Cules de vii

Cules de vii de Ovidiu Hulea

publicată în revista Sburătorul, an. I, nr. 24, 27 septembrie 1919, pag. 560

Tovarăși! grădina lui Bachus acum
Întreagă e fără de roade,
Amurgul își cerne pustiul lui scrum,
Mai chiotă-arare fârtații pe drum
Și noaptea în urmă ne cade...

Că-așa e viața și-atâția s-au dus
Ca alții în urmă să vină
Și-atâta credință-n lumină și-au pus
Iar alții cu hohot sarcastic ne-au spus
Că viața e praf și e tină!

Tovarăși de nuntă! aduceți-mi azi
Din rodul de-acum plin paharul,
Căci sufletu-mi astăzi înoată-n extaz
Și-am râsuri și visuri păgâne pe-obraz
Și stâns mi-e din suflet amarul.

Știți voi cum e inima noastră ?! nu știți?!
Ca mustul ce fierbe-n pahare
Mirajuri deșarte. De ce mă priviți?!
Desgust și durere. Voi multe nu știți!
Și drojdii și drojdii amare!

Și știți voi cum este drumețul sărman
Ce-și puse credința-n lumină?
Ca orbul ce cată-n mocirle mărgean
Și frate voiește din cruntul dușman
Ce cupei în sânge se-nchină

Așa e tovarăși! că-așa ne-a-nvățat
Pe câțiva în drumu-i viața;
Sărmanul nost’ suflet se zbate-ngropat
Și atâtea în drumul vieții-am uitat
Că-așa ne-a fost, prieteni, povața!

N-am lacrime-n gene căci plânsul e semn
De tristă și-umilă cerșire
Iar hohotu-n lupte e strigăt de-ndemn;
Pe umeri noi ducem o cruce de lemn
Și scris e pe dânsa: Iubire.

Ne-or râde urmașii de-or merge pe căi
Potrivnice țintelor sfinte.
Orfanilor fi vor atuncea călăi
Și joc îți vei bate de toți fiii tăi
Tu putredă lume cuminte!

Iar dacă din sângele timpul nost’
Trăi-vei odată senină,
Vei plânge, vai, și tu de tragicul rost
Acelor ce-odată luptat-au și-au fost
Ca-n urma lor viața să vină...

Închin pentru visul din veci neîmplinit
Și-o lacrimă scurg în păharul
Ce-mi tremură-n mână, și strig chinuit:
Ajută-ne Doamne, Acel ce-ai sfințit
Cu sânge și moarte Calvarul.