în brațe, se uita la el, înălțându-l în direcția Soarelui:
Mândru Soare, mândru Soare,
Răsai cu patruzecișipatru de răzișoare,
Da’ nu răsai numai pe Țibleș, ori pe tău,
Ci răsai pe capu și pe trupu coconului meu,
Și din cap până-n picioare
Să strălucească ca tine, mândru Soare!
(Calendar, 1980, p. 17, culeg. Nicoară Timiș).
■ Soarele nu e voie să fie arătat cu degetul (Calendar, 1980, p. 103).
■ Nu se aruncă gunoi spre Soare nici când răsare, nici când apune (Calendar, 1980, p. 92)
■ “Maramureșenii, la stână, se scoală la trei dimineața și întotdeauna înainte de răsăritul Soarelui; pentru a avea putere, spun ei, asupra zilei, nu ziua asupra lor” (V. Latiș, Segmente, în Calendar, 1980, p. 109).
■ Apare frecvent în colinde și în descântece.
■ Porțile maramureșene sunt întotdeuna împodobite cu motivul solar (discul).
■ În opinia lui V. Kernbach, “de un cult solar în mituri folclorice ale românilor nu se poate vorbi, însă urme discrete există (…). Se pot cita o suită de dovezi ale persistenței, fie și fragmentare, ale cultului solar arhaic în datinile românești de comportament rural cotidian: e atestată închinarea la Soare, când răsare sau apune, însoțită de invocația: Sfinte Soare, ajută-ne!; la sfârșitul secolului al XIX-lea, bătrânii mai aveau obiceiul să-și întrerupă munca la asfințit, spunând: Să ne odihnim nițel, până o cina sfântul Soare, că toată ziulica umblă pe cer, de ne luminează și ne încălzește” (cf. chestionarele lui Hasdeu). Există și obiceiul de a jura pe Soare, de a-l lua ca martor, cum și interdicția de a-l înjura sau de a arunca gunoaie în direcția lui (V. Kerbach, Dicționar…, 1989, p. 549).