Crinul trandafiriu de la Cabinet

Jump to navigation Jump to search
Crinul trandafiriu de la Cabinet
de Marius Marian Șolea


Domnișoarei Corina T., redundant

În ochii tăi eu am zărit apropierea și am înțeles cât de responsabil
ar trebui să fiu, în cazul în care ai accepta să te întinzi.
în timpul liber, femeie politicoasă,
nerefuzând diversitatea de cefe păstoase și în valuri din aparatul
de partid și de stat și schimbul de informație cinegetică,
iar între 9.00 și 17.00, machioră de morți,
minus pauza de masă, un nume de cod pentru gustarea caldă
de la intersecția de peste drum.
această pauză în funcționăreala ta ai susținut-o ca fiind obligatorie
pentru toți angajații MCC, luându-le 30 de minute din zi,
doar pentru ca tu să ai motiv să ieși din minister, evident,
în cu totul alți parametri orari, pentru întâlnirile devenirii tale,
cele care, fiind prea multe, nu mai aveau loc în gurile nopții…

oricum, referitor la deveniri,
nu ai tu păsărici câte poduri de palmă am eu.

voi, femeile, deși nu prea ți se potrivește încadrarea,
sunteți întocmai ca sursa de lumină electrică –
luminați atunci când vă aprindem.
în rest, plătești doar abonamentul.
între soare și mine, deloc nu există distanță
pe care să o poată întunericul parcurge. când iei o femeie de mână,
cine poate măsura depărtarea dintre cele două suflete?
numai lumina, evident...

calc în fiecare zi peste prezența ta cu ochi desculți
și foarte muritori, derutant pentru sugestia privirilor mele,
într-un ritm ales întâmplător,
învăluit de zâmbete ce-ar fi putut să fie pentru oricare dintre voi.
va trebui să te consum degrabă,

ca pe o proprietate nerecunoscută de autorități...
mărturisirea că toți bărbații sunt jeguri și că nu există nici unul
de care să nu te folosești nu îți articulează deloc feminitatea.
acel jeg îți este hrană, nu poți, așadar, să-l denunți,
continuând procesul întreținerii lui. pe de altă parte,
în matematica asta, în care îți calculezi viața, cu ce fel de numere
o faci? cu numere întregi sau cu numere raționale?

flașnetarul a-nceput să aibă acces la tăcere, are chipul unui mort,
de împrumut pentru că el nu a avut niciodată numai unul al lui.
acesta de acum este descompus de distanța dintre ceea ce
își propune și ceea ce este de fapt, putrezește anunțându-și succesele. o înlănțuire de minciuni și
complexe.
trebuie să recunoști, este destul de ciudat să vezi un mort plimbat
prin instituție, fără să fie depus în sicriu și fără a prezenta fenomenul natural de înțepenire.
în drum spre biroul ministrului sculpturii
(sintagma aparține unui consilier personal și am preluat-o
pentru gradul ridicat de concizie),
la fiecare răscruce de holuri, cortegiul se oprește și aruncă,
în urmă, cu monede publice.
cine, de unde și în ce scop l-a adus aici?
ce? noi nu știam și singuri că viața-i trecătoare?!
e tragic și traumatizant să te oblige cineva, în fiecare zi,
să vezi ce poți să ajungi dacă n-ai noroc.

așa cum lumina se întrupează în carne, mă gândesc că ar trebui
să se întâmple și cu văzul meu, există câteva similitudini.

pentru că mocirla nu îți este de ajuns să te ascunzi,
te-ai fi culcat sub interpretările mele
și, pentru că nici mie lumea nu îmi e de ajuns, aștept să te trezești
cum vei dori tu, cu ochii deschiși spre niște cuvinte,
deși eu atunci voi fi demult
înăuntrul văzului tău, imediat sub frunte, cu o mână discretă,
atârnând interior, în spatele inimii în care ai strâns întuneric.

lumina se mișcă pe deasupra lucrurilor, scoțându-le cu viață
din beznă.