Corbul și vulpea (Heliade)

Jump to navigation Jump to search
Corbul și vulpea
de Ion Heliade Rădulescu


Corbul sta pe loc tot corb
(Precum orbul e tot orb
Și ciocoiul e tot ciocoi
Cât sa-l cânți cu usturoi),
Nicidecum nu mai albise,
Nici acvilă devenise
Precum vulpea-i promisese
Pe când cașul îi ștersese.

Ca un corb, dar, mai aflase,
De pe unde tot umblase,
Un codroi de cașcaval;
Și cu dânsu-n cioc se duse
P-un copac și mi se puse
Ca un bun industrial.

Vulpea, tot ca jupâneasă
Ce cam rar o dă p-acasă,
Iar ieșise la primblare;
Și bunul miros ce are
D-ici, de colo o-ndreptă
Sub copac, și-n sus cătă:

"Jupân corb?... o! plecăciune!...
O, Doamne! ce frumusețe!
Ce pasăre! ce minune!
Ce splendoare! ce mândrețe!
Dar unde-i gurița lui?
Cui s-o ceri și cui să spui?
De l-aș auzi o dată
N-aș da-o pe lumea toată."

Cerbul toate le-auzea,
Se făcea că nu simțea:
Își căta de cina sa,
Cașcavalul își mânca.

"Doamne corb! o rugăciune!
Excelență!... plecăciune!...
Altețea domniei-tale
Trece peste-un deal ș-o vale,
Încât vestea ți s-a dus."

Corbul nici că asculta,
Peste câmpuri se uita
Și de cină își căta,
Și făcea un chef nespus.

"Grațioasă maiestate!
Strălucite, preanălțate,
O, ce mare împărat!...
Dar e mut... ah, ce păcat!"
Corbul, însă, tot tăcu
Până cina își făcu;
După ce o termină
Și bine se ospătă,
Către vulpe s-adresă
Și așa îi cuvântă:

"Hei! a fost pe când a fost,
Pe când era tata prost,
Că vulpea c-o zicătură
Îi ștergea cașul din gură;
Dar acum e altcevaș,
Gura nu mai pui pe caș.
Hei, vulpoi de năciunal,
N-a fost bun ăst cașcaval?"

Dacă știi că de demult
Din punga celor ce-ascult
Lingușitorii trăiesc,
Să-ți spun și eu una lată:
Că cei ce-au mințit o dată
Anevoie mai trăiesc.

1860