Cronica (Caragiale)

Jump to navigation Jump to search
Cronica
de Ion Luca Caragiale


A ! doamnelor și domnilor, sunt cronicar, și-mi este imposibile a nu fi indiscret - cu voia lui conu Gugumano, primarul Bucharei.

– Dară ce are a-face primarul Bucharei ?

– Mă rog, dați-mi voiă ! despre dânsul am să vă vorbesc. El este nobilul meu erou pentru cronica de azi. Îmi pare rău că nu am darul lui Apolon, ca să-l cânt în versuri.

– Conul Gugumano, primarul Bucharei, în versuri ?

– Da ! în versuri eroice. Nu râdeți. Adică, de ce nu ! Să ne înțelegem: daca dumnealui a ajuns să fie primar la Buchara, pentru ce nu s'ar găsi și un fecior al muselor ca să-l cânte în versuri ? Nu mi s'ar părea rătăcirea a doua mai rea decât cea d'întâiu.

Conul Gugumano, prin urmare...

– Iar !...

– Iar și totdeauna. Ei, ce vreți ! am și eu simpatiile și slăbiciunile mele... Mă rog, doamnelor și domnilor, lăsați-mă să 'ncep cel puțin. Mă lăsați ? Bine. Încep deci:

Conul Gugumano, în una din zilele trecute, a mers în calitate... - Ce mai calitate !...

– Domnule, mă 'ntrerupi iar. Quand arriverons-nous, si nous marchons ainsi ? vorba poetului. Și apoi, dumneata n'ai parte de cuvânt aici; dumneata ai antipatiă vădită pentru conu Gugumano, fiindcă ești contribuabil la Buchara ! Ei ! și ce-a ieșit d'acolo ? Ce-ți pasă dumitale de neomenia cu care onestul părinte al capitalei Turkestanului își tratează pe administrații lui ? Și apoi chiar dacă ți-ar păsa dumitale de una ca asta, ce ne pasă nouă că-ți pasă dumitale ?... Te rog, lasă-mă să-mi încep cronica.

Ziceam că Conul Gugumano este un... un...

Mi-am pierdut șirul !... Am început rău ! Să încerc a începe din nou și mai bine, de se poate. Să vedem !

Se culcă despre ziuă obosit d'atâta lucru, și se deșteptă a doua zi târziu, mahmur ca un bașibuzuc și ursuz ca un cazac. Se spălă și se așeză la dejun. Pe semne, l'o fi supărat vr'o purdalnică de măsea, că trecu cu cinci litre fără una peste porția obicinuită; și mi se rădică dela masă făcând cu ochiul, din mahmur zefliu, și din ursuz chefliu, trandafiriu la obraz și cu barbișul cătând a gâlceavă.

– A ! saperlote ! își zise strașnicul primar, legănându-se într'un fotoliu măreț. - A ! saperlote ! a, sapristi ! (că 'njură și mai și în franțuzește decât în limba lui). A, crédieu ! ce dispus sunt ! Unde dracul să mă duc eu să petrec câteva minute, ca să pot digera.

Feciorul intră cu cafea și licoruri și întrerupe monologul lui conu Gugumano tocmai în partea cea mai caracteristică.

Conul Gugumano gustă un licor, și... i se pare apă goală. Cu toate astea, este dela Șapca ! Mai înghite un păhăruț... Nu prea... dar, în fine, tot e ceva mai tăricel decât cel d'întâiu. Să vedem ! un al treilea... și mai tare. Și așa, până la al șaselea, care seamănă a licor cum se cade. - Pe-semne că se lăsase tăria la fundul clondirului, și apa se alesese d'asupra. - În fine, cafeaua. Două... trei picături de vieux cognac sunt indispensabili. Mâna primarului Bucharei, tremurând de primul period al frigurilor de după dejun, greșește, și ca la 25 de dramuri - pe nesimțite - de vieux cognac umplură ceașca.

– A ! saperlote ! a, sapristi ! repetă conul Gugumano. Ce nerod sunt ! Unde dracul aș merge să petrec câteva minute, ca să diger !... Și rămâne pe gânduri.

Feciorul intră din nou ca să rădice serviciul.

– Cuconașule, zice feciorul umilit, aș îndrăzni a vă ruga...

– Îndrăsnește, dobitocule ! respunde primarul Bucharei.

– Am o nepoată în glasa doua la școala de fete din coloarea de ciadiriu de aici, și madama nu vrea să o treacă în glasa treia; zice că o s'o lase repedentă... Și v'aș ruga, conașule...

– Bravo, măi ! tu totdeauna ai avut mai mult cap ca mine !

– Sărut mâna, coconașule !

– Da, zise conul Gugumano cu un laisser-aller adevărat gaillard - ești mai deștept ca mine, dobitocule ! Dar ce-i faci norocului ? Eu, primar la primăriă; tu, slugoiu la slugăriă ! Bine că mi-ai dat idea. Am să merg să visitez esamenile școalelor de fete, începând de unde este nepoată-ta; am să petrec câteva minute, ca să diger. Să-mi puiă caii.

Scena se petrece în una din clasele primare de fete din coloarea de ciadiriu în Buchara.

Profesoara face esamenile anuali în presința câtorva notabili ai mahalalei, părinții copilelor.

D'odată o trăsură coconească se oprește la poartă. Vine primarul Bucharei să asiste la esamene. Toată lumea se scoală.

Conul Gugumano intră cu pălăria la o parte și cu țigara în gură, urmat de fecior. Frigurile de dupe dejun sunt în al doilea period. Primarul tremură din genunchi și merge să șează, a l'américaine, călare d'a'ndoasele pe un scaun, în timp ce picioarele și le 'ntinde pe un altul. Pălăria, pentrucă nu și-o scoate, îi stă mereu pe cap. Conul Gugumano fumează, și, din când în când, aruncă în aer și câte o roată de fum, care merge să se spargă în nasul unuia din asistenți.

– Fă, fetico ! zice primarul Bucharei către copila care este în esamen, fata primului proprietar al mahalalei. - Știi tu să-mi spui ce capitală are Tartaria noastră ?

– Buchara, respunde fata.

– Așa ! Tocmai așa ! - replică conul Gugumano, zâmbind și privind galiș (frigurile de dupe dejun intrau în al treilea period). - Tocmai așa ! Buchara, unde sunt eu primar ! Bravo ție ! adică, nu ! Bravo mie ! Știi tu, fă fetico, că ești deșteaptă. Toată lumea e indignată. Pălăria șade mereu pe capul lui conu Gugumano, și dânsul trage din țigară ca un șarpe, sughițând, câte odată,... ca dupe masă.

– Mă rog, reia dânsul, unde este nepoata ăluia ? - și arată pe fecior, care stă în picioare la ușă.

– Uite-o în fund, coconașule, zice feciorul. Vino, Marițo, de sărută mâna conașului.

Asistenții își mușcă buzele; fetele râd; profesoara schimbă fețe fețe, și Marița, nepoata feciorului, iese din bancă și vine să mânjească cu nasul mâna primarului Bucharei.

Conu Gugumano își scoate o gheată, se scarpină cu sete pe talpa piciorului, și esclamă:

– Dar mulți purici aveți pe aici !

Apoi se adresează cu bună voință către Marița, care i-a sărutat mâna:

– Bine ! să trăești ! Ei, fă ! știi tu carte ?

– Hîhî, respunde fata.

– Prea bine, bravo ! Și pentru prima oară cinstind cu cuvântul pe profesoară, îi zice:

– Madame, să faci bine să treci pe fata asta cu premiu întâiu în clasa treia: este nepoata ăluia - și arată pe fecior.

Apoi, trăgându-și gheata și sughițând încă odată cu ton, își aruncă țigara aprinsă pe scânduri și ieși urmat de fecior.

Credeți că e un basmu ? Credeți că sunt un mistificator, un farsor ? Ziceți că nu se poate una ca asta ? Și eu vă repet și vă jur că s'a putut. O făcu primarul nostru.

Și credem a nu putea termina mai bine această cronică, decât citând, la adresa conului Gugumano, primarul vestit al Bucharei, cuvintele lui Byron:

Tu es passablement insolent, Bob Southey !

Mesdames et messieus ! Signore e signori ! Doamnelor și Domnilor ! Vedeți că 'ncep cu scamatorii. Atențiune !

Mai zilele trecute, conu Gugumano (citiți, ca Tatarii, Gugůmanň), petrecu o noapte până aproape de ziuă cu condeiul în mână, vrând să facă socoteala banilor primăriei dela Buchara, câți n'au mai remas nici pe fundul lăzilor. Stete toată noaptea și nu putu măcar să 'nceapă.