Cronica anului 1881

 

I. ROMÂNIA

Nu putem porunci timpului să stea pe loc, nici putem face ca evenimentele să încremenească pe câteva ceasuri împrejuru-ne, ca să le putem fotografia, căci ele 'și urmează cursul lor necontenit, puțin păsându-le dacă ne dor ori ne bucură. În zadar minutarul ceasornicului ar sta pe loc; timpul curge alături cu el, și numai omul, având pururea în față ziua de azi, eternul prezent, pune pietre de hotar între lucruri ce au trecut pentru totdauna și fixează pe orizontul negru al viitorului dorințele sale ca ținte luminoase, uneori pe de-apururea neajunse.

Și anul trecut e greu de izolat din cei ce-l preced și din cei ce-l vor urma, căci din ziua lui întâia ne aruncă in medias res, în vârtejul împrejurărilor și ne 'ncarcă memoria cu reminiscențele rușinoase ale răscumpărării drumului de fier, cu cele odioase ale atentatului Pietraru. Spiritul rău al demagogiei române își alesese de jertfă pe unul din chiar părinții demagogiei. Mulțumită lui Dumnezeu și prezenței de spirit a victimei alese, atentatul n-a avut nici o urmare fizică gravă, dar a lăsat adânci urme psicologice în spiritul d-lui I. Brătianu și l-a deziluzionat desigur în privirea simpatiilor sale anterioare pentru demagogie.

La 1 (13) martie sosi în București știrea îngrozitoare despre săvârșirea tragică a împăratului Alexandru II. Voind a vizita în acea zi manejul Mihail din Palatul de Iarnă, la întoarcere două bombe esplosive îi cad în cale și-l rup bucăți. Camera noastră în momentul întâi uită a lua act de această îngrozitoare știre. Dar în curând se aude că secta nihilistă din Iași, care momise în sânul ei profesori tineri și studenți, a dat un banchet în onoarea succesului atentatului. Dr. Russel (recte Sudzilowsky) e arestat, profesorii români sunt dați în judecata unui juriu și se descoperă o asociațiune de vro 20 de studenți români și 50 de evrei cari propagau în școalele publice ideile de răsturnare. La 9 martie procesul Pietraru ajunge înaintea Curții cu Jurați și, într-o ședință care ține 22 de ore încontinuu, procesul se încheie prin condamnarea lui Pietraru la 20 de ani muncă silnică și a lui Cârlova la nouă ani de recluziune. În iunie un juriu compus prin profesorii din Iași condamnă la pedepse disciplinare pe aciia cari luaseră parte la propaganda nihilistă.

În ianuarie încă, având a se face mai multe alegeri pentru împlinirea vacanțelor din Cameră, candidații opoziției au avut ocazia de-a supune criticei multe acte ale guvernului, între care vicioasa aplicare a legii recensimântului, care dăduse loc la cele mai vii protestații din toate colțurile țării.

Tot în luna aceasta s-au făcut inaugurarea clubului „Binelui public“ printr-un banchet dat în otelul Steiner, cu care ocazie s-a consacrat uniunea dintre grupul Vernescu și fracțiunea din Moldova.

Cabinetul suferea de-o criză latentă care forma obiectul certelor din adunările de la Herdan și în cari o parte a partidului căuta să elimineze din ministeriu pe d-nii Boerescu, Conta și Teriachiu.

Pentru ca anul să se înceapă sub auspiciile lui Mercur, se descopere tot în ianuarie deturnarea a 83000 franci de către un funcționar fiscal, George Bilcescu.

Din începutul anului mai e de notat învoiala intervenită între guvernul rusesc și cel român, prin care acest din urmă primește drept bani materialul de suprastructură a liniilor construite de ruși, deși părerea guvernului nostru fusese că acest material i se cuvine de drept pe baza convenției ruso-române.

În fevruarie tribunalul comercial al imperiului la Lipsca pronunță sentența sa în favoarea reclamantului Landau-Kaufmann și anulează urmările convențiunii de răscumpărare încheiată la 1880 între stat și Societatea Acționarilor C.F.R. Pe liniile noastre, ce încep a fi administrate de directori princiari, plătiți cu enorme lefuri, se 'ntâmplă o serie de accidente; în iunie chiar mai multe dupăolaltă, precum cele dintre Hanu Conachi— Ivești, Serbești — Preval, Severin — Prunișor.

În august Adunarea Acționarilor C.F.R. votează mutarea sediului la București; iar în octomvrie tribunalul din Berlin respinge cererea Landau-Kaufmann, făcută pe baza sentenței din Lipsca, pe cuvânt că nu se mai poate restabili starea de lucruri anterioară convențiunii de răscumpărare, nici se poate opera ștergerea acestei tranzacțiuni din registrele de comerț. Reclamantul, dacă a suferit pagube prin încheiarea acelei convenții, poate intenta o acțiune de despăgubire pentru daune-interese.

Tot în fevruarie, în vederea evenimentelor care aveau să se petreacă peste câteva săptămâni, d. Brătianu găsește mijloace de-a sonda atitudinea partidului conservator, căruia-i propune până și o dreaptă împărțeală a portofoliilor ministeriale. Condițiile puse de partidul conservator părând prea grele, tratările nu izbutesc.

Tot în fevruarie d. Stolojan cere un credit de 300 000 fr. pentru asigurarea liniștei publice.

Ministeriul Instrucțiunii aprobă aranjamentul pentru săvârșirea dinlăuntru a bisericii de la Curtea de Argeș prin d. Lecomte de Nouy.

D. C.A. Rosetti propune în Camera electivitatea magistraturii și însărcinarea unei delegațiuni a Camerei care, împreună cu una a Senatului, să aibă a formula, întrunite într-un fel de convent național, proiectul privitor la eligibilitate. Membrii acestui prețios convent să fie plătiți cu câte una mie franci de obraz. Propunerea a rămas în stadiu embrionar pân-în ziua de azi.

La 25 fevruarie doi din oamenii eminenți ai generației trecute, Aug. Treb. Laurian și Cezar Bolliac, încetează din viață.

Ziarele din Viena încep a vorbi de erigerea României în regat și pun în vedere primirea anteproiectului ca condiție a recunoașterii noului rang al României. „Le Nord“ menționează asemenea știrea ridicării la regat, ne dă însă consiliul de-a nu face nici un sacrificiu real pentru o simplă schimbare de titlu.

Evenimentul tragic din Rusia, mișcarea nihilistă din Iași, ramificată prin școli, încheiarea procesului Pietraru, ca tot atâtea fenomene răsărite din demagogia cosmopolită și internă, motivează din partea d-lui Maiorescu următoarea interpelare:

Am onoarea a întreba pe d. ministru-președinte dacă, în urma procesului Pietraru și a manifestărilor socialiste din Iași, crede timpul venit de-a imprima politicei interne o direcțiune mai compatibilă cu consolidarea monarhiei constituționale.

Printr-un discurs memorabil d. Maiorescu silește pe guvern de a-și arăta arama și de-a o rupe cu tradițiile demagogice.

Răspunsul guvernului e prompt. A doua zi chiar, la 14 martie, tristul erou al nopții de la 11 fevruarie, generalul Lecca, propune în Cameră proclamarea regatului, d. Ion Ghica, ministrul considerat ca antidinastic din vremea scandalului Slătineanu, face aceeași propunere în Senat, care e primită cu adeziunea formală a opoziției și cu unanimitate de voturi.

Cu ocazia discutării bugetului, după propunerea făcută în Cameră, se sporește leafa miniștrilor la îndoit și se înființează un al optulea ministeriu fără portofoliu pentru prezidentul Consiliului. Între acestea se ivesc în Cameră și în adunările de la Herdan disensiuni grave între d. Brătianu și coreligionarii săi politici și el își dă demisia, cu dezaprobarea vie a partidului și a ziarului „Românul“.

D. Dumitru Brătianu e chemat din Constantinopole ca să ia moștenirea fratelui său, de unde și sosește, iar la 10 aprilie compune cabinetul său nou, care s-ar putea numi cabinetul încoronării. La 25 aprilie d. Dumitru Brătianu dezvoltă în Cameră un curios program ministerial, prin care promite puterilor binevoitorul său concurs și amenință pe-un adversar necunoscut cu figuri retorice foarte energice.

La 10 mai e serbarea în adevăr frumoasă a încoronării și câteva zile de-a rândul durează festivitățile cu cortejul istoric al breslelor.

Ne vine știrea despre încetarea din viață a generalului Ion Ghica, fiul lui Grigorie Vodă Ghica, ministru plenipotențiar al României la Petersburg.

În timpul în care d. Dimitrie Brătianu acuză în Cameră pe d. Boerescu că ar fi făcut promisiuni cari au indus pe puteri în eroare, că primim Comisia Mixtă, se ține un meeting la Galați în cestiunea Dunării. D. Al. Lahovary espune printr-un discurs în Cameră toate erorile comise de cabinetul trecut în această cestiune și d. G. Chițu confirmă opinia opoziției ca împărtășită fiind și de partidul roșu. În urma acestora, grave neînțelegeri se ivesc din nou în sânul partidului; cabinetul e amenințat de un vot de blam. Îmblânzit de jurămintele de fidelitate ale coreligionarilor săi politici, d. Ion Brătianu se întoarce în capitală, frate-său își dă demisia la 9 iunie și e ales prezident al Adunării, iar la 10 iunie se formează actualul cabinet I. Brătianu-C.A. Rosetti.

În Berlin Reichsratul votează tractatul de negoț cu România. Cu ocazia aceasta partidul conservator german blamează presiunea făcută asupra României în cestiunea evreilor.

D. Dimitrie Brătianu, venind pe scaunul prezidenției Adunării, ține din nou un discurs foarte caracteristic, în care face grave acuzări partidului său. Până și ziarele din America țin seamă de acest discurs, care nu lasă nimic de dorit ca sinceritate. Comisiunea Europeană din Galați își încheie sesiunea.

În iunie d. Mancini, ministrul de externe al Italiei, adresează o notă ambasadorului italian de la Londra, prin care oferă serviciile de mediațiune ale guvernului său în cestiunea Dunării. Corpurile noastre legiuitoare se închid, nu fără scandalul proiectului de răscumpărare a liniei Cernavodă-Chiustenge.

D. C.A. Rosetti își inaugurează ministerul său de interne prin o circulară adresată prefecților, prin care cere ca aceștia să-i recomande de subprefecți tineri cari ar avea licența sau doctoratul în drept, ceea ce deosebiții Chirițopoli și Simulești nu întârziază a și face.

În urma lovirii de stat din Bulgaria, șefii liberalilor de acolo, d-nii Slaveicof, Zancov și Caravelov, au de gând a trece în București și a lucra de aci în senzul ideilor lor. Generalul Ernroth sosește la București cu pretinsa misiune de-a se înțelege cu guvernul român asupra opririi liberalilor de-a înscena din România vo mișcare în contra guvernului bulgar.

În august are loc întrevederea de la Gastein între împăratul Austriei și al Germaniei. Contele Andrassy sosește la Sinaia și e primit în mod foarte simpatic. I se atribuie călătoriei lui intenția de-a câștiga consentimentul României pentru anteproiect. În același timp foile ungurești fac un zgomot infernal asupra unei pretinse încălcări de granițe ce-ar fi avut loc la Sân-giorgiu din comitatul Trei Scaune din săcuime. Comisia de graniță constată o eroare de 3500 pași, rezultată din deosebirea între două documente de graniță din a. 1792, și conflictul se aplanează.

În septemvrie are loc întrevederea de la Danzig.

La 27 septemvrie redacția „Românului“ serbează aniversarea a douăzeci și cincea a acestei gazete printr-un banchet dat în onoarea d-lui C.A. Rosetti, la care a luat parte mulți străini din București.

Moartea subită a baronului Haymerle ține in suspenso tratările în cestiunea Dunării. În octomvrie regele Italiei, împreună cu regina, vizitează pe împăratul Austriei la Viena. D. de Rosny, sinologul, călătorește prin România și prin Dobrogea.

M. Sa Regina publică un apel călduros pentru încurajarea industriei textile de casă a satelor noastre.

La 21 noiemvrie se dezvăluie cu solemnitate statua lui Ion Eliad.

La 15 noiemvrie se deschid Corpurile legiuitoare cu mesajul regal, care cuprinde un pasaj energic cu privire la cestiunea Dunării. Austria se crede atinsă prin aceasta și ordonă (fără notificare oficială) contelui Hoyos, ministrului său plenipotențiar din București, să suspende relațiunile sale personale cu guvernul român. Ziarele austriace declară că, în cazul cel mai rău, sunt mulțumite cu status quo, dar că România să fie încredințată că nu se poate face nimic în cestiunea dunăreană nici fără Austro-Ungaria, nici în contra ei. Ele amenință cu desființarea Comisiei Europene din Galați.

Proiectul de răspuns al majorității Camerei reafirmă pasajul privitor la Dunăre, proiectul minorității prezentat de d. Carp se mărginește a asigura pe Coroană că țara e gata la orice sacrificiu de câte ori drepturile ori onoarea ei va fi în joc. Cu ocazia discuției răspunsului la mesaj, d. Carp declară, fără a angaja responsabilitatea coreligionarilor săi politici, că, în favorul unei comisii europene compuse din delegații tuturor puterilor semnatare Tractatului de la Berlin, ar putea să sacrifice în materie de poliție fluvială unele din drepturile suverane ale țării, dacă prin acest sacrificiu s-ar garanta neutralitatea Dunării și mediat a țării. Neputându-se însă obține o asemenea comisie colectivă a Europei întregi, atunci d-sa nu admite nici un fel de comisie de riverani în care ar intra numai Austria, sau numai Rusia, sau numai ele amândouă. În asemenea caz comisia de riverani ar trebui să primească o a treia putere moderatoare căreia să-i încredințeze chiar prezidenția. Dar în favorul unei comisii compuse astfel d-sa crede că țara nu trebuie să renunțe la nici una din prerogativele suveranității sale. D. Carp crede că Tractatul de la Berlin cuprinde o lacună. Guvernul e asemenea de părere că în privirea aplicării regulamentelor nu se poate face nici o concesie ce ar atinge suveranitatea țării, dar, în privirea dreptului de supravegheare, maniera de-a vedea a guvernului e foarte laxă.

D. Maiorescu, susținând proiectul de răspuns al minorității, dezvoltă un program întreg de reorganizare conservatoare înlăuntru. D. Lahovary e de opinie că, de vreme ce Tractatul de la Berlin nu zice nimic despre aplicarea și supraveghearea aplicării regulamentelor, ci numai despre facerea lor, pe care-o atribuie Comisiei Europene din Galați, reintrăm în dreptul comun al ginților, conform căruia aplicarea se face de fiecare stat ca suveran pe malul său și supraveghearea de țările Europei cari au subsemnat tractatul. Din momentul ce această supravegheare nu se face numai de o singură putere în mod separat și pentru un interes esclusiv, nu poate să atingă nici drepturile, nici interesele noastre. Liberalii independenți (grupul Vernescu-ionescu) cer de la guvern să declare că nu acceptă nici supraveghearea navigațiunii din partea Europei. Aceste sânt ideile ce s-au ivit cu privire la cestiunea Dunării în urma conflictului austro-român.

Tot cu ocazia discutării răspunsului d. Brătianu ține un discurs prin care declară că n-a fost intenția sa de-a aduce prin mesaj o atingere Austriei. Aceste declarații găsindu-se insuficiente în Viena, sânt urmate de scuzele formale ale d-lui Stătescu, după cari incidentul se declară închis și relațiile se restabilesc. În urma acestora d. C.A. Rosetti și-a dat demisiunea din ministeriu.

Mai avem de însemnat că, spre sfârșitul anului, s-a deschis cursurile Facultății de Teologie, înființate din inițiativa episcopatului român și în favorul căreia P.S.S. Ghenadie de Argeș a făcut o donațiune de 30 000 lei noi.

II. STRĂINĂTATEA

Multe din cestiunile cari în străinătate au fost la ordinea zilei n-au dispărut încă și începutul anului trecut e încărcat cu serii de evenimente ce neliniștesc până azi spiritul public.

Pe la începutul anului și în vederea alegerilor pentru Reichsrat se accentuează în Germania animozitatea publică în contra influenței economice și politice a evreilor, ceea ce dă principelui de coroană al Germaniei ocazia de a se rosti, într-o întrunire a Institutului de invalizi, în contra mișcării antisemitice.

D. Barthélemy de Saint Hilaire, ministru de esterne al Franței, adresează puterilor o circulară prin care esplică înțelesul protocolului no. 13 al Congresului de la Berlin și cere mijlocirea puterilor pentru înlesnirea negociațiunilor între Turcia și Grecia în privirea cesiunilor de teritoriu; adaogă însă că puterile nu au de gând a dispune după voie-le de teritorii ce nu le aparțin. Această propunere de arbitraj e respinsă de către Turcia ca atentând la suveranitatea Porții și Franța și-o retrage. Ghazi Muctar Pașa e numit comandant al trupelor de observație din teritoriile ce sânt a se ceda. Poarta, amenințată de revolte grave în Siria, în Curdistan și în Albania, înclină a face rectificările de graniță față cu Grecia și, sub presiunea puterilor, ea-și preschimbă la 14 iunie ratificările convenției cari dădeau Greciei bucăți mari din Epir și din Tesalia. De atunci încoace evacuarea s-au și realizat.

În ianuarie dura încă războiul dintre Peru și Chili. Lima, capitala Peru-ului, a fost ocupată în acea lună de trupele chiliene cari au rămas acolo până acum.

Anglia era ocupată și înlăuntru și înafară. Înlăuntru cestiunea agrarie din Irlanda se manifestă prin esploziune de dinamită, prin greve, iar deputatul irlandez Parnell declară că cea de întâi arestare va fi semnal pentru suspendarea generală a plății arenzilor (18 ian.) ceea ce s-a și împlinit de atunci încoace. Ministerul, grămădit de aceste neorânduieli, prepară două biluri, unul de esercițiune pentru a putea restabili liniștea în Irlanda, altul pentru a regula raporturile între proprietari și arendași. Fiindcă în Parlamentul englez nu există închiderea discuției deputații irlandeji aveau de gând a vorbi în infinit în privirea proiectelor guvernului și a nu le lăsa să ajungă la vot. În fine în fevruarie d. Gladstone obține un vot de 415 contra 65 ca bilul de constrângere să se voteze imediat. La Cork în Irlanda se sparge o magazie de iarbă de pușcă, se descoper mine de dinamit sub localele diferitelor autorități, fratele contelui Montemores, carele fusese asasinat în anul trecut, e asemenea asasinat; la 11 martie se întemnițează 74 membri ai Ligei agrare. De atunci încoace turburările durează într-una, deși un tribunal agrar instituit în Irlanda, în urma legei agrare, a îndeplinit cererile legitime ale arendașilor, spre marea nemulțumire a proprietarilor. Guvernul a suprimat Liga, a pus pe șefii ei în închisoare, Liga femeilor a fost asemenea interzisă și Irlanda e pusă în stare de asediu. Cu toate acestea dezordinele și crimele urmează, arenzile nu se plătesc, atacurile personale se înnoiesc.

În Afganistan Abdur-Rhaman, ieșind în sfârșit învingător, a anunțat pe viceregele Indiilor că o să-l viziteze, ceea ce va contribui a-i întări tronul și bunele relații cu Anglia.

În Africa australă boerii, țăranii olandeji colonizați, s-au opus cu arma în mână anexiunii republicei Transval la monarhia engleză și au repurtat mai multe victorii strălucite. În momentul în care gen. Roberts a fost trămis să-i combată, Anglia a intrat în tratări de pace cu ei, împinsă de opinia publică din Olanda și le-a conces deplina autonomie locală, păstrându-se însă suzeranitatea Angliei.

Liber-cugetătorul d. Bradlaugh, refuzând a depune jurământ la intrarea în Camera Comunelor, a fost esclus. Reales de colegiul său, i s-a refuzat intrarea în Parlament și cestiunea așteaptă încă o soluțiune.

În Germania vederile economice și financiare ale princepelui-cancelar primează orice alte cestiuni. Încă la începutul anului cancelarul convocase un Consiliu economic (Volkswirthschaftsrath) spre a-l consulta în privirea măsurilor de luat pentru ridicarea industriei și îmbunătățirea sorții lucrătorilor. C-o fină ironie, cancelarul observă specialiștilor din acest consiliu că e silit să-i consulte în acest chip, de vreme ce ei, nefiind nici advocați, nici profesori, nu pot ajunge în Parlament. E drept că Germania nu a dat cancelarului său o majoritate parlamentară favorabilă vederilor sale. Dar el a găsit remediul în contra acestui neajuns făcând pe împăratul-rege să iscălească un rescript prin care aduce aminte că actele guvernului prusian și ale celui imperial sunt libera emanațiune a voinței monarhului și că, dacă există Constituție și Parlament, acestea înșile nu sânt pornite decât din libera voință și din inițiativa regelui: „Nu voi ca o coală de hârtie să se pună între mine și poporul meu“ a zis Frideric Wilhelm IV și tot acest dicton de tradiție monarhică îl repetă Wilhelm Gloriosul. În urma energicului rescript imperial principele a avut ocazie de a se pronunța din nou asupra sistemului său de organizare economică și a accentua interesul ce crede că statul creștin e dator a-l avea pentru soarta lucrătorilor.

În sistemul pe care am a-l reprezenta, conform voinții împăratului, zise principele de Bismarck, mănțin principiul că numărul acelora cari n-au de purtat în stat decât sarcine trebuie să fie cât se poate de redus. Je suis le Roi des gueux, au zis Frideric cel Mare; Frideric Wilhelm III a eliberat țăranii și actualul rege se crede fericit că la adânci-bătrânețe i-a fost dat să inspire clasei celei mai slabe din stat, lucrătorilor, încredere mai multă în puterea statului și în viitor…Chiar aceia care nu mai cred în revelațiunea creștinismului trebuie să conceadă că morala lor, cu postulatele ei de iubire a aproapelui, de onoare ș.a.m.d., la cari țin și ei, nu sânt decât rămășițe fosile ale creștinismului, Credința mea că morala e o emanațiune a doctrinei revelațiunii, la care ține și împăratul, mă face să-i dau o formă și în legislațiune.

În Austria ministeriul Taafe se bucură în Parlament de-o majoritate compusă printr-un compromis dintre naționalități și conservatori. În cabinet însuși sânt mai mulți reprezentanți ai naționalităților, precum cehul Prazak, ministru de justiție, polonul Dunajewski la finanțe ș.a.m.d. Încă în ianuarie cabinetul Taafe a anunțat o serie de proiecte pentru îmbunătățirea sorții populațiunilor rurale. Întâlnirea de la Gastein și vizita regelui italian la Viena au întărit relațiunile esterioare ale monarhiei.

Introducerea serviciului militar obligatoriu în Bosnia și Herțegovina, provincii cari de nume stau sub suveranitatea Porții și a căror administrare timporară a luat-o asupră-și Austria, a dat ocazie Porții să proteste în contra acestei măsuri. În Bocche din Cataro muntenii slavi se opun din nou introducerii serviciului militar, de cari fuseseră dispensați prin învoieli anterioare cu guvernul central.

În Ungaria și țările anexate au avut loc alegerile pentru Dietă, ale căror pregătiri s-au început însă cu mult înainte. Încă de prin iulie 1880 dr. Hodoș și d. G. Bariț adresaseră o circulară a atitudinii lor. O a doua circulară s-a adresat de către d-nii N. Popea și G.Bariț în noiemvrie 1880, iar în martie 1881 un Comitet electoral central, constituit în Sibiu, a convocat o adunare generală a alegătorilor români din Transilvania în care fiece cerc electoral să fie reprezentat prin doi delegați. Obiectul conferinței era: „stabilirea atitudinii alegătorilor români în fața alegerilor apropiate pentru Dietă“. La 30 aprilie au și început acea conferință electorală, la care a luat parte și delegații cercurilor electorale române din Banat și din Țara Ungurească, pe lângă cei ardeleni. Rezoluția conferenței a fost ca românii din Ardeal să observe ca până acum politica pasivității și să se abție de la alegeri, atitudine ce implică nerecunoașterea de jure a întregei legislațiuni ungurești de la 1866 (de la dualism) încoace. Românii din cercurile ungurene și bănățene să ia însă parte la alegeri, accentuând în Dietă atitudinea ardelenilor. În ajunul alegerilor (prin iunie) doi membri ai episcopatului român, mitropolitul greco-ortodox al Ardealului și episcopul greco-catolic din Gherla fac — sub presiunea guvernului din Pesta se vede — circulare către preoți și credincioșii lor, îndemnându-i să ia parte la alegeri. Episcopul din Gherla le recomandă chiar pe candidații guvernamentali. În definitiv naționalitățile sânt bătute în alegeri, căci tocmai partidul guvernamental e cel care e ales în cercurile electorale ale lor, pe când stânga, partidul uniunii personale și a politicei dezlipirii de Austria, se alege în cercurile curat maghiare. În octomvrie se adună Congresul bisericii române din Sibiu și are, între altele, de obiect înființarea a încă două episcopii. În Congres, d. Parteniu Cosma face o propunere în favorul retipăririi cu litere a cărților rituale în înțelegere cu episcopatul din România și cu mitropolitul din Bucovina.

În Bucovina partidul național dispune de ⅔ a Dietei provinciale. În gimnaziul de la Suceava se introduce limba română ca limbă de propunere în clasa paralelă și consistoriul îndeamnă prin circulară pe părinții români de-a se folosi de această ocazie și de-a popula c-un număr suficient de elevi clasa paralelă.

În Serbia vine, prin influență austriacă, un cabinet care-și plăsmuiește o majoritate docilă, care votează joncțiunile căilor ferate cu Austria și tractatul de comerț.

În Bulgaria anul începe cu ministerul liberal. Aceasta declară puterilor că crearea drumului de fier Rusciuc-varna e o sarcină prea grea pentru Bulgaria și că nu dispune de fonduri pentru a dărâma cetățile de pe Dunăre, conform Tractatului de la Berlin. Ministeriul se mai plânge, în fevruarie, în contra imigrațiunii prea numeroase din Macedonia. În aprilie prințul Alexandru (Battenberg) adresează o proclamațiune poporului bulgar prin care-i impune condiții constituționale pentru rămânerea sa mai departe pe tron. Prin alegeri, ieșite cu totul în senzul guvernului dar după energice presiuni, s-a consumat o lovitură de stat analogă cu cea de la noi de la 2 mai 1864.

O seamă de români din ținuturile locuite de ei în Bulgaria, atinși de închiderea școalelor și bisericilor române, reclamă la regele Italiei, la al României, la d. Gambetta și la papa în contra actului arbitrar al închiderii institutelor lor de cultură.

În Rusia, de la începutul anului încă, prințul Gorciacof se retrage de la conducerea afacerilor esterioare. Atentatul odios de la 13 martie provoacă indignarea lumii civilizate și strigăte sălbatice de bucurie din partea nihiliștilor și a sectelor radicale înrudite. Țarul Alexandru III se suie pe tron, amenințat pururea și până azi, ca și părintele său. Procesul în contra asasinilor Rysakoff, Șeliabov, Perovscaia ș.a. se sfârși la 7 aprilie cu șapte condamnări la moarte. La 15 aprilie 5 din condamnați sunt spânzurați în piața publică, iar Iessyi Helfmann, însărcinată fiind, i se reduce după facere pedeapsa la munca silnică pe timp nedeterminat. Împăratul se retrage la Gacina, unde se iau cele mai minuțioase precauțiuni în contra vizitatorilor. El trăiește rău cu doi din unchii lui și cu un văr pe cari faima publică îi acuză de conivență la comploturi.

În mai încep în Rusia de sud răscoalele în contra evreilor, urmate de măsuri administrative pentru depărtarea lor din sate. Loris Melicof demisionează și generalul Ignatief devine ministru de interne. Prin ucaz imperial s-a anexat teritoriul turcmenilor tekinți. În noiemvrie se face din nou un atentat asupra prefectului de poliție Cerevin și se descoperi un complot din cele mai fabuloase. Un balon cu bombe esplozive era să fie lăsat deasupra Gacinei pentru a arunca castelul în aer. În decemvrie procesul Mrovinski dovedi că corupțiunea se află până și în cele mai nalte sfere de încredere. În iunie se constată că finanțele Rusiei prezintă un deficit de 125 milioane ruble.

Politica esterioară a Rusiei își urmează însă cursul necontenit înainte.

În fevruarie marchizul Țzeng iscăli la Petersburg un tractat de pace cu Rusia, în virtutea căruia China va plăti 9 milioane de ruble și cedează Rusiei o bucată de teritoriu în Ili apusean;

Rusia are dreptul de-a avea în China consulate numeroase; poate avea negoț nevămuit cu mongolii.

Războiul cu turcmenii tekinți s-a început încă din anul 1879, când generalul Lomakin fu biruit, cu cei 4 000 de soldați, înaintea întăriturilor de la Ghiok-tepe. Dar rușii durară un drum de fier prin stepă. Douăzeci de mile departe de lacul Caspic apăru Scobelef înaintea întăriturilor tekinților. La 4 ianuarie se făcu o paralelă, la 7 și 8 o a doua; în fine la 24 asalt general și luarea întăriturilor. „Totul a trecut sub sabie“ telegrafie Scobelef. Acum obiectivul cuceririlor asiatice e cetatea Merv, numită regina lumii.

Întrevederea de la Danzig a avut de obiect de a asigura pe împăratul Germaniei ca Alexandru III nu încurajează panslavismul și că Rusia va urmări o politică generală conservatoare.

În Italia afacerea Tunisului a făcut mult sânge rău. Expediția franceză a adus după sine demisia cabinetului Cairoli, care s-a găsit că n-a fost destul de energic în afacerea asta, precum și demisia gen. Cialdini, ambasador al Italiei la Paris. D. Depretis a constituit un ministeriu nou, cu d. Mancini la Esterne. Dezordini tumultuoase pentru cestiunea Tunisului, atacarea legii garanției papei din partea radicalilor, dezordini la transportarea corpului lui Piu IX și în fine lărgirea dreptului electoral și reducerea cenzului sunt evenimentele care-și dispută interesul zilei în Italia. Cauzele întâlnirii regelui cu împăratul Franz Iosif nu sânt tocmai cunoscute, dar urmările sânt în defavorul României în cestiunea Dunării.

Serviciul funebru ținut în Panteon spre reamintirea anului al patrulea de la moartea lui Victor Emanuil are o însemnătate escepțională prin participarea tuturor partidelor. Serbarea ia un înțeles demonstrativ față cu știrea că Germania ar fi invitând puterile să intervină în favorul restabilirii puterii lumești a papei.

În Franța multă sfară și mici rezultate. Scrutinul pe liste patronat de d. Gambetta n-a pătruns. Evenimentul cel mai însemnat e că d. Gambetta, dictatorul pe scaunul prezidențial al Adunării, a fost în fine silit de împrejurări să primească prezidenția Consiliului de Miniștri. Marele ministeriu, așteptat cu atâta nerăbdare, s-a dovedit însă un cabinet compus din amici și oameni credincioși ai tribunului, fără vro altă însemnătate. Expediția tuniziană a dat loc la un scandalos proces de calomnie înaintea juraților cari au achitat pe Rochefort.

În Spania ministerul Canovas del Castillo au făcut loc unui cabinet Sagasta și Martinez Campos. S-a votat o conversiune a datoriei publice. Regele Alfons s-a întâlnit cu regele Don Luiz de Portugalia. În Portugalia a venit ministerul conservator de Fontés.

În Statele Unite prezidentul James Garfield a căzut victima unui asasin, anume Guiteau, despre care nu se poate ști dacă cauze politice sau dezordine intelectuale l-au împins la această crimă.