Cuiburile

Sari la navigare Sari la căutare
Cuiburile
de Mihail Săulescu

    Și când se vor întoarce cocoarele plecate,
    - Căci primăvara sfântă o să ne vie iară,
    Atâtea cuiburi calde, în urma lor lăsate,
    Le-or regăsi tot astfel cum le-au clădit în vară?

    O! cine știe, poate de-atâtea vremuri grele
    Nimic la primăvară n'o rămânea din ele,
    Din cuiburile calde, ce le doreau sburând,
    Cocoarele venite de peste mări și țări
    Și-aduse de departe de-al lor nostalgic gând
    În legănarea dulce a veșnicei sperări.
    Și n'or găsi nimica din ce-au lăsat odată,
    - Și vor găsi atâta: speranța spulberată...

    S'or apuca atuncea să le clădească iară,
    Pe vechile lor locuri din fiecare vară,
    Și fără să le pese că altă iarnă, poate,
    Porni-va să dărâme iar cuiburile toate!
    - Căci ele or să vină mereu, din depărtări,
    În piept cu-aceleași doruri, cu-aceleași dulci sperări,
    Că într'un timp, odată, puterea vor afla
    Ca să clădească cuibul ce nu va mai cădea.